CtEDO 05.02.2019 Auto

ÇİÇEK v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
05.02.2019
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
ÇİÇEK v. TURKEY (CtEDO, 2019)
HUDOC · oficial

DECIZIE A SEGUNDEI SECȚIUNE DECIZIE nr. 45175/12 İsmail ÇİÇEK împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 5 februarie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Stéphanie Mourou-Vikström, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 22 mai 2012, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 17 octombrie 2018 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl İsmail Çiçek, este un național turc, care s-a născut în 1985 și trăiește în Siirt. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Ertek, un avocat practicant în Siirt. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Când reclamantul a fost diagnosticat cu schizofrenie în timpul serviciului său militar, el a fost concediat din armată. Apoi a inițiat proceduri de compensare în fața Curții Supreme de Administrație Militară, plângând de tratamentul primit în spitalul militar. La 5 octombrie 2011, Curtea Supremă de Administrație Militară a respins cererea de asistență juridică, menționând doar că nu s-au îndeplinit condițiile prevăzute la art. 334 din Codul de Procedură Civilă și la art. 56 din Codul de Curte Supremă de Administrație Militară. Februarie 2012 Curtea Supremă Administrativă Militară a întrerupt procedura deoarece taxele de instanță nu au fost plătite (decizie nr. 2011/1227E, 2012/150K). Solicitarea a fost comunicată guvernului DREPTUL Reclamantul s-a plâns că i s-a refuzat accesul la o instanță din cauza refuzului instanțelor interne de a-i acorda asistență juridică pentru a plăti taxele judiciare. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 17 octombrie 2018, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei oferă reclamantului 2.500 de euro pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului, în vederea soluționării cazurilor menționate mai sus pește în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pentru ele, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul consideră că incapacitatea reclamantului de a accesa la o instanță din cauza refuzului Curții administrative Van de a le acorda asistență juridică pentru a plăti taxele de instanță, a încălcat dreptul lor la un proces echitabil în funcție de jurisprudența bine stabilită a Curții (Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu c. Turcia , nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). Guvernul subliniază, de asemenea, faptul că art. 53 § 1 din Codul de Procedură Administrativă, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, solicită acum redeschiderea procedurii judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să-l elimine din lista de cazuri în conformitate cu art. 37 din Convenția.” Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curții, în special, să scoată o probă din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind refuzul autorităților de a acorda asistență juridică (a se vedea, de exemplu, Ilbeyi Kemaloğlu și Meriye Kemaloğlu c. Turcia , nr. 19986/06, 10 aprilie 2012). 12. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 7 martie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă