Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Casat
Dosarul nr.
2r-275/16
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
23 martie 2016
Părțile
SA Tutun CTC vs Buiunovscaia Ludmila , Romah Oleg
Pe scurt
Termenul de lichidare a neajunsurilor

2r-275/16 — Restituirea sumei

prima instanţă: A. Ţihonschi dosarul nr. 2r-275/16 instanţa de apel: E. Ababei, A. Garbuz, G. Polivenco DECIZIE 23 martie 2016 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecător Tatiana Vieru judecători Valentina Clevadî, Oleg Sternioală examinînd recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tutun CTC”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Tutun CTC” împotriva Ludmilei Buinovscaia şi executorului judecătoresc Romah Oleg intervenient accesoriu Mihailov Ivan cu privire la restituirea sumei, împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 02 februarie 2016, prin care a fost restituită cererea de apel depusă de către Societatea pe Acţiuni „Tutun CTC”, c o n s t a t ă La 05 ianuarie 2015 SA „Tutun CTC” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Ludmilei Buinovscaia şi executorului judecătoresc Romah Oleg cu privire la restituirea sumei.

Prin încheierea Judecătoriei Glodeni a fost atras în procesul dat, Mihailov Ivan în calitate de intervenient accesoriu (f.d.41). Prin hotărîrea Judecătoriei Glodeni din 02 septembrie 2015, a fost respinsă acţiunea înaintată de către SA „Tutun CTC” (f.d.92, 101-103). La 01 octombrie 2015 prin intermediul oficiului poştal SA „Tutun CTC” a declarat apel nemotivat împotriva hotărîrii primei instanţe (f.d. 108-109). Prin încheierea Curții de Apel Bălţi din 15 ianuarie 2016, nu s-a dat curs cererii de apel declarate de SA „Tutun CTC”, acordîndu-i apelantului termen până la 02 februarie 2016, ora 16.05 pentru prezentarea apelului motivat şi a dovezii achitării taxei de stat în sumă de 202,50 lei. Explicînd apelantului că în cazul în care nu va lichida neajunsurile menţionate cererea de apel nu va fi considerată depusă şi împreună cu toate documentele anexate va fi restituită (f.d.

114-115). Prin încheierea Curții de Apel Bălţi din 02 februarie 2016 a fost restituită cererea de apel declarată de către SA „Tutun CTC”, pe motiv că apelantul nu a prezentat apelul motivat şi dovada achitării taxei de stat în termenul acordat de către instanţa de judecată (f.d. 119-120). La 13 februarie 2016, prin intermediul oficiului poştal SA „Tutun CTC” a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Bălţi din 02 februarie 2016, solicitînd admiterea recursului, casarea încheierii contestate cu restituirea pricinii la rejudecare în instanța de apel pentru examinarea apelului în fond. În conformitate cu art. 425 Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei.

Prin prisma normei de drept citate, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie constată că recursul declarat la 13 februarie 2016 este depus în termen. În motivarea recursului SA „Tutun CTC” a indicat că instanța de apel eronat la emiterea încheierii contestate a aplicat normele de drept procedural. În conformitate cu art. 426 alin. (3) Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul întemeiat şi care urmează a fi admis cu casarea încheierii contestate şi restituirea pricinii spre rejudecare în Curtea de Apel Bălţi din următoarele motive.

În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să admită recursul şi să caseze integral sau parţial încheierea, restituind pricina spre rejudecare. Din actele pricinii rezultă că prin încheierea Curții de Apel Bălţi din 02 februarie 2016 a fost restituită cererea de apel declarată de către SA „Tutun CTC” pe motiv că nu a depus apelul motivat şi dovada achitării taxei de stat, în termenul acordat prin încheierea instanţei de apel din 15 ianuarie 2016 (f.d. 114-115). Conform art. 365 alin. (1) lit. d) CPC, în cererea de apel se indică motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază apelul. În conformitate cu art. 364 alin. (1) CPC, cererea de apel se depune în scris la instanţa judecătorească a cărei hotărîre se atacă, cu plata taxei de stat în cazul în care apelul se impune cu taxă, în condiţiile legii.

Conform art. 368 alin. (1) CPC, dacă cererea de apel nu întruneşte condiţiile prevăzute la art.364 şi 365, instanţa de apel dispune printr-o încheiere să nu se dea curs cererii, acordînd apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicaţiile instanţei de apel din încheierea emisă în conformitate cu art.368 alin.(1). Raportând normele citate la circumstanţele pricinii, Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră concluziile instanţei de apel, eronate. Astfel, s-a constatat că la 01 octombrie 2016, SA „Tutun CTC” a depus cerere de apel nemotivată şi fără achitarea taxei de stat (f.d.

108-109). Prin urmare, Curtea de Apel Bălţi prin încheierea din 15 ianuarie 2016, a acordat termen apelantului pentru lichidarea neajunsurilor depistate şi anume să depună apel motivat şi dovada achitării taxei de stat (f.d.114-115), care a fost expediată în adresa ultimului la 19 ianuarie 2016 și recepționată la 22 ianuarie 2016 (f.d. 116-117). Instanța de recurs remarcă, că la 02 februarie 2016, SA „Tutun CTC” a depus cerere de apel motivată împreună cu dovada achitării taxei de stat prin intermediul oficiului poştal (f.d 122-14,126). Prin urmare, SA „Tutun CTC” în termenul acordat de către instanţa de apel a depus cerere de apel motivată şi dovada achitării taxei de stat. Or, potrivit art. 112 alin. (3) CPC, actul de procedură pentru care este stabilit un termen poate fi îndeplinit pînă la ora 24 a ultimei zile din termen.

Dacă cererile de apel sau de recurs, documentele sau sumele băneşti au fost predate la oficiul poştal sau la telegraf, sau prin alte mijloace de comunicaţie înainte de ora 24 din ultima zi a termenului, actul de procedură se consideră îndeplinit în termen. Prin urmare instanța de apel, prematur a restituit cererea de apel, depusă de către SA „Tutun CTC” , din motiv că ultimul nu a depus apelul motivat şi dovada achitării taxei de stat în termenul stabilit. Netransmiterea cererii de apel motivate judecătorului raportor nu poate fi imputată părții care a respectat și a îndeplinit în termenul acordat neajunsul indicat în încheierea Curţii de Apel Bălţi din 15 ianuarie 2016. Or, Curtea de Apel Bălţi sesizînd eroarea admisă, prin încheierea emisă la 12 februarie 2016 a acceptat spre examinarea apelul declarat de către SA „Tutun CTC”, a intentat procedura de apel şi a numit spre examinarea pricina dată în ordine de apel pentru 15 martie 2016, ora 10-30 (f.d.128).

Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere că instanţa de apel a restituit prematur apelul depus de către SA „Tutun CTC”, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a casa încheierea Curţii de Apel Bălţi din 02 februarie 2016 şi de a restitui pricina la rejudecare în aceiaşi instanţă pentru examinarea apelului în fond. În conformitate cu art. 427 lit. b) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e : Se admite recursul declarat de către Societatea pe Acţiuni „Tutun CTC”.

Se casează încheierea Curţii de Apel Bălţi din 02 februarie 2016 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acţiuni „Tutun CTC” împotriva Ludmilei Buinovscaia şi executorului judecătoresc Romah Oleg intervenient accesoriu Mihailov Ivan cu privire la restituirea sumei, cu restituirea pricinii în aceeași instanţă pentru judecarea apelului în fond. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecător Tatiana Vieru Judecători Valentina Clevadî Oleg Sternioală

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.