S.C. S.E.A.C.I.D. S.R.L. v. ROMANIA

CUARTA DECIZIE A SECȚIEI Nr. 55365/09 S.C.S.E.A.C.I.D. S.R.L. împotriva României Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 21 februarie 2017 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președinte, Iulia Motoc, Marko Bošnjak, judecători și Andrea Tamietti, grefierul secțiunii adjuncte, având în vedere cererea depusă la 8 octombrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, S.C.S.E.A.C.I.D. S.R.L., este o companie română cu sediul social înscris la Brașov. Este reprezentat în fața Curții de către dl N.O. Curelea, un avocat care practică în Craiova. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna C. Brumar, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 2 februarie 2008, societatea reclamantă a încheiat un contract cu autoritatea locală Aița Mare pentru furnizarea de servicii și echipamente IT. După îndeplinirea obligațiilor contractuale, societatea reclamantă a emis facturi, în care prima plată a fost datorată la 20 aprilie 2008. Autoritatea locală a refuzat să plătească, declarând că suma solicitată nu a fost încă alocată în bugetul său anual. Societatea reclamantă a introdus o acțiune pentru a obliga autoritatea locală să plătească banii datori, plus dobânzi. La 7 iulie 2008, Curtea de district Brașov a permis cererea societății reclamante și a ordonat autorității locale să plătească 1.811.9 Lei român (RON) (aproximativ 450 euro (EUR)) și sancțiunile pentru plata întârziată a RON 181 (aproximativ 45 EUR) pentru fiecare zi de întârziere. Acesta a dat autorității locale douăzeci de zile de plată. Decizia a devenit finală și obligatorie, deoarece autoritatea locală nu a adus o acțiune de anulare a ordinului de plată. Societatea reclamantă a trimis ordinul unui judecător, deoarece autoritatea locală a refuzat să-și plătească datoria. La 27 aprilie 2009, judecătorul a trimis o notificare Departamentului de Finanțe Publice Covasna, cerându-i să profite de fondurile autorității locale deținute în contul de la Trezorerie de Stat, pe care l-a administrat. Departamentul de finanțare publică a răspuns că cerințele juridice privind confiscarea fondurilor nu au fost îndeplinite și că procedurile ar trebui să fie întrerupte timp de șase luni. 10. La 13 mai 2009, societatea reclamantă a introdus o acțiune în Sfântu. Prin decizia finală din 15 decembrie 2009, Curtea Covasna Country a respins acțiunea societății reclamante pentru executarea deciziei finale din cauza faptului că ordinul de convulsii comunicat de statul Covasna nu a respectat legea. 12. Potrivit informațiilor transmise de Guvern, la 1 octombrie 2009, societatea reclamantă și debitorul său au încheiat un acord de reprogramare a plăților. Ei au stabilit suma care urmează să fie plătită societății solicitantă la RON 12.226.88 (di care RON 1.811.9 a fost datoria inițială, RON 9.380.9 a fost sancțiuni de plată întârziere pentru perioada între 1 mai 2008 și 1 octombrie 2009 și RON 1.034 a fost taxele judecătorilor). 13. La 8 decembrie 2009, debitorul a plătit RON 1.811.9 societății reclamante. La 2 și, respectiv, 3 martie 2010, debitorul a pus restul sumei datorate într-un cont care a fost la dispoziția societății reclamante. Fondurile au fost plătite societății reclamante la 10 martie 2010. 14. La 16 martie 2010, judecătorul a emis un raport privind închiderea procedurii de executare, declarând că debitorul a plătit toate sumele datorate. 15. La 8 aprilie 2014, Curtea de District din București a ordonat deschiderea procedurii de insolvență împotriva societății reclamante. Management Insolv I.P.U.R.L., a fost desemnat ca fiduciar. Cu toate acestea, societatea reclamantă nu a informat Curtea cu privire la deschiderea acestor proceduri sau la plata deplină a datoriei autorității locale. 16. Mai mult, într-o scrisoare, trimisă Curții la 26 aprilie 2010, societatea reclamantă a declarat că hotărârea finală din 7 iulie 2008 (a se vedea punctul 6 de mai sus) nu a fost încă executată. COMPLAINT 17. Invocând art. 6 § 1 din Convenție și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, societatea reclamantă s-a plâns de nerespectarea autorităților hotărârii obligatorii și executoare din 7 iulie 2008. Iulie 2008, autoritățile și-au încălcat dreptul de acces la o instanță, garantat de art. 1 din Convenție, precum și dreptul său la bucuria pașnică a bunurilor, protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1. În măsura în care este cazul, aceste dispoziții se citesc după cum urmează: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ... fiecare are dreptul la o ... audiție ... de [a] ... tribunal ...” art. 1 din Protocolul nr. 1 „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional. Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau penalități.” 19. În observațiile lor adresate Curții, Guvernul a formulat o opoziție preliminară de inadmisibilitate, susținând că, în opinia lor, societatea reclamantă și-a pierdut statutul de victimă, deoarece a obținut aplicarea deplină a hotărârii finale din 7 iulie 2008. 20. În plus, Guvernul a atras atenția Curții asupra faptului că societatea reclamantă nu a informat Curtea că a fost instituită o procedură de insolvență împotriva acesteia. O societate Pro Management Insolv I.P.U.R.L., care a fost numită ca fiduciar, nu și-a exprimat interesul de a continua procedura în fața Curții, în numele societății solicitantă. Prin urmare, ei au solicitat Curtea să declare cererea inadmisibilă din motive de abuz al dreptului de cerere. 21. Societatea reclamantă nu a prezentat nicio observație cu privire la obiecțiile formulate de Guvern. La 15 octombrie 2015, administratorul societății solicitantă a trimis o scrisoare cere Curtea să examineze cererea societății solicitantă, astfel cum a fost prezentată inițial, fără alte observații. 22. Curtea va examina în primul rând dacă comportamentul societății reclamante ar putea fi considerat ca un abuz al dreptului la cerere 23. Curtea reiterează că o cerere poate fi respinsă ca un abuz al dreptului de cerere în temeiul articolului 35 § 3 din Convenție dacă, printre alte motive, se bazează cu conștient pe fapte false (a se vedea Vasilevskiy c. Letonia (dec.), nr. 73485/01, 10 ianuarie 2012). Informații incomplete și, prin urmare, înșelătoare pot constitui, de asemenea, un abuz al dreptului la cerere, mai ales dacă informațiile privesc chiar miezul cazului și nu sunt furnizate explicații suficiente pentru nerespectarea acestor informații (a se vedea Predescu v. România , nr. 21447/03 §§§ 25-26, 2 Ceea ce se aplică în cazul în care au avut loc evoluții noi și importante în cadrul procedurii în fața Curții și în cazul în care, în ciuda faptului în care este necesar să facă acest lucru în mod expres în temeiul articolului 7 (ex-art. 47 § 6) din Regulamentul Curții, reclamantul nu a dezvăluit informațiile respective Curții, împiedicând astfel să se pronunțe asupra cazului în deplină cunoștință a faptelor (a se vedea Gross c. Elveția) [GC], nr. 67810/10, § 28, 30 septembrie 2014). 24. În ceea ce privește circumstanțele cauzei instantanee, Curtea remarcă că, conform documentelor prezentate de Guvern, până la 10 martie 2010, societatea reclamantă a primit de la debitor, în mai multe tranșe, suma totală ordonată prin decizia finală din 7 iulie 2008 (a se vedea paragraful) 13 de mai sus). Cu toate acestea, societatea reclamantă nu a menționat acest fapt la Curte după depunerea cererii sale și înainte ca cererea să fie comunicată guvernului contestat la 18 decembrie 2014. Dimpotrivă, într-o scrisoare din 26 aprilie 2010, trimisă după efectuarea plății finale, societatea reclamantă a insistat să afirme că hotărârea finală din 7 iulie 2008 nu a fost încă pusă în aplicare (a se vedea punctul 16 de mai sus). 25. Curtea subliniază, de asemenea, că societatea reclamantă nu a furnizat nicio explicație plauzibilă pentru faptul că nu a prezentat aceste informații, care în avizul său se referă la centrul subiectului cererii. 26. Având în vedere importanța informațiilor în cauză pentru determinarea corectă a prezentului caz, Curtea susține obiecția preliminară a Guvernului potrivit căreia comportamentul societății reclamante constituie un abuz al dreptului la cerere în sensul articolului (a) din Convenție. 27. Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze obiecția privind pierderea de către societatea reclamantă a statutului său de victimă. 28. Cererea trebuie, prin urmare, declarată inadmisibilă în ansamblul dreptului la cerere în temeiul articolului 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, declara cererea este inadmisibilă. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 16 martie 2017. Andrea Tamietti Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 55365/09

