Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-352/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
2 martie 2016
Părțile
Vrabie Svetlana vs Vrabie Simion
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-352/16 — Desfacerea căsătoriei

prima instanţă: L. Holeviţcaia nr. 2ra-352/16 instanţa de apel: N. Vascan, E. Fistican, V. Negru ÎNCHEIERE 02 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Simion Vrabie în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Svetlanei Vrabie împotriva lui Simion Vrabie cu privire la desfacerea căsătoriei şi încasarea pensiei alimentare de întreţinere a copilului minor împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2015 prin care a fost admis apel declarat de Svetlana Vrabie, casată parţial hotărârea Judecătoriei Rîşcani, mun.

Chişinău din 01 iulie 2015 şi emisă o nouă hotărâre de admitere a acţiunii constată: La 30 decembrie 2014, Svetlana Vrabie a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Simion Vrabie cu privire la desfacerea căsătoriei şi încasarea pensiei alimentare de întreţinere a copilului minor. În motivarea acţiunii a invocat că la 20 mai 1989 s-a căsătorit cu Simion Vrabie, căsătoria fiind înregistrată la OSC Căuşeni sub nr. 59. Din căsătorie au doi copii Mihail Vrabie născut la 11 octombrie 1989 şi Maria Vrabie născută la 05 august 2005. Indică că relaţiile familiale s-au înrăutăţit şi aproximativ de 2-3 ani Simion Vrabie a dat dovadă de un dezinteres profund pentru viaţa de familie, precum şi pentru educarea şi întreţinerea copiilor săi.

Menţionează că familia s-a destrămat, deoarece Simion Vrabie întreţine relaţii extraconjugale cu o altă femeie şi nu acordă ajutor material necesar pentru întreţinerea copiilor săi. Susţine că Simion Vrabie nu are venit stabil, prin urmare cuantumul pensiei de întreţinere a copilului minor urmează a fi stabilit într-o sumă bănească fixă plătită lunar. Potrivit certificatului nr. 20-21/495 din 01 octombrie 2014, eliberat de Biroul 1 Naţional de Statistică, valoarea minimului de existenţă a constituit în semestrul I al anului 2014 în medie pe lună pentru un copil în vârstă de 7-17 ani suma de 1786 lei. Indică că cuantumul pensiei de întreţinere a copilului minor Maria Vrabie urmează a fi stabilit într-o sumă bănească fixă de 1786 lei lunar, până la atingerea majoratului de către copil.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 33, 35, 37, 38, 74, 76 Codul familiei, art. 5, 39, 166 CPC. Solicită desfacerea căsătoriei cu Simion Vrabie încheiată la 20 mai 1989, stabilirea domiciliului copilului minor Maria Vrabie cu ea, încasarea din contul lui Simion Vrabie în beneficiul Svetlanei Vrabie pensiei de întreţinere a copilului minor în mărime fixă de 1786 lei lunar. Prin hotărârea Judecătoriei Râşcani mun.

Chişinău din 01 iulie 2015 a fost admisă parţial acţiunea, desfăcută căsătoria între Svetlana Vrabie şi Simion Vrabie încheiată la 20 mai 1989 înregistrată la OSC Căuşeni sub numărul de înregistrare 59, a fost încasată taxa de stat de la Svetlana Vrabie şi Simion Vrabie în mărime de 100 lei pentru eliberarea certificatului de desfacere a căsătoriei, determinat locul de trai a copilului minor Mariei Vrabie născută la 05 august 2005 cu mama Svetlana Vrabie, încasat de la Simion Vrabie în beneficiul Svetlanei Vrabie pensia de întreţinere pentru copilul minor Maria Vrabie, născută la 05 august 2005, în mărime de ¼ din salariu şi/sau alte venituri, lunar, începând cu data de 30 decembrie 2014 şi până la atingerea majoratul copilului, încasat de la Simion Vrabie taxa de stat în beneficiul statului în mărime de 150 lei pentru cerinţa de încasare a pensiei alimentare.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2015 a fost admis apelul declarat de Svetlana Vrabie, casată parţial hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01 iulie 2015 cu emiterea unei noi hotărârii prin care a fost admis parţial cererea Svetlanei Vrabie, încasat de Simion Vrabie în beneficiul Svetlanei Vrabie pensia alimentară în sumă fixă de 500 lei lunar, începând cu data depunerii cererii 30 decembrie 2014 până la atingerea majoratului copilului minor Maria Vrabie născută la 05 august 2005, încasat de la Simion Vrabie în beneficiul Svetlanei Vrabie cu titlu de cheltuieli de judecată pentru servicii juridice în sumă de 1000 lei, încasat de la Simion Vrabie în beneficiul statului taxa de stat în mărime de 180 lei, în rest hotărârea a fost menţinută fără modificări.

La 02 decembrie 2015, Simion Vrabie a declarat recurs împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2015, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2015 şi menţinerea hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 01 iulie 2015. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată fiind pronunţată cu încălcarea şi aplicarea eronată a normelor de drept material şi procedural. Indică că instanţa de apel vădit şi-a depăşit limitele judecării cererii de apel, cât şi a acţiunii formulate, ori atât în cererea de chemare în judecată cât şi în cererea de apel Svetlana Vrabie face trimitere la prevederile art. 76 alin. (1) Codul familiei invocând că Simion Vrabie nu are venit stabil.

2 Consideră că instanţa de fond corect a stabilit că Simion Vrabie are un venit stabil, fiind invalid de gradul II, având o maladie incurabilă, fiind cu un grad de dezabilitate ce nu îi permite angajarea la muncă şi a stabilit încasarea pensiei de întreţinere în baza prevederilor art. 75 Codul familiei în ¼ din toate veniturile. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 03 noiembrie 2015, fapt confirmat prin copia scrisorii de însoţire anexată (f. d. 94), însă date despre recepţionarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc.

Instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 decembrie 2015 împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 21 octombrie 2015, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4). Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Simion Vrabie nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. 3 Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ţine să menţioneze că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat Simion Vrabie, asemenea aspecte nu se regăsesc.

Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Simion Vrabie ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Simion Vrabie se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.