- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 5 decembrie 2019
- Stat pârât
- ARM
- Articole
- Articolul 9
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 9
Aghanyan și alții împotriva Armeniei
Traducere în română AI
SECȚIUNEA ÎNTÂI
DECIZIE
PRIVIND ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 66543/01 formulate de Petr Fedotovich VASILYEV împotriva Rusiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea întâi), reunită la 1 aprilie 2004 într-o Cameră compusă din: dl C.L. Rozakis, președinte, dl E. Levits, dna S. Botoucharova, dl A. Kovler, dl V. Zagrebelsky, dna E. Steiner, dl K. Hajiyev, judecători, și dl S. Nielsen, grefier de secțiune, Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 10 ianuarie 2001, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile în replică prezentate de reclamant, După deliberări, decide după cum urmează: ÎN FAPT Reclamantul, dl Petr Fedotovich Vasilyev, este un resortisant rus, născut în 1935 și care locuiește în Regiunea Orenburg.
Guvernul pârât este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. A. Circumstanțele cauzei Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Începând cu 25 august 1995, reclamantul a primit pensia pentru limită de vârstă din partea autorităților de asigurări sociale. La 23 iunie 1997 a fost adoptată Legea federală privind calcularea și majorarea pensiilor de stat („О порядке исчисления и увеличения государственных пенсий”, „Legea pensiilor”). Legea pensiilor a introdus o nouă modalitate de calculare a pensiilor – „Coeficientul individual al pensionarului” („IPC”). La 1 februarie 1998, cuantumul pensiei reclamantului a fost reevaluat în conformitate cu Legea pensiilor.
Oficiul de Asistență Socială al Districtului Sakmarsky din Regiunea Orenburg (Управление социальной защиты населения Сакмарского района Оренбургской области) a decis că IPC aplicabil în cazul reclamantului trebuia să fie 0,420. Reclamantul, care considera că era îndreptățit la un IPC de 0,641, a acționat în justiție Oficiul de Asistență Socială al Districtului Sakmarsky pentru majorarea insuficientă a pensiei sale. La 11 octombrie 1999, Judecătoria Districtului Sakmarskiy din Regiunea Orenburg a constatat că pârâtul interpretase eronat Legea pensiilor. Aceasta a admis pretenția reclamantului de a aplica IPC de 0,641 pentru calcularea pensiei sale, majorând-o cu 400 RUR, și i-a acordat restanțe în valoare de 3.647,82 RUR.
La 16 decembrie 1999, Tribunalul Regional Orenburg a respins apelul pârâtului, iar hotărârea din 11 octombrie 1999 a devenit definitivă. La 10 iulie 2000, președintele Tribunalului Regional Orenburg a formulat un recurs extraordinar (протест в порядке надзора) împotriva hotărârii din 11 octombrie 1999. La 17 iulie 2000, Prezidiul Tribunalului Regional Orenburg a examinat recursul extraordinar în cadrul procedurii de control în supraveghere. Prezidiul a constatat că hotărârile anterioare ale instanțelor interpretaseră eronat Legea pensiilor. Acesta a casat hotărârea din 11 octombrie 1999 și decizia din 16 decembrie 1999 și a substituit propria decizie respingând cererea reclamantului. Acesta a restabilit IPC-ul reclamantului la 0,420 și a anulat majorarea acordată anterior, precum și restanțele.
B. Dreptul intern relevant Controlul în supraveghere (Пересмотр в порядке судебного надзора) Conform Codului de procedură civilă din 1964, în vigoare la momentul faptelor, hotărârile deveneau definitive după cum urmează: Art. 208. Intrarea în vigoare a hotărârilor „Hotărârile judecătorești devin obligatorii din punct de vedere juridic la expirarea termenului pentru introducerea unui recurs în casație, dacă nu s-a introdus un astfel de recurs.
