3ra-227/16 — Contestarea actului administrativ

prima instanţă: D. Cristian dosarul nr. 3ra-227/16 instanţa de apel: M. Guzun, A. Nogai, V. Braşoveanu ÎNCHEIERE 03 martie 2016 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea, Dumitru Mardari examinînd chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Societatea cu răspundere limitată „Marileta”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Societatea cu răspundere limitată „Marileta” împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe raionul Străşeni cu privire la contestarea actului administrativ, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015, c o n s t a t ă: La data de 04 februarie 2015, SRL „Marileta” a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Străşeni cu privire la contestarea actului administrativ.

În motivarea acţiunii reclamanta a menţionat că, prin decizia pîrîtului nr.134/86-3-262 din 17 noiembrie 2014, în conformitate cu art. 10 alin. (4) din Legea nr. 845-XII din 03 ianuarie 1992 cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, a fost sancţionată cu amendă în mărimea venitului brut din realizare şi, anume, cu 237338,53 de lei pentru comercializarea combustibilului (motorină) fără deţinerea licenţei corespunzătoare. Susţine că nu este de acord cu decizia enunţată.

Afirmă că, în rezultatul controlului efectuat s-a constatat încălcarea prevederilor Legii nr. 451 din 30 iulie 2001 privind reglementarea prin licenţiere a unor genuri de activitate prin faptul că, SRL „Marileta” a comercializat motorină în baza facturilor fiscale nr. FU 5450703 din 30 decembrie 2013, FU 5450704 din 30 decembrie 2013 şi FU 5450705 din 30 decembrie 2013 în sumă totală de 284806,24 de lei fără a dispune de licenţă pentru genul de activitate „comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei”, fapt ce se confirmă prin actul nr. 1-975113 din 14 februarie 2014. Consideră că, această concluzie este greşită şi bazată pe presupuneri, deoarece SRL „Marileta” nu a comercializat către SRL „Vasitrans Grup” motorină în cantitate de 18590 de litri în sumă de 237338,53 de lei şi nu a obţinut în urma acestei tranzacţii venit brut.

Relevă că, SRL „Marileta” nu a avut la acel moment nici un litru de motorină în stoc, ceea ce se confirmă şi prin evidenţa la contul 211 şi deci, nici nu 1 putea să o comercializeze, nu a primit contravaloarea acestei mărfi, iar SRL „Vasitrans Grup” nu a primit în natură această marfă, nu a depozitat-o şi nici nu a luat-o la evidenţă contabilă, ceea ce se confirmă prin evidenţa la contul 211, precum şi nu a transferat valoarea acesteia, de aceea nici nu se poate deduce că, SRL „Marileta” ar fi avut careva venit impozabil. Solicită anularea deciziei pîrîtului nr. 134/86-3-262 din 17 noiembrie 2014 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de către SRL „Marileta” şi încasarea cheltuielilor de judecată.

Prin hotărîrea Judecătoriei Străşeni din 25 martie 2015 s-a respins acţiunea ca fiind neîntemeiată. Prima instanţă şi-a argumentat concluzia prin faptul că, decizia pîrîtului nr.134/86-3-262 din 17 noiembrie 2014 asupra cazului de încălcare a legislaţiei comisă de către SRL „Marileta” este legală şi nu sunt temeiuri de anulare a acesteia, deoarece s-a constatat cu certitudine că, SRL „Marileta” a comercializat motorină fără a dispune de licenţă pentru genul de activitate „comercializarea cu ridicata şi/sau cu amănuntul a benzinei, motorinei”, obţinînd un venit brut în sumă de 284806,24 lei. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 13 octombrie 2015 s-a respins apelul declarat de SRL „Marileta” şi s-a menţinut hotărîrea primei instanţe.

