BÜLBÜL v. TURKEY

Decizia nr. 47938/12 Orhan BÜLBÜL împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așezează la 8 noiembrie 2016 în calitate de comitet compus din: Ksenija Turković, președinte, Jon Fridrik Kjølbro, Georges Ravarani, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iunie 2012, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 mai 2016, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Orhan Bülbül, este un cetățean turc, născut în 1986 și locuiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Abacı, un avocat care practică la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție cu privire la închiderea camerei impuse de către superiorii săi ca măsură disciplinară. Cererea a fost comunicată guvernului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge cu privire la închiderea camerei impuse de către superiorii săi militari ca măsură disciplinară. El se bazează pe art. 5 § 1 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 26 mai 2016, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul dorește să exprime prin intermediul declarației unilaterale că detenția reclamantului prin ordinea comandantului său de rang înalt nu îndeplinește standardele prevăzute la art. 5 § 1 din Convenție. În consecință, Guvernul este pregătit să plătească reclamantului 6,800 (sex mii opt sute) de euro pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, inclusiv taxele de avocat. Această sumă va fi convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data plății și va fi eliberată de orice impozite suplimentare care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Prin urmare, Guvernul invită Curtea să trancheze acest caz din lista cazurilor, sugerând că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică socoteala din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Reclamantul nu a prezentat niciun răspuns la declarația Guvernului. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea, de asemenea, WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea articolului 5 § 1 din cauza lipsei integrării în sistemul juridic intern a unui mecanism pentru a se asigura că măsurile disciplinare care provoacă privarea de libertate impuse în armată sunt emise sau controlate de o autoritate cu garanții judiciare (a se vedea, de exemplu, Engel și alții v. Olanda , 8 iunie 1976 , § 69, Serie A nr. 22; A.D. v. Turcia , nr. 29986/96 , § 21, 22 decembrie 2005; Pulatlı v. Turcia , nr. 38665/07 , § 20, 26 aprilie 2011; și Tengilimoğlu și alții v. Turcia , nr. 26938/08 , 41039/09, 66328/09 și 66451/09 , § 39, 5 iunie 2012). 13. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 14. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 1 decembrie 2016. Hasan Bakırcı Ksenija Turković Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 47938/12

Orhan BÜLBÜL

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 8

November 2016 as a Committee composed of:

Ksenija Turković,

President,

Jon Fridrik Kjølbro,

Georges Ravarani,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 June 2012,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 May 2016 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Orhan Bülbül, is a Turkish national, who was born in 1986 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr

H.

Abacı, a lawyer practising in Istanbul.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

The applicant complained under Article 5 § 1 of the Convention about the room confinement imposed on him by his military superiors as a disciplinary measure.

The application had been communicated to the Government.

THE LAW

The applicant complained about the room confinement imposed on him by his military superiors as a disciplinary measure. He relied on Article

5 §

1 of the Convention.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 26 May 2016 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“The Government hereby wishes to express by the way of unilateral declaration that the applicant’s detention by order of his high-ranking commander does not meet the standards enshrined in Article 5 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government is prepared to pay the applicant 6,800 (six thousand eight hundred) Euros to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, including lawyer fees. This sum will be converted into the national currency at the rate applicable on the date of payment, and will be free of any further taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article

37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertakes to pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.

The Government therefore invites the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 §1 (c) of the Convention.”

The applicant did not submit any response to the declaration of the Government.

The Court reiterates that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

(preliminary objections) [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; see also

WAZA Sp. z o.o. v.

Poland

(dec.), no.

11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.), no.

28953/03, 18 September 2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of Article 5 § 1 due to the lack of integration in the domestic legal system of a mechanism to ensure that disciplinary measures occasioning deprivation of liberty imposed in the army be issued or controlled by an authority with judicial guarantees (see, for example,

Engel and Others v. the Netherlands

, 8 June 1976, § 69, Series A no. 22;

A.D. v. Turkey

, no.

29986/96, § 21, 22

December 2005;

Pulatlı v. Turkey

, no. 38665/07, §

20, 26 April 2011; and

Tengilimoğlu and Others v. Turkey

, nos.

26938/08, 41039/09, 66328/09 and 66451/09, § 39, 5 June 2012).

13.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1

(c)).

14.

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article

37 § 1

in fine

).

15.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

16.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court, unanimously,

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Done in English and notified in writing on 1 December 2016.

Hasan Bakırcı

Ksenija Turković

Deputy Registrar

President