Comunicat la 5 aprilie 2017 SECȚIUNEA 3 Cererea nr. 69339/16 Pat OMOREFE împotriva Spaniei introdusă la 16 noiembrie 2016 EXPOSAT DE FAPTĂ recurenta este un resortisant nigerian născut în 1976 și rezident în Pamplona. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către domnul F. Ledesma Barret, avocat la Madrid. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurentă, pot fi rezumate după cum urmează. Geneza de la cauza și plasarea minorului într-un centru de primire la 7 decembrie 2008, recurenta a dat naștere unui copil prematur. Nou-născutul, care cântărea 1,2 kg, a fost preluat de unitatea neonatală a spitalului Virgen del Camino de Pamplone. La 4 februarie 2009, în urma unei cereri din partea unei lucrătoare sociale de la Spitalul Virgen del Camino, copilul a fost declarat de către guvernul regional Navarrei într-o situație legală. În decizia sa, guvernul regional menționa lipsa resurselor părinților, care se aflau în situație neregulamentară în Spania și care nu aveau nici un loc de muncă, nici o locuință stabilă, situația de criză și de conflict în care s-ar fi aflat cuplul și sentimentul ambivalent al mamei față de copilul ei. Copiii au fost plasați într-un centru de primire condus de Asociația Xilema. Printr-o scrisoare din 5 martie 2009, recurenta a fost informată că fiul său a fost declarat în stare de culpă și plasat într-un centru de primire. Scrisoarea arată că măsura avută în vedere pentru copil era primirea familiei și că acesta ar putea reintegra familia sa biologică pe termen mediu, cu condiția ca părinții să îndeplinească următoarele obiective: 1) asigurarea faptului că părintele (tatăl sau mama) care are grijă de copil este în măsură să ofere îngrijirea necesară dezvoltării normale a copilului; 2) asigurarea compatibilității condițiilor socio-economice și a stilului de viață al copilului cu îngrijirea necesară; și (3) obținerea unui loc de muncă, a unor resurse și a unei locuințe stabile, cu asistență, sprijin și în cadrul serviciului social de bază/unitate de cartier (Servcio Social de Base/Unidad de Barrio). Scrisoarea arată, de asemenea, că procesul de recuperare a copilului de către părinții săi ar face obiectul unei examinări de către serviciul de protecție a minorilor în termen de șase ani. luni și că realizarea obiectivelor menționate anterior ar conduce la o evaluare pozitivă în vederea reuniunii copilului cu familia sa biologică; în schimb, în conformitate cu litera, non-încheierea obiectivelor în cauză ar duce la adoptarea unei măsuri de protecție pe termen mai lung a copilului. La 25 martie 2009, înainte de expirarea termenului de șase luni, comisia de evaluare a guvernului Navarrei a decis să pună în aplicare o măsură simplă de primire a copilului pe motiv că mama sa era limitată la a lua măsuri pentru a-și reglementa situația din Spania, că aceasta se afla într-o situație personală foarte instabilă și că nu avea posibilitatea să realizeze obiectivele menționate anterior. Pe 8 mai 2009, vizitele mamei copilului au fost suspendate printr-o decizie a guvernului Navarrei. La 29 mai 2009, guvernul Navarre a decis plasarea provizorie a copilului într-un cămin familial preadoptiv. Întrucât reclamanta se opune plasării, serviciul de protecție a minorilor a recomandat punerea în aplicare a măsurii de primire pe cale judiciară și, între timp, o primire în familie provizorie. Procedură împotriva lipsei de consimțământ al părintelui pentru adopție Pe cale judiciară, recurenta a făcut referire la recomandarea Serviciului de Protecție a Minorilor, potrivit căreia consimțământul său la adopție nu a fost necesar pe motiv că nu și-a îndeplinit obligațiile părintești. Prin hotărârea din 28 ianuarie 2010, judecătorul de primă instanță din Pamplone (attenționarul de primă instanță din Pamplone) a respins opoziția reclamantei. La 10 februarie 2012, instanța de primă