Decizia nr. 20050/15 Jan PAVLIŠ împotriva Slovaciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Helen Keller, președinte, Pere Pastor Vilanova, Alena Poláčková, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 14 aprilie 2015, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 13 mai 2013 cere Curtea să elimine aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Ján Pavliš, este un național slovac, născut în 1964 și trăiește în Košice. Guvernul Republicii Slovace („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii sale civile privind acțiunile de recuperare a mărfurilor inițiate în fața Curții de district Košice II la 15 februarie 2011. La 21 octombrie 2014, Curtea Constituțională a constatat că nu a existat nicio încălcare a dreptului reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. Cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă și lipsa răspunsului reclamantului la corespondența Curții în acest sens, prin scrisoarea Mai 2016, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul recunoaște durata necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. I, Marica Pirošíková, Agentul Guvernului Republicii Slovace în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, declară că Guvernul oferă pentru a plăti lui Ján Pavliš suma de 1 800 EUR (o mie de o sută de euro), plus orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Guvernul ar sugera ca informațiile de mai sus să fie acceptate de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În cazul hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție, Guvernul se angajează să plătească reclamantului suma declarată în termen de trei luni de la data notificării deciziei. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumutare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui decontarea finală a cazului.” Prin scrisoarea din 18 mai 2016, Curtea a invitat reclamantul să prezinte observații cu privire la termenii guvernului referitor la declarația unilaterală, dar reclamantul nu a răspuns. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Slovaciei, practica sa privind plângerile privind încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§§ 178-227, ECHR 2006 Rapoš c. Slovacia , nr. 25763/02, §§ 32-34, 20 mai 2008; Bič v. Slovacia , nr. 23865/03, §§ 39-41, 4 noiembrie 2008 sau Komár v. Slovacia , nr. 25951/06, §§ 30-33, 26 octombrie 2010). Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 decembrie 2016. Fatoș Aracı Helen Keller Președintele adjunct al grefierului
Application no. 20050/15
Jan PAVLIŠ
against Slovakia
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 8
November 2016 as a Committee composed of:
Helen Keller,
President,
Pere Pastor Vilanova,
Alena Poláčková,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 14 April 2015,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 13 May 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
The applicant, Mr Ján Pavliš, is a Slovak national, who was born in 1964 and lives in Košice.
The Government of the Slovak Republic (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Pirošíková.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of his civil proceedings regarding the action for recovery of
goods which had been initiated before the Košice II District Court on 15
February 2011. The proceedings have been held before one level of
jurisdiction and are still pending.
In relation to the impugned proceedings, on 21 October 2014 the Constitutional Court found that there had been no violation of the applicant’s right to a hearing within a reasonable time.
The application was communicated to the Government
.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement and the applicant’s lack of response to the Court’s correspondence in that respect, by a letter of
13
May 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“The Government acknowledge the unreasonable duration of the domestic proceedings in which the applicant was involved.
I, Marica Pirošíková, the Agent of the Government of the Slovak Republic before the European Court of Human Rights, declare that the Government offer to pay to
Mr
Ján Pavliš the sum of EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant.
The Government would suggest that the above information be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.
In the event of the Court’s decision pursuant to Article 37 § 1 of the Convention, the Government undertake to pay to the applicant the declared sum within the three months from the date of notification of the decision. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final settlement of the case.”
By a letter of 18 May 2016, the Court invited the applicant to submit any comments on the Government’s terms of the unilateral declaration, but the applicant failed to respond.
The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no. 28953/03, 18
September
2007).
The Court has established in a number of cases, including those brought against Slovakia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,
Frydlender v.
France
[GC], no.
30979/96, § 43, ECHR 2000-VII
Scordino v.
Italy (no. 1)
[GC], no. 36813/97, §§ 178-227, ECHR 2006
‑
V;
Rapoš v.
Slovakia
, no. 25763/02, §§ 32-34, 20 May 2008;
Bič v. Slovakia
, no.
23865/03, §§ 39-41, 4
November 2008 or
Komár v. Slovakia
, no.
25951/06, §§ 30-33, 26 October 2010).
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1
(c)).
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 37 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 1 December 2016.
Fatoș Aracı
Helen Keller
Deputy Registrar
President