S.C. S.E.A.C.I.D. S.R.L.

against Romania

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21

February 2017 as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Iulia Motoc,

Marko Bošnjak,

judges,

and Andrea Tamietti,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 8 October 2009,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

1.

The applicant, S.C. S.E.A.C.I.D. S.R.L., is a Romanian company with its head office registered in Brașov. It is represented before the Court by Mr

N.O.

Curelea, a lawyer practising in Craiova.

2.

The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms C. Brumar, from the Ministry of Foreign Affairs.

3.

On 2 February 2008 the applicant company entered into a contract with the Aița Mare local authority for the supply of IT services and equipment.

4.

After fulfilling its contractual obligations, the applicant company issued invoices, with the first payment being due on 20 April 2008. The local authority refused to pay, stating that the requested sum had not yet been allocated in its yearly budget.

5.

The applicant company brought an action to compel the local authority to pay the money it owed, plus interest.

6.

On 7 July 2008 the Brașov District Court allowed the applicant company’s claim and ordered the local authority to pay 1,811.9

Romanian lei (RON) (approximately 450 euros (EUR)) and penalties for delayed payment of RON 181 (approximately EUR 45) for each day of delay. It gave the local authority twenty days to pay. The decision became final and binding as the local authority did not bring an action to annul the payment order.

7.

The applicant company sent the order to a bailiff as the local authority refused to pay its debt.

8.

On 27 April 2009 the bailiff sent a notification to the Covasna Public Finance Department, asking it to seize the local authority’s funds held in the State Treasury account, which it administered.

9.

The bailiff had to discontinue the enforcement proceedings as the Public Finance Department replied that the legal requirements for the seizure of the funds had not been met and that the proceedings should be halted for six months.

10.

On 13 May 2009, the applicant company brought an action in the Sfântu

Gheorghe District Court to approve the bailiff’s request for the seizure of the local authority’s funds.

11.

By a final decision of 15 December 2009 the Covasna County

Court dismissed the applicant company’s action for the enforcement of the final decision on the grounds that the seizure order communicated by the bailiff had not complied with the law.

12.

According to the information submitted by the Government, on 1

October

2009 the applicant company and its debtor concluded an agreement to reschedule the payments. They established the sum to be paid to the applicant company at RON 12,226.88 (of which RON

1,811.9 was the original debt, RON 9,380.9 was late payment penalties for the period between 1 May 2008 and 1 October 2009 and RON 1,034 was bailiffs’ fees).

13.

On 8 December 2009 the debtor paid RON 1,811.9 to the applicant company. On 2 and 3 March 2010 respectively, the debtor put the rest of the amount due into an account that was at the applicant company’s disposal. The funds were paid out to the applicant company on 10

March 2010.

14.

On 16 March 2010 the bailiff issued a report on closing the enforcement procedure, stating that the debtor had paid all the amounts due.

15.

On 8 April 2014 the Bucharest District Court ordered the opening of insolvency proceedings against the applicant company. A company, Pro

Management Insolv I.P.U.R.L., was appointed as trustee. However, the applicant company did not inform the Court about the opening of those proceedings or about the full payment of the local authority’s debt.

16.

Moreover, in a letter, sent to the Court on 26

April

2010, the applicant company stated that the final judgment of 7

July

2008 (see paragraph

6 above) had not yet been enforced.

COMPLAINT

17.

Invoking Article 6 § 1 of the Convention and Article

1 of Protocol

No.

1 to the Convention, the applicant company complained about the authorities’ failure to comply with the binding and enforceable judgment of 7

July 2008.

THE LAW

18.

The applicant company considered that by allegedly failing to comply with the binding and enforceable judgment of 7

July 2008, the authorities have violated its right to access to a court, guaranteed by Article

6

§

1 of the Convention, and its right to the peaceful enjoyment of possessions, protected by Article 1 of Protocol No. 1.

In so far as relevant, these provisions read as follows:

Article 6 § 1

“In the determination of his civil rights and obligations ... everyone is entitled to a ... hearing ... by [a] ... tribunal ...”

Article 1 of Protocol No. 1

“Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law.

The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.”

19.

In their observations to the Court, the Government raised a preliminary objection of inadmissibility, arguing that in their view the applicant company had lost its victim status as it had obtained the full enforcement of the final judgment of 7 July 2008.

20.

Moreover, the Government drew the Court’s attention to the fact that the applicant company had failed to inform the Court that insolvency proceedings had been instituted against it. A company, Pro Management Insolv I.P.U.R.L., which had been appointed as trustee, had also not expressed its interest in continuing the proceedings before the Court on behalf of the applicant company. They therefore requested that the Court declare the application inadmissible on the grounds of abuse of the right of petition.

21.

The applicant company did not submit any comments concerning the objections raised by the Government. On 15 October 2015 the applicant company’s trustee sent a letter asking the Court to examine the applicant’s company’s application as initially submitted, without any other comments.

22.

The Court will first examine whether the applicant company’s conduct could be considered as an abuse of the right of application.

23.

The Court reiterates that an application may be rejected as an abuse of the right of petition under Article 35 § 3 of the Convention if, among other reasons, it was knowingly based on untrue facts (see

Vasilevskiy v.

Latvia

(dec.), no.

73485/01, 10 January 2012). Incomplete and therefore misleading information may also amount to an abuse of the right of application, especially if the information concerns the very core of the case and no sufficient explanation is given for the failure to disclose that information (see

Predescu v. Romania

, no. 21447/03, §§ 25-26, 2

December 2008). The same applies if new, important developments have occurred during the proceedings before the Court and where, despite being expressly required to do so by Rule

47

§

7 (former Rule 47 § 6) of the Rules of Court, the applicant has failed to disclose that information to the Court, thereby preventing it from ruling on the case in full knowledge of the facts (see

Gross v.

Switzerland

[GC], no.

67810/10, §

28, 30 September 2014).

24.

Turning to the circumstances of the instant case, the Court notes that according to the documents submitted by the Government, by 10

March 2010 the applicant company had received from its debtor, in several instalments, the full amount ordered by the final decision of 7

July 2008 (see paragraph

13 above). However, the applicant company failed to mention that fact to the Court after lodging its application and before the application was communicated to the respondent Government on 18

December 2014.

On the contrary, in a letter of 26 April 2010, sent after the final payment was done, the applicant company insisted in stating that the final judgment of 7 July 2008 had not been enforced yet (see paragraph

16 above).

25.

The Court further observes that the applicant company did not provide any plausible explanation for its failure to submit that information, which in its opinion relates to the very core of the application’s subject matter.

26.

Having regard to the importance of the information at issue for the proper determination of the present case, the Court upholds the Government’s preliminary objection that the applicant company’s conduct constituted an abuse of the right of application within the meaning of Article

35

§

3

(a) of the Convention.

27.

In view of the above considerations, the Court considers that it is not necessary to examine the objection concerning the loss by the applicant company of its victim status.

28.

The application must therefore be declared inadmissible as a whole as an abuse of the right to application pursuant to Article 35 §§ 3 and

4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Declares

the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 16 March 2017.

Andrea Tamietti

Paulo Pinto de Albuquerque

Deputy Registrar

President