Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2ra-1197/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
18 noiembrie 2015
Părțile
Dornean Leonid vs Dornean Lidia
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2ra-1197/15 — Partajarea averii

prima instanţă: M. Iftodi dosarul nr. 2ra-1197/15 instanţa de apel: N. Chircu, S. Melnic, D. Puşca ÎNCHEIERE 18 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Leonid Dornean în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Lidiei Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie şi acţiunea reconvenţională a lui Leonid Dorneanu împotriva Lidiei Dorneanu, Snejanei Dorneanu, Biroului Notarului Petru Luca cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie, nulitatea testamentului şi certificatului de moştenitor testamentar împotriva deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 decembrie 2014 prin care a fost admis apelul declarat de Leonid Dornean, casată în parte hotărârea Judecătoriei Edineţ din 03 martie 2014 şi emisă în partea dată o nouă hotărâre constată: La 16 august 2005, Lidia Dornean a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie.

În motivarea acţiunii a invocat că până în anul 2005, a fost căsătorită cu Leonid Dornean, au 11 copii, dintre care 4 sunt minori. Susţine că s-a adresat la primărie pentru a face actul de înscriere a averii, însă pârâtul a refuzat să primească comisia. Afirmă că pârâtul a ascuns sau a vândut aparatul de sudat şi o pompă hidraulică. Îşi înaintează pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 20, 21 Codul familiei, art. 5, 166, 182, 148, 174, 175, 176 CPC. Solicită admiterea acţiunii, efectuarea expertizei de către OCT Edineţ, precum şi scutirea de la plata taxei de stat. La 28 octombrie 2005, Lidia Dornean, Svetlana Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean au depus cerere de chemare în 1 judecată împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie, recunoaşterea ilegală a certificatului de moştenitor şi împărţirea cotei valorice.

În motivarea acţiunii au invocat că până în anul 1990, au locuit în casă veche, însemnată în actul de expertiză cu lit. 2, iar în anul 1990, fosta gospodărie colhoznică „Zarea” a construit pentru familia lor o casă de locuit (lit. 1 A). Consideră că această casă este proprietatea comună a tuturor 11 membri ai familiei, partajarea căreia în 11 părţi este imposibilă conform actului expertizei. Prin urmare, casa urmează a fi împărţită în mod ideal în 11 părţi, iar casa veche (lit. 2) trebuie împărţită în 2 părţi, ca proprietate a soţilor. Afirmă că în anul 1992, a decedat Grigore Dornean, tatăl pârâtului, care a lăsat testament nepoatei minore şi reprezentate de Lidia Dornean, Snejana Dornean. Susţin că în anul 2000, pârâtul Leonid Dornean a primit certificat de moştenitor testamentar pentru averea care de fapt i-a fost testată Snejanei Dornean.

Certificatul de moştenitor testamentar a fost eliberat în baza unei adeverinţe falsificate de fostul primar, care adeverea precum că casa este demolată, însă după cum se vede din planul cadastral, casa este prezentă. Menţionează că din averea mobilă urmează a fi partajate următoarele obiecte ce aparţin soţilor Dornean:antenă parabolică-3600 lei, televizor „Lux” - 2500 lei, porumb (2000 kg) - 2000 lei, floarea-soarelui (2000 kg) - 5.200 lei, sleicorniţă - 1000 lei, răzătoare pentru sfeclă - 200 lei, moară de măcinat - 1000 lei, anvelope mari (2 buc.) - 4800 lei, anvelope mici (19 buc.) - 9500 lei, plug - 1500 lei. Indică că în urma privatizării gospodăriei agricole „Tricon”, membrilor maturi ai familiei a revenit la cota-valorică remorcă 1800 lei, semănătoare - 3600 lei, cultivator-2000 lei.