La data de 12 ianuarie 2016, SRL „Marileta” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe şi trimiterea pricinii spre rejudecare în primă instanţă. În motivarea recursului a invocat că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sunt ilegale, deoarece instanţele judecătoreşti urmau să verifice legalitatea facturilor fiscale nr. FU 5450703 din 30 decembrie 2013, FU 5450704 din 30 decembrie 2013 şi FU 5450705 din 30 decembrie 2013 şi a tranzacţiei din oficiu şi să se pronunţe anume din acest punct de vedere. De asemenea, instanţele judecătoreşti urmau să procedeze în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (11) din Codul de procedură civilă şi să informeze SRL „Vasitrans Grup” despre litigiul în cauză pentru a oferi acesteia posibilitatea intervenirii în proces.

Prin referinţa depusă la data de 05 februarie 2016 Inspectoratul Fiscal de Stat pe r-nul Străşeni a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat. Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părţile şi alţi participanţi la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanţa judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; c) a interpretat în mod eronat legea; 2 d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) pricina a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) pricina a fost judecată în absenţa unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data şi ora şedinţei de judecată; c) în judecarea pricinii au fost încălcate regulile privind limba de desfăşurare a procesului; d) instanţa a soluţionat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipseşte procesul-verbal al şedinţei de judecată; f) hotărîrea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale.

(4) Săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (5) Temeiurile prevăzute la alin.(3) se iau în considerare de către instanţă din oficiu şi în toate cazurile.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) şi (4); b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.434; c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare; d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că, recursul a fost depus în termen, or, din materialele pricinii nu poate fi stabilit cu certitudine momentul comunicării recurentei a deciziei contestate pentru a determina respectarea termenului de declarare a recursului. De asemenea, completul consideră că, recursul declarat de SRL „Marileta” nu se încadrează în temeiurile prevăzute la normele de drept citate.

Argumentul invocat în recurs precum că, instanţele judecătoreşti urmau să verifice legalitatea facturilor fiscale nr. FU 5450703 din 30 decembrie 2013, FU 5450704 din 30 decembrie 2013 şi FU 5450705 din 30 decembrie 2013 şi a tranzacţiei din oficiu şi să se pronunţe anume din acest punct de vedere nu poate fi reţinut, deoarece pe parcursul examinării pricinii, instanţele judecătoreşti au constatat că, facturile enunţate au fost semnate de administratorii SRL „Marileta” şi SRL „Vasitrans Group” şi ştampilate prin sigiliul întreprinderilor date, precum şi 3 luate la evidenţă contabilă de către SRL „Vasitrans Group”, fiind înregistrate în Registrul general electronic al facturilor fiscale şi indicate în declaraţia TVA pe luna a 12 a anului 2013. Nu poate fi reţinut nici argumentul invocat în recurs precum că, instanţele judecătoreşti urmau să procedeze în conformitate cu prevederile art. 65 alin. (11) din Codul de procedură civilă şi să informeze SRL „Vasitrans Grup” despre litigiul în cauză pentru a oferi acesteia posibilitatea intervenirii în proces, deoarece prin actul administrativ contestat SRL „Vasitrans Group” nu i s-a încălcat nici un drept.

Or, pînă în prezent, SRL „Vasitrans Group” nu a contestat decizia Inspectoratului Fiscal de Stat pe r-nul Soroca nr. 134/86-3-262 din 17 noiembrie 2014. Astfel, instanţa de recurs notează că, SRL „Marileta” nu a invocat nici un argument în vederea ilegalităţii deciziei instanţei de apel.

În acest sens, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta Comisie a arătat că „... art. 6 parag.1 al Convenţiei, nu impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes.” (cauza Rebait şi alţii contra Franţei, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25.02.1995, nr.26561/1995) Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează că, din conţinutul cererii de recurs nu rezultă existenţa unuia din temeiurile legale de declarare a recursului.

Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că, instanţa de apel a examinat pricina sub toate aspectele, a verificat şi a apreciat corect probele prezentate, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) şi (4) din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de SRL „Marileta” ca fiind inadmisibil. În conformitate cu art. 432, art. 433, art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e: Recursul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Marileta” se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele completului, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Iuliana Oprea Dumitru Mardari 4