Dacă hotărârea nu este casată în urma unui recurs în casație, aceasta devine obligatorie din punct de vedere juridic atunci când instanța superioară pronunță decizia sa...” Singura cale de atac suplimentară era procedura specială de control în supraveghere, care permitea instanțelor să redeschidă hotărârile definitive: Art. 319. Hotărâri, decizii și ordonanțe supuse controlului în supraveghere „Hotărârile definitive, deciziile și ordonanțele tuturor instanțelor ruse sunt supuse controlului în supraveghere pe baza unei cereri introduse de funcționarii enumerați la art. 320 din Cod.” Competența funcționarilor de a introduce o cerere (protest) depindea de gradul și de competența teritorială: Art. 320. Funcționari care pot iniția controlul în supraveghere „Cererile pot fi introduse de:
Procurorul General – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe;
Președintele Curții Supreme – împotriva ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme și împotriva hotărârilor și deciziilor Camerei Civile a Curții Supreme acționând ca instanță de prim grad;
Procurorii Generali Adjuncți – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe, cu excepția ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme;
Vicepreședinții Curții Supreme – împotriva hotărârilor și deciziilor Camerei Civile a Curții Supreme acționând ca instanță de prim grad;
Procurorul General, Procurorul General Adjunct, Președintele și Vicepreședinții Curții Supreme – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe, cu excepția ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme;
Președintele Curții Supreme a unei republici autonome, tribunal regional, tribunal orășenesc, tribunal al unei regiuni autonome sau tribunal al unui district autonom, Procurorul Public al unei republici autonome, regiuni, oraș, regiuni autonome sau district autonom – împotriva hotărârilor și deciziilor judecătoriilor districtuale (orășenești) populare și împotriva deciziilor camerelor civile ale, respectiv, Curții Supreme a unei republici autonome, tribunal regional, tribunal orășenesc, tribunal al unei regiuni autonome sau tribunal al unui district autonom care a examinat cauza în apel.” Competența de a introduce astfel de cereri era discreționară, adică revenea exclusiv funcționarului în cauză să decidă dacă o anumită cauză merita controlul în supraveghere. Conform art. 322, funcționarii enumerați la art. 320 care considerau că o cauză merita o examinare mai atentă puteau, în anumite circumstanțe, să obțină dosarul cauzei pentru a stabili dacă existau motive temeinice pentru introducerea unei cereri. Art. 323 din Cod împuternicea funcționarii relevanți să suspende executarea hotărârii, deciziei sau ordonanței în cauză până la încheierea procedurii de control în supraveghere. Instanțele care examinau cererile de control în supraveghere aveau o competență extinsă în privința hotărârilor definitive: Art. 329. Competențele instanței de control în supraveghere „Instanța care examinează o cerere de control în supraveghere poate: 1. menține hotărârea, decizia sau ordonanța și respinge cererea; 2. casa în totalitate sau în parte hotărârea, decizia sau ordonanța și dispune rejudecarea cauzei în prim grad de jurisdicție sau în casație; 3. casa în totalitate sau în parte hotărârea, decizia sau ordonanța și înceta procedura sau lăsa cererea nesoluționată; 4. menține oricare dintre hotărârile, deciziile sau ordonanțele anterioare în cauză; 5. casa sau modifica hotărârea instanței de prim grad sau de casație ori a unei instanțe care a efectuat controlul în supraveghere și pronunța o nouă hotărâre fără a trimite cauza spre rejudecare dacă legile materiale au fost interpretate și aplicate în mod eronat.” 41. Motivele pentru casarea hotărârilor definitive erau următoarele: Art. 330. Motive pentru casarea hotărârilor în controlul în supraveghere „... 1. aplicarea sau interpretarea eronată a legilor materiale; 2. încălcarea semnificativă a normelor procedurale care a condus la pronunțarea unei hotărâri, decizii sau ordonanțe ilegale...” Nu exista niciun termen pentru introducerea unei cereri de control în supraveghere și, în principiu, astfel de cereri puteau fi introduse oricând după ce o hotărâre devenea definitivă.
CAPETE DE CERERE
Reclamantul se plânge de reducerea cuantumului pensiei sale ca urmare a procedurii de control în supraveghere. Acesta susține că dreptul său la securitate socială a fost încălcat. Acesta se referă în această privință la art. 2, 8 și 13 din Convenție. În temeiul art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de anularea unei hotărâri judecătorești în favoarea sa. ÎN DREPT 1. Reclamantul se plânge că suma acordată în favoarea sa a fost casată ulterior pe calea controlului în supraveghere, ceea ce a dus la o reducere a pensiei sale. Acest capăt de cerere trebuie examinat în temeiul art. 6 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Art. 6 din Convenție, în măsura relevantă, prevede: „1.
Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și public a cauzei sale, în legătură cu încălcarea drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ...” Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prevede: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere însă dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.” Guvernul susține că hotărârea în favoarea reclamantului a fost casată de Prezidiul Tribunalului Regional Orenburg în vederea corectării unei erori judiciare.
Guvernul se referă la faptul că litigiul reclamantului privind majorarea pensiei sale făcea parte dintr-o problemă generală complexă cauzată de imprecizia Legii federale privind calcularea și majorarea pensiilor de stat. Ambiguitatea a fost eliminată printr-o instrucțiune adoptată la 29 decembrie 1999 de Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale pentru a clarifica modul în care această lege trebuia interpretată și aplicată. Toate litigiile similare cu cel al reclamantului au fost soluționate în conformitate cu această instrucțiune ulterior. În plus, legalitatea instrucțiunii a fost confirmată ulterior de Curtea Supremă la 24 aprilie 2000. Guvernul susține că procedura de control în supraveghere a respectat Codul de procedură civilă și, prin urmare, casarea hotărârilor instanțelor inferioare nu poate fi considerată ca încălcând dreptul reclamantului la un proces echitabil.
În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, Guvernul susține că reclamantul nu dobândise un drept de proprietate, întrucât hotărârile care îi confereau titlul erau ilegale. Acesta concluzionează că nici art. 6 §1, nici art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost încălcate prin casarea hotărârilor în cauză. Reclamantul contestă susținerile Guvernului și își menține capetele de cerere. Curtea consideră, în lumina susținerilor părților, că plângerea ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul art. 6 §1 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, a căror soluționare necesită o examinare pe fond. În consecință, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție.
Nu a fost stabilit niciun alt motiv pentru a-l declara inadmisibil. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, Declară cererea admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei. Søren Nielsen Christos Rozakis Grefier Președinte
© Սույն տեքստը և այն վերահրապարակելու թույլտվությունը տրամադրվել է «ՀՀ արդարադատության նախարարության թարգմանությունների կենտրոն» ՊՈԱԿ-ի կողմից՝ Դատարանի տվյալների բազա HUDOC-ում ընդգրկելու համար: [Թարգմանությունն արդեն իսկ հրապարակվել է www.echr.am կայքում] © The present text and the authorisation to republish it were granted by the “Translation Center of the Ministry of Justice of the Republic of Armenia” SNCO for the purpose of its inclusion in the Court’s database HUDOC. [Translation already published in www.echr.am ] © La traduction et l’autorisation de republier ont été accordées par la “Centre de Traduction du Ministère de la Justice d’Armènie” SNCO à son inclusion dans la base de données HUDOC de la Cour.
[La traduction déjà publiée sur www.echr.am ]
ԱՌԱՋԻՆ ԲԱԺԱՆՄՈՒՆՔ
ԱՂԱՆՅԱՆԸ ԵՎ
ԱՅԼՔ ԸՆԴԴԵՄ ՀԱՅԱՍՏԱՆԻ
(գանգատներ թիվ 58070/12 եւ 21 այլ) ՎՃԻՌ ՍՏՐԱՍԲՈՒՐԳ 2019 թվականի դեկտեմբերի 5 Սույն վճիռը վերջնական է, սակայն կարող է ենթարկվել խմբագրական փոփոխությունների։ Աղանյանը եւ այլք ընդդեմ Հայաստանի գործով, Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանը (Առաջին բաժանմունք), հանդես գալով Կոմիտեի հետեւյալ կազմով՝ Քրշիշթոֆ Վոյտիչեկ [Krzysztof Wojtyczek]՝ Նախագահ Արմեն Հարությունյան [Armen Harutyunyan], Պերե Պաստոր Վիլանովա [Pere Pastor Vilanova]՝ դատավորներ եւ Ռենատա Դեգեներ [Renata Degener]՝ Բաժանմունքի քարտուղարի տեղակալ , 2019 թվականի նոյեմբերի 12-ին անցկացնելով դռնփակ խորհրդակցություն, կայացրեց հետեւյալ վճիռը, որն ընդունվեց նույն օրը.
ԸՆԹԱՑԱԿԱՐԳԸ 1. Սույն գործը հարուցվել է «Մարդու իրավունքների եւ հիմնարար ազատությունների պաշտպանության մասին» կոնվենցիայի (Կոնվենցիա) 34-րդ հոդվածի համաձայն Հայաստանի Հանրապետության 22 քաղաքացիների կողմից ընդդեմ Հայաստանի Հանրապետության՝ կից ներկայացվող աղյուսակում նշված ամսաթվերին Դատարան ներկայացված 22 գանգատների (պարոն Սերգեյ Աղանյան եւ 21 այլք (դիմումատուներ), տե՛ս կից ներկայացվող աղյուսակը) հիման վրա: 2. Դիմումատուներին ներկայացրել են համապատասխանաբար Ստրասբուրգում, Փարիզում եւ Երեւանում գործող իրավաբաններ պարոն Պ. Մուզնին, պարոն Ա. Կարբոնյոն եւ պարոն Ա. Մարտիրոսյանը։ Հայաստանի Հանրապետության կառավարությունը (Կառավարություն) ներկայացրել է Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանում Հայաստանի Հանրապետության կառավարության լիազոր ներկայացուցիչ պրն Ե. Կիրակոսյանը: 3. 2018 թվականի դեկտեմբերի 13-ին Կառավարությունը ծանուցվել է դիմումատուների՝ մտքի, խղճի եւ կրոնի ազատության իրավունքի ենթադրյալ խախտմանն առնչվող բողոքների մասին, իսկ գանգատների մնացած մասը հայտարարվել է անընդունելի՝ համաձայն Դատարանի կանոնակարգի 54-րդ կանոնի 3-րդ կետի։ ՓԱՍՏԵՐԸ I.
ԳՈՐԾԻ ՓԱՍՏԱԿԱՆ ՀԱՆԳԱՄԱՆՔՆԵՐԸ
4. Դիմումատուների վերաբերյալ մանրամասները շարադրված են կից ներկայացվող աղյուսակում: 5. Դիմումատուները բոլորը Եհովայի վկաներ են, որոնք 2012 թվականի տարբեր ամսաթվերի դատապարտվել են այն բանից հետո, երբ հրաժարվել են եւ՛ զինվորական, եւ՛ այլընտրանքային քաղաքացիական ծառայությունից՝ պնդելով, որ վերջինն իսկապես քաղաքացիական բնույթի չէ, եւ որ այն հակասում է իրենց խղճին: Դիմումատուները բողոքել են, որ իրենց նկատմամբ քրեական գործով վարույթ հարուցելով եւ իրենց դատապարտելով՝ խախտվել են Կոնվենցիայի 9-րդ հոդվածով երաշխավորված իրենց իրավունքները; II.
ՀԱՄԱՊԱՏԱՍԽԱՆ ՆԵՐՊԵՏԱԿԱՆ ՕՐԵՆՍԴՐՈՒԹՅՈՒՆԸ
6. Համապատասխան ներպետական օրենսդրությունը եւ միջազգային փաստաթղթերն ամփոփ ներկայացված են Դատարանի՝ Ադյանը եւ այլք ընդդեմ Հայաստանի (թիվ 75604/11, §§ 27-48, 2017 թվականի հոկտեմբերի 12) գործով վճռում: ԻՐԱՎՈՒՆՔԸ I.
ԳԱՆԳԱՏՆԵՐԻ ՄԻԱՑՈՒՄԸ
7. Հաշվի առնելով գանգատների քննության առարկաների համանմանությունը՝ Դատարանը նպատակահարմար է համարում ուսումնասիրել դրանք մեկ վճռի շրջանակներում: II.