Consideră că aceste bunuri urmează a fi partajate între toţi proprietarii cotei valorice. Solicită partajarea averii proprietate comună în devălmăşie a soţilor, acordarea Lidiei Dornean a următoarele obiecte din averea mobilă, sleicorniţă - 1000 lei, răzătoare - 200 lei, floarea-soarelui (2000 kg) - 5.200 lei, porumb (2000 kg) - 2000 lei, 2 anvelope mari - 4800 lei, 4 anvelope mici - 2000 lei în total 15200 lei, partajarea bunului imobil - casa lit. 2 cu preţul de 13693 lei în 2 părţi egale, în mod ideal, acordând la fiecare din soţi câte 1/2 în sumă de 6846,50 lei sau pârâtul să primească imobilul lit. 2 în întregime, iar reclamantei să fie acordat lit. 6 - sărai, lit. 5 - beci în sumă de 11002 lei, recunoaşterea nulităţii certificatul de moştenitor testamentar din 22 septembrie 2000 în partea ce priveşte lotul de pământ şi casa de locuit, atribuirea remorcii 2 PTS-4 în sumă de 1800 lei, precum şi scutirea de la plata taxei de stat.

Prin cererea suplimentară, Lidia Dornean, Svetlana Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean au solicitat partajarea averii, încasarea de la Leonid Dornean în folosul fiecărui reclamant a sumei de 1250 lei, cu titlu de compensaţie pentru averea ascunsă, acordarea ceaunului de aluminiu de 100 litri Snejanei Dornean. 2 În motivarea acesteia au invocat că pârâtul a ascuns strungul pentru lemn, aparatul de sudat, pompa hidraulică, ceaun de aluminiu (100 litri), ceaun (30 litri), 300 litri de vin, 60 litri de rachiu de casă. Susţin că pârâtul le-a interzis să se folosească de telefonul fix, au fost nevoiţi să instaleze un alt număr de telefon şi să achite 1800 lei.

Prin acţiunea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean, Snejanei Dornean şi Biroului Notarului Petru Luca cu privire la partajarea bunurilor în devălmăşie a soţilor şi stabilirea nulităţii testamentului şi certificatului de moştenitor testamentar, Leonid Dornean a solicitat admiterea acţiunii reconvenţionale, includerea autoturismului de marca Gaz 2410 în lista bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, declararea nulităţii testamentului şi certificatului de moştenitor testamentar pe numele Snejanei Dornean, precum şi încasarea de la Lidia Dornean a cheltuielilor de judecată. În motivarea acţiunii a invocat că Lidia Dornean intenţionat nu a indicat, în cererea de chemare în judecată, autoturismul de marca GAZ 2410. Susţine că bunul menţionat a fost procurat de ambii soţi în timpul căsătoriei.

Consideră că semnătura de pe testament nu-i aparţine tatălui acestuia – Grigore Dornean. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 20, 26 Codul familiei, art. 4, 5, 94, 96, 166 CPC. La 10 martie 2006, Tudor Costaş a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Leonid Dornean cu privire la revendicarea averii din posesiune străină. În motivarea acţiunii a invocat că în luna mai a anului 2005, neavând posibilitate de a păstra în gospodăria sa 2 anvelope mari de la tractorul MTZ – 80 şi T9 anvelope mai mici, le-a dat la păstrare pârâtului, cu acordul acestuia. Susţine că pârâtul împarte averea cu soţia, fiind incluse în lista bunurilor proprietate comună a soţilor şi bunurile predate spre păstrare.

Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 375 Cod civil. Solicită excluderea din lista bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor Leonid Dornean şi Lidia Dornean, a anvelope mari de la tractorul MTZ – 80 şi T9 anvelope mai mici, precum şi obligarea pârâtului de a restitui bunurile predate spre păstrare. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 30 martie 2006 a fost conexat procesul civil nr. 2-270/06 la cererea de chemare în judecată a lui Tudor Costaş împotriva lui Leonid Dornean cu privire la revendicarea bunurilor din posesia străină cu procesul civil nr. 2-06/06 la cererea de chemare în judecată a lui Lidia Dornean şi ceilalţi împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii.

Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 22 mai 2006 a fost admisă cererea Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean, admisă parţial cererea reconvenţională a lui Leonid Dornean. Au fost partajate bunurile proprietate în devălmăşie a soţilor şi determinate în proprietatea Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean casa de locuit - Lit. A 3 cu anexe, sărai Lit. 6,beci – Lit. 5, sărai Lit. 7, sărai Lit. 9, closet lit. 8,automobilul de model GAZ-2410 nr. ED-304, set de mobilă/ perete / conform actului din 14 septembrie 2005 poziţia l, set de mobilă moale / poz. 2 /3 mese / poz. 3, 9, 67 /, 2 mese tumbă / poz.

