CtEDO 20.10.2017 Auto

LAKE v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
20.10.2017
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Communicated
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2017
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
LAKE v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2017)
HUDOC · oficial

Comunicat la 20 octombrie 2017 SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 2445/17 Ashton Henry LAKE împotriva Țărilor de Jos depusă la 3 ianuarie 2017 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Ashton Henry Lake, este un național britanic născut în 1963 și, la momentul depunerii prezentei cereri, a fost reținut în insula Caraibe a Sint Maarten (o țară autonomă din Regatul Țărilor de Jos). El este reprezentat în fața Curții de către dna C. Reijntjes-Wendenburg, avocat practicant în Maastricht. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Condamnarea și detenția reclamantului La 9 mai 1984, reclamantul a fost condamnat pentru restricție ilegală (wederrechtelijke vrijheidsberoving ), viol și crimă de către Tribunalul de Primă Instanță a Antilelor Olandeze (Gerecht van Eerste Aanleg van de Nederlandse Antillen – „Tribunul de Primă Instanță” la Curaçao. S-a impus o condamnare la viață. La 23 aprilie 1985, în procedură de recurs, Curtea Mixtă de Justiție a Antilelor Olandeze (Gmeenschappelijk Hof van Justitie van de Nederlandse Antillen – „Tribuna Mixtă de Justiție”) a susținut hotărârea. A devenit finală la 16 aprilie 1986 după Curtea Supremă (Hoge Raad ) a declarat un recurs asupra punctelor de drept depuse de reclamant inadmisibil. Reclamantul a fost inițial reținut la Curaçao. În 1992 a fost transferat la Punctul Prizoniune Blanche din Sint Maarten. Se pare că deținuții din acea închisoare au fost transferați la Curaçao la începutul lunii septembrie 2017, în urma Uraganului Irma, care a cauzat daune uriașe insulei Sint Maarten, inclusiv Prizonul Point Blanche. Dosarul de caz privind procedurile penale Dosarul privind procedura penală, inclusiv hotărârile Tribunalului de Primă Instanță și Curtea Mixtă de Justiție, a dispărut. La 24 iulie 1986, Curtea Mixtă de Justiție a elaborat o hotărâre extrasă (extract vonnis) ) care, în afară de detaliile personale ale reclamantului, afirmă doar că, la 23 aprilie 1985, aceasta a susținut hotărârea Tribunalului de Primă Instanță care l-a condamnat de reținere ilegală, de viol și de crimă și de condamnare la închisoarea pe viață, și că hotărârea a devenit finală la 16 aprilie 1986 după ce un recurs asupra punctelor de drept a fost declarat inadmisibil de către Curtea Supremă. La 4 mai 2015, reclamantul a solicitat o iertare de la Guvernatorul Sint Maarten. El a susținut că închisoarea sa de viață este ilegală deoarece nu există motive penologice care să justifice detenția sa continuată. Chiar dacă el a fost periculos în trecut nu exista nimic care să arate că el continuă să fie așa. În plus, fiecare obiectiv urmărit de impunerea sentinței trebuie să fi fost atins de mult timp până acum. Având în vedere că hotărârea inițială a fost pierdută, nu mai putea fi stabilit exact ce obiective aveau în vedere instanța atunci când a impus sentința. Scopul sentinței nu ar fi putut fi în întregime punitive. Este mai probabil ca instanța să fie din punctul de vedere al faptului că societatea trebuie protejată de el; totuși, trebuie să se stabilească dacă acest lucru este încă cazul. Având în vedere că el a petrecut deja mai mult de treizeci de ani în detenție și că, dacă el nu a fost condamnat la închisoare pe viață, lungimea maximă de închisoare pe care ar fi fost posibilă impunerea pentru infracțiunile în cauză a fost de douăzeci de ani, el trebuie considerat că a îndeplinit partea punitivă a sentinței. În plus, el nu a constituit un pericol pentru societate, deci nu a existat nici un motiv pentru a presupune că societatea trebuie protejată de el. În sprijinul cererii sale, el a prezentat un raport comportamental elaborat de guvernatorul Penitenciarului Point Blanche la 8 ianuarie 2015, conform căruia a arătat un comportament pozitiv în timpul instituției. Raportul a mai spus că s-a dezvoltat în moduri diferite, cum ar fi prin antrenarea pentru a fi mecanic de mașină, sudător și tapiserie; că a fost de ajutor, s-a ținut ocupat și a respectat regulile; că el a petrecut cel mai mult timp cu deținuți în vârstă și nu cu cei mai tineri, pe care a considerat-o strica tot; și că a ajuns foarte bine cu personalul de închisoare la punctul