ԿՈՆՎԵՆՑԻԱՅԻ 37–ՐԴ ՀՈԴՎԱԾԻ ՀԱՄԱՁԱՅՆ ԳԱՆԳԱՏՆԵՐԸ ԳՈՐԾԵՐԻ ՑՈՒՑԱԿԻՑ ՀԱՆԵԼՈՒ ՄԱՍԻՆ ԿԱՌԱՎԱՐՈՒԹՅԱՆ ՊԱՀԱՆՋԸ 8. Կառավարությունն իր՝ 2019 թվականի ապրիլի 18-ի գրությամբ մերժել է Դատարանի՝ գործի բարեկամական կարգավորման վերաբերյալ առաջարկությունները եւ պահանջել, որ Դատարանը հանի գործերն իր՝ քննության ենթակա գործերի ցուցակից՝ կից ներկայացվող միակողմանի հայտարարությունների հիման վրա՝ դիմումատուների կողմից ներկայացված խնդիրների լուծման նպատակով: 9. Դիտարկելով Կառավարության միակողմանի հայտարարությունների պայմանները՝ Դատարանը եզրակացնում է, որ դրանք բավարար հիմքեր չեն պարունակում համարելու, որ Կոնվենցիայով սահմանված՝ մարդու իրավունքների հարգումը չի պահանջում, որ Դատարանը շարունակի գործի քննությունը (37-րդ հոդվածի 1-ին կետ, վերջում)։ 10. Հետեւաբար Դատարանը մերժում է գանգատը հանելու մասին Կառավարության պահանջը եւ հետեւապես անցնում է գործի ըստ էության քննությանը (տե՛ս Թահսին Ակարն ընդդեմ Թուրքիայի (նախնական առարկություններ) [ՄՊ] [Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objections) [GC]], թիվ 26307/95, §§75-77, ՄԻԵԴ 2003 ‑ VI)։ III.
ԿՈՆՎԵՆՑԻԱՅԻ 9-ՐԴ ՀՈԴՎԱԾԻ ԵՆԹԱԴՐՅԱԼ ԽԱԽՏՈՒՄԸ
11. Դիմումատուները բողոքել են, որ նրանց նկատմամբ քրեական գործով վարույթ հարուցելով եւ նրանց դատապարտելով զինվորական եւ այլընտրանքային քաղաքացիական ծառայությունից խուսափելու համար՝ խախտվել են Կոնվենցիայի 9-րդ հոդվածով նախատեսված իրենց իրավունքները, որն ունի հետեւյալ բովանդակությունը. «1. Յուրաքանչյուր ոք ունի մտքի, խղճի եւ կրոնի ազատության իրավունք.
այս իրավունքը ներառում է իր կրոնը կամ համոզմունքը փոխելու ազատությունը եւ դրանք ինչպես միանձնյա, այնպես էլ այլոց հետ համատեղ եւ հրապարակավ կամ մասնավոր կարգով, քարոզչության, արարողությունների, պաշտամունքի եւ ծեսերի միջոցով արտահայտելու ազատությունը: 2. Սեփական կրոնը կամ համոզմունքները դավանելու ազատությունը ենթակա է միայն այնպիսի սահմանափակումների, որոնք ... անհրաժեշտ են ժողովրդավարական հասարակությունում՝ ի պաշտպանություն հասարակական անվտանգության, հասարակական կարգի, առողջության կամ բարոյականության կամ այլ անձանց իրավունքների եւ ազատությունների»։ 12. Կառավարությունը չի վիճարկել այդ փաստարկը։ 13. Դատարանն արդեն իսկ հայտնաբերել է Կոնվենցիայի 9-րդ հոդվածի խախտում սույն գործում բարձրացված հարցերին համանման հարցերի առնչությամբ՝ Ադյանը եւ այլք (վերեւում հիշատակված՝ §§ 67-74) գործով նշանակալից վճռում: 14. Ուսումնասիրելով իրեն ներկայացված բոլոր նյութերը՝ Դատարանը չի գտել որեւէ համոզիչ փաստ կամ փաստարկ՝ սույն գանգատների ընդունելիության եւ գործի ըստ էության քննության առնչությամբ այլ եզրահանգում կատարելու համար: Հաշվի առնելով տվյալ հարցի վերաբերյալ իր նախադեպային իրավունքը՝ Դատարանը համարում է, որ ներկայիս գործում դիմումատուների՝ զինվորական եւ այլընտրանքային ծառայությունից հրաժարվելու համար դատապարտմամբ խախտվել է նրանց՝ մտքի, խղճի եւ կրոնի ազատության իրավունքը: 15. Հետեւաբար այս բողոքներն ընդունելի են, եւ դրանցով հայտնաբերվում է Կոնվենցիայի 9-րդ հոդվածի խախտում: IV.
ԿՈՆՎԵՆՑԻԱՅԻ 41-ՐԴ ՀՈԴՎԱԾԻ ԿԻՐԱՌՈԻՄԸ
16. Կոնվենցիայի 41-րդ հոդվածի համաձայն՝ «Եթե Դատարանը գտնում է, որ տեղի է ունեցել Կոնվենցիայի կամ դրան կից արձանագրությունների խախտում, իսկ համապատասխան Բարձր պայմանավորվող կողմի ներպետական իրավունքն ընձեռում է միայն մասնակի հատուցման հնարավորություն, ապա Դատարանը որոշում է, անհրաժեշտության դեպքում, տուժած կողմին արդարացի փոխհատուցում տրամադրել»։ 17. Դիմումատուներից յուրաքանչյուրը որպես ոչ նյութական վնասի փոխհատուցում պահանջել է 10 000 եվրո եւ 2 000 եվրո՝ ներպետական վարույթների շրջանակներում եւ Դատարանում կրած ծախսերի եւ ծախքերի համար: 18. Կառավարությունը վիճարկել է պահանջները՝ պնդելով, որ պահանջվող գումարները չափազանցված են։ 19. Հաշվի առնելով իր տրամադրության տակ եղած փաստաթղթերը եւ իր նախադեպային իրավունքը՝ Դատարանը ողջամիտ է համարում դիմումատուներից յուրաքանչյուրին շնորհել 10 000 եվրո՝ որպես ոչ նյութական վնասի փոխհատուցում, եւ 1 000 եվրո՝ ներպետական վարույթների շրջանակներում եւ Դատարանում կրած ծախսերի համար: 20. Դատարանը գտնում է, որ չկատարման դեպքում հաշվարկվող տոկոսադրույքը պետք է հիմնված լինի Եվրոպական կենտրոնական բանկի սահմանած՝ լոմբարդային ռեպոյի տոկոսադրույքի վրա, որին պետք է գումարվի երեք տոկոսային կետ։
ԱՅՍ ՀԻՄՆԱՎՈՐՄԱՄԲ ԴԱՏԱՐԱՆԸ ՄԻԱՁԱՅՆ՝
1. Որոշում է միացնել գանգատները. 2. Մերժում է Կոնվենցիայի 37-րդ հոդվածի 1-ին կետի համաձայն գանգատներն իր գործերի ցուցակից հանելու մասին Կառավարության պահանջը՝ նրա կողմից ներկայացված միակողմանի հայտարարությունների հիման վրա. 3. Հայտարարում է դիմումատուների՝ մտքի, խղճի եւ կրոնի ազատության իրավունքի ենթադրյալ խախտման վերաբերյալ բողոքներն ընդունելի. 4. Վճռում է, որ յուրաքանչյուր դիմումատուի նկատմամբ տեղի է ունեցել Կոնվենցիայի 9-րդ հոդվածի խախտում. 5. Վճռում է, որ՝ ա) պատասխանող պետությունը երեք ամսվա ընթացքում յուրաքանչյուր դիմումատուի պետք է վճարի հետեւյալ գումարները, որոնք պետք է փոխարկվեն պատասխանող պետության արժույթով՝ վճարման օրվա դրությամբ գործող փոխարժեքով. i) ոչ նյութական վնասի դիմաց՝ 10 000 եվրո (տասը հազար եվրո)՝ գումարած գանձման ենթակա ցանկացած հարկ, ii) ծախսերի եւ ծախքերի դիմաց՝ 1 000 եվրո (հազար եվրո)՝ գումարած դիմումատուներից գանձման ենթակա ցանկացած հարկ.
բ) վերը նշված եռամսյա ժամկետի ավարտից հետո՝ մինչեւ վճարման օրը, պետք է հաշվարկվի վերոնշյալ գումարների նկատմամբ պարզ տոկոսադրույք՝ չկատարման ժամանակահատվածում Եվրոպական կենտրոնական բանկի սահմանած՝ լոմբարդային ռեպոյի տոկոսադրույքի չափով՝ գումարած երեք տոկոսային կետ.
