Decizia nr. 73741/11 Sami DİNÇ împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 28 mai 2019 în calitate de comitet compus din: Valeriu Grițco, președinte, Egidijus Kūris, Darian Pavli, judecători și Hasan Bakırcı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 20 septembrie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 9 ianuarie 2019 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIU Reclamantul, dl Sami Dinç, este un național turc, care s-a născut în 1980 și este reținut în Metris. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Sami Dinç. E. Nuhoğlu, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. La 3 iulie 2011, reclamantul a fost luat în custodie de poliție în contextul unei anchete privind fixarea de meciuri și formarea unei organizații criminale. Apoi, la 6 iulie 2011, el a fost reținut în reținere în reținere. Obiecțiile reclamantului împotriva detenției sale au fost respinse de către instanțele interne pe baza dosarului și nu a fost astfel în măsură să apară în fața instanțelor. La 1 iunie 2012, reclamantul a fost eliberat în timpul procesului și în 2015 a fost achitat de toate acuzațiile aduse împotriva acestuia. Cererea a fost comunicată guvernului THE LEI Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție că nu are un remediu eficace pentru a contesta legalitatea detenției sale. În acest sens, a afirmat că a fost refuzat în fața unei instanțe pentru perioade lungi, în încălcarea articolului 5 § 4 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 9 ianuarie 2019, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor planteate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei dorește să exprese prin declarație unilaterală recunoașterea acestora că cererile de eliberare ale reclamantului nu au fost examinate în conformitate cu standardele prevăzute la art. 5 § 4 din Convenție. Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamantului, Sami Dinç, în vederea soluționării cazului menționat anterior, pe care îl așteaptă Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 650 EUR (sex sute cincizeci de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu moral și 450 EUR (quatre sute cincizeci și cincizeci de euro) pentru a acoperi toate costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului. Această sumă, care este considerată adecvată în funcție de jurisprudența Curții, acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, și se plătește în lira turcă, fără impozite aplicabile. Suma este plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul invită în mod respectuos Curtea să declare că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să scoată cazul din listele sale în conformitate cu art. 37 din Convenție.” Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind lipsa unei audieri orale în cadrul procedurii de a contesta legalitatea unei detenții (a se vedea, de exemplu, Karaosmanoğlu și Özden c. Turcia , nr. 4807/08, §§§ 63-65, 17 iunie 2014). 12. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea consideră că aceste sume ar trebui convertite în rata aplicabilă la data plății și plătite în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul nerespectării acestei perioade, dobânzile simple se plătesc pe sumele în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenția. Președintele adjunct al grefierului
Application no. 73741/11
Sami DİNÇ
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28
May 2019 as a Committee composed of:
Valeriu Grițco,
President,
Egidijus Kūris,
Darian Pavli,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 20 September 2011,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 9 January 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Sami Dinç, is a Turkish national, who was born in
1980 and is detained in Metris. He was represented before the Court by Mr
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
On 3 July 2011 the applicant was taken into police custody within the context of an investigation concerning match-fixing and forming a criminal organisation. Subsequently, on 6 July 2011 he was placed in detention on remand. The applicant’s objections filed against his detention were rejected by the domestic courts on the basis of the case file, and he was thus not able to appear before the courts. On 1 June 2012 the applicant was released pending trial and in 2015 he was acquitted of all the charges brought against him.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
The applicant complained under Article 5 § 4 of the Convention that he did not have an effective remedy to challenge the lawfulness of his detention. In this connection, he alleged that he had been denied appearance before a court for length periods, in breach of Article 5 § 4 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 9 January 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
7.
The declaration provided as follows:
“The Government of Turkey hereby wish to express by way of unilateral declaration their acknowledgement that the applicant’s release requests were not examined in accordance with the standards enshrined in Article 5 § 4 of the Convention.
I declare that the Government of Turkey offer to pay the applicant, Sami Dinç, with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights, EUR 650 (six hundred and fifty euros) to cover any non-pecuniary damage and EUR 450 (four hundred and fifty euros) to cover any and all costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant. This sum, which is considered to be appropriate in the light of the jurisprudence of the Court, covers any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, and shall be paid in Turkish liras, free of any tax that may be applicable. The sum shall be payable within three months from the date of delivery of decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
The Government respectfully invite the Court to declare that it is not justified anymore to continue the examination of the application and to strike the case out of its lists in accordance with Article 37 of the Convention.”
8.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no. 11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the lack of an oral hearing in the proceedings to challenge the lawfulness of a detention (see, for example,
Karaosmanoğlu and Özden
v. Turkey
, no.
4807/08, §§
63-65, 17 June 2014).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
14.
The Court considers that these amounts should be converted into at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amounts in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
15.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 5 § 4 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 20 June 2019.
Hasan Bakırcı
Valeriu Grițco
Deputy Registrar
President