DAMAR v. TURKEY

DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 35839/09 Mecit DAMAR împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 28 mai 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 29 mai 2009, Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 18 februarie 2019 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTUL Dl. Mecit Damar, este un național turc, născut în 1974 și reținut în Diyarbakir. Guvernul turc („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție că i s-a refuzat asistența unui avocat în cursul etapelor inițiale ale procedurii penale și că condamnarea sa se bazează pe declarațiile pe care le-a făcut poliției în absența unui avocat și sub presupusa presiune. Reclamantul a susținut, de asemenea, că a fost refuzat un proces echitabil de către un tribunal independent și imparțial, astfel cum prevede art. 6 § 1 din Convenție, datorită prezenței unui judecător militar în componența instanței de judecată în etapa inițială a procesului, cererea a fost comunicată guvernului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție. Prin scrisoarea din 18 februarie 2019, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul Turciei recunoaște că în acest caz s-a încălcat drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ § 1 și 3 din Convenție, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții. Guvernul reamintește, de asemenea, că legea nr. 4928 din 15 iulie 2003 a abrogat dispoziția privind restricția sistemică privind dreptul de acces la un avocat. Guvernul subliniază, de asemenea, că art. 311 alineatul (1) litera (f) din Codul de procedură penală, astfel cum a fost modificat de Legea nr. 7145 din 31 iulie 2018, necesită acum redeschiderea procedurilor penale în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. Guvernul consideră că remedierea menționată este capabilă să ofere recurs în ceea ce privește plângerile reclamanților în temeiul articolului 6 din Convenție. Guvernul oferă astfel, prin prezenta declarație unilaterală, să plătească reclamantului, Mecit DAMAR, 500 EUR (cincă sute de euro) euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, precum și orice impozit care poate fi imputabil reclamantului în vederea soluționării cauzei menționate mai sus pe termen lung în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă va fi convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 22 martie 2019, Curtea a primit o scrisoare din partea reclamantului informand Curtea că a fost de acord cu termenii declarației guvernamentale. HOTĂRÂREA având în vedere plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenția, în măsura în care se referă la restricția sistemică privind dreptul său de acces la un avocat și utilizarea probelor obținute în absența unui avocat și sub presupusa obligație de a-l condamna, Curtea constată că, în urma acordului expres al reclamantului cu termenii declarației formulate de Guvern, cazul ar trebui tratat ca o soluție prietenoasă între părți. Prin urmare, aceasta ia act de soluționarea prietenoasă atinsă între părți în ceea ce privește plângerea de mai sus. Este satisfăcut că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, și nu constată motive pentru a justifica o examinare continuă a cererii. 10. Curtea dorește să atragă atenția asupra faptului că la 25 Iulie 2018 Parlamentul turc a adoptat Legea nr.7145. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevăd dreptul de a solicita reluarea procedurilor judiciare interne în urma hotărârii Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. În special, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, deschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare a articolului 6 din Convenție. Astfel, se consideră că remedierea menționată este capabilă să furnizeze soluții în ceea ce privește plângerile reclamantului în temeiul articolului 6 din Convenție. Având în vedere rolul subsidiar al Curții în protejarea drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în fața autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 11. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă în măsura în care se referă la reclamația de mai sus. 12. În baza articolului 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plângut de asemenea că nu a fost judecat de un tribunal independent și imparțial din cauza prezenței unui judecător militar în componența Curții de Securitate a statului Diyarbakır în etapa inițială a procesului. 13. După examinarea acestei plângeri în funcție de tot materialul în posesia sa, și în măsura în care chestiunea reclamată este de competența sa, Curtea constată că această plângere nu dezvăluie nici o încălcare a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale (a se vedea İzzet Çelik c. Turcia , nr. 15185/05, § 33, 23 ianuarie 2018, și Kabaskal și Atar c. Turcia , nr. 70084/01 și 70085/01, § 34, 19 septembrie 2006). 14. Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. (a) și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide de a ataca plângerile în temeiul articolului 6 §§ 1 și 3 din Convenția din lista sa de cazuri în temeiul articolului 39 din Convenție; declară restul cererii inadmisibile. Realizat în limba engleză și notificat în scris la 20 iunie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct Registrului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 35839/09

Mecit DAMAR

against Turkey

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 28

May 2019 as a Committee composed of:

Julia Laffranque,

President,

Ivana Jelić,

Arnfinn Bårdsen,

judges,

and Hasan Bakırcı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 29 May 2009,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 18 February 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Mecit Damar, is a Turkish national, who was born in 1974 and is detained in Diyarbakir..

2.

The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.

3.

The applicant complained under Article 6 of the Convention that he had been denied the assistance of a lawyer during the initial stages of the criminal proceedings, and that his conviction was based on the statements he had made to the police in the absence of a lawyer and under alleged duress. The applicant further maintained that he had been denied a fair trial by an independent and impartial tribunal as required by Article 6 § 1 of the Convention due to the presence of a military judge in the composition of the trial court at the initial stage of the trial.

4.

The application was communicated to the Government 6 §§ 1 and 3 of the Convention.

5.

After unsuccessful friendly-settlement negotiations, by letter dated 18

February 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a declaration with a view to resolving the issues raised by the application.

6.

The declaration provided as follows:

“The Government of Turkey acknowledge that in the present case there has been a violation of the applicant’s rights under Articles 6 §§ 1 and 3 of the Convention in the light of the well-established case-law of the Court.

The Government also recalls that Law no. 4928 on 15 July 2003 repealed the provision concerning the systemic restriction on the right of access to a lawyer.

The Government further emphasises that Article 311 § 1 (f) of the Code on Criminal Procedure, as amended by Law no.7145 of 31 July 2018, now requires reopening of criminal proceedings in cases where the European Court of Human Rights decides to strike an application out of its list of cases following a friendly settlement or a unilateral declaration. The Government considers that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicants’ complaints under Article

6 of the Convention.

The Government thus offers, by this unilateral declaration, to pay the applicant, Mecit DAMAR, EUR 500 (five

hundred

euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum will be converted into Turkish liras at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

7.

On 22 March 2019, the Court received a letter from the applicant informing the Court that he had agreed to the terms of the Government’s declaration.

THE LAW

8.

Having regard to the applicant’s complaints under Article 6 §§

1 and

3 of the Convention in so far as they relate to the systemic restriction on his right of access to a lawyer and the use of evidence obtained in the absence of a lawyer and under alleged duress to convict him, the Court finds that following the applicant’s express agreement to the terms of the declaration made by the Government the case should be treated as a friendly settlement between the parties.

9.

It therefore takes note of the friendly settlement reached between the parties in so far as it relates to the above complaint. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application.

10.

The Court would like to draw attention to the fact that on 25

July 2018 the Turkish Parliament has adopted Law no.7145. Articles 4, 17, 18 and

19 of this new law provide for a right to request the re-opening of domestic court proceedings following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. In particular, according to the Court’s case-law and practice, the re-opening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach of Article 6 of the Convention. Thus, it is considered that the aforementioned remedy is capable of providing redress in respect of the applicant’s complaints under Article 6 of the Convention. Bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.

11.

In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list in so far as it relates to the above complaint.

12.

Relying on Articles 6 § 1 of the Convention, the applicant also complained that he had not been tried by an independent and impartial tribunal due to the presence of a military judge in the composition of the Diyarbakır State Security Court at the initial stage of the trial.

13.

Having examined this complaint in the light of all the material in its possession, and in so far as the matter complained of is within its competence, the Court finds that this complaint does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols (see

İzzet Çelik v. Turkey

, no. 15185/05, §

33, 23

January 2018, and

Kabasakal and Atar v. Turkey

, nos.

70084/01 and

70085/01, § 34, 19 September 2006).

14.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35

§§

3

(a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court, unanimously,

Decides

to strike the complaints under Article 6 §§ 1 and 3 of the Convention out of its list of cases pursuant to Article 39 of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Done in English and notified in writing on 20 June 2019.

Hasan Bakırcı

Julia Laffranque

Deputy Registrar

President