instanță din Pamplone a respins opoziția reclamantei. Audiencia provincial Navarre ( mai exact, audiencia mai puțin) a fost îndreptățită la această cerere, concluzionând că adopția nu putea avea loc fără consimțământul mamei. a indicat că nu există niciun raport psihologic care să indice o dezinteresare a mamei față de fiul său și că sărăcia nu putea fi principalul motiv invocat pentru a priva o mamă de drepturile și obligațiile sale. Guvernul Navarre a formulat un recurs în casație în fața Camerei Civile a Tribunalului Suprem. Acest recurs a fost declarat inadmisibil printr-o decizie din 4 iunie 2013. Dosarul a fost primit la 23 ianuarie 2014 de către instanța de primă instanță, care, printr-o decizie din 3 februarie 2014, a anulat măsura de primire în familie în conformitate cu decizia care fusese pronunțată de către: Audiencia provincial Procedură în cerere de drept de vizită a copilului Ca urmare a anulării măsurii de primire în familie, la 6 și 7 martie 2014, recurenta a solicitat administrației să-și viziteze fiul. În fața tăcerii administrației, aceasta a formulat o acțiune împotriva nerecunoașterii dreptului său de a-și vizita fiul. printr-o hotărâre din 15 iunie 2015, judecătorul de primă instanță a recunoscut dreptul recurentei de a-și vizita fiul, o oră pe lună, în cadrul unor întâlniri supravegheate, într-un punct de adunare familială gestionat de administrație. Între timp, printr-o hotărâre din 2 iulie 2014, judecătorul de primă instanță a refuzat să adopte copilul pe motiv că mama nu și-a dat consimțământul și că acesta era necesar pentru a pune în aplicare măsura de adopție, în conformitate cu hotărârea pronunțată la 10 februarie 2012 de către l Audiencia provincială a infirmat hotărârea sa anterioară și a autorizat adoptarea fiului recurentei în pofida lipsei de consimțământ al mamei și a avizului contrar al procurorului. Ea a considerat că Õ lipsa de consimțământ al mamei nu a fost un obstacol în calea autorizării de către instanța de adoptare dacă aceasta era conformă cu interesul minorului. consideră că, în acest caz, adoptarea a fost în interesul copilului din două motive: 1) copilul, în vârstă de 7 ani, a locuit în familia sa gazdă practic de la naștere; 2) mama nu a avut toate competențele părintești necesare. Dreptul intern Constituția art. 10 Demnitatea persoanei, drepturile inviolabile care îi sunt inerente, libertatea de dezvoltare a personalității, respectarea legii și a drepturilorâ sunt fundamentul ordinii politice și al păcii sociale. Standardele privind drepturile fundamentale și libertățile pe care Constituția le recunoaște sunt interpretate în conformitate cu Declarația Universală a Drepturilor Omului și cu tratatele și acordurile internaționale privind drepturile fundamentale și libertățile pe care le recunoaște Constituția, ratificate de Spania. □ Tatăl sau mama pot fi private total sau parțial de autoritatea părintească printr-o hotărâre întemeiată pe nerespectarea obligațiilor inerente autorității menționate sau pronunțate într-o procedură penală sau matrimonială. Instanțele pot, pentru beneficiul și în interesul copilului, să facă autoritățile părintești atunci când motivul care a motivat privarea a încetat să existe. GRIEF Recurenta se plânge de încălcarea obligațiilor pozitive ale statului care decurg din art. 8 din Convenție. Aceasta reproșează administrației că nu a luat nici o măsură pentru a favoriza relația dintre fiul său și ea însăși, mama sa biologică, în momentul deciziei de a prelua copilul și de-a lungul întregii proceduri, și aceasta, la afirmațiile sale, în necunoașterea deciziilor instanțelor interne. ÎNTREBARE părților Plasarea în familie a fiului minor al recurentei și adoptarea ulterioară de către părinții-gazdă au adus atingere dreptului recurentei de a-și respecta viața privată și de familie garantată prin art. 8 din convenție?
