CASE OF ZUBAC v. CROATIA - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania

CASE OF ZUBAC v. CROATIA - [Romanian Translation] legal summary by the European Institute of Romania (CtEDO, 2018)

Revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

Notă de informare privind jurisprudența Curții 217

Aprilie 2018

Zubac împotriva Cro

aț

iei (MC)

- 40160/12

Hotărâre

a din 5.04.2018 [MC]

Articolul

6

Procedură

civi

l

ă

Articolul 6-1

Accesul la

o instanță

Pretinsa interpretare excesiv de

formalistă

a normelor de procedur

ă

(prag de admisibilitate

ratione valoris

):

ne

încălca

re

În fapt

–

Curtea Suprem

ă din Croația poate fi sesizată

prin

următoarele căi de atac

: (i) un recurs

„

ordinar", un drept individual deplin în care partea contestat

ă a deciziei atacate reprezintă

o

valoare care

depășește un prag

special de 100 000 de kune croate (HRK) la momentul faptelor;

sau (ii) un recurs

„extraordin

ar”

, care

urmărește să asigure interpretarea uniformă a

legii. În

ambele cazuri, recursul este limitat la aspecte de drept.

Reclamanta a

inițiat o acțiune civilă, al cărei obiect a fost evaluat de către

primul ei avocat la

10 000 HRK (aproximativ 1 400 EUR)

. După ce reclamant

a

și

-

a schimbat avocații, părțile au

dezbătut la prima ședință de judecată

fondul cauzei. La un termen ulterior, avocatul a reevaluat

obiectul acțiunii

la 105 000 HRK.

Totuși, „pretenția civilă” menționată în cerere

putea

fi modificată

doar în baza unei decizii spec

iale a

instanț

ei

, fapt care nu mai era posi

bil la

acea etapă

. Cu toate

acestea,

instanțele de fond

au utilizat

noua cifră

pentru calcularea taxei judiciare. Recursul

reclamantei

a fost respins de către Curtea Su

premă,

care l-a declarat inadmisibil

ratione valor

is

,

pentru

că obiectul indicat

în cerer

ea de chemare în judecată din fața

primei

instanțe

nu a fost

modificat în mod valabil.

În fața Curții Europene

, reclamanta s-a plâns

că

nu i s-

a permis accesul la Curtea Supremă,

cu

încălcarea

art.

6 § 1 din Convenție.

Prin

hotărâre

a din 6 septembrie 2016

(

Nota de informare

205

)

, o

Cameră a Curții a

constatat, cu patru voturi la trei,

încă

l

carea acestei prevederi.

În drept

–

Art. 6 § 1

a)

Cu privire la limitarea în litigiu

: r

estricția în discuție

nu a fost rezultatul unor norme de

procedur

ă

inflexibile: dreptul

și practica

relevante permiteau posibilitatea de a modifica obiectul

litigiului; reclamanta era, de asemenea,

liberă să depună

un

„recurs extraordinar”, însă a omis

să o fac

ă

.

b)

Cu privire la scopul

legitim urmărit

:

funcția

princip

al

ă a Curții Supreme era să garanteze

aplicarea uniformă a legislației și

egalitatea tuturor

în fața

legii. Astfel, stabilirea unui prag

ratione

valoris

special

constituia o măsură aplicată în mod legitim pentru

a

garanta faptul că Curtea

Supremă trebuia să se pronunțe doar în privința cazurilor

cu

un nivel de importanță

corespun

ză

tor rolului

său

. Mai mult,

controlul efectuat de către această instanță în privința

neregularitățile comise de către instanțele

ierarhic inferioare la stabilirea valorii

acțiunii

constituia, de asemenea,

o preocupare legitimă

, având în ved

ere

valorile preeminenței dreptului

și

bunei

administrări a justiției

.

c)

Cu privire la caracterul

proporțional

al obstacolului

: În acest caz, statului pârât trebuie

să i se

acorde o

marjă largă

de apreciere: (i) cauza reclamantei a fost examinat

ă

de

două

grade de

jurisdic

ți

e; (ii) cauza nu a ridicat

vreo problemă legată de echitatea procesului

; (iii)

rolul Curții

Supreme s-a limitat la verificarea

aplicării corespunzătoare a dreptului național de către

instanțele

inferioare.

Din motivele enu

nțate

mai jos,

se poate afirma că marja de apreciere nu a fost depășită.

În primul rând,

condițiile

pentru admiterea unui recurs erau unele previzibile

. Jurisprudența Curții

Supreme

era coerentă și clară: dacă eroarea în discuție era imputabilă instanțelor

inferioare sau

uneia dintre părți

, atunci când valoarea obiectului litigiului era

modificată

în mod nelegal la o

etapă avansată a procedurii

, recursul nu era admis. Mai mult,

legea impunea existența unei

decizii

speciale a instanței

pentru modificarea valorii obiectului litigiului.

În

speță

, în momentul în care

putea fi cerută pronunțarea unei asemenea

decizii în mod valabil

și, de asemenea, atunci

când reclamanta a cerut-o, ea fusese

reprezentată de către

un avocat

calificat care

își desfășura activitatea în Croația și cu privire la care exista prezumția cunoașterii

dreptului și jurisprudenței croate

.

Prin urmare,

deși instanțele

inferioare

au părut să accepte ulterior valoarea majorată a

obiectului

litigiului

(cel puțin

în scopul

calculării

taxei

judiciare), reclamanta și avocatul ei

au avut

posibilitatea

reală să

observe faptul

că această

modificare

ulterioară

a valorii obiectului litigiului

ar putea

împiedica accesul la Curtea Supremă.

În al doilea rând,

erorile care au împiedicat accesul reclamantei la Curtea Supremă

îi erau

imputabile

în primul rând și în mod obiectiv

acesteia, ea fiind

reprezentată de către un avoc

at:

– faptul că primul

avoca

t al reclamantei își desfășura activitatea

în Muntenegru

și nu în Croația

constituia o problemă care ține în mod

exclusiv de libertatea ei de alegere a reprezentantului

legal;

cu certitudine, î

și

putea angaja un avocat croat, fapt pe care l-

a și făcut

ulterior

;

– pretinsul caracter disproporționat dintre valoarea indicată în cererea de

chemare în judecată și

valoarea reală a bunului în discuție era irelevantă; reclamanta era îndreptățită să stabilească

valoarea obiectului litigiului la

o sumă care nu

corespundea în mod necesar cu valoarea

comercială a bunului;

– ar fi fost posibil să se modifice valoarea indicată inițial până

la momentul prezent

ării

argumentelor

substanțiale ale apărării, însă reclamanta a omis să o facă, deși era reprezentată

deja de către un avocat cro

at;

–

schimbarea avocatului

de către

reclama

nt

ă

nu l-a împiedicat pe noul avoca

t să

solicite personal

modificarea valorii obiectului litigiului anterior, la

prima ședință de judecată

cu privire la fond.

Interpretarea

dreptului național pertinent efectuată de către Curtea Supremă

, interpretare

bazată pe cunoașterea deplină a

faptelor relevante,

nu pare să fi fost arbitrară sau în mod vădit

ne

rezonabil

ă.

Eroarea procedurală a reclamantei nu poate fi justificată

prin

eroarea subsecventă comisă de

către instanțe

,

pentru că acest fapt ar contraveni

principiului

preeminenței dreptului și cerinței

desfășură

r

ii

adecvate și diligente

a procedurii

și implementării

atente a normelor de procedur

ă

relevante

.

Reclamanta nu putea avea vreo

speranță legitimă care să rezulte din majorarea taxei judiciare

pe care a plătit

-o,

doar ca o consecință a

propriei sale conduite,

și a cărei rambursare

o putea

solicit

a.

În al

treilea rând, nu se poate afir

ma că

, atunci când a declarat inadmisibil recursul

reclamantei,

Curtea Supremă

a manifestat un formalism excesiv. Într-

o situație

în care

dreptul național

îi

permitea

să

filtreze

cazurile care ajung în fața sa

, concluzia potrivit

că

reia

Curtea Supremă

trebu

i

e să

accepte

erorile comise de către instanțele

inferioare ar

presupune existența unei

ingerințe gra

ve

în activitatea ei

și

i-ar fac

e

imposibilă

îndeplinirea rolul ei special.

În lipsa oricărui motiv de a pune la îndoială cadrul procedural stabilit prin lege pentru

indicare

a

valorii obiectului litigiului, nu se poate afirma

că aplicarea

prevederilor obligatorii în

discuție

au

echivalat cu un

formalism excesiv. Dimpotrivă,

acest fapt a consolidat

certitudinea juridică și

buna administrare a justiției: Curtea Supremă

a restabilit,

pur și simplu, ordinea de drept după

erorile comise

de

către

reclama

nt

ă și de către cele două in

stanțe

inferioare într-

o problemă ca

re

îi afectează competen

ța

.

De vreme ce preeminența

dreptului

constituie un principiu funda

mental

al democrației și al Convenției, nu putea exista nicio așteptare, în baza Convenției sau de altă

natură, potrivit căreia Curtea Supremă trebuia să ignore sau să nu aibă în ve

dere nereguli

procedurale evidente.

***

În concluzie, nu a existat un obstacol

disproporți

ona

t care

să afecteze însăși esența dreptului

reclamantei de acces la

o instanță

sau

care să depășească

marja

națională

de apreciere

.

Concluzie

: neî

ncălcare

(unanimit

ate).

© Consiliul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Redactat de grefă, prezentul rezumat nu obligă Curtea.

Apăsați aici pentru a acces

a

Note de informare privind jurisprudența