AKMEȘE AND EĞİTİM SEN. v. TURKEY

Decizia nr. 2575/08 Bülent AKMEȘE și Eδ İTİM SEN. împotriva Turciei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așeză la 22 octombrie 2019 în calitate de comitet compus din: Julia Laffranque, președinte, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judecători și Hasan Bakırcı, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 10 ianuarie 2008, Având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 20 mai 2019, care solicită Curții să excludă aplicarea din lista cazurilor, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Primul reclamant, dl Bülent Akmeșe, este un național turc, născut în 1974 și locuiește în Van. Al doilea reclamant, Eğitim-Sen (Sindicatul Muncitorilor de Educare și Știință) este un sindicat.

Ei au fost reprezentați în fața Curții de către dl M.N. Eldem și dl M.R. Tiryaki, avocați care practică în Ankara. Guvernul turc (“Governul”) au fost reprezentați de agentul lor. Primul reclamant, care este membru al sindicatului, Eğitim Sen (al doilea reclamant) s-a plâns că impunerea unei reduceri a salariului său ca sancțiune disciplinară datorită faptului că a pus o carte de postare pe comitetul de buletin al sindicatului a constituit o ingerință în dreptul său la libertatea de asociere. Cea de-a doua reclamantă a declarat că îndepărtarea cardului post al primului reclamant din consiliul de circulație al sindicatului și-a încălcat dreptul la libertatea de asociere. Reclamanții se bazase pe articolele 6, 10, 11, 13 și art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cazul a fost comunicat în temeiul articolelor 11 și 13 din Convenția THE LEI După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, la 20 mai 2019 Guvernul a informat Curtea că a propus o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei legate de cerere. În declarație, Guvernul a recunoscut că, având în vedere jurisprudența bine stabilită a Curții (a se vedea Karaçay c. Turcia , nr. 6615/09, §§§§ 39-45, 27 martie 2007), sancțiunile disciplinare impuse reclamanților nu îndeplineau standardele articolelor 11 și 13 din Convenție. În acest sens, Guvernul a subliniat că la 12 septembrie 2010 și 13 Februarie 2011, respectiv art. 129 din Constituție și secțiunea 135 din Legea nr. 657 privind funcționarii publici au fost modificate pentru a oferi un remediu eficace împotriva sancțiunilor disciplinare prin revizuire judiciară.

(patru sute) de euro (EUR) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral și un total de 300 EUR (trei sute de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile care pot fi imputabile reclamanților. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, aceasta poate decide să scoată o cerere din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea a examinat declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia (obiecții preliminare) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; WAZA Sp. z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Turciei, practica sa privind plângerile privind încălcarea articolelor 11 și 13 din Convenție (a se vedea Karaçay, citată mai sus).

10. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (articolul (c)). 11. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 din amenda 12). Curtea consideră că această sumă ar trebui convertită în lira turcă la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe suma în cauză la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 13. Curtea ia notă în continuare că, la 25 iulie 2018, Parlamentul turc a adoptat Legea nr. 7145, care autorizează reclamanții să solicite reluarea procedurilor judiciare interne în urma hotărârii Curții de a elimina un caz pe baza unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale. În consecință, art. 53 § 1 lit. (i) din Codul de Procedură Administrativă prevede acum redeschiderea procedurilor judiciare în cazurile în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului decide să elimine o cerere din lista sa de cazuri în urma unei soluții prietenoase sau a unei declarații unilaterale.

14. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolelor 11 și 13 din convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să elimine aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu articolul (c) din convenție. Adoptată în limba engleză și notificată în scris la 21 noiembrie 2019. Hasan Bakırcı Julia Laffranque Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION Application no. 2575/08 Bülent AKMEȘE and EĞİTİM SEN. against Turkey The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 22 October 2019 as a Committee composed of: Julia Laffranque, President, Ivana Jelić, Arnfinn Bårdsen, judges, and Hasan Bakırcı, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 10 January 2008, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 20 May 2019 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1. The first applicant, Mr Bülent Akmeșe is a Turkish national, who was born in 1974 and lives in Van. The second applicant, Eğitim-Sen (Education and Science Workers’ Union) is a trade union. They were represented before the Court by Mr M.N. Eldem and Mr M.R. Tiryaki, lawyers practising in Ankara.