ATEȘ AND OTHERS v. TURKEY

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

28.05.2019

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Partly struck out of the list;Partly inadmissible

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

ATEȘ AND OTHERS v. TURKEY (CtEDO, 2019)

HUDOC · oficial

Decizia nr. 5939/12 Tarık ATEȘ și alții împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 28 mai 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 16 decembrie 2011, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 7 decembrie 2018 cere Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamanții s-au plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că au fost negate asistența unui avocat în cursul etapelor inițiale ale procedurii penale și că condamnarea lor se bazează pe declarațiile pe care le-au făcut poliției în absența unui avocat. Având în vedere aceeași dispoziție, ei au susținut în continuare că nu au fost în măsură să examineze martorii în timpul procedurii penale. Cererea a fost comunicată guvernului în temeiul articolului 6 §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ §§ și §§ §§ §§ § și §§ §§ § și §§ §§ § . După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 7 decembrie 2018, Guvernul a informat Curții că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamanților în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că Legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Prin urmare, Guvernul oferă să plătească fiecare dintre reclamanții Tarık ATEȘ, Selim ALTUN și Mehmet Salih PUSMAK 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamanților, în vederea soluționării cazului menționat mai sus pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” Prin scrisoarea din 18 ianuarie 2019, reprezentantul reclamanților a indicat că reclamanții nu au fost satisfăcuți cu termenii declarației unilaterale, deoarece au constatat că suma oferită de Guvern este prea scăzută. El a afirmat, de asemenea, că Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018 nu poate remedia situația reclamanților. Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată din lista sa un caz în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reiterează, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cazurile aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile de negare sistemică a asistenței juridice și utilizarea probelor obținute în absența unui avocat la reclamanții condamnați (a se vedea, printre altele, Mehmet Duman c. Turcia , nr. 38740/09, 23 octombrie 2018; Ömer Güner c. Turcia , nr. 28338/07, 4 septembrie 2018; Girișen c. Turcia , nr. 53567/07 , 13 martie 2018; Canșad și alții c. Turcia , nr. 7851/05 , 13 martie 2018; İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05 , 23 ianuarie 2018; și Bayram Koç c. Turcia , nr. 38907/09 , 5 septembrie 2017 . 12. În cazurile menționate mai sus, Curtea, fără să examineze dacă natura sistemică a restricției privind dreptul de acces al reclamantului la un avocat a fost, în sine, suficientă pentru a găsi o încălcare a articolului 6 §§ 1 și (c) din Convenție, a considerat că utilizarea declarațiilor reclamantului către poliție de către instanța de judecată, fără să examineze problema admisibilității lor și nerecuperării ulterioare a Curții de casă a acestei deficiențe, constituie o încălcare a articolului respectiv. În plus, în toate cazurile de mai sus, Curtea a considerat că constatarea unei încălcări a articolului 6 §§ 1 și 3 (c) din Convenție a constituit o satisfacție suficientă pentru prejudiciile morale suportate de reclamanții. 13. Curtea observă, de asemenea, că guvernul a recunoscut în mod explicit o încălcare a art. 6 § 1 și 3 din Convenție în declarația lor unilaterală. 14. De asemenea, este important să se rețină faptul că dispozițiile juridice din care s-a abordat problema restricției sistemice privind dreptul la un avocat au fost abrogate prin Legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 (a se vedea mai departe Salduz c. Turcia [GC], nr. 36391/02, §§ 27-31, CEDH 2008) și că un nou Cod de Procedură Penală (Legea nr. 5271) a intrat în vigoare la 1 iunie 2005, în care nu există nicio dispoziție privind o restricție sistemică a dreptului de acces la un avocat. 15. Curtea observă în continuare că, până la 31 iulie 2018, art. 311 § (f) din Codul de Procedință Penală a furnizat reclamanților un remediu care presupune posibilitatea redeschiderii procedurilor penale numai pe baza unei hotărâri a Curții care constată o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale. Cu toate acestea, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 7145 la 31 Iulie 2018, reclamanții au acum dreptul de a depune o cerere de redeschidere a procedurii penale în urma unei hotărâri ale Curții de a-și elimina cazul din lista de cazuri pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale, deoarece aceste două situații sunt acum enumerate în mod exhaustiv la art. 311 § 1 litera (f) din Codul de Procedință Penală ca motive pentru redeschiderea procedurii penale. Astfel, Curtea este convinsă că dreptul intern prevede o soluție prin care reclamanții pot solicita deschiderea procedurilor în urma unei decizii sau a unei hotărâri care să elibereze o cerere pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale (contract) Igranov și alții v. Rusia , nr. 42399/13 și alții , § 26, 20 martie 2018, cu alte referințe, și compară Sroka v. Polonia (dec.), nr. 42801/07, 6 martie 2012). 16. În acest sens, subliniază în continuare că, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, redeschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din convenție, dacă reclamantul o solicită. Prin urmare, consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere remediere în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de Protocolele sale, Curtea constată că aceasta revine, în primul rând, autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 17. având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propuse – care este corespunzător cu sumele atribuite în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). Această decizie nu aduce atingere posibilității ca reclamantul să exercite orice alte căi de recurs disponibile pentru obținerea unui recurs (a se vedea Jeronovičs c. Letonia [GC], nr. 44898/10, §§ 116 118, 5 iulie 2016). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 din amenda 19. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 20. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată din listă cazurile în ceea ce privește plângerile prevăzute la art. 6 §§ §§ 1 și 3 litera (c) din Convenție. Reclamanții se plângeau în continuare în temeiul articolului 6 §§ § 1 și al articolului 3 litera (d) din Convenție că nu le-a fost oferită o oportunitate adecvată și adecvată de a contesta dovezile electronice împotriva acestora, în special dovezile care au fost prezentate de poliție pe baza computerelor confiscate și a CD-urilor. 22. Guvernul a susținut că această plângere ar trebui respinsă pentru neepuizarea recourslor interne, din cauza faptului că reclamanții nu au reușit să pună această plângere în fața instanțelor interne. 23. Curtea observă că reclamanții nu au susținut aceste chestiuni în cadrul cererii de recurs în fața Curții de Casație. În astfel de circumstanțe, Curtea susține obiecția preliminară a Guvernului (a se vedea Asociația Les Témoins de Jehovah c. France (dec.), nr. 8916/05, 21 septembrie 2010, și Görür și İncesu c. Turcia (dec.), nr. 21038/09, 24 martie 2015). 24. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ § 1 și 4 din Convenția pentru neepuizarea recoursurilor interne Din aceste motive, Curtea ia act, în unanimitate, de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ § și 3 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 6 §§ § și §§ §§ §§ §§ § și §§ §§ §§ § și §§ §§ §§ § ) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 20 iunie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului apendicele nr. Locul de reședință al Reprezentantului Tarık ATEȘ 1980 Turc Diyarbakır M. Özbekli Selim ALTUN 1979 Turc Diyarbakır M. Özbekli Mehmet Salih PUSMAK 1970 Turc Diyarbakır M. Özbekli