CtEDO 21.02.2017 Auto

S.C. S.E.A.C.I.D. S.R.L. v. ROMANIA

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
21.02.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
S.C. S.E.A.C.I.D. S.R.L. v. ROMANIA (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 55365/09 S.C.S.E.A.C.I.D. S.R.L. împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 21 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul secțiunii adjuncte, având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, S.C.S.E.A.C.I.D. S.R.L., este o companie română cu sediul social înscris la Brașov. Este reprezentat în fața Curții de către dl N.O. Curelea, un avocat care practică în Craiova. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 2 februarie 2008, societatea reclamantă a încheiat un contract cu autoritatea locală Aița Mare pentru furnizarea de servicii și echipamente IT. După îndeplinirea obligațiilor contractuale, societatea reclamantă a emis facturi, în care prima plată a fost datorată la 20 aprilie 2008. Autoritatea locală a refuzat să plătească, declarând că suma solicitată nu a fost încă alocată în bugetul său anual. Societatea reclamantă a introdus o acțiune pentru a obliga autoritatea locală să plătească banii datori, plus dobânzi. La 7 iulie 2008, Curtea de district Brașov a permis cererea societății reclamante și a ordonat autorității locale să plătească 1.811.9 Lei român (RON) (aproximativ 450 euro (EUR)) și sancțiunile pentru plata întârziată a RON 181 (aproximativ 45 EUR) pentru fiecare zi de întârziere. Acesta a dat autorității locale douăzeci de zile de plată. Decizia a devenit finală și obligatorie, deoarece autoritatea locală nu a adus o acțiune de anulare a ordinului de plată. Societatea reclamantă a trimis ordinul unui judecător, deoarece autoritatea locală a refuzat să-și plătească datoria. La 27 aprilie 2009, judecătorul a trimis o notificare Departamentului de Finanțe Publice Covasna, cerându-i să profite de fondurile autorității locale deținute în contul de la Trezorerie de Stat, pe care l-a administrat. Departamentul de finanțare publică a răspuns că cerințele juridice privind confiscarea fondurilor nu au fost îndeplinite și că procedurile ar trebui să fie întrerupte timp de șase luni. 10. La 13 mai 2009, societatea reclamantă a introdus o acțiune în Sfântu. Prin decizia finală din 15 decembrie 2009, Curtea Covasna Country a respins acțiunea societății reclamante pentru executarea deciziei finale din cauza faptului că ordinul de convulsii comunicat de statul Covasna nu a respectat legea. 12. Potrivit informațiilor transmise de Guvern, la 1 octombrie 2009, societatea reclamantă și debitorul său au încheiat un acord de reprogramare a plăților. Ei au stabilit suma care urmează să fie plătită societății solicitantă la RON 12.226.88 (di care RON 1.811.9 a fost datoria inițială, RON 9.380.9 a fost sancțiuni de plată întârziere pentru perioada între 1 mai 2008 și 1 octombrie 2009 și RON 1.034 a fost taxele judecătorilor). 13. La 8 decembrie 2009, debitorul a plătit RON 1.811.9 societății reclamante. La 2 și, respectiv, 3 martie 2010, debitorul a pus restul sumei datorate într-un cont care a fost la dispoziția societății reclamante. Fondurile au fost plătite societății reclamante la 10 martie 2010. 14. La 16 martie 2010, judecătorul a emis un raport privind închiderea procedurii de executare, declarând că debitorul a plătit toate sumele datorate. 15. La 8 aprilie 2014, Curtea de District din București a ordonat deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății reclamante. Management Insolv I.P.U.R.L., a fost desemnat ca fiduciar. Cu toate acestea, societatea reclamantă nu a informat Curtea cu privire la deschiderea acestor proceduri sau la plata deplină a datoriei autorității locale. 