Elisei-Uzun și Andonie împotriva României

Comunicat la 5 februarie 2016 CUARTĂ SECȚIUNE Cerere nr. 42447/10 Constantin ELISEI-UZUN și Adrian Vlad ANDONIE împotriva României depusă la 9 aprilie 2010 DECLARAȚII DE FACTE Reclamanții, dl Constantin Elisai-Uzun și dl Adrian Vlad Andonie, sunt atât resortisanți români născuți în 1975 și locuiesc în Târgu-Mureș. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamanți, pot fi rezumate după cum urmează.

Reclamanții au fost ofițeri judiciari (assistenți giudiciari ) la Curtea de județ Mureș din 29 iunie 2000. Acțiunea ordinară La 18 decembrie 2007, se bazează pe dispozițiile Anti Legea privind discriminarea (Ordinul Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de discriminare) și a articolului 14 din Convenția și Protocolul nr. 12 la Convenție, reclamanții au introdus o acțiune în Curtea de județ Mureș care solicită compensare echivalent cu „bonusul de loialitate” (spor de fidelitate ) la care au considerat că au avut dreptul în ceea ce privește salariul lor din decembrie 2004. În conformitate cu legislația națională în vigoare în acel moment, acestea nu au primit bonus, spre deosebire de toate celelalte personaluri judiciare, inclusiv judecători și personal auxiliar.

Acțiunea a fost inițiată împotriva angajatorului reclamanților și împotriva Ministerului Justiției și a Ministerului Economiei și Finanțelor. Într-o hotărâre din 14 februarie 2008, Curtea județului a permis cererea, constatând că există o diferență de tratament între reclamanții și restul personalului judiciar și că nu există nici o justificare pentru acest tratament diferit. Curtea a concluzionat că art. 14 din Convenția și Protocolul nr. 12 la Convenția au fost aplicabile și au declarat că reclamanții au fost discriminați împotriva acestuia. Curtea a ordonat ca reclamanții să fie plătiți bonusul, retras de la decembrie 2004 la momentul în care discriminarea a încetat. Hotărârea a fost imediat executabilă.

La 30 mai 2008, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins un recurs depus de cei doi Ministeri. A decis că, întrucât reclamanții trebuie să respecte confidențialitatea informațiilor la care au acces ar trebui să aibă dreptul la un „bonus de confidențialitate” (spor de confidențialitate ), la fel ca alți membri ai sistemului judiciar și a personalului auxiliar. Prin urmare, acesta a acordat reclamanților un astfel de „bonus de confidențialitate”. Decizia a fost finală. La 14 octombrie 2008, autoritățile au respectat decizia finală și au plătit fiecăruia dintre reclamanții 30% din compensația acordată de instanță. Solicitarea de corecție a erorilor materiale în decizia din 30 mai 2008 (îndreptarea erorii materiale) Reclamanții au făcut o cerere de corecție a erorilor materiale în decizia finală adoptată de Curtea de Apel în cazul lor.

Ei au solicitat, în special, înlocuirea cuvântului „confidențialitate” cu cuvântul „loialitate” pe parcursul întregii decizii. La 4 decembrie 2008, Curtea de Apel a permis cererea, care stătea în aceeași formare. Curtea a considerat că utilizarea expresiei „bonus de confidențialitate” a fost cauzată de o eroare tehnică și nu a afectat raționarea hotărârii. Ministerul Justiției a depus un recurs extraordinar împotriva deciziei finale din 30 mai 2008, susținând că Curtea de Apel nu a examinat motivele de recurs, așa cum au declarat inculpați. El a subliniat că subiectul litigiului nu este un bonus de confidențialitate, astfel cum a fost stabilit în mod nedrept de către instanță, ci mai degrabă un bonus de loialitate.

Apelul extraordinar a fost permis la 14 octombrie 2009. Curtea de Apel a hotărât că subiectul disputei a fost în mod nedrept determinat ca fiind un drept la un bonus de confidențialitate. Din acest motiv, a anulat decizia finală. A reexaminat acțiunea inițială și a observat că Curtea Constituțională a avut în hotărâre nr. 818 din 3 iulie 2008 a declarat inconstituțională dispozițiile relevante ale Legii antidiscriminației. Acesta a concluzionat că nu mai există motive juridice de susținere a acțiunii reclamanților. Curtea de Apel a permis astfel recursul, a anulat hotărârea pronunțată de Curtea Județeană și a respins acțiunea inițială a reclamanților.

Reclamanții au depus, fără succes, mai multe apeluri extraordinare împotriva acestei decizii, toate care au fost respinse prin deciziile finale ale Curții de Apel (19 ianuarie 2010 – concursatie în Anulare; 20 ianuarie 2010 – revizuire; și 4 februarie 2010 – concursă în Anulare Legea internă și practică internă relevantă Situația ocupării forței de muncă a ofițerilor judiciari Ofițerii judiciari sunt absolviți de lege cu cel puțin cinci ani de experiență în muncă, care sunt desemnați de Ministerul Justiției pe baza unei recomandări din partea Consiliului Economic și Social. Consiliul este un organism consultativ al Guvernului și al Parlamentului al cărui rol este asigurarea dialogului între angajatorii, sindicatele și societatea civilă.

109/1997 și mai târziu prin Legea nr. 248/2013. Ofițerii judiciari, împreună cu judecătorii, formează băncile care soluționează conflictele cu dreptul muncii ca tribunale de primă instanță. Ele fac un vot consultativ în cazurile în care se află. Statutul lor este reglementat prin Legea nr. 304/2004 privind organizarea justiției (în special articolele 55 și 110-155). Ofițerii judiciari sunt supuși aceleași obligații, restricții și reguli privind conflictele de interese ca și judecătorii și procurorii. Experiența lor de lucru contează în ceea ce privește acumularea seniorității în sistemul judiciar. La momentul material, ei nu au primit un bonus de loialitate cu salariul lor lunar, spre deosebire de judecători, procurori și personal specialist și auxiliar, care include funcționari de instanță, ofițeri de probă, gardieni de închisoare, personal administrativ, precum și funcționarii publici care lucrează în instanțe și Ministerul Justiției.

Începând cu 1 ianuarie 2011, bonusul de loialitate a fost eliminat pentru toate categoriile de personal prin Legea nr. 284/2010, care a abrogat Ordinul Guvernului de Urgență nr. 27/2006. Discriminarea în temeiul dreptului român este definită la art. 2 § 1 din Legea antidiscriminație (Ordinul Guvern nr. 137/2000 privind prevenirea și pedepsirea tuturor formelor de discriminare) și prin art. 5 §§ 2 și 3 din Codul muncii. În plus, art. 159 § 3 din Codul muncii interzice discriminarea în ceea ce privește drepturile salariale. În temeiul articolului 27 § 1 din Legea împotriva discriminării, o persoană care afirmă că discriminarea poate aduce o acțiune judiciară pentru a solicita compensare și pentru a pune capăt tratamentului discriminatoriu.

art. 27 § 4 din respectiva lege prevede că sarcina dovezii este anulată în cazurile în care se presupune o discriminare. Persoana care pretinde discriminare trebuie să furnizeze prima facie dovezi de discriminare potențială. În acest caz, acuzatul trebuie să dovedească că nu a existat încălcarea principiului egalității de tratament. La 3 iulie 2008, Curtea Constituțională, în decizia nr. 818, a declarat art. 1, 2 și 27 § 1 din Legea antidiscriminație neconstituțională. Curtea Constituțională a hotărât: „Citerea dispozițiilor Ordinării pentru a permite instanțelor să aibă competența de a abroga dispoziții juridice și de a le înlocui cu dispoziții noi sau cu dispoziții existente din alte legi este evident neconstituțională, deoarece aceasta încălcă principiul separarii competențelor consemnate la art. 1 § 4 din Constituție, precum și la art. 61 § 1, care prevede că Parlamentul este singurul organ legislativ din țară…

În consecință, Curtea Constituțională ... prevede că dispozițiile articolelor 1, 2 și 27 § 1 din Ordinul Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și pedeapsarea tuturor formelor de discriminare sunt neconstituționale în măsura în care acestea pot fi interpretate ca permit instanțelor să revoce sau să refuze aplicarea [legilor] din motivul că acestea sunt discriminatorii și să le înlocuiască cu dispoziții create pe baza jurisprudenței sau a dispozițiilor din alte legi care nu au fost luate în considerare de legislatură în adoptarea dispozițiilor care au fost declarate discriminatorii.” Curtea Constituțională a adoptat o decizie similară, nr. 821/2008, în aceeași zi. Ambele decizii au fost publicate în Monitorul Oficial la 16 iulie 2008. art. 31 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede că orice decizie a Curții Constituționale care declară o dispoziție juridică neconstituțională este obligatorie.

