CASE OF KACPER NOWAKOWSKI v. POLAND - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Kacper Nowakowski v. Polonia

-

32407/13

Hotărârea din 10.1.2017 [Secția a IV-a]

Articolul 8

Obligații pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Eșecul de a lua măsuri adecvate pentru facilitarea contactului unui tată surdo-mut cu fiul său:

încălcare

În fapt

– Reclamantul, care era surdo-mut, se căsătorise cu o femeie care avea și ea deficiențe de auz. Cuplul au făcut un copil în 2006. Aceștia au divorțat în 2007, iar tribunalele naționale au hotărât ca fiul să rămână cu mama sa, reclamantul urmând să-l vadă timp de două ore pe săptămână.

Totuși, în 2011, când fiul său avea aproape cinci ani, reclamantul a solicitat în fața instanțelor extinderea perioadei sale de contact, pentru a-și întări legăturile cu fiul său. Cererea sa a fost respinsă, pe motiv că acest fapt nu ar fi fost în interesul fiului, date fiind dizabilitatea copilului și dependența deplină de mama sa, precum și nevoia de a o implica pe mamă în vizitele de contact, de vreme ce aceasta putea utiliza limbajul semnelor și putea comunica oral, pe când tatăl folosea mai mult limbajul semnelor, iar fiul putea comunica doar oral.

În procedurile din fața Curții, reclamantul s-a plâns,

inter alia

,

în baza articolului 8, de faptul că respingerea cererii sale privind extinderea contactelor cu fiul său îi încălcase dreptul la respectarea vieții sale de familie.

În drept

– Articolul 8: Problema principală era dacă autoritățile naționale au luat toate măsurile adecvate care se cereau, în mod rezonabil, pentru facilitarea contactului dintre reclamant și fiul său.

În evaluarea argumentelor avansate de către tribunalele naționale în favoarea refuzului de extindere a contactului, Curtea a atras atenția la două caracteristici ale acestui caz, și anume (i) existența unui conflict serios între părinți și (ii) dizabilitățile reclamantului și ale fiului său.

În privința conflictului dintre părinți, Curtea a acceptat că sarcina tribunalelor naționale fusese îngreunată de relația tensionată dintre reclamant și mama copilului. Totuși, lipsa de cooperare între părinții separați nu reprezentase o circumstanță care putea, în și prin sine, să le scutească pe autorități de obligațiile lor pozitive în baza articolului 8. Ea le impunea mai degrabă o obligație de a lua măsuri care să reconcilieze interesele concurente ale părților, ținând cont de interesele primordiale. În acest context, Curtea a notat că (i) tribunalele naționale au hotărât să nu le impună părinților obligația de a urma un curs de terapie familială, în ciuda recomandărilor făcute de către experți, (ii) legislația națională nu conținea nici o prevedere referitoare la mediere în materie de dreptul familiei și (iii) tribunalele naționale nu au examinat în mod adecvat posibilitatea de a recurge la categoria instrumentelor juridice existente care ar fi putut facilita extinderea contactului.

Cu privire la dizabilitățile tatălui și ale copilului, reclamantul avea un drept incontestabil la contactul cu fiul său, iar problema comunicării trebuia avută și ea în vedere. Soluția dată de tribunalele naționale urmărise implicarea mamei copilului în aranjamentele referitoare la contact (de vreme ce aceasta putea comunica atât oral, cât și prin limbajul semnelor), însă ignorase existența animozităților dintre părinți și cererile frecvente ale reclamantului privind încercările de obstrucționare a contactului de către mamă și de marginalizare a rolului său. Era clar că menținerea acelorași aranjamente privind contactul limitat putea conduce, odată cu trecerea timpului, la riscul încetării relației reclamantului cu fiul său. Tribunalele naționale trebuiau să aibă în vedere și alte măsuri, adaptate la circumstanțele specifice ale cazului, însă acestea au eșuat să obțină date de la experții care cunoșteau problemele pe care le întâmpinau persoanele care sufereau de deficiențe de auz.

Obligația tribunalelor naționale în cazurile precum cel de față era de a aborda măsurile care puteau fi întreprinse pentru înlăturarea barierelor existente și pentru facilitarea contactului dintre copil și părintele care nu primise custodia sa. Totuși, tribunalele naționale au eșuat să analizeze mijloacele care l-ar fi putut asista pe reclamant în depășirea barierelor provocate de dizabilitatea sa și nu au întreprins toate măsurile adecvate care se impuneau, în mod rezonabil, pentru facilitarea contactului.

Concluzie

: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 16,250 EUR în privința prejudiciului moral.