16. Mai mult, într-o scrisoare, trimisă Curții la 26 aprilie 2010, societatea reclamantă a declarat că hotărârea finală din 7 iulie 2008 (a se vedea punctul 6 de mai sus) nu a fost încă executată. COMPLAINT 17. Invocând art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă s-a plâns de nerespectarea autorităților hotărârii obligatorii și executoare din 7 iulie 2008. Iulie 2008, autoritățile și-au încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 1 din Convenție, precum și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În măsura în care este cazul, aceste dispoziții se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 19. În observațiile lor adresate Curții, Guvernul a formulat o opoziție preliminară de inadmisibilitate, susținând că, în opinia lor, societatea reclamantă și-a pierdut statutul de victimă, deoarece a obținut aplicarea deplină a hotărârii finale din 7 iulie 2008. 20. În plus, Guvernul a atras atenția Curții asupra faptului că societatea reclamantă nu a informat Curtea că a fost instituită o procedură de insolvență împotriva acesteia. O societate Pro Management Insolv I.P.U.R.L., care a fost numită ca fiduciar, nu și-a exprimat interesul de a continua procedura în fața Curții, în numele societății solicitantă. Prin urmare, ei au solicitat Curtea să declare cererea inadmisibilă din motive de abuz al dreptului de cerere. 21. Societatea reclamantă nu a prezentat nicio observație cu privire la obiecțiile formulate de Guvern. La 15 octombrie 2015, administratorul societății solicitantă a trimis o scrisoare cere Curtea să examineze cererea societății solicitantă, astfel cum a fost prezentată inițial, fără alte observații. 22. Curtea va examina în primul rând dacă comportamentul societății reclamante ar putea fi considerat ca un abuz al dreptului la cerere 23. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca un abuz al dreptului de cerere în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție dacă, printre alte motive, se bazează cu conștient pe fapte false (a se vedea Vasilevskiy c. Letonia (dec.), nr. 73485/01, 10 ianuarie 2012). Informații incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot constitui, de asemenea, un abuz al dreptului la cerere, mai ales dacă informațiile privesc chiar miezul cazului și nu sunt furnizate explicații suficiente pentru nerespectarea acestor informații (a se vedea Predescu v. România , nr. 21447/03 §§§ 25-26, 2 Ceea ce se aplică în cazul în care au avut loc evoluții noi și importante în cadrul procedurii în fața Curții și în cazul în care, în ciuda faptului în care este necesar să facă acest lucru în mod expres în temeiul articolului 7 (ex-art. 47 § 6) din Regulamentul Curții, reclamantul nu a dezvăluit informațiile respective Curții, împiedicând astfel să se pronunțe asupra cazului în deplină cunoștință a faptelor (a se vedea Gross c. Elveția) [GC], nr. 67810/10, § 28, 30 septembrie 2014). 24. În ceea ce privește circumstanțele cauzei instantanee, Curtea remarcă că, conform documentelor prezentate de Guvern, până la 10 martie 2010, societatea reclamantă a primit de la debitor, în mai multe tranșe, suma totală ordonată prin decizia finală din 7 iulie 2008 (a se vedea paragraful) 13 de mai sus). Cu toate acestea, societatea reclamantă nu a menționat acest fapt la Curte după depunerea cererii sale și înainte ca cererea să fie comunicată guvernului contestat la 18 decembrie 2014. Dimpotrivă, într-o scrisoare din 26 aprilie 2010, trimisă după efectuarea plății finale, societatea reclamantă a insistat să afirme că hotărârea finală din 7 iulie 2008 nu a fost încă pusă în aplicare (a se vedea punctul 16 de mai sus). 25. Curtea subliniază, de asemenea, că societatea reclamantă nu a furnizat nicio explicație plauzibilă pentru faptul că nu a prezentat aceste informații, care în avizul său se referă la centrul subiectului cererii. 26. Având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea susține obiecția preliminară a Guvernului potrivit căreia comportamentul societății reclamante constituie un abuz al dreptului la cerere în sensul articolului (a) din Convenție. 27. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze obiecția privind pierderea de către societatea reclamantă a statutului său de victimă. 28. Cererea trebuie, prin urmare, declarată inadmisibilă în ansamblul dreptului la cerere în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declara cererea este inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 16 martie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă