SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 51865/12 Georgios CHARITIDIS împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 18 iunie 2019 într-un comitet compus din Krzysztof Wojtyczek, președinte, Armen Harutyunyan, Pere Pastor Vilanova, judecători, și Renata Degener, adjunct al secțiunii, având în vedere cererea formulată la 9 august 2012, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT recurentul, domnul Georgios Charitidis, este un resortisant grec născut în 1970 și rezident în Atena. El exercită profesia de avocat. Guvernul grec ( mai mult decât atât) A fost reprezentată de delegata agentului său, dna A. Dimitrakopoulou, doamna directoră a Consiliului juridic al statului Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. În septembrie 2006, reclamantul și soția sa au inițiat, la inițiativa acesteia din urmă, o procedură de divorț prin consimțământ reciproc. Nici un copil nu s-a născut în timpul căsătoriei lor. La 21 noiembrie 2007, instanța de primă instanță a pronunțat divorțul. La 13 octombrie 2008, sentința a devenit definitivă. La 15 octombrie 2008, reclamantul a înregistrat divorțul în serviciul statului civil al Primăriei din Nea Ionia. Cu toate acestea, atunci când a primit certificatul de situație familială, a constatat că a fost menționat ca tată al unei fete născută la 2 iunie 2008. Această mențiune a fost adusă la 5 iunie 2008 de fosta sa soție, fără ca aceasta să fi informat. Reclamantul susține că fosta sa soție a refuzat în mod deliberat, timp de un an de la notificarea hotărârii de divorț, să lase această hotărâre să devină definitivă, în scopul de a înregistra copilul pe care îl poartă și pe care l-a conceput cu un alt bărbat, ca fiind copilul reclamantului. În acest scop, fosta soție a reclamantului a solicitat și a obținut un certificat de căsătorie cu două săptămâni înainte de nașterea copilului său și, prin imitarea semnăturii reclamantului, l-a înscris pe acesta ca tată biologic al copilului. La 23 octombrie 2008, reclamantul sesizează instanța în primă instanță în legătură cu o acțiune în contestație de paternitate. În plus, la 3 noiembrie 2008, reclamantul a depus o plângere împotriva fostei sale soții, precum și împotriva lui X, în fața procurorului districtual din apropierea tribunalului corecțional și s-a constituit parțial civil. 10. La 19 noiembrie 2008, s-a dispus o anchetă preliminară, iar dosarul a fost transmis judecătorului din partea lui Nea Ionia. După încheierea anchetei, dosarul a fost trimis înapoi la Parchet la 23 septembrie 2009, unui procuror, care a fost acuzat împotriva fostei soții a reclamantului și împotriva tovarășului său, dl G., pentru încălcarea declarației false, perturbarea ordinii familiale și jurământ fals. 11. La 23 decembrie 2009, dosarul a fost transmis judecătorului din Nea Ionia pentru o anchetă preliminară la sfârșitul căreia a fost returnat la Parchet. 12. La 16 iulie 2010, dosarul a fost transmis din nou instanței din Nea Ionia pentru completarea anchetei, la sfârșitul căreia a fost returnat la Parchet și atribuit unui alt procuror la 4 octombrie 2010. La 21 decembrie 2010, dosarul a fost transmis din nou instanței judecătorești de la Amarousion pentru completarea anchetei, la sfârșitul căreia a fost returnat la Parchet și atribuit unui alt procuror la 2 mai 2011. La 16 septembrie 2011, procurorul a transmis dosarul camerei de judecată a tribunalului corecțional din Etta, propunând să nu se dea în judecată nici fosta soție a reclamantului, nici dl G. 15. Printr-o hotărâre pronunțată la 13 ianuarie 2012, camera de judecată a aprobat propunerea procurorului. Un aprod al justiției a însemnat textul hotărârii la domiciliul avocatului reclamantului la 25 ianuarie 2012 și la domiciliul reclamantului la 13 februarie 2012. La 8 februarie 2012, reclamantul l-a invitat pe procuror să depună un apel împotriva deciziei camerei de judecată, dar acesta a respins cererea la 10 februarie 2012. În actul său de punere în aplicare, reclamantul a indicat la 25 ianuarie 2012 ca dată de notificare a deciziei camerei de acuzare. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata și de durata acțiunii în cadrul unei proceduri penale. În conformitate cu art. De asemenea, el se plângea de procedura din cauza faptului că a fost constituit parte civilă, nu a fost chemat să depună mărturie nici în cursul anchetei preliminare, nici în fața camerei de judecată. El a invocat o dublă încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și o încălcare a articolului 13 din Convenție. 19. Guvernul invită Curtea să declare cererea inadmisibilă pentru nerespectarea termenului de șase luni, pentru neobosirea căilor de atac interne și pentru lipsa de calitate a victimei 20. În primul rând, guvernul afirmă că reclamantul nu se plânge de întreaga procedură, ci numai de ancheta preliminară și de procedura pregătitoare, în special până la depunerea propunerii procurorului în camera de judecată din 16 septembrie 2011. ianuarie 2011, împreună cu decizia camerei de recurs (de care reclamantul a avut cunoștință la 25 ianuarie 2011), și întrucât cererea sa a fost introdusă la 9 august 2012, termenul de șase luni nu a fost respectat. 