Communiquée le 5 avril 2017
Requête no 69339/16
Pat OMOREFE
contre l’Espagne
introduite le 16 novembre 2016
La requérante est une ressortissante nigérienne née en 1976 et résidant à Pampelune. Elle est représentée devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
1.
Genèse de l’affaire et placement du mineur dans un centre d’accueil
Le 7 décembre 2008, la requérante donna naissance à un bébé prématuré. Le nouveau-né, qui pesait 1,2
kg, fut pris en charge par l’unité néonatale de l’hôpital Virgen del Camino de Pampelune.
Le 4 février 2009, à la suite d’une demande d’une travailleuse sociale de l’hôpital Virgen del Camino, l’enfant fut déclaré par le gouvernement régional de Navarre en situation légale d’abandon. Dans sa décision, le gouvernement régional mentionnait l’absence de ressources des parents, qui se trouvaient en situation irrégulière en Espagne et qui n’avaient ni emploi ni logement stable, la situation de crise et de conflit dans laquelle se serait trouvé le couple et le sentiment ambivalent de la mère à l’égard de son bébé. L’enfant fut placé dans un centre d’accueil géré par l’association Xilema.
Par une lettre du 5 mars 2009, la requérante fut informée que son fils avait été déclaré en situation d’abandon et placé dans un centre d’accueil. La lettre indiquait que la mesure envisagée pour l’enfant était l’accueil familial et que celui-ci pourrait réintégrer sa famille biologique à moyen terme à condition que les parents réalisent les objectifs suivants
: 1)
garantir que le parent (père ou mère) prenant en charge l’enfant soit en mesure de dispenser les soins nécessaires au développement normal de celui-ci
; 2)
assurer que leurs conditions socio-économiques et leur mode de vie soient compatibles avec les soins requis par leur enfant, et 3)
obtenir un emploi, des ressources et un logement stables, avec l’assistance, l’appui et l’encadrement du service social de base/unité de quartier (
Servicio Social de Base/Unidad de Barrio
). La lettre indiquait également que le processus de récupération de l’enfant par ses parents ferait l’objet d’un examen par le service de protection des mineurs dans un délai de six
mois et que la réalisation des objectifs susmentionnés donnerait lieu à une évaluation positive en vue de la réunion de l’enfant avec sa famille biologique
; à l’inverse, selon les termes de la lettre, la non-réalisation des objectifs en question donnerait lieu à l’adoption d’une mesure de protection à plus long terme de l’enfant.
Le 25 mars 2009, avant l’expiration du délai de six mois, la commission d’évaluation du gouvernement de Navarre décida de mettre en œuvre une mesure d’accueil simple de l’enfant au motif que la mère s’était bornée à engager des démarches pour régulariser sa situation en Espagne, qu’elle se trouvait dans une situation personnelle très instable et qu’il n’était pas envisageable qu’elle réaliserait les objectifs susmentionnés.
Le 8 mai 2009, les visites de la mère à l’enfant furent suspendues par une décision du gouvernement de Navarre.
Le 29 mai 2009, le gouvernement de Navarre décida le placement provisoire de l’enfant en accueil familial préadoptif. La requérante s’étant opposée au placement, le service de protection des mineurs recommanda la mise en œuvre de la mesure d’accueil par voie judiciaire et, entre-temps, un accueil familial provisoire.
2.
Procédure en opposition à l’absence de consentement du parent pour l’adoption
La requérante s’opposa, par voie judiciaire, à la recommandation du service de protection des mineurs, selon laquelle son consentement à l’adoption n’était pas nécessaire au motif qu’elle avait manqué à ses devoirs parentaux.
Par un jugement du 28 janvier 2010, le juge de première instance de Pampelune («
le juge de première instance
») rejeta l’opposition de la requérante. Le 10
février 2012, l’
Audiencia provincial
de Navarre («
l’
Audiencia
provincial
») fit droit à cette demande, concluant que l’adoption ne pouvait pas avoir lieu sans le consentement de la mère. L’
Audiencia provincial
indiqua qu’il n’existait aucun rapport psychologique faisant état d’une désaffection de la mère à l’égard de son fils et que la pauvreté ne pouvait pas être le motif principal invoqué pour priver une mère de ses droits et obligations. Le gouvernement de Navarre forma un pourvoi en cassation devant la chambre civile du Tribunal suprême. Ce pourvoi fut déclaré irrecevable par une décision du 4 juin 2013.
