CASE OF AGHANYAN AND OTHERS v. ARMENIA – [Armenian Translation] by the Ministry of Justice of Armenia
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 9 - Freedom of thought, conscience and religion (Article 9-1 - Freedom of conscience;Freedom of religion;Freedom of thought)
CASE OF AGHANYAN AND OTHERS v. ARMENIA – [Armenian Translation] by the Ministry of Justice of Armenia (CtEDO, 2019)
SECȚIUNEA ÎNTÂI
DECIZIE
PRIVIND ADMISIBILITATEA
Cererii nr. 66543/01
formulate de Petr Fedotovich VASILYEV
împotriva Rusiei
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea întâi), reunită la 1 aprilie 2004 într-o Cameră compusă din:
dl C.L. Rozakis, președinte,
dl E. Levits,
dna S. Botoucharova,
dl A. Kovler,
dl V. Zagrebelsky,
dna E. Steiner,
dl K. Hajiyev, judecători,
și dl S. Nielsen, grefier de secțiune,
Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 10 ianuarie 2001,
Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile în replică prezentate de reclamant,
După deliberări, decide după cum urmează:
ÎN FAPT
Reclamantul, dl Petr Fedotovich Vasilyev, este un resortisant rus, născut în 1935 și care locuiește în Regiunea Orenburg. Guvernul pârât este reprezentat de dl P. Laptev, reprezentantul Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
A.
Circumstanțele cauzei
Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
Începând cu 25 august 1995, reclamantul a primit pensia pentru limită de vârstă din partea autorităților de asigurări sociale.
La 23 iunie 1997 a fost adoptată Legea federală privind calcularea și majorarea pensiilor de stat („О порядке исчисления и увеличения государственных пенсий”, „Legea pensiilor”). Legea pensiilor a introdus o nouă modalitate de calculare a pensiilor – „Coeficientul individual al pensionarului” („IPC”).
La 1 februarie 1998, cuantumul pensiei reclamantului a fost reevaluat în conformitate cu Legea pensiilor. Oficiul de Asistență Socială al Districtului Sakmarsky din Regiunea Orenburg (Управление социальной защиты населения Сакмарского района Оренбургской области) a decis că IPC aplicabil în cazul reclamantului trebuia să fie 0,420.
Reclamantul, care considera că era îndreptățit la un IPC de 0,641, a acționat în justiție Oficiul de Asistență Socială al Districtului Sakmarsky pentru majorarea insuficientă a pensiei sale.
La 11 octombrie 1999, Judecătoria Districtului Sakmarskiy din Regiunea Orenburg a constatat că pârâtul interpretase eronat Legea pensiilor. Aceasta a admis pretenția reclamantului de a aplica IPC de 0,641 pentru calcularea pensiei sale, majorând-o cu 400 RUR, și i-a acordat restanțe în valoare de 3.647,82 RUR.
La 16 decembrie 1999, Tribunalul Regional Orenburg a respins apelul pârâtului, iar hotărârea din 11 octombrie 1999 a devenit definitivă.
La 10 iulie 2000, președintele Tribunalului Regional Orenburg a formulat un recurs extraordinar (протест в порядке надзора) împotriva hotărârii din 11 octombrie 1999.
La 17 iulie 2000, Prezidiul Tribunalului Regional Orenburg a examinat recursul extraordinar în cadrul procedurii de control în supraveghere.
Prezidiul a constatat că hotărârile anterioare ale instanțelor interpretaseră eronat Legea pensiilor. Acesta a casat hotărârea din 11 octombrie 1999 și decizia din 16 decembrie 1999 și a substituit propria decizie respingând cererea reclamantului. Acesta a restabilit IPC-ul reclamantului la 0,420 și a anulat majorarea acordată anterior, precum și restanțele.
B.
Dreptul intern relevant
Controlul în supraveghere (Пересмотр в порядке судебного надзора)
Conform Codului de procedură civilă din 1964, în vigoare la momentul faptelor, hotărârile deveneau definitive după cum urmează:
Art. 208. Intrarea în vigoare a hotărârilor
„Hotărârile judecătorești devin obligatorii din punct de vedere juridic la expirarea termenului pentru introducerea unui recurs în casație, dacă nu s-a introdus un astfel de recurs. Dacă hotărârea nu este casată în urma unui recurs în casație, aceasta devine obligatorie din punct de vedere juridic atunci când instanța superioară pronunță decizia sa...”
Singura cale de atac suplimentară era procedura specială de control în supraveghere, care permitea instanțelor să redeschidă hotărârile definitive:
Art. 319. Hotărâri, decizii și ordonanțe supuse controlului în supraveghere
„Hotărârile definitive, deciziile și ordonanțele tuturor instanțelor ruse sunt supuse controlului în supraveghere pe baza unei cereri introduse de funcționarii enumerați la art. 320 din Cod.”
Competența funcționarilor de a introduce o cerere (protest) depindea de gradul și de competența teritorială:
Art. 320. Funcționari care pot iniția controlul în supraveghere
„Cererile pot fi introduse de:
Procurorul General – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe;
Președintele Curții Supreme – împotriva ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme și împotriva hotărârilor și deciziilor Camerei Civile a Curții Supreme acționând ca instanță de prim grad;
Procurorii Generali Adjuncți – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe, cu excepția ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme;
Vicepreședinții Curții Supreme – împotriva hotărârilor și deciziilor Camerei Civile a Curții Supreme acționând ca instanță de prim grad;
Procurorul General, Procurorul General Adjunct, Președintele și Vicepreședinții Curții Supreme – împotriva hotărârilor, deciziilor și ordonanțelor oricărei instanțe, cu excepția ordonanțelor Prezidiului Curții Supreme;
Președintele Curții Supreme a unei republici autonome, tribunal regional, tribunal orășenesc, tribunal al unei regiuni autonome sau tribunal al unui district autonom, Procurorul Public al unei republici autonome, regiuni, oraș, regiuni autonome sau district autonom – împotriva hotărârilor și deciziilor judecătoriilor districtuale (orășenești) populare și împotriva deciziilor camerelor civile ale, respectiv, Curții Supreme a unei republici autonome, tribunal regional, tribunal orășenesc, tribunal al unei regiuni autonome sau tribunal al unui district autonom care a examinat cauza în apel.”
Competența de a introduce astfel de cereri era discreționară, adică revenea exclusiv funcționarului în cauză să decidă dacă o anumită cauză merita controlul în supraveghere.
Conform art. 322, funcționarii enumerați la art. 320 care considerau că o cauză merita o examinare mai atentă puteau, în anumite circumstanțe, să obțină dosarul cauzei pentru a stabili dacă existau motive temeinice pentru introducerea unei cereri.
Art. 323 din Cod împuternicea funcționarii relevanți să suspende executarea hotărârii, deciziei sau ordonanței în cauză până la încheierea procedurii de control în supraveghere.
Instanțele care examinau cererile de control în supraveghere aveau o competență extinsă în privința hotărârilor definitive:
Art. 329. Competențele instanței de control în supraveghere
„Instanța care examinează o cerere de control în supraveghere poate:
menține hotărârea, decizia sau ordonanța și respinge cererea;
casa în totalitate sau în parte hotărârea, decizia sau ordonanța și dispune rejudecarea cauzei în prim grad de jurisdicție sau în casație;
casa în totalitate sau în parte hotărârea, decizia sau ordonanța și înceta procedura sau lăsa cererea nesoluționată;
menține oricare dintre hotărârile, deciziile sau ordonanțele anterioare în cauză;
casa sau modifica hotărârea instanței de prim grad sau de casație ori a unei instanțe care a efectuat controlul în supraveghere și pronunța o nouă hotărâre fără a trimite cauza spre rejudecare dacă legile materiale au fost interpretate și aplicate în mod eronat.”
Motivele pentru casarea hotărârilor definitive erau următoarele:
Art. 330. Motive pentru casarea hotărârilor în controlul în supraveghere
„...
aplicarea sau interpretarea eronată a legilor materiale;
încălcarea semnificativă a normelor procedurale care a condus la pronunțarea unei hotărâri, decizii sau ordonanțe ilegale...”
Nu exista niciun termen pentru introducerea unei cereri de control în supraveghere și, în principiu, astfel de cereri puteau fi introduse oricând după ce o hotărâre devenea definitivă.
CAPETE DE CERERE
Reclamantul se plânge de reducerea cuantumului pensiei sale ca urmare a procedurii de control în supraveghere. Acesta susține că dreptul său la securitate socială a fost încălcat. Acesta se referă în această privință la art. 2, 8 și 13 din Convenție. În temeiul art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge de anularea unei hotărâri judecătorești în favoarea sa.
ÎN DREPT
1.
Reclamantul se plânge că suma acordată în favoarea sa a fost casată ulterior pe calea controlului în supraveghere, ceea ce a dus la o reducere a pensiei sale. Acest capăt de cerere trebuie examinat în temeiul art. 6 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
Art. 6 din Convenție, în măsura relevantă, prevede:
„1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil și public a cauzei sale, în legătură cu încălcarea drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil ...”
Art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție prevede:
„Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere însă dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții sau a amenzilor.”
Guvernul susține că hotărârea în favoarea reclamantului a fost casată de Prezidiul Tribunalului Regional Orenburg în vederea corectării unei erori judiciare. Guvernul se referă la faptul că litigiul reclamantului privind majorarea pensiei sale făcea parte dintr-o problemă generală complexă cauzată de imprecizia Legii federale privind calcularea și majorarea pensiilor de stat. Ambiguitatea a fost eliminată printr-o instrucțiune adoptată la 29 decembrie 1999 de Ministerul Muncii și Dezvoltării Sociale pentru a clarifica modul în care această lege trebuia interpretată și aplicată. Toate litigiile similare cu cel al reclamantului au fost soluționate în conformitate cu această instrucțiune ulterior. În plus, legalitatea instrucțiunii a fost confirmată ulterior de Curtea Supremă la 24 aprilie 2000.
Guvernul susține că procedura de control în supraveghere a respectat Codul de procedură civilă și, prin urmare, casarea hotărârilor instanțelor inferioare nu poate fi considerată ca încălcând dreptul reclamantului la un proces echitabil. În ceea ce privește încălcarea dreptului de proprietate al reclamantului, Guvernul susține că reclamantul nu dobândise un drept de proprietate, întrucât hotărârile care îi confereau titlul erau ilegale. Acesta concluzionează că nici art. 6 §1, nici art. 1 din Protocolul nr. 1 nu au fost încălcate prin casarea hotărârilor în cauză.
Reclamantul contestă susținerile Guvernului și își menține capetele de cerere.
Curtea consideră, în lumina susținerilor părților, că plângerea ridică chestiuni serioase de fapt și de drept în temeiul art. 6 §1 din Convenție și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, a căror soluționare necesită o examinare pe fond. În consecință, Curtea concluzionează că acest capăt de cerere nu este vădit nefondat în sensul art. 35 §3 din Convenție. Nu a fost stabilit niciun alt motiv pentru a-l declara inadmisibil.
Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
Declară
cererea admisibilă, fără a prejudicia fondul cauzei.
Søren Nielsen
Christos Rozakis
Grefier
Președinte