21. Reclamantul nu prezintă observații cu privire la acest subiect. 22. Curtea reamintește regula termenului de șase luni marchează limita temporală a controlului efectuată de Curte și indică particularilor și autorităților perioada dincolo de care acest control nu mai există (această regulă marchează limita temporală a controlului efectuat de Curte și indică particularilor și autorităților perioada dincolo de care acest control nu mai există ( Sabri Güneș c. Turcia , n 27396/06, § 40, CEFH 2012. Această regulă este autonomă care trebuie interpretată și aplicată într-un anumit caz, astfel încât să se asigure că orice reclamant care se pretinde a fi victima unei încălcări a Convenției privind exercitarea efectivă a dreptului la o cerere individuală, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din convenție (ibid. § 41 23.) În speță, Curtea arată că, în formularul de cerere adresată Curții, reclamantul indică ca decizie internă definitivă decizia camerei de recurs a Tribunalului corecțional pronunțată la 13 ianuarie 2012 și pronunțată la domiciliul reclamantului la 13 februarie 2012. Cu toate acestea, Curtea ia notă de faptul că această decizie fusese deja notificată avocatului reclamantului la 25 ianuarie 2012. În plus, reclamantul și-a introdus actul de punere în aplicare procurorului la tribunalul judecătoresc împotriva acestei decizii la 6 ianuarie 2012. februarie 2012 și acesta din urmă a respins această cerere la 10 februarie 2012. În consecință, reclamantul nu poate susține în mod legitim faptul că a luat cunoștință de decizia din 13 ianuarie 2012 că, la 13 februarie 2012, data la care încercarea sa de apel a eșuat deja. 25. Având în vedere că cererea a fost introdusă la 9 august 2012, termenul de șase luni nu a fost respectat. 26. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că obiecțiunile reclamantului trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Făcut în franceză și comunicat în scris la 11 iulie 2019 Renata Degener Krzysztof Wojtyczek Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
51865/12
Georgios CHARITIDIS
contre la Grèce
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant le 18 juin 2019 en un comité composé de
:
Krzysztof Wojtyczek,
président,
Armen Harutyunyan,
Pere Pastor Vilanova,
juges,
et de Renata Degener,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 9 août 2012,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Georgios Charitidis, est un ressortissant grec né en
1970 et résidant à Athènes. Il exerce la profession d’avocat.
2.
Le gouvernement grec («
le Gouvernement
») a été représenté par la déléguée de son agent, Mme A. Dimitrakopoulou, assesseure au Conseil juridique de
l’État
.
Les circonstances de l’espèce
3.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
4.
En septembre 2006, le requérant et son épouse engagèrent, à l’initiative de cette dernière, une procédure de divorce par consentement mutuel. Aucun enfant ne fut né pendant leur mariage.
5.
Le 21 novembre 2007, le tribunal de première instance d’Athènes prononça le divorce. Le 13 octobre 2008, le jugement devint définitif.
6.
Le 15 octobre 2008, le requérant enregistra le divorce au service de l’état civil de la mairie de Nea Ionia. Toutefois, lorsqu’il reçut le certificat de situation familiale, il constata qu’il y était mentionné comme le père d’une fille née le 2 juin 2008. Cette mention était apportée le 5 juin 2008 par son ex-épouse sans que celle-ci l’en ait informé.
7.
Le requérant prétend que son ex-épouse refusa délibérément pendant un an, à compter de la notification à celle-ci du jugement de divorce, de laisser ce jugement devenir définitif, dans le but d’enregistrer l’enfant qu’elle portait et qu’elle avait conçu avec un autre homme, comme étant l’enfant du requérant. À cet effet, l’ex-épouse du requérant demanda et obtint un certificat de mariage deux semaines avant la naissance de son enfant et, en imitant la signature du requérant, elle inscrivit celui-ci comme père biologique de l’enfant.
8.
Le 23 octobre 2008, le requérant saisit le tribunal de première instance d’Athènes d’une action en contestation de paternité.
9.
En outre, le 3 novembre 2008, le requérant porta plainte contre son ex-épouse, ainsi que contre X, devant le procureur près le tribunal correctionnel et se constitua partie civile.
10.
Le 19 novembre 2008, une enquête préliminaire fut ordonnée et le dossier fut transmis au juge d’instruction de Nea Ionia. Après la fin de l’enquête, le dossier fut retourné au parquet et attribué, le 23 septembre 2009, à un procureur. Des poursuites furent engagées contre l’ex-épouse du requérant et contre son compagnon, M.G., pour soustraction de fausse déclaration, perturbation de l’ordre familial et faux serment.
