INTERMEDICAL D.O.O. v. BOSNIA AND HERZEGOVINA

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 17180/13 D.O. INTERMEDIC contra Bosnia și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așeză la 11 octombrie 2016 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, judecători și Anne-Marie Dougin, grefierul adjunct al secțiunii interioare, având în vedere cererea depusă la 6 februarie 2013, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 15 martie 2016, care solicită Curții să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, D.O.O. Intermedical, este o companie privată, cu scaunul din Sarajevo, Bosnia și Herțegovina. A fost reprezentat în fața Curții de către dl N. Ademović, un avocat care practică la Sarajevo. Guvernul Bosniei și Herțegovina (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Solicitarea a fost comunicată guvernului la 31 ianuarie 2015 HOTĂRÂREA Societatea reclamantă s-a plâns cu privire la durata unei cazuri civile referitoare la o datorie, bazată pe art. 6 § 1 din Convenție. În urma încercărilor infructuoase de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 15 martie 2016, guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, Monika Mijić, agentul guvernamental, declară prin prezenta că Guvernul este dispus să accepte că o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul Convenției, având în vedere durata procedurii înainte ca organismele interne să aibă loc în cazul menționat anterior și propune să plătească reclamantului Intermedical d.o.o. 1.080 EUR (o mie și optzeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi taxat reclamantului. Aceste sume vor fi convertite în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care nu se plătesc aceste sume în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 31 martie 2016, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 Mai 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 3 noiembrie 2016. Anne-Marie Dougin Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului interimar

FIFTH SECTION

DECISION

Application no. 17180/13

INTERMEDICAL D.O.O.

against Bosnia and Herzegovina

The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 11

October 2016 as a Committee composed of:

Khanlar Hajiyev,

President,

Faris Vehabović,

Carlo Ranzoni,

judges,

and Anne-Marie Dougin,

Acting

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 6 February 2013,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 15 March 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Intermedical D.O.O., is privately held company, with the seat in Sarajevo, Bosnia and Herzegovina. It was represented before the Court by Mr N. Ademović, a lawyer practising in Sarajevo.

The Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić.

The application was communicated to the Government on 31

January

2015

.

THE LAW

The applicant company complained about the length of a civil case concerning a debt. It relied on Article 6 § 1 of the Convention.

Following unsuccessful attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 15 March 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I, Monika Mijić, the Government Agent, hereby declare that the Government is willing to accept that a violation of the applicant’s rights under the Convention on account of the length of the proceedings before the domestic bodies occurred in the above referenced case and offers to pay to the applicant

Intermedical d.o.o.

EUR 1,080 (one thousand and eighty euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 500 (five hundred euros) to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant.

These sums will be converted into national currency at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases. In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

The payment will constitute the final resolution of the case.”

By a letter of 31 March 2016, the applicant indicated that it was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1

(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI;

WAZA Sp. z o.o. v. Poland

(dec.), no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no. 28953/03, 18

September

2007).

The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10

May 2007).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1

(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 3 November 2016.

Anne-Marie Dougin

Khanlar Hajiyev

Acting Deputy Registrar

President