6. Մերժում է դիմումատուների՝ արդարացի փոխհատուցման պահանջի մնացած մասը։ Կատարված է անգլերենով եւ գրավոր ծանուցվել է 2019 թվականի դեկտեմբերի 5-ին՝ համաձայն Դատարանի կանոնակարգի 77-րդ կանոնի 2-րդ եւ 3-րդ կետերի։ Ռենատա Դեգեներ Քրշիշթոֆ Վոյտիչեկ Քարտուղարի տեղակալ Նախագահ Հավելված Գործերի ցանկը Թիվ Գանգատ թիվ Գործի անվանումը Ներկայացման ամսաթիվը Դիմումատուն, ծննդյան ամսաթիվը, բնակության վայրը, քաղաքացիությունը 1. 58070/12 Աղանյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Սերգեյ ԱՂԱՆՅԱՆ 1993 թվականի հունիսի 2 Երեւան ՀՀ 2. 58073/12 Առաքելյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Արամայիս ԱՌԱՔԵԼՅԱՆ 1993 թվականի հունիսի 19 Մեծամոր ՀՀ 3. 58077/12 Ասլանյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Արթուր ԱՍԼԱՆՅԱՆ 1993 թվականի հոկտեմբերի 14 Գյումրի ՀՀ 4. 58078/12 Գրիգորյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Անանիա ԳՐԻԳՈՐՅԱՆ 1993 թվականի դեկտեմբերի 12 գյուղ Նոր Արմավիր ՀՀ 5. 58085/12 Հարությունյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Արսեն ՀԱՐՈՒԹՅՈՒՆՅԱՆ 1993 թվականի փետրվարի 20 Երեւան ՀՀ 6. 58089/12 Հովհաննիսյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Անդրանիկ ՀՈՎՀԱՆՆԻՍՅԱՆ 1993 թվականի մարտի 31 Երեւան ՀՀ 7. 58091/12 Խաչատրյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Արծրուն ԽԱՉԱՏՐՅԱՆ 1993 թվականի սեպտեմբերի 20 գյուղ Մեղրաձոր ՀՀ 8. 58095/12 Խոդոյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Մաքսիմ ԽՈԴՈՅԱՆ 1988 թվականի ապրիլի 3 գյուղ Նոր Գեղի ՀՀ 9.
58098/12 Սահակյանն ընդդեմ Հայաստանի 2011 թվականի սեպտեմբերի 3 Գեւորգ ՍԱՀԱԿՅԱՆ 1993 թվականի հունվարի 20 Երեւան ՀՀ 10. 58111/12 Ստեփանյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Սերյոժա ՍՏԵՓԱՆՅԱՆ 1993 թվականի մարտի 22 Արմավիր ՀՀ 11. 58120/12 Վարդանյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Վարազդատ ՎԱՐԴԱՆՅԱՆ 1993 թվականի հոկտեմբերի 26 Նոր Խարբերդ ՀՀ 12. 58127/12 Զաքարյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի սեպտեմբերի 3 Նվեր ԶԱՔԱՐՅԱՆ 1993 թվականի հոկտեմբերի 30 Լուսակունք ՀՀ 13. 752/13 Առաքելյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Դավիթ ԱՌԱՔԵԼՅԱՆ 1994 թվականի մարտի 19 Երեւան ՀՀ 14. 757/13 Առաքելյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Գեւորգ ԱՌԱՔԵԼՅԱՆ 1990 թվականի հունվարի 3 Երեւան ՀՀ 15. 758/13 Բոյաջյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Տիգրան ԲՈՅԱՋՅԱՆ 1993 թվականի հուլիսի 13 Երեւան ՀՀ 16. 760/13 Դավթյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Հակոբ ԴԱՎԹՅԱՆ 1994 թվականի մայիսի 22 գյուղ Վարդենիկ ՀՀ 17. 761/13 Գալստյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Մուշեղ ԳԱԼՍՏՅԱՆ 1994 թվականի ապրիլի 3 գյուղ Զովունի ՀՀ 18. 762/13 Մանասյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Միխաիլ ՄԱՆԱՍՅԱՆ 1993 թվականի օգոստոսի 3 ավան Արզնի ՀՀ 19. 764/13 Սարգսյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Վահե ՍԱՐԳՍՅԱՆ 1993 թվականի հունվարի 1 Երեւան ՀՀ 20. 766/13 Տեր-Գալստյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Վահե ՏԵՐ-ԳԱԼՍՏՅԱՆ 1993 թվականի
հուլիսի 2 Երեւան ՀՀ 21. 767/13 Երեմյանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Արտյոմ ԵՐԵՄՅԱՆ 1990 թվականի հոկտեմբերի 31 Երեւան ՀՀ 22. 768/13 Եսայանն ընդդեմ Հայաստանի 2012 թվականի դեկտեմբերի 21 Մարտիրոս ԵՍԱՅԱՆ 1994 թվականի փետրվարի 28 Երեւան ՀՀ