PESCE c. ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 39672/08 Maria Rosa PESCE împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 30 august 2016 într-un comitet compus din Kristina Pardalos, președinte, Paul Mahoney, Robert Spano, judecători, și Renata Degener, adjunctul secțiunii, având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 27 aprilie 2015 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol După ce a intenționat, pronunță următoarea decizie FAȚĂ ȘI PROCEDURĂ Recurenta, Maria Rosa Pesce, este un cetățean italian născut în 1953 și rezident în Rosarno. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul Santambrogio, avocat la Rosarno. Guvernul italian ( E. Spatafora și de co-agentul său, P. Acardo. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurenta se plânge de absența unor inculpaturi publice în cadrul procedurii de aplicare a măsurilor de prevenire. Recurenta declară, de asemenea, că confiscarea proprietăților sale a adus atingere dreptului la respectarea proprietăților sale. Aceasta se referă la art. 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. La 27 aprilie 2015, guvernul a transmis o declarație unilaterală a Curții cu privire la lipsa de publicitate a dezbaterilor după eșecul încercărilor de soluționare a litigiilor. Guvernul italian recunoaște că reclamantul a suferit încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție, în conformitate cu jurisprudența bine stabilită a Curții (Hotărârile Bocellari și Bizza c. Italia 399/02, din 13 noiembrie 2007 Perre și alții c. Italia 1905/05, din 8 iulie 2008; și Bongiorno c. Italia, nr 4514/07, din 5 ianuarie 2010). Guvernul italian care dorește să repare încălcarea, oferă, alături de constatarea încălcării, cheltuielile procedurii în valoare de 600 EUR. Această sumă va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul italian consideră că recunoașterea încălcării și landurile oferă suma cheltuielilor procedurii constituie o redresare adecvată, în sensul hotărârii Bocellari și Rizza și în conformitate cu Decizia din 13 mai 2014, Frascati c. Italia , nr 5382/08. Guvernul italian consideră, de asemenea, că nu se mai justifică să continue examinarea cererii, deoarece prin hotărârea nr. 93 din 12 martie 2010, Curtea Constituțională Italiană, în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție, astfel cum a fost aplicat de Curte în hotărârile menționate anterior, a declarat la lit. (c) de mai sus că dispozițiile privind procedura de aplicare a măsurilor de prevenire personale și patrimoniale (articolele 4 din Legea nr. 1423 din 1956 și 2b din Legea nr. 575 din 1965), ca atare, nu au dreptul de a solicita desfășurarea procedurii în instanță publică; prin urmare, guvernul invită cu respect Curtea să spună că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Declarația guvernului a fost adusă la cunoștința părții solicitante, care a fost invitată să își prezinte eventualele observații pe această temă înainte de 26 mai 2015. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere a rolului în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc sau să nu se afle în această privință. În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația pe baza principiilor consacrate de jurisprudență, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 VI, WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze îndreptate împotriva Italiei natura și sfera de aplicare a obligației, pentru statul pârât, de a recunoaște justițiabililor dreptul de a li se oferi posibilitatea de a solicita o audiere publică în cadrul procedurilor privind aplicarea măsurilor preventive (a se vedea, printre altele, Bocellari și Rizza c. Itali e, 399/02, 13 noiembrie 2007 Bongiorno și altele c. Italia, n 4514/07, 5 ianuarie 2010 Leone c. Italia, n 30506/07, 2 februarie 2010; și Capitani și Campanella c. Italia, n 24920/07, 17 mai 2011).În cazul în care Curtea a ajuns la concluzia încălcării articolului 6 alineatul (1) din convenție, aceasta a considerat că constatările privind încălcarea constituie o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de solicitanți (Frascati c. Italia (dec.), nr. 5382/08, § 20, 13 mai 2014, Cacucci și Sabatelli c. Italia (dec.), n 29797/09, § 12, 25 august 2015). Având în vedere natura concesiunilor pe care le conține declarația guvernului, precum și suma propusă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pe care aceasta o consideră rezonabilă, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă cu privire la acest subiect, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [art. 37 alineatul (1) în fine]. De asemenea, Curtea constată că, după încheierea procesului recurentelor, printr-o hotărâre nr. 93 din 8 martie 2010, Curtea Constituțională a declarat neconstituționale dispozițiile interne relevante în măsura în care acestea nu permiteau justițiabililor să solicite publicitatea dezbaterilor în cadrul procedurilor de aplicare a măsurilor de prevenire. Această hotărâre a Curții Constituționale face improbabilă repetarea unor cazuri similare în viitor (Frascati) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă la rol în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin urmare, această parte a cererii de rol ar trebui eliminată. Cu privire la celelalte încălcări invocate la art. 13 din Convenție și la art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge și de dreptul la respectarea proprietăților sale. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și cu condiția ca aceasta să aibă competența de a cunoaște afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit fondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alineatul (1) din convenție și de modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decise de a elimina această parte a cererii de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție Declară restul cererii inadmisibile. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 22 septembrie 2016. Renata Degener Kristina Pardalos Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

Requête n

o

39672/08

Maria Rosa PESCE

contre l’Italie

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 30 août 2016 en un comité composé de

:

Kristina Pardalos,

présidente,

Paul Mahoney,

Robert Spano,

juges,

et de Renata Degener,

greffière adjointe de section,

Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 27

avril

2015 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle

;

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

FAITS ET PROCÉDURE

La requérante, M

me

Maria Rosa Pesce, est une ressortissante italienne née en 1953 et résidant à Rosarno. Elle a été représentée devant la Cour par M

e

M. Santambrogio, avocat à Rosarno.

Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») a été représenté par son agent, M

me

E. Spatafora, et par son co-agent, M

me

P. Accardo.

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de l’absence d’audiences publiques dans le cadre de la procédure pour l’application des mesures de prévention. La requérante allègue également l’iniquité de la procédure et affirme que la confiscation de ses propriétés a porté atteinte au droit au respect de ses biens. Elle invoque l’article 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1 à la Convention.