că, uneori, chiar și a crezut că el a fost unul dintre ei. Prin urmare, reclamantul a fost un „prizonier model”. Cabinetul Guvernatorului Sint Maarten a recunoscut primirea cererii de grație la 5 mai 2015 și a informat reclamantul că a fost transmis Curții Mixte de Justiție pentru consiliere. Reclamantul, prin intermediul avocatului său, a solicitat periodic Ministerului Justiției – care lucrează la cazul în numele guvernatorului – să-l informeze cu privire la situația actuală în ceea ce privește cererea sa de iertare. Nu s-au primit răspunsuri altele decât faptul că această chestiune este încă „în considerare”. În momentul în care condamnarea și condamnarea reclamantului au devenit definitive, Regatul Țărilor de Jos a consistat în Țările de Jos (Regatul Țărilor de Jos în Europa), Antile Țărilor de Jos (consistarea insulelor Bonaire, Curaçao, Sint Maarten, Sint Eustatius și Saba) și Aruba, această insulă care a devenit o „țară” autonomă (terenuri) în cadrul Regatului. Pe Antile Olanda, șeful de stat al Regatului (Regina, atunci) a fost reprezentat de un guvernator. De la 10 octombrie 2010 Antile Olanda a încetat să existe altele decât ca un nume colectiv pentru cele șase insule din Marea Caraibe aparținând Regatului Țărilor de Jos. Regatul este format în prezent din patru țări autonome: Țările de Jos (Regatul în Europa), Aruba, Curaçao și Sint Maarten, în timp ce Bonaire, Sint Eustatius și Saba sunt municipalități speciale ale Țărilor de Jos. Fiecare dintre cele trei țări insule (Aruba, Curaçao și Sint Maarten) are un guvernator. 10. Țările Regatului au propriile lor sisteme juridice, care pot fi diferite unul de celălalt. 11. Curtea Mixtă de Justiție a Antilelor Olandeze, care a impus pedeapsa pe viață reclamantului în 1985, a fost redenumită Curtea Mixtă de Justiție a lui Aruba, Curaçao, Sint Maarten și a lui Bonaire, Sint Eustatius și Saba în 2010. Până la 10 octombrie 2010, acest lucru a fost reglementat în art. 16 § 1 din Constituție (Staatsregeling ) din Antile Olandeze, care prevedea: „Governatorul poate, după consultarea instanței care a pronunțat hotărârea, acorda permisiunea oricărei persoane condamnate și condamnate prin hotărâre a instanțelor”. 13. Începând cu 10 octombrie 2010, art. 93 din Constituția Curaçao și art. 118 din Constituția Sint Maarten au prevăzut următoarele: „Pardonurile vor fi acordate printr-un decret de țară (terenuri după consultarea instanței care a eliberat hotărârea, ținând seama de dispozițiile care urmează să fie stabilite de o ordonanță de țară sau în conformitate cu o ordonanță de țară (verorording )”. Astfel de decreturi de țară sunt emise de Guvernator. Decizia Curții Constituționale Sint Maarten din 8 noiembrie 2013 14. La cererea Ombudsmanului Sint Maarten și înainte de intrarea în vigoare, Curtea Constituțională Sint Maarten a evaluat constituționalitatea părților din noul Cod Penal, inclusiv art. 1:13, care prevedea închisoarea pe viață ca pedeapsă. A examinat sistemul de iertare în temeiul articolului 118 din Constituție ( Staatsregeling ) din Sint Maarten și a considerat inițial că acest lucru ar putea, în principiu, să prevadă o „pozibilitate de reexaminare” și un „prospect de eliberare” suficient, conform hotărârii Curții în Vinter și alții c. Regatul Unit ([GC], nos. 66069/09 și alții 2, § 110, CEDO 2013 (extracte)). Într-o decizie interlocutivă din 15 august 2013 a solicitat Guvernului Sint Maarten să confirme că se va acorda o scutire în cazul în care, în terminologia Legii privind scuzele din Olanda, ar părea plauzibilă faptul că executarea sentinței instanței de judecată sau continuarea acesteia nu a servit în mod rezonabil oricare dintre obiectivele urmărite prin aplicarea dreptului penal, sau dacă, în terminologia Curții, reținerea continuă nu ar putea mai fi justificată pe motive penologice legitime (ibid., § 119). 15. Guvernul Sint Maarten a răspuns că o scutire ar putea fi acordată, printre altele, în cazul în care ar părea plauzibilă faptul că executarea pedepsei instanței de judecată sau continuarea sa nu are un efect rezonabil asupra oricărei obiective urmărite prin aplicarea dreptului penal. Într-o astfel de situație, o reducere a sentinței prin intermediul unei scutiri ar putea fi considerată justificată. În decizia sa din 8 noiembrie 2013 (cazul 2013/1, ECLI:NL:OCHM:2013:1) Curtea Constituțională nu a acceptat faptul că un prizonier care îndeplinește o condamnare la viață ar putea fi eliberat (în loc de ar fi) atunci când continuarea acestei condamnații nu mai are motive penologice