DECIZIE A SEGUNDEI DECIZIE Nr. 17038/11 Cemil BAYRAM împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 27 august 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 15 martie 2011, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 27 februarie 2019 cere Curtea să excludă cererea din lista cazurilor, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Cemil Bayram, este un național turc, născut în 1989 și locuiește în Kilis. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl M.S. Sağıroğlu, avocat practicant la Istanbul. Guvernul turc (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la independența și imparțialitatea Curții de disciplinare militare Elazığ care l-au judecat și a condamnat (decizie din 10 august 2010, nr. 2010/76E 2010/47 K). Cererea a fost comunicată guvernului DREPTUL Reclamantul s-a plâns de independența și imparțialitatea Curții de disciplinare militare Elazığ. El se bazează pe art. 6 din Convenție. După eșuarea încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 27 februarie 2019, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Turciei propune să plătească reclamantului, dl Cemil Bayram, 500 EUR (cincă sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și orice cost și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi percepubil reclamantului în vederea soluționării cazului pe care îl petrece în fața Curții Europene a drepturilor omului. Această sumă va fi convertită în moneda statului contestat la rata aplicabilă la data plății și va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte pentru a elimina cazul din lista de cazuri İts. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene în perioada implicită plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul recunoaște că instanța disciplinară militară care a judecat și a condamnat reclamantul nu a putut fi considerată un tribunal independent și imparțial în sensul articolului 6 din Convenție (a se vedea Vezioğlu c. Turcia , nr. 27341/02, 26 iunie 2007).” 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea independenței și imparțialității Curților Disciplinare Militare (de exemplu, Veyisoğlu c. Turcia , nr. 27341/02, 26 iunie 2007). 12. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c) 13. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o solicită să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe suma în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. Curtea observă în continuare că în 2013 compunerea instanțelor disciplinare militare a fost modificată. Iulie 2018 Parlamentul turc a adoptat Legea nr. 7145. Articolele 4, 17, 18 și 19 din această nouă lege prevede dreptul de a solicita reluarea procedurilor judiciare interne în urma hotărârii Curții de a anula un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. În special, în conformitate cu jurisprudența și practica Curții, deschiderea procedurii interne este cea mai adecvată modalitate de a oferi o soluție eficace la o presupusă încălcare. În acest sens, având în vedere rolul subsidiar al Curții în protecția drepturilor și libertăților garantate de Convenția și de protocoalele sale, se reamintește că aceasta intră în primul rând în favoarea autorităților naționale de a remedia orice încălcare a Convenției. 16. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care Guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 17. Având în vedere cele de mai sus, este oportun să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din Convenție. Adoptată în engleză și notificată în scris la 19 septembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului
Application no. 17038/11
Cemil BAYRAM
against Turkey
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 27
August 2019 as a Committee composed of:
Julia Laffranque,
President,
Ivana Jelić,
Arnfinn Bårdsen,
judges,
and Hasan Bakırcı,
Deputy Section Registrar,
Having regard to the above application lodged on 15 March 2011,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 27 February 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases,
Having deliberated, decides as follows:
FACTS AND PROCEDURE
1.
The applicant, Mr Cemil Bayram, is a Turkish national, who was born in 1989 and lives in Kilis. He was represented before the Court by Mr
M.S.
Sağıroğlu, a lawyer practising in Istanbul.
2.
The Turkish Government (“the Government”) were represented by their Agent.
3.
The applicant complained under Article 6 of the Convention about the independence and impartiality of the Elazığ Military Disciplinary Court which tried and convicted him (decision of 10 August 2010, no.
4.
The application had been communicated to the Government
.
5.
The applicant complained about the independence and impartiality of the Elazığ Military Disciplinary Court. He relied on Article 6 of the Convention.
6.
After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 27 February 2019 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article
37 of the Convention.
7.
The declaration provided as follows:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay the applicant, Mr Cemil Bayram, EUR 500 (five hundred euros) to cover any pecuniary and non-pecuniary damage and any cost and expenses, plus any tax that may be chargeable to the applicant with a view to resolving the case pending before the European Court of Human rights.
This sum will be converted into the currency of the respondent state at the rate applicable on the date of payment, and will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court to strike the case out of İts list of cases. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.
The Government acknowledge that the military disciplinary court which had tried and convicted the applicant could not be considered to have been an independent and impartial tribunal within the meaning of Article 6 of the Convention (see
Veyisoğlu v.
Turkey
, no. 27341/02, 26 June 2007).”
8.
The Court reiterates that Article
37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article
37
§
1
(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
9.
It also reiterates that in certain circumstances, it may strike out an application under Article
37
§
1
(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.
10.
To this end, the Court has examined the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the
Tahsin Acar
judgment (
Tahsin Acar v. Turkey
(preliminary objections) [GC], no.
WAZA Sp. z o.o. v. Poland
(dec.), no.
11602/02, 26
June
2007; and
Sulwińska v. Poland
(dec.), no.
28953/03, 18
September
2007).
11.
The Court has established in a number of cases, including those brought against Turkey, its practice concerning complaints about the violation of the independence and impartiality of the Military Disciplinary Courts (for example,
Veyisoğlu v. Turkey
, no. 27341/02, 26 June 2007).
12.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article
37
§
1
(c)).
13.
Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
14.
The Court considers that this amount should be converted into Turkish liras at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.
15.
The Court further observes that in 2013 the composition of the military disciplinary courts has been amended. It further notes that on 25
July 2018 the Turkish Parliament has adopted Law No.
7145.Articles 4, 17, 18 and 19 of this new law provide for a right to request the re-opening of domestic court proceedings following the Court’s decision to strike out a case on the basis of a friendly settlement or unilateral declaration. In particular, according to the Court’s case-law and practice, the re-opening of the domestic proceedings is the most appropriate way to provide an effective solution to an alleged breach. In this connection, bearing in mind the Court’s subsidiary role in protecting the rights and freedoms guaranteed by the Convention and its protocols, it is recalled that it falls in the first place to the national authorities to redress any violation of the Convention.
16.
Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article
37 § 2 of the Convention (
Josipović v. Serbia
(dec.), no. 18369/07, 4
March 2008).
17.
In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.
For these reasons, the Court, unanimously,
Takes note
of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article
37
§
1
(c) of the Convention.
Done in English and notified in writing on 19 September 2019.
Hasan Bakırcı
Julia Laffranque
Deputy Registrar
President