Vranjkovic împotriva Bosniei și Herțegovinei

A cincea secțiune DECIZIE Nr. 51521/10 Ilija VRANJKOVI împotrivă Bosnia și Herțegovina Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a cincea secțiune), care așeză la 3 mai 2016 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, judecători și Milan Blaško, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 27 august 2010, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 25 septembrie 2015 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Dl Ilija Vranjković este un național al Bosniei și Herțegovina, care s-a născut în 1954 și trăiește în Banja Luka.

Guvernul Bosnia-Herzegovina („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Mijić. Reclamantul a inițiat proceduri administrative cu privire la pensia sa la 19 octombrie 2005. Până la data depunerii cererii, cazul său nu a fost rezolvat în mod onorabil. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor administrative respective. Cererea a fost comunicată guvernului la 31 ianuarie 2015 HOTĂRÂREA După incapacitatea încercărilor de a ajunge la o soluționare prietenoasă, prin scrisoarea din 25 septembrie 2015, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție.

Declarația prevăzută după cum urmează: „Eu, Monika Mijić, agentul Guvernului, declară prin prezenta că Guvernul este dispus să accepte că o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul Convenției, având în vedere durata procedurii înainte ca organismele interne să aibă loc în cazul menționat anterior și propune să plătească reclamantului Ilija Vranjković 2,070 EUR (doi mii șaptezeci de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 100 EUR (o sută de euro) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Aceste sume vor fi convertite în monedă națională la rata aplicabilă la data plății și vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista cauzelor sale.

În cazul în care aceste sume nu se plătesc în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Declar, de asemenea, că guvernul se va asigura că sunt luate toate măsurile necesare pentru a permite încheierea cât mai rapid posibil a procedurii interne în acest caz, ținând seama de cerințele bunei administrații a justiției.” Prin scrisoarea din 3 noiembrie 2015, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale.

Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea a examinat cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 Mai 2007). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07,

4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 26 mai 2016. Milan Blaško Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului

FIFTH SECTION

DECISION Application no. 51521/10 Ilija VRANJKOVIĆ against Bosnia and Herzegovina The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting on 3 May 2016 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Faris Vehabović, Carlo Ranzoni, judges, and Milan Blaško, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 27 August 2010, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 25 September 2015 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Ilija Vranjković, is a national of Bosnia and Herzegovina, who was born in 1954 and lives in Banja Luka. The Government of Bosnia and Herzegovina (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Mijić. The applicant initiated administrative proceedings concerning his pension on 19 October 2005. Until the day of submission of the application his case was not resolved meritoriously. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of those administrative proceedings. The application was communicated to the Government on 31 January 2015 . THE LAW After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 25 September 2015, the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application.

They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “I, Monika Mijić, the Government Agent, hereby declare that the Government is willing to accept that a violation of the applicant’s rights under the Convention on account of the length of the proceedings before the domestic bodies occurred in the above referenced case and offers to pay to the applicant Ilija Vranjković EUR 2,070 (two thousand and seventy euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 100 (one hundred euros) to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant. These sums will be converted into national currency at the rate applicable on the date of payment and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of its list of cases.

In the event of failure to pay these sums within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on them, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case. I further declare that the Government will ensure that all necessary steps are taken to allow the domestic proceedings under consideration in this case to be concluded as speedily as possible, taking into account the requirements of the proper administration of justice.” By a letter of 3 November 2015, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment ( Tahsin Acar v. Turkey [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Spółka z o.o.

v. Poland (dec.), no. 11602/02, 26 June 2007; and Sulwińska v. Poland (dec.), no. 28953/03, 18 September 2007). The Court has established in a number of cases its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ‑ V; Majewski v. Poland , no. 52690/99, 11 October 2005; and Wende and Kukówka v. Poland , no. 56026/00, 10 May 2007). Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration,

the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention ( Josipović v. Serbia (dec.), no. 18369/07, 4 March 2008). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list. For these reasons, the Court, unanimously, Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Done in English and notified in writing on 26 May 2016. Milan Blaško Khanlar Hajiyev Deputy Registrar President