Reclamanții se plâng că negarea unui bonus de loialitate a fost discriminatoriu, se bazează pe art. 14 din Convenție și pe art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. În temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, reclamanții se plâng că dreptul lor de a primi un bonus de loialitate a fost încălcat în măsura în care a fost, la început, recunoscută printr-o decizie finală a instanței și aplicată parțial înainte de a fi din nou refuzată de către instanțe. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamanții se plâng că decizia din 14 octombrie 2009 a încălcat principiul certitudinii juridice, deoarece a anulat o hotărâre finală și obligatorie care, în plus, a fost în parte pusă în aplicare.

De asemenea, acestea se plâng, în conformitate cu același articol, că dreptul lor de acces la o instanță a fost încălcat, deoarece Curtea de Apel nu a examinat meritele acțiunii lor, în special argumentele referitoare la o presupusă încălcare a articolului 14 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție. Acestea susțin, de asemenea, că decizia din 14 octombrie 2009 a încălcat dreptul la un proces echitabil, deoarece Curtea de Apel a examinat recursul extraordinar prin intermediul unei audieri închise, la care nu au fost invitate. Retroactivitate a legii prin aplicarea hotărârii Curții Constituționale din 3 iulie 2008, deși această decizie nu a fost în vigoare atunci când au inițiat acțiunea lor inițială.

De asemenea, reclamanții se plâng de lipsa de imparțialitate din partea Curții de Apel ca acuzat în acest caz, Ministerul Justiției, are competența de a introduce proceduri disciplinare împotriva judecătorilor. În plus, Ministrul Justiției este membru al Înaltului Consiliu al Magistraturii (Consiliul Superior al Magistraturii ), autoritatea disciplinară pentru judecători. În baza articolului 1 din Convenție, reclamanții se plâng că instanța românească nu a aplicat dispozițiile Convenției, care ar trebui să aibă prioritate asupra dreptului național. De asemenea, în temeiul articolului 17 din Convenție, se plâng că Curtea Constituțională a încălcat drepturile lor în temeiul Convenției prin hotărârile nr. 818 și nr. 821 din 3 iulie 2008. Reclamanții au avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție?

În special: au avut acces la o instanță, în special în ceea ce privește anularea deciziei finale din 30 mai 2008 și a procedurii ulterioare? Hotărârea finală din 14 octombrie 2009 a indicat în mod corespunzător motivele pe care se bazează? Principiul certitudinii juridice, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții în interpretarea articolului 6 din Convenție, a fost respectat de instanțe interne? A existat o interferență cu bucuria pașnică a reclamanților de bunuri, în sensul articolului 1 din Protocolul nr. Dacă da, a fost necesară această interferență și a impus o sarcină individuală excesivă reclamanților (a se vedea Immobiliare Saffi v. Italia, [GC], nr. 22774/93, § 59, CEDH 1999-V)?

Reclamanții au suferit discriminări în exercitarea drepturilor lor convenționale pe baza profesiei lor, în contravenție cu art. 14 din Convenție, citit coroborat cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în contravenție cu art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție?

Communicated on 5 February 2016

FOURTH SECTION

Application no. 42447/10 Constantin ELISEI-UZUN and Adrian Vlad ANDONIE against Romania lodged on 9 April 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Mr Constantin Elisei-Uzun and Mr Adrian Vlad Andonie, are both Romanian nationals who were born in 1975 and live in Târgu-Mureș. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

The applicants have been judicial officers ( asistenți judiciari ) at the Mureș County Court since 29 June 2000. 1. Ordinary proceedings On 18 December 2007, relying on the provisions of the Anti ‑ discrimination Act (Government Ordinance no. 137/2000 on preventing and punishing all forms of discrimination) and of Article 14 of the Convention and Protocol No. 12 to the Convention, the applicants brought an action in the Mureș County Court seeking compensation equivalent to the “loyalty bonus” ( spor de fidelitate ) to which they felt they had been entitled in respect of their salary since December 2004. In accordance with national law as in force at that time, they were not awarded the bonus, unlike all other court staff, including judges and auxiliary personnel.