legitime. Posibilitatea ca o instanță, într-o situație în care o scutire a fost refuzată, chiar dacă motive penologice legitime nu mai au legătură cu acestea, să poată ulterior (de exemplu, în cadrul procedurii de injuncție penală) să ordone eliberarea prizonierului a fost considerată insuficientă de către Curtea Constituțională pentru a concluziona că există o posibilitate adecvată de reexaminare și o perspectiva de eliberare la momentul impus pedeapsa de viață. Din acest motiv, Curtea Constituțională a susținut că art. 1:13 din noul Cod Penal este incompatibil cu art. 3 din Constituție, care interzice tortura și tratamente sau pedepsele crude, inumane sau degradante. Revizuirea periodică a condamnărilor pe viață 18. Dispozițiile Codului Penal Sint Maarten care au fost anulate de Curtea Constituțională au fost reintroduse ulterior în Codul Penal și au intrat în vigoare la 30 mai 2015. În același timp, art. 1:30 din Codul penal a fost modificat pentru a include o revizuire periodică a condamnărilor pe viață după cel puțin 25 de ani, ceea ce implică o eliberare eliberată condiționată în cazul în care, în opinia Curții Mixte de Justiție, în continuare nu mai are niciun scop rezonabil de închisoare necondiționată. Partea relevantă a articolului 1:30 din Codul Penal Sint Maarten prevede: „1. Persoana condamnată condamnată la închisoare pe viață este eliberată în condiție atunci când a fost privat de libertate de cel puțin 25 de ani dacă, în opinia Curții [angajate], executarea necondiționată a sentinței nu mai îndeplinește niciun scop rezonabil. În orice caz, Curtea [Comunitară] va ține seama de poziția posibilului victimă, va supraviețui rudele apropiate și de riscul recidivei persoanei condamnate. Dacă Curtea [comunitară] decide să nu elibereze persoana în cauză, aceasta va revizui din nou situația după cinci ani și, dacă este necesar, la fiecare cinci ani după aceea. ... Nu a fost introdus niciun remediu legal împotriva hotărârii Curții [Comunite] [de Justiție].” 19. O revizuire periodică a condamnărilor pe viață (dar după douăzeci de ani) a fost introdusă în Curaçao în noiembrie 2011 (a se vedea Murray c. Țările de Jos [GC], nr. 10511/10, §§ 55-56, CEDO 2016). COMPLAINT 20. Reclamantul se plâng, în temeiul articolului 3 din Convenție, că a fost încarcerat de mai mult de treizeci de ani fără nici o posibilitate de eliberare și fără posibilitatea de a-și revizui condamnarea la viață, chiar dacă, din 1 iunie 2015, art. 1:30 din Codul Penal de Sint Maarten prevede o astfel de posibilitate după cel puțin 25 de ani. El susține, de asemenea, că nu i s-a oferit o oportunitate reală de a se rehabilita. În acest sens, susține că nu s-a efectuat nicio evaluare a nevoilor sale în ceea ce privește tratamentul cu scopul de a facilita rehabilitarea și de a reduce riscul de recidiva sa. În plus, el nu știe ce trebuie să facă pentru a fi eliberat și în ce condiții. El susține, de asemenea, că, până în prezent, Curtea Mixtă de Justiție nu a făcut nimic în ceea ce privește furnizarea unei revizuiri a sentinței sale; fie în contextul articolului 1:30 din Codul Penal de Sint Maarten, fie în contextul cererii sale de iertare. Este compatibilă condamnarea vieții reclamantului cu art. 3 din Convenție, în special de care reclamantul are posibilitatea de a fi eliberat și posibilitatea de a revizui? 2a. Care este situația actuală în ceea ce privește cererea reclamantului de iertare? 2b. Dacă se concluzionează că nu mai există motive penologice legitime pentru continuarea detenției sale? 2c. Prin ce garanții procedurale este procedura de grație înconjurată (a se vedea Matiošaitis c. Lituania, nr. 22662/13 și altele 7, §§§ 170 171 și 181, 23 mai 2017)? 3a. Pedeapsa de viață a reclamantului face obiectul revizuirii periodice a articolului 1:30 din Codul Penal de Sint Maarten sau a articolului 1:30 din Codul Penal de Curaçao? 3b. A fost efectuată încă o astfel de revizuire periodică? Dacă este cazul, care a fost rezultatul? Dacă nu, de ce nu, și când va fi efectuată o astfel de revizuire? Există vreo acțiune pe care reclamantul o poate lua pentru a se asigura că revizuirea periodică este efectuată? A fost oferit reclamantului o oportunitate de a se reabilita? Dacă este așa, în ce fel? Dacă nu, de ce nu? A fost efectuată o evaluare a nevoilor reclamantului în ceea ce privește tratamentul în vederea facilitării reabilitarii sale și reducerea riscului de recidivă? Dacă da, care a fost rezultatul? Dacă nu, de ce nu?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă