- Dosarul nr.
- 2ra-536/16
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 23 martie 2016
- Părțile
- Arama Aliona vs Arama Vitalie, DASPF Telenest
- Pe scurt
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
2ra-536/16 — Desfacerea căsătoriei
prima instanţă – I. Hîrbu dosarul nr.2ra-536/16 instanţa de apel – A. Gheorghieş, A. Albu, N. Chircu ÎNCHEIERE 23 martie 2016 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Aramă Aliona, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Alionei Aramă împotriva lui Aramă Vitalie cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copiilor minori şi încasarea pensiei de întreţinere a copiilor minori, şi la cererea reconvenţională a lui Aramă Vitalie împotriva Alionei Aramă cu privire la declararea nulităţii căsătoriei şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 10 noiembrie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Aramă Aliona şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 01 iunie 2015, c o n s t a t ă La 20 ianuarie 2014 Aramă Aliona a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Aramă Vitalie, intervenient accesoriu DASPF Teleneşti cu privire la desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copiilor minori cu mama şi încasarea pensiei de întreţinere a copiilor minori.
În motivarea acţiunii reclamanta a indicat că, la 11 decembrie 2006 a înregistrat căsătoria cu Aramă Vitalie, în Primăria s. Chiţcani în registrul actelor de stare civilă la nr. 24. Precizează că, convieţuind în comun în familie s-au născut doi copii, fiul Aramă Vitalie născut la 17 iunie 2004 şi fiica Aramă Georgeta născută la 21 ianuarie 2006. Pe parcursul căsătoriei în familie s-a creat o atmosferă insuportabilă, în permanenţă existînd certuri şi neânţelegeri cu pîrîtul.
Or, incompatibilitatea caracterelor şi viziunile contrare asupra modului şi principiilor de conveţuire în contextul atmosferei create fac imposibilă menţinerea căsătoriei, motiv din care s-a adresat cu prezenta acţiune prin care solicită desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului ambilor copii la educaţia şi întreţinerea sa şi încasarea de la Aramă Vitalie în beneficiul ei a pensiei de întreţinere a copiilor minori în mărime de 1600 lei lunar, precizînd că convieţuirea cu pârâtul şi păstrarea familiei sunt imposibile. Aramă Vitalie a depus cerere reconvenţională împotriva Alionei Aramă prin care a solicitat declararea nulităţii căsătoriei încheiate între Aramă Aliona şi Aramă Vitalie din 11 decembrie 2006, încasarea cheltuielilor de judecată.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că nu a semnat nici un act de căsătorie, şi nu este căsătorit cu Aramă Aliona, fapt confirmat şi prin concluziile Raportului de expertiză judiciară nr. 289 din 27 februarie 2015, consimţămîntul fiind viciat (semnătura fiind a altei persoane). Prin hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 01 iunie 2015, acţiunea a fost admisă parţial, s-a determinat domiciliul copiilor minori Aramă Vitalie născut la 17 iunie 2004 şi Aramă Georgeta născută la 21 ianuarie 2006 cu mama Aramă Aliona, s-a încasat din contul lui Aramă Vitalie în beneficiul Alionei Aramă pensia de întreţinere a copiilor minori Aramă Vitalie născut la 17 iunie 2004 şi Aramă Georgeta născută la 21 ianuarie 2006 în sumă fixă a cîte 800 lei lunar pentru fiecare copil, începând cu data depunerii cererii de chemare în judecată – 20 ianuarie 2014 şi până la împlinirea majoratului copiilor, iar cererea reconvenţională depusă de Aramă Vitalie a fost respinsă ca neîntemeiată.
Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10 noiembrie 2015, a fost respins apelul declarat de către Aramă Aliona şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Teleneşti din 01 iunie 2015. La 12 ianuarie 2016 Aramă Aliona a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi casarea parţială a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care căsătoria înregistrată între Aramă Aliona şi Aramă Vitalie să fie desfăcută. În motivarea recursului a invocat că, decizia instanţei de apel este ilegală şi neîntemeiată, fiind emisă cu încălcarea normelor de drept material şi procedural. Consideră recurenta că instanţa de apel contrar prevederilor art. 130 alin. (4) CPC, a examinat pricina unilateral, favorizînd astfel intimatul.
Susţine Aramă Aliona că instanţa de apel nu s-a expus asupra tuturor motivelor indicate de către ea în cererea de apel, şi anume la ceea ce la determinat pe Aramă Vitalie să înainteze cerere privind declararea nulităţii căsătoriei după ce acesta a fost condamnat la închisoare, or scopul acestuia nicidecum nu este restabilirea legalităţii procedurii de înregistrare a căsătoriei. Examinînd cererea de recurs declarată de Aramă Aliona, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul urmează a fi respins ca inadmisibil din următoarele considerente. Potrivit art. 440 CPC, procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în temeiurile prevăzute în art. 433 CPC.
În conformitate cu art.433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) şi (4). În conformitate cu art.432 alin.(1), (2), (3) şi (4) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.
Săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Astfel, analizînd argumentele recursului prin prisma existenţei temeiurilor de declarare a recursului, Colegiul constată că acestea nu se încadrează în limitele stabilite de norma precitată, instanţa de apel aplicînd corect normele de drept material şi procedural.
Colegiul consideră că argumentele invocate în cererea de recurs sunt irelevante şi declarative, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute de către instanţa de recurs întru admiterea cererii şi casarea deciziei instanţei de apel. Mai mult, Colegiul învederează că dezacordul recurentei cu decizia instanţei de apel, relatarea situaţiei, în viziunea recurentei, fără a indica vreun temei prevăzut de art.432 alin.(2), (3) şi (4) CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţa de recurs din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei, recursul exercitat avînd caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificîndu-se numai legalitatea deciziei dar nu şi temeinicia în fapt.
În aceeaşi ordine de idei, Colegiul precizează că potrivit regulilor din Secţiunea a II-a din Capitolul XXXVIII CPC, instanţa de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanţele de fond şi de apel. Forţa atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficienţa probelor şi concluziile făcute în urma probaţiunii sunt în afara controlului instanţei de recurs. Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, la caz, menţionează şi jurisprudenţa CEDO, conform căreia recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), însă motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul judecării pricinii, asupra cărora, instanţa de apel s-a pronunţat în mod corespunzător.
Din considerentele enumerate şi avînd în vedere faptul că, argumentele recursului nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin.(2), (3) şi (4) din CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Aramă Aliona, ca inadmisibil. În conformitate cu art. 270, 432, 433 lit. a), art. 434 alin. (1) şi art. 440 CPC completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Recursul declarat de Aramă Aliona se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Ion Druţă Galina Stratulat