VRANJKOVIC v. BOSNIA AND HERZEGOVINA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
VRANJKOVIC v. BOSNIA AND HERZEGOVINA (CtEDO, 2016)
A cincea secțiune DECIZIE Nr. 51521/10 Ilija VRANJKOVI împotrivă Bosnia și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așeză la 3 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 august 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 25 septembrie 2015 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Ilija Vranjković este un național al Bosniei și Herțegovina, care s-a născut în 1954 și trăiește în Banja Luka. Guvernul Bosnia-Herzegovina („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Reclamantul a inițiat proceduri administrative cu privire la pensia sa la 19 octombrie 2005. Până la data depunerii cererii, cazul său nu a fost rezolvat în mod onorabil. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor administrative respective. Cererea a fost comunicată guvernului la 31 ianuarie 2015 HOTĂRÂREA După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 25 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, Monika Mijić, agentul Guvernului, declară prin prezenta că Guvernul este dispus să accepte că o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul Convenției, având în vedere durata procedurii înainte ca organismele interne să aibă loc în cazul menționat anterior și propune să plătească reclamantului Ilija Vranjković 2,070 EUR (doi mii șaptezeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 100 EUR (o sută de euro) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Aceste sume vor fi convertite în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale. În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Declar, de asemenea, că guvernul se va asigura că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite încheierea cât mai rapid posibil a procedurii interne în acest caz, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției.” Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 Mai 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 26 mai 2016. Milan Blaško Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului