CASE OF BABIARZ v. POLAND - [Romanian Translation] legal summary by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova

© Traducerea și permisiunea pentru republicare au fost oferite de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova în scopul includerii sale în baza de date HUDOC a Curții.

© The present text and the authorisation to republish it were granted by the Supreme Court of Justice of the Republic of Moldova for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC.

© La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées sous l’autorité de la Cour Suprême de la République de Moldova à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.

Babiarz v. Polonia

-

1955/10

Hotărârea din 10.1.2017 [Secția a IV-a]

Articolul 8

Obligații pozitive

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Respectarea vieții private

Respingerea cererii de divorț a unui soț care dorise să se căsătorească cu o parteneră nouă:

nici o încălcare

Articolul 12

Căsătoria

Respingerea cererii de divorț a unui soț care dorise să se căsătorească cu o parteneră nouă:

nici o încălcare

În fapt

– În 2005, reclamantul și-a părăsit soția pe care o avea de șapte ani pentru a se muta împreună cu o altă femeie cu care a avut, mai târziu, un copil. Acesta a dorit apoi să divorțeze, însă soția sa a refuzat, iar cererea i-a fost respinsă din cauza că, deși căsătoria eșuase în mod iremediabil, dreptul național nu-i permitea părții vinovate să divorțeze în lipsa consimțământului părții inocente (cu condiția de a nu fi refuzat în mod nerezonabil)*.

În cadrul procedurilor din fața Curții, reclamantul s-a plâns în baza articolelor 8 și 12 din Convenție cu privire la faptul că, prin refuzul de a i se admite cererea de divorț, autoritățile l-au împiedicat să se căsătorească cu femeia cu care locuia în prezent.

În drept

– Articolele 8 și 12: Curtea a reiterat că nici articolul 12, nici articolul 8 din Convenție nu puteau fi interpretate ca garantând un drept la divorț. Totuși, dacă legislația națională permitea divorțul, articolul 12 le asigura persoanelor divorțate dreptul de a se recăsători.

Curtea nu a exclus faptul că puteau exista probleme în privința articolului 12 în situațiile în care procedurile judiciare referitoare la un divorț erau nerezonabil de îndelungate (vezi

Aresti Charalambous v. Cipru

,

43151/04

, 19 iulie 2007) sau în situațiile în care, în ciuda unui eșec iremediabil al vieții conjugale, dreptul național considera lipsa consimțământului părții inocente un obstacol insurmontabil la admiterea cererii de divorț formulate de către partea vinovată (vezi

Ivanov și Petrova v. Bulgaria

,

15001/04

, 14 iunie 2011). Totuși, nu se repeta nici una din aceste situații în cazul reclamantului. Circumstanțele cazului său se deosebeau de cele din

Johnston și alții v. Irlanda

(

9697/82

, 18 decembrie 1986), de vreme ce nu presupuneau existența unei interdicții generale impuse de dreptul național, ci respingerea acțiunii sale de divorț de către tribunalele naționale.

Legea poloneză privind divorțul prevedea reguli substanțiale și procedurale detaliate care stabileau condițiile pentru succesul unui divorț. Tribunalele naționale examinaseră faptele din cazul reclamantului în detaliu și într-un context conform cu dreptul național: au fost avute în vedere probe concludente, reclamantul a avut posibilitatea de a-și prezenta poziția în fața instanței și de a adresa întrebări martorilor, iar hotărârea primei instanțe a făcut obiectul controlului curții de apel și avea o motivare detaliată.

Curtea a fost conștientă de faptul că reclamantul avea o fiică cu noua sa parteneră, că acesta se afla, aparent, într-o relație stabilă și că tribunalele naționale recunoscuseră eșecul complet și iremediabil al căsătoriei sale. Totuși, acest fapt nu presupunea că cererea de divorț trebuia admisă, în ciuda regulilor procedurale și substanțiale prevăzute de legea națională privind divorțul în cazul unei persoane care a decis, pur și simplu, să-și părăsească soțul sau soția și să facă un copil cu un alt partener. Dacă articolul 8 proteja familiile și relațiile

de facto

, această protecție nu presupunea și acordarea unei anumite recunoașteri juridice. Nu s-a argumentat sau demonstrat că eșecul de a obține divorțul și ficțiunea juridică a continuării căsătoriei sale l-a împiedicat pe reclamant să recunoască paternitatea în privința copilului pe care îl avea cu noua sa parteneră. În fine, nu s-a argumentat faptul că, în dreptul polonez, refuzul de a divorța avea ca efect

res iudicata

, împiedicându-l pe reclamant să introducă o nouă cerere de divorț în fața tribunalelor, la o etapă ulterioară.

În opinia Curții, dacă prevederile Convenției nu puteau fi interpretate ca garantând posibilitatea, în baza dreptului național, de a obține divorțul, acestea

a fortiori

nu puteau fi interpretate ca garantând un rezultat favorabil în cadrul procedurilor de divorț instituite în baza dreptului național.

În concluzie, nu a existat nici o încălcare a dreptului reclamantului la căsătorie și, în circumstanțele cazului, obligațiile pozitive care decurg din articolul 8 nu le impuneau autorităților poloneze sarcina de a accepta cererea de divorț a reclamantului. Așadar, nu a existat nici o încălcare a articolului 8 sau 12, presupunând că era aplicabilă această din urmă prevedere.

Concluzii

: nici o încălcare a articolului 8 (cinci voturi la două); nici o încălcare a articolului 12 (cinci voturi la două).

* Articolul 5 din Codul civil polonez se referă la refuzul părții inocente care nu este „contrar principiilor rezonabile ale coexistenței sociale” (

zasady współżycia społecznego

).