La partie

de la requête relative au grief tiré de l’article 6 a été communiquée au Gouvernement

.

EN DROIT

A.

Sur le défaut de publicité des débats

Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 27 avril 2015, le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale ainsi libellée

:

«

Le Gouvernement italien reconnaît que le requérant a subi la violation de l’article

6 § 1 de la Convention, selon la jurisprudence bien établie de la Cour (arrêts

Bocellari et Bizza c. Italie

n

o

399/02,

du 13 novembre 2007

;

Perre et autres c. Italie

n

o

1905/05, du 8 juillet 2008

; et

Bongiorno c. Italie

, n

o

4514/07, du 5 janvier 2010).

Le Gouvernement italien désirant réparer la violation, offre, à côté du constat de violation, les frais de la procédure à hauteur de 600 EUR.

Ce montant sera payé dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. À défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.

Le Gouvernement italien estime que la reconnaissance de la violation et l’offre du montant de frais de la procédure constituent un redressement adéquat, au sens de l’arrêt

Bocellari et Rizza

et conformément à la décision du 13 mai 2014,

Frascati c.

Italie

, n

o

5382/08.

Le Gouvernement italien estime en outre qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête, car par l’arrêt n

o

93 du 12 mars 2010, la Cour constitutionnelle italienne, sur la base de l’article 6 § 1 de la Convention comme appliqué par la Cour dans les arrêts susmentionnés, a déclaré l’illégitimité constitutionnelle des dispositions relatives à la procédure pour l’application des mesures de prévention personnelles et patrimoniales (articles 4 de la loi n

o

1423 de 1956 et 2

ter

de la loi n

o

575 de 1965), en tant qu’elles n’accordent pas aux intéressés le droit de demander le déroulement de la procédure en audience publique.

Par conséquent, le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.

»

La déclaration du Gouvernement a été portée à la connaissance de la partie requérante, qui a été invitée à présenter ses observations éventuelles à ce sujet avant le 26 mai 2015. Aucune communication n’est parvenue au greffe de la Cour dans le délai fixé à cet effet.

La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si

:

«

pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête

».

La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive ou s’il ne s’exprime pas à ce sujet.

À cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt

Tahsin Acar

(

Tahsin Acar c. Turquie

(question préliminaire) [GC],

n

o

26307/95, §§

75

‑

77, CEDH 2003

‑

VI,

WAZA Spółka z o.o. c. Pologne

(déc.), n

o

11602/02, 26 juin 2007, et

Sulwińska c. Pologne

(déc.), n

o

28953/03, 18

septembre 2007).

La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires dirigées contre l’Italie la nature et l’étendue de l’obligation, pour l’État défendeur, de reconnaître aux justiciables le droit de se voir offrir la possibilité de solliciter une audience publique dans le cadre des procédures visant l’application des mesures de prévention (voir, entre autres,

Bocellari et Rizza c.

Itali

e, n

o

399/02, 13 novembre 2007

;

Bongiorno et autres c. Italie

, n

o

4514/07, 5

janvier 2010

;

Leone c. Italie

, n

o

30506/07

, 2 février 2010

; et

Capitani et Campanella c. Italie

, n

o

24920/07

, 17

mai

2011). Lorsque la Cour a conclu à la violation de l’article 6 § 1 de la Convention, elle a considéré que les constats de violation constituaient une satisfaction équitable suffisante pour le préjudice moral subi par les requérants (

Frascati c.

Italie

(déc.), n

o

5382/08, § 20, 13 mai 2014, et

Cacucci et Sabatelli c. Italie

(déc.), n

o

29797/09, § 12, 25 août 2015).

Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant proposé pour frais et dépens qu’elle considère raisonnable, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article 37 §

1

c).

En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article

37 § 1

in fine

). Elle observe également que, après la fin du procès des requérantes, par un arrêt n

o

93 du 8 mars 2010, la Cour constitutionnelle a déclaré inconstitutionnelles les dispositions internes pertinentes dans la mesure où elles ne permettaient pas aux justiciables de demander la publicité des débats dans le cadre des procédures pour l’application des mesures de prévention. Cet arrêt de la Cour constitutionnelle rend peu probable la répétition de cas semblables en futur (

Frascati

, décision, précitée, §§ 12 et 22).

Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (

Josipović c. Serbie

(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).

En conséquence, il convient de rayer cette partie de la requête du rôle.

B.

Sur les autres violations alléguées

Invoquant l’article 13 de la Convention et l’article 1 du Protocole n

o

1, la requérante se plaint également de l’iniquité de la procédure à son encontre, ainsi que d’une atteinte au droit au respect de ses biens.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et pour autant qu’elle ait compétence pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Prend acte

des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris

;

Décide

de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article

37 § 1 c) de la Convention

;

Déclare

le restant de la requête irrecevable.

Fait en français puis communiqué par écrit le 22 septembre 2016.

Renata Degener

Kristina Pardalos

Greffière adjointe

Présidente