2ra-554/16 — Încasarea datoriei

prima instanţă: I. Ţonov nr. 2ra-554/16 instanţa de apel: N. Cernat, L. Bulgac, A. Pahopol ÎNCHEIERE 16 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Andrei Creţu în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Valerian Cemortan împotriva lui Andrei Creţu cu privire la încasarea datoriei împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 prin care a fost respins apelul declarat de Andrei Creţu şi menţinută hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 02 aprilie 2015, prin care acţiunea a fost admisă constată: La 15 septembrie 2014, Valerian Cemortan a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Andrei Creţu cu privire la încasarea datoriei.

În motivarea acţiunii a invocat că la 02 aprilie 2012, la solicitarea lui Andrei Creţu, dânsul i-a împrumutat suma de 140000 lei pentru dezvoltarea unei afaceri. Indică că obligaţia pe care şi-a asumat-o pârâtul cu privire la restituirea împrumutului acordat este confirmată prin recipisa din 02 aprilie 2012, scrisă şi semnată personal de Andrei Creţu, prin care ultimul s-a obligat să restituie datoria în sumă de 140000 lei în termen de 6 luni, până la 02 septembrie 2012. Având în vedere prevederile art. 871 alin. (1) Cod civil, menţionează că s-a adresat pârâtului, de nenumărate ori, cu privire la restituirea benevolă a împrumutului, însă toate adresările au fost lăsate fără examinare şi răspuns, până în prezent pârâtul nu a restituit suma împrumutată şi nici măcar o parte din ea.

Remarcă că la situaţia din 09 septembrie 2014, datoria pârâtului constituie suma de 140000 lei. Invocând prevederile art. 619 şi art. 872 Cod civil, susţine că pe lângă suma împrumutată şi nerestituită în termen, conform prevederilor recipisei, Andrei Creţu este obligat să plătească inclusiv şi o dobândă de întârziere echivalentă cu rata anuală 1 de 9 % peste rata de refinanţare a Băncii Naţionale a Moldovei prevăzută la art. 585 Cod civil. Astfel fiind, indică că mărimea dobânzii de întârziere pentru neexecutarea obligaţiei de achitare a sumei împrumutate în mărime de 140000 lei pentru perioada 02 septembrie 2012 – 15 septembrie 2014 constituie suma de 38473 lei. Îşi întemeiază pretenţiile în baza prevederilor art. 7, 166-167 CPC, art. 619, 871, 872 Cod civil.

Solicită admiterea acţiunii, încasarea din contul lui Andrei Creţu în beneficiul său a împrumutului în sumă de 140000 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 38473 lei, a cheltuielilor de judecată sub forma de taxa de stat în mărime de 5354 lei şi a cheltuielilor de asistenţă juridică în mărime de 10000 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Căuşeni din 02 aprilie 2015 a fost admisă acţiunea, încasat de la Andrei Creţu în beneficiul lui Valerian Cemortan suma împrumutată în mărime de 140000 lei, dobânda de întârziere aplicată obligaţiilor pecuniare în mărime de 38473 lei, cheltuielile de judecată compuse din taxa de stat plătită la depunerea acţiunii în mărime de 5354 lei şi suma de 5000 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată, iar în total suma de 188827 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 a fost respins apelul declarat de Andrei Creţu şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 20 ianuarie 2016, Andrei Creţu a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea deciziei recurate şi a hotărârii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărârii de respingere a acţiunii. În motivarea recursului a invocat dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Indică că este fondatorul şi administratorul SRL „Odaia-Group”, a cărui gen de activitate constă în comerţul cu produsele alimentare, iar Valerian Cemortan este fondatorul şi administratorul SRL „Ivaro”.

Relatează că în anul 2011, a încheiat un contract cu SRL „Ivaro” cu privire la livrarea mărfurilor spre vânzare, dat fiind faptul că situaţia întreprinderii s-a înrăutăţit brusc, a fost în imposibilitate să achite SRL „Ivaro” o datorie în sumă de aproximativ 160000 lei. Afirmă că la 02 aprilie 2012, a ajuns la un consens cu intimatul şi au convenit că dânsul va scrie o recipisă ca persoană fizică în scopul garantării executării obligaţiei SRL „Odaia-Group”, iar intimatul îi va livra în continuare marfă, ceea ce a şi fost făcut. Remarcă că nici instanţa de fond, nici instanţa de apel nu au dat apreciere juridică corectă circumstanţelor invocate de el şi anume, faptului că la momentul încheierii contractului de împrumut, banii real nu au fost remişi, iar intimatul a livrat în continuare marfă, cu toate că la acel moment exista datoria faţă de întreprinderea intimatului.

Consideră că instanţa de apel urma să dea apreciere probatoriului din dosar, în conformitate cu prevederile art. 130 CPC, prin care instanţa de judecată apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă, 2 nepărtinitoare şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblul şi interconexiunea lor, călăuzindu-se de lege. Menţionează că fiind dator cu suma de 160000 lei, la momentul depunerii cererii de chemare în judecată, dânsul nu putea să împrumute suma de 140000 lei, or a fost scrisă recipisa tocmai în scopul de a garanta executarea obligaţiei SRL „Odaia- Group” faţă de întreprinderea SRL „Ivaro”. În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 28 octombrie 2015, fapt confirmat prin scrisorea de însoţire anexată (f. d. 74), însă date despre recepţionarea acesteia de către recurent la materialele dosarului lipsesc. Instanţa de recurs constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 20 ianuarie 2016 împotriva deciziei instanţei de apel, în termen. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Andrei Creţu, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura 3 admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Andrei Creţu, asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Andrei Creţu ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Andrei Creţu se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Galina Stratulat Ion Druţă 4