The action was brought against the applicants’ employer and against the Ministry of Justice and the Ministry of Economy and Finance. In a judgment of 14 February 2008 the County Court allowed the claim. It found that there was a difference in treatment between the applicants and the rest of the judicial staff and that there was no justification for that different treatment. The court concluded that Article 14 of the Convention and Protocol No. 12 to the Convention were applicable and declared that the applicants had been discriminated against. The court ordered that the applicants be paid the bonus, backdated from December 2004 to when the discrimination had ceased. The judgment was immediately enforceable.

On 30 May 2008 the Târgu Mureș Court of Appeal dismissed an appeal lodged by the two Ministries. It ruled that as the applicants had to respect the confidentiality of the information to which they had access they should be entitled to a “confidentiality bonus” ( spor de confidențialitate ), like other members of the judiciary and auxiliary personnel. It therefore awarded the applicants such a “confidentiality bonus”. The decision was final. On 14 October 2008, the authorities complied with the final decision and paid each of the applicants 30% of the compensation awarded by the court. 2. Request for correction of material errors in the decision of 30 May 2008 (îndreptarea erorii materiale) The applicants made a request for correction of material errors in the final decision adopted by the Court of Appeal in their case.

They asked in particular that the word “confidentiality” be replaced with the word “loyalty” throughout the whole decision. On 4 December 2008 the request was allowed by the Court of Appeal, sitting in the same formation. The court considered that the use of the phrase “confidentiality bonus” stemmed from a technical error and did not affect the reasoning of the judgment. 3. Extraordinary appeal against the final decision (contestație în anulare) The Ministry of Justice lodged an extraordinary appeal against the final decision of 30 May 2008, claiming that the Court of Appeal had failed to examine the grounds of appeal as stated by the defendants. It pointed out that the subject matter of the dispute was not a confidentiality bonus, as wrongly established by the court, but rather a loyalty bonus.

The extraordinary appeal was allowed on 14 October 2009. The Court of Appeal ruled that the subject matter of the dispute had been wrongly determined as being an entitlement to a confidentiality bonus. For that reason it quashed the final decision. It re-examined the initial action and observed that the Constitutional Court had in decision no. 818 of 3 July 2008 declared the relevant provisions of the Anti-discrimination Act to be unconstitutional. It concluded that there were no longer any legal grounds to support the applicants’ action. The Court of Appeal thus allowed the appeal, quashed the judgment rendered by the County Court and dismissed the applicants’ initial action.

The applicants unsuccessfully lodged several extraordinary appeals against that decision, all of which were dismissed by final decisions of the Court of Appeal (19 January 2010 – contestație în anulare ; 20 January 2010 – revizuire ; and 4 February 2010 – contestație în anulare ). B. Relevant domestic law and practice 1. The employment situation of judicial officers Judicial officers are law graduates with at least five years’ work experience, who are appointed by the Ministry of Justice on the basis of a recommendation from the Economic and Social Council. The Council is a consultative body of the Government and Parliament whose role is to ensure dialogue between employers, trade unions and civil society.

It was regulated at that time by Law no. 109/1997 and later by Law no. 248/2013. The judicial officers, along with judges, form the benches which settle labour-law conflicts as first-instance courts. They give an advisory vote in the cases they sit in. Their status is regulated by Law no. 304/2004 on the organisation of the judiciary (notably, Articles 55 and 110 to 115). Judicial officers are subject to the same obligations, restrictions and rules on conflicts of interest as judges and prosecutors. Their work experience counts towards the accumulation of seniority in the court system. At the material time, they did not receive a loyalty bonus with their monthly wage, unlike judges, prosecutors, and specialist and non-specialist auxiliary personnel, which included court clerks, probation officers, prison guards, administrative staff, as well as civil servants working in the courts and the Ministry of Justice.

From 1 January 2011, the loyalty bonus was abolished for all categories of staff by Law no. 284/2010, which repealed Government Emergency Ordinance no. 27/2006. 2. Discrimination under Romanian Law Discrimination is defined in Article 2 § 1 of the Anti-discrimination Act (Government Ordinance no. 137/2000 on preventing and punishing all forms of discrimination) and by Article 5 §§ 2 and 3 of the Labour Code. In addition, Article 159 § 3 of the Labour Code prohibits discrimination in respect of salary rights. Under Article 27 § 1 of the Anti-discrimination Act, a person who alleges discrimination may bring a court action to seek compensation and to have the discriminatory treatment brought to an end.

Article 27 § 4 of that Act provides that the burden of proof is reversed in cases involving alleged discrimination. The person claiming discrimination must provide prima facie evidence of potential discrimination. It is then for the defendant to prove that there has been no breach of the principle of equal treatment. On 3 July 2008 the Constitutional Court, in decision no. 818, declared Articles 1, 2, and 27 § 1 of the Anti-discrimination Act unconstitutional. The Constitutional Court held: “Reading the provisions of the Ordinance so as to allow the courts to have the power to repeal legal provisions and to replace them by new provisions or by existing provisions from other laws is evidently unconstitutional as it breaches the principle of the separation of powers enshrined in Article 1 § 4 of the Constitution as well as in Article 61 § 1, which states that Parliament is the only legislative body in the country…

Accordingly, the Constitutional Court ... rules that the provisions of Articles 1, 2 § 3, and 27 § 1 of Government Ordinance no. 137/2000 on preventing and punishing all forms of discrimination are unconstitutional in so far as they can be interpreted as allowing the courts to revoke or refuse to apply [laws] on the grounds that they are discriminatory, and to replace them with provisions created on the basis of case-law or provisions from other laws which were not considered by the legislature when adopting the provisions that have been declared discriminatory.” The Constitutional Court adopted a similar decision, no. 821/2008, on the same day. Both decisions were published in the Official Monitor on 16 July 2008. Article 31 of Law no. 47/1992 on the organisation and functioning of the Constitutional Court provides that any decision by the Constitutional Court which declares a legal provision unconstitutional is binding.

COMPLAINTS The applicants complain that the denial of a loyalty bonus was discriminatory, relying on Article 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention. Under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, the applicants complain that their right to receive a loyalty bonus was breached in so far as it was at first recognised by a final court decision and partially enforced before being again denied to them by the courts. Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicants complain that the decision of 14 October 2009 by the Court of Appeal breached the principle of legal certainty since it set aside a final and binding judgment which, in addition, had been partially enforced.

They also complain, under the same Article, that their right of access to a court was breached, as the Court of Appeal failed to examine the merits of their action, in particular their arguments relating to an alleged violation of Article 14 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention. They further claim that the decision of 14 October 2009 breached their right to a fair trial, since the Court of Appeal examined the extraordinary appeal by means of a closed hearing, to which they were not invited. They submit that the Court of Appeal has breached the principle of non ‑ retroactivity of the law by applying the Constitutional Court’s decision of 3 July 2008, although that decision was not in force when they brought their initial action.

The applicants also complain of a lack of impartiality on the part of the Court of Appeal as the defendant in the case, the Ministry of Justice, has the power to bring disciplinary proceedings against judges. Moreover, the Minister of Justice is a member of the High Council of the Judiciary ( Consiliul Superior al Magistraturii ), the disciplinary authority for judges. Relying on Article 1 of the Convention, the applicants complain that the Romanian courts failed to apply the provisions of the Convention, which should take precedence over national law. They also complain, under Article 17 of the Convention, that the Constitutional Court breached their Convention rights through decisions nos.

818 and no. 821 of 3 July 2008.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. Did the applicants have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular: – did they have access to a court, in particular concerning the quashing of the final decision of 30 May 2008 and the subsequent proceedings? – did the final decision of 14 October 2009 adequately state the reasons on which it was based? 2. Was the principle of legal certainty, as developed in the Court’s case law in the interpretation of Article 6 of the Convention, complied with by the domestic courts? 3. Has there been an interference with the applicants’ peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was that interference necessary and did it impose an excessive individual burden on the applicants (see Immobiliare Saffi v. Italy, [GC], no. 22774/93, § 59, ECHR 1999-V)?

4. Have the applicants suffered discrimination in the enjoyment of their Conventional rights on the ground of their profession, contrary to Article 14 of the Convention read in conjunction with Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, and contrary to Article 1 of Protocol No. 12 to the Convention?