- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 octombrie 2018
- Stat pârât
- SRB
- Articole
- Articolul 1, Articolul 1 din Protocolul 1
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 1 din Protocolul 1
Iseni împotriva Serbiei
Traducere în română Auto
ISENI v. SERBIA (Declarația nr. 43326/11) JUDGMENT STRASBOURG 9 octombrie 2018 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Iseni v. Serbia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), ședința ca compusă din: Pere Pastor Vilanova, Președinte, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judecători și Fatoș Aracı, Secretarul adjunct al secțiunii, deliberat în particular la 18 septembrie 2018, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 43326/11) împotriva Republicii Serbiei depusă Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de un național sârb, dl Mitat Iseni („reclamantul”), la 18 iulie 2011. Guvernul sârb („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna N. Plavšić.
La 10 martie 2017, cererea a fost comunicată guvernului. FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1954 și locuiește în fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei. În 1990, autoritățile locale au expropriat un apartament din Belgrad aparținând reclamantului. Dimensiunea apartamentului a fost de 31.80 metri pătrați. La 16 decembrie 2010, Curtea Constituțională a Serbiei a ordonat autorităților locale în cauză să aloce reclamantului un apartament de înlocuire adecvat sau să-i plătească compensații nu mai mici decât valoarea de piață a apartamentului în conformitate cu Legea 1995 privind expropriarea [1]. Decizia a intrat în vigoare la 23 februarie 2011 (a se vedea punctul 8 mai jos).
În timp ce au fost luate o serie de măsuri (în special, autoritățile fiscale au estimat valoarea de piață a apartamentului la 209.015 dinari sârbi (RSD) pe metrou pătrat la 3 februarie 2017 și reclamantul a acceptat această evaluare la 1 iunie 2017), hotărârea Curții Constituționale în cauză nu a fost încă pusă în aplicare. În conformitate cu art. 171 din Constituția Serbiei, hotărârile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii. În conformitate cu art. 89 din Legea Curții Constituționale [2], hotărârile Curții Constituționale care constată că încălcarea drepturilor omului intră în vigoare atunci când sunt notificate părților la procedură.
ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 1 A PROTOCOLULUI NR. 1 LA CONVENȚIUNE Reclamantul s-a plâns de neexecutarea hotărârii Curții Constituționale menționate la punctul 6 de mai sus, în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, care se menționează după cum urmează: „Fiecare persoană fizică sau juridică are dreptul la bucuria pașnică a bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de posesiunile sale cu excepția interesului public și sub rezerva condițiilor prevăzute de lege și prin principiile generale ale dreptului internațional.
Cu toate acestea, dispozițiile anterioare nu afectează în niciun fel dreptul unui stat de a aplica legile pe care le consideră necesare pentru a controla utilizarea bunurilor în conformitate cu dobânda generală sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau sancțiuni.” Admisibilitatea 10. Guvernul nu a formulat nicio obiecție de admisibilitate, deoarece această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție, nici inadmisibilă din alte motive, trebuie declarată admisibilă. Milisavljević c. Bosnia și Herțegovina , nr. 7435/04, 3 martie 2009; Krstić c. Serbia , nr. 45394/06, 10 decembrie 2013; și Rafailović și Stevanović c. Serbia , nr. 38629/07 și 23718/08, 16 iunie 2015). După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect și faptul că decizia finală examinată în acest caz nu a fost pusă în aplicare de mai mult de șapte ani, Curtea constată că a existat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. II. ALTE VIOLAȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 13. Reclamantul a susținut că există o încălcare a articolelor 6 și 13 din Convenție, care se bazează în esență pe aceleași motive. 14. Guvernul a contestat acest argument. 15. Curtea constată că această plângere este legată de cea examinată mai sus și, prin urmare, trebuie, de asemenea, să fie declarată admisibilă. 16. Având în vedere concluzia sa în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea punctul 12 de mai sus), Curtea consideră că nu este necesar să se examineze dacă, în acest caz, s-a constatat o încălcare a articolelor 6 și 13 (a se vedea, de exemplu, Krstić, citat mai sus, § 88, cu alte referințe).
III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 296,742 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 300 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 19. Guvernul a considerat sumele pretinte excesive.
20. Curtea consideră că cea mai adecvată formă de recurs în acest caz este asigurarea aplicării depline a deciziei interne în cauză (a se vedea mutatis mutandis Jeličić c. Bosnia și Herțegovina , nr. 41183/02, § 53, CEDO 2006 XII; R. Kačapor și alții c. Serbia , nr. 2269/06 și alți 5 , § 126. 15 ianuarie 2008 și Krstić Având în vedere dimensiunea apartamentului în eliberare (a se vedea punctul 5 de mai sus) și valoarea de piață a apartamentului pe metrou pătrat evaluat de autoritățile competente și acceptat de reclamant (a se vedea punctul 7 de mai sus), Curtea atribuie reclamantului 56,000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material, mai puțin orice sumă care ar fi putut fi deja plătită în acest sens la nivel intern.
21. Curtea a atribuit în continuare reclamantului 4000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 22. Reclamantul nu a prezentat o cerere pentru costuri și cheltuieli. În consecință, Curtea consideră că nu există nici un apel pentru a-l atribui pe acest cont. Dobânzi implicite 23. Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție; că nu este necesară examinarea separată a plângerilor în temeiul articolelor 6 și 13 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, plus orice impozit care poate fi taxabil, care să fie transformat în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 56.000 EUR (cinci șase mii de euro), mai puțin orice sume care ar fi putut fi deja plătite în acest sens la nivel intern, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 4.000 EUR (4 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 octombrie 2018, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de judecată. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Președintele adjunct al grefierului [1] Zakon o eksproprijaciji; publicat în Journal Oficial al Republicii Serbia nos. 53/95, 23/01, 20/09, 55/13 și 106/16. [2] Zakon o Ustavnom sudu ; publicat în Jurnalul Oficial al Republicii Serbiei nos. 109/07, 99/11, 18/13, 40/15 și 103/15.
THIRD SECTION
CASE OF ISENI v. SERBIA (Application no. 43326/11) JUDGMENT STRASBOURG 9 October 2018 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Iseni v. Serbia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Pere Pastor Vilanova, President, Branko Lubarda, Georgios A. Serghides, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar, Having deliberated in private on 18 September 2018, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 43326/11) against the Republic of Serbia lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Serbian national, Mr Mitat Iseni (“the applicant”), on 18 July 2011.
The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms N. Plavšić.
On 10 March 2017 the application was communicated to the Government. THE FACTS I.
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1954 and lives in the former Yugoslav Republic of Macedonia. 5 . In 1990 the local authorities expropriated a flat in Belgrade belonging to the applicant. The size of the flat was 31.80 square metres.
On 16 December 2010 the Constitutional Court of Serbia ordered the local authorities in question to allocate the applicant a suitable replacement flat or to pay him compensation not lower than the market value of the flat in accordance with the Expropriation Act 1995 [1] . The decision entered into force on 23 February 2011 (see paragraph 8 below). 7 . Whilst a number of steps have been taken (notably, the tax authorities estimated the market value of the flat at 209,015 Serbian dinars (RSD) per square metre on 3 February 2017 and the applicant accepted that assessment on 1 June 2017), the Constitutional Court’s decision in question has not yet been enforced. II.
RELEVANT DOMESTIC LAW
8 . Pursuant to Article 171 of the Constitution of Serbia, the decisions of the Constitutional Court are final and binding. Pursuant to section 89 of the Constitutional Court Act [2] , the decisions of the Constitutional Court finding a breach of human rights enter into force when they are served on the parties to the proceedings. THE LAW I. ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 1 OF PROTOCOL No. 1 TO THE CONVENTION
The applicant complained about the non-enforcement of the decision of the Constitutional Court mentioned in paragraph 6 above under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention, which reads as follows: “Every natural or legal person is entitled to the peaceful enjoyment of his possessions. No one shall be deprived of his possessions except in the public interest and subject to the conditions provided for by law and by the general principles of international law. The preceding provisions shall not, however, in any way impair the right of a State to enforce such laws as it deems necessary to control the use of property in accordance with the general interest or to secure the payment of taxes or other contributions or penalties.” A. Admissibility
The Government did not raise any admissibility objections. As this complaint is neither manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention nor inadmissible on any other grounds, it must be declared admissible. B. Merits
The Court has frequently found violations of Article 1 of Protocol No. 1 in cases raising issues similar to those raised in the present case (see Milisavljević v. Bosnia and Herzegovina , no. 7435/04, 3 March 2009; Krstić v. Serbia , no. 45394/06, 10 December 2013; and Rafailović and Stevanović v. Serbia , nos. 38629/07 and 23718/08, 16 June 2015). 12 . Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Having regard to its case-law on the subject and the fact that the final decision under consideration in the present case has not been enforced for more than seven years, the Court finds that there has been a breach of Article 1 of Protocol No. 1. II.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION
13. The applicant maintained that there was a violation of Articles 6 and 13 of the Convention, relying essentially on the same grounds.
The Government contested that argument.
The Court notes that this complaint is linked to the one examined above and must therefore likewise be declared admissible.
Having regard to its finding under Article 1 of Protocol No. 1 (see paragraph 12 above), the Court considers that it is not necessary to examine whether, in this case, there has been a violation of Articles 6 and 13 (see, for example, Krstić , cited above, § 88, with further references). III.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
17. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 296,742 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 300,000 in respect of non-pecuniary damage.
The Government considered the amounts claimed to be excessive.
The Court considers that the most appropriate form of redress in this case is to ensure the full enforcement of the domestic decision in question (see, mutatis mutandis , Jeličić v. Bosnia and Herzegovina , no. 41183/02, § 53, ECHR 2006 ‑ XII; R. Kačapor and Others v. Serbia , nos. 2269/06 and 5 others, § 126, 15 January 2008; and Krstić , cited above, §§ 92-94). Having regard to the size of the flat in issue (see paragraph 5 above) and the market value of the flat per square metre assessed by the competent authorities and accepted by the applicant (see paragraph 7 above), the Court awards the applicant EUR 56,000 in respect of pecuniary damage, less any sums which may have already been paid in that regard at the domestic level.
The Court further awards the applicant EUR 4,000 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant did not submit a claim for costs and expenses. Accordingly, the Court considers that there is no call to award him any sum on that account. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, 1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention; 3. Holds that there is no need to examine separately the complaints under Articles 6 and 13 of the Convention; 4. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months the following amounts, plus any tax that may be chargeable, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 56,000 (fifty six thousand euros), less any amounts which may have already been paid in that regard at the domestic level, in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 4,000 (four thousand euros) in respect of non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. 5. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 9 October 2018, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Pere Pastor Vilanova Deputy Registrar President [1] Zakon o eksproprijaciji ; published in the Official Gazette of the Republic of Serbia nos. 53/95, 23/01, 20/09, 55/13 and 106/16. [2] Zakon o Ustavnom sudu ; published in the Official Gazette of the Republic of Serbia nos. 109/07, 99/11, 18/13, 40/15 and 103/15.