11.
Le 23 décembre 2009, le dossier fut transmis au juge d’instruction de Nea Ionia pour une enquête préliminaire à la fin de laquelle il fut retourné au parquet.
12.
Le 16 juillet 2010, le dossier fut à nouveau transmis au juge d’instruction de Nea Ionia pour complément d’enquête, à la fin duquel il fut retourné au parquet et attribué à un autre procureur le 4 octobre 2010.
13.
Le 21 décembre 2010, le dossier fut à nouveau transmis au juge d’instruction d’Amarousion pour complément d’enquête, à la fin duquel il fut retourné au parquet et attribué à un autre procureur le 2 mai 2011.
14.
Le 16 septembre 2011, le procureur transmit le dossier à la chambre d’accusation du tribunal correctionnel d’Athènes en proposant de ne renvoyer en jugement ni l’ex-épouse du requérant, ni M.G.
15.
Par une décision rendue le 13 janvier 2012, la chambre d’accusation entérina la proposition du procureur. Un huissier de justice signifia le texte de la décision au domicile de l’avocat du requérant le 25 janvier 2012 et au domicile du requérant lui-même le 13 février 2012.
16.
Le 8 février 2012, le requérant invita le procureur près la cour d’appel à introduire un appel contre la décision de la chambre d’accusation mais celui-ci rejeta la demande le 10 février 2012. Dans son acte d’appel, le requérant indiquait le 25 janvier 2012, comme date de notification de la décision de la chambre d’accusation.
17.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée et de l’iniquité de l’instruction dans une procédure pénale.
18.
Le requérant se plaint de la durée de la procédure suivie en l’espèce et de l’absence d’un recours effectif pour se plaindre de celle-ci. Il se plaint aussi de l’iniquité de la procédure en raison du fait qu’alors qu’il s’était constitué partie civile, il n’a été convoqué à déposer ni pendant l’enquête préliminaire et l’instruction préparatoire ni devant la chambre d’accusation. Il allègue une double violation de l’article 6 § 1 de la Convention et une violation de l’article 13 de la Convention.
19.
Le Gouvernement invite d’emblée la Cour à déclarer la requête irrecevable pour non-respect du délai de six mois, pour non-épuisement des voies de recours internes et pour défaut de qualité de «
victime
».
20.
À titre principal, le Gouvernement affirme que le requérant ne se plaint pas de l’ensemble de la procédure mais seulement de l’enquête préliminaire et de l’instruction préparatoire, et notamment jusqu’au dépôt de la proposition du procureur à la chambre d’accusation du tribunal correctionnel le 16 septembre 2011. Comme cette procédure a pris fin le 13
janvier 2011, avec la décision de la chambre d’accusation (dont le requérant a eu connaissance le 25 janvier 2011), et comme sa requête à la Cour a été introduite le 9 août 2012, le délai de six mois n’a pas été respecté.
21.
Le requérant ne présente pas d’observations à ce sujet.
22.
La Cour rappelle la règle du délai de six mois marque la limite temporelle du contrôle effectué par la Cour et indique aux particuliers comme aux autorités la période au
‑
delà de laquelle ce contrôle ne s’exerce plus (cette règle marque la limite temporelle du contrôle effectué par la Cour et indique aux particuliers comme aux autorités la période au
‑
delà de laquelle ce contrôle ne s’exerce plus (
Sabri Güneș c. Turquie
, n
o
27396/06, §
40, CEFH 2012). Cette règle est autonome qui doit être interprétée et appliquée dans une affaire donnée de manière à assurer à tout requérant qui se prétend victime d’une violation de la Convention l’exercice efficace du droit de requête individuel, conformément à l’article 35 § 1 de la Convention (ibid. § 41).
23.
En l’espèce, la Cour relève que dans le formulaire de requête à la Cour le requérant indique comme décision interne définitive la décision de la chambre d’accusation du tribunal correctionnel, rendue le 13 janvier 2012 et signifiée au domicile du requérant le 13 février 2012.
24.
Toutefois, la Cour note que cette décision avait déjà été signifiée à l’avocat du requérant le 25 janvier 2012. En outre, le requérant a introduit son acte d’appel au procureur près la cour d’appel contre cette décision le 6
février 2012 et ce dernier a rejeté cette demande le 10 février 2012. Il s’ensuit que le requérant ne peut pas légitimement soutenir qu’il a eu connaissance de la décision du 13 janvier 2012 que le 13 février 2012, date à laquelle sa tentative d’appel avait déjà échoué.
25.
Étant donné que la requête a été introduite le 9 août 2012, le délai de six mois n’a pas été respecté.
26.
Au vu de ce qui précède, la Cour estime que les griefs du requérant doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Fait en français puis communiqué par écrit le 11 juillet 2019.
Renata Degener
Krzysztof Wojtyczek
Greffière adjointe
Président