Le dossier fut reçu le 23 janvier 2014 par le juge de première instance, qui, par une décision du 3 février 2014, annula la mesure d’accueil familial conformément à la décision qui avait été rendue par l’
Audiencia provincial
.
3.
Procédure en demande du droit de visite de l’enfant
À la suite de l’annulation de la mesure d’accueil familial, les 6 et 7
mars
2014 la requérante demanda à l’administration de l’autoriser à rendre visite à son fils. Face au silence de l’administration, elle forma un recours contre la non-reconnaissance de son droit de rendre visite à son fils. Par un jugement du 15
juin
2015, le juge de première instance reconnut le droit de la requérante à rendre visite à son fils, une heure par mois, dans le cadre de rencontres supervisées, dans un point de rassemblement familial géré par l’administration.
4.
Procédure d’adoption
Entre-temps, par un jugement du 2 juillet 2014, le juge de première instance avait refusé l’adoption de l’enfant au motif que la mère n’avait pas donné son consentement et que celui-ci était nécessaire pour mettre en œuvre la mesure d’adoption, conformément à l’arrêt rendu le 10
février
2012 par l’
Audiencia provincial
.
L’administration fit appel de ce jugement. Par un arrêt du 28
octobre
2015, l’
Audiencia provincial
infirma son arrêt précédent et autorisa l’adoption du fils de la requérante en dépit de l’absence de consentement de la mère et de l’avis contraire du procureur. Elle considéra que l’absence de consentement de la mère n’était pas un obstacle à l’autorisation par le juge de l’adoption si celle-ci était conforme à l’intérêt du mineur. Elle
estima que, dans cette affaire, l’adoption était dans l’intérêt de l’enfant pour deux raisons
: 1)
l’enfant, âgé de 7 ans, habitait dans sa famille d’accueil pratiquement depuis sa naissance
; 2)
la mère n’avait pas toutes les compétences parentales requises.
B.
Le droit interne
1.
La Constitution
Article 10
« 1.
La dignité de la personne, les droits inviolables qui lui sont inhérents, le libre développement de la personnalité, le respect de la loi et des droits d’autrui sont le fondement de l’ordre politique et de la paix sociale.
2.
Les normes relatives aux droits fondamentaux et aux libertés que reconnaît la Constitution sont interprétées selon la Déclaration universelle des droits de l’homme et les traités et accords internationaux en la matière ratifiés par l’Espagne.
»
Article 18 § 1
« 1.
Le droit à l’honneur, à la vie privée et familiale et à l’image est garanti.
(...)
»
2.
Le code civil
Article 170
« Le père ou la mère peuvent être privés totalement ou partiellement de leur autorité parentale par un jugement fondé sur le non-respect des devoirs inhérents à ladite autorité ou rendu dans une procédure pénale ou matrimoniale.
Les tribunaux peuvent, pour le bénéfice et dans l’intérêt de l’enfant, rendre l’autorité parentale lorsque la raison qui en a motivé la privation a cessé d’exister.
»
GRIEF
La requérante se plaint d’une violation des obligations positives de l’État découlant de l’article 8 de la Convention. Elle reproche à l’administration de n’avoir pris aucune mesure pour favoriser la relation entre son fils et elle-même, sa mère biologique, lors de la décision de la prise en charge de l’enfant et tout au long de la procédure, et ce, à ses dires, en méconnaissance des décisions des juridictions internes.
Le placement en famille d’accueil du fils mineur de la requérante et son adoption ultérieure par les parents d’accueil ont-ils porté atteinte au droit de la requérante au respect de sa vie privée et familiale garanti par l’article 8 de la Convention ?