4 / 29 scaune / poz. 5, 21, 36, 44, 63 / 4covoare /poz. 6, 29 / 4 covoare de podea / poz. 8, 16, 22, 23 / 4 divane pentru maturi /poz. 17, 31 / 4 divane pentru copii / poz. 11, 18, 28, 46 / 2 oglinzi tumbă / poz. 13, 19 / 2 tumbe pentru televizor / poz. 20, 34 / 1 televitor /poz. 24 / 1 etajeră / poz. 25 / 1 cămin electric pe ulei /poz. 26 /1 fotoliu / poz. 32 / dulap pentru veselă / poz. 33 / titan / poz. 38 / vană mare /poz. 39 / aragaz /poz. 40 / set de mobilă de bucătărie /poz. 42 / frigider /poz. 47 / cuier pentru haine /poz. 48 / şişcorniţă /poz. 57 / răzătoare pentru sfeclă / poz. 59 /butelie de gaz /poz. 61 / stropitoare / poz. 65 / bac de aluminiu 40 lit./poz. 66/, semănătoare de mâini /poz.

69 / uşă nemontată /poz. 73 / 23 bucăţi de carton presat toate / poz. 74 / 23 foi de plastic / poz. 75 / 2 anvelope mari pentru tractor /poz. 77 / 10 anvelope mici /poz. 78 / din tehnică - plug / poz. 72 / vacă cu viţică, viţel de 2 ani, 7 găini, l - porc / poz. 49, 50, 51, 52, inclusiv şi 23 de ari de teren de lângă casă şi 69 ari teren suplimentar /de la deal/. Au fost determinate în proprietatea lui Leonid Dornean sărai de locuit Lit. 2, Lit. 3, Lit. 4, divan pentru maturi / poz. 10 / 13 scaune / poz. 12.64. / oglindă de masă, tumbă pentru televizor, dulap pentru haine / poz. 27 / covor de podea / poz. 30 / masă / poz. 76 / 2 dulapuri de bucătărie / poz. 68, 70 /, 23 foi de plastic / poz.

75 / 23 bucăţi de carton presat / poz. 74 / 9 anvelope mici /poz. 78 / 60 litri de rachiu / poz. 79 / covor / poz. 37 / antenă parabolică, televizor / poz. 35 / moară de măcinat /poz. 58 / cuptor electric / poz. 41 / material-30 metri /poz. 7 / precum şi 7 ari teren de lângă casă. Au fost lăsate în folosinţă comună fântână, gardul, poarta, closet – Lit. 10, remorca-1800 lei, semănătoarea - 2800 lei, cultivatorul CRN-3210. Au fost respinse cerinţele Lidiei Dornean cu privire la partajarea aparatului de sudat, strungului de lemn, 2 ceaune de aluminiu, pompă de apă, din lipsă de probe. A fost încasată de la Lidia Dornean, Svetlana Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean suma de 1261 lei/cota parte din costul automobilului GAZ 2410. A fost respinsă cerinţa lui Leonid Dornean cu privire la recunoaşterea nulităţii testamentului şi certificatului de moştenitor testamentar pe numele Snejanei Dornean, ca fiind neîntemeiată.

A fost recunoscut parţial nul certificatul de moştenitor testamentar din 22 septembrie 2000 pe numele lui Leonid Dornean, în ce priveşte moştenirea terenului de pământ în mărime de 0,30 ha, în intravilanul localităţii sat. Trinca, pe care este amplasată casa de locuit. Au fost respinse cerinţele lui Tudor Costaş cu privire la excluderea din lista bunurilor proprietate comună în devălmăşie şi revendicarea averii din posesiunea lui Leonid Dornean şi Lidia Dornean, ca fiind neîntemeiată. 4 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 10 octombrie 2006 a fost admis apelul declarat de Leonid Dornean, casată hotărârea Judecătoriei Edineţ din 22 mai 2006, cu restituirea pricinii spre rejudecare în prima instanţă în al complet de judecători.

Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 20 martie 2007 a fost suspendat procesul cu nr. 2-13/07 la cererea Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii şi cererii reconvenţionale a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean, Snejanei Dornean şi Biroului Notarial Petru Luca cu privire la partajarea bunurilor în devălmăşie până la data rămânerii irevocabile a hotărârii, deciziei, sentinţei sau încheierii judecătoreşti sau până la data hotărârii emise în baza materialelor examinate pe cale administrativă sau în ordinea jurisdicţiei constituţionale. La 01 august 2007, Leonid Dornean a depus cerere de chemare în judecată împotriva Lidiei Dornean cu privire la instalarea în casă şi înlăturarea obstacolelor.

În motivarea acţiunii a invocat că în timpul căsătoriei în comun cu soţia Lidia Dornean au construit o gospodărie, inclusiv şi o casă de locuit, în sat. Trinca. Afirmă că la moment, pârâta a intentat un proces de partajare a averii comune, a încuiat uşile la casă, cauzându-i obstacole în folosirea bunurilor a căror coproprietar este. Îşi întemeiază pretenţiile în baza dispoziţiilor art. 125-130 Codul familiei. Solicită instalarea lui în casa de locuit din sat. Trinca, r-nul Edineţ, obligarea pârâtei de a nu-i cauza piedici în folosirea bunurilor. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 14 septembrie 2007 a fost conexat dosarul civil la cererea de chemare în judecată a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean cu privire la instalarea în casă şi înlăturarea obstacolelor cu dosarul civil la cererea de chemare în judecată a Lidiei Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii comune într-o singură procedură de soluţionare a pretenţiilor.

A fost conferit dosarului conexat numărul de înregistrare de bază 2-13/07. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 21 ianuarie 2008 a fost reluată acţiunea civilă la cererea Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii şi cererii reconvenţionale a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la partajarea bunurilor în devălmăşie, instalarea în casă şi înlăturarea obstacolelor. Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 19 februarie 2008 a fost admisă parţial acţiunea Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii, admisă parţial cererea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la partajarea bunurilor în devălmăşie, instalare în casă şi înlăturarea obstacolelor.

Au fost excluse din partajul averii Lit. B - casă de locuit, Lit. B/l cu prag - anexă de locuit, lăsată în folosinţă comună Lit. I - fântână, Lit. II - poarta metalică, Lit. III - gard. 5 Au fost excluse din partajul averii mobile: televizorul de model „Lux”, televizorul de model „Ericsson”, 4 divanuri pentru copii, antena parabolică cu tiunerul S 300, aparatul de sudat, strungul de lemn, 2 ceaune de aluminiu, pompa de apă, 300 litri de vin. A fost partajată averea, proprietate în devălmăşie a soţilor Lidia Dornean şi Leonid Dornean în natură, conform actului de expertiză a OCT Edineţ cu nr. 22 din 29 septembrie 2005, cu unele derogări şi anume din imobilul dislocat în sat.

Trinca, r-nul Edineţ, atribuită Lidiei Dornean (varianta I partea II) - Lit. A casa de locuit: 2 camera 23,2 m/2 - preţul 16770,12 lei, Lit. A/l anexa de locuit - camera 7,2 m/2 - preţul 4325,73 lei, camera 15,6 m/2 - preţul 9372,45 lei, camera 10,8 m/2 - preţul 6488,62 lei, camera 5,9 m/2 - preţul 3544,69 lei, ½ parte din Lit. a verandă - preţul 1549,16 lei, pragul - preţul 536,14 lei, Lit. 1 garaj - preţul 7864,79 lei, Lit. 5 beci - preţul 5080,12 lei, Lit. 6 sărai - preţul 5924,42 lei, Lit. 7 sărai - preţul 4638,34 lei, Lit. 8 closet - preţul 1298,43 lei, Lit. 9 sărai - preţul 257,7 lei, imobil în sumă de 67650,71 lei. A fost majorată cota-parte a Lidiei Dornean în imobil cu camera 7 (22,4 m/2) din Lit. A casa de locuit - preţul 16191,84 lei, în total imobil în sumă de 83842,55 lei.

A fost partajată averea din bunurile mobile şi anume două mese, o masă - tumbă, o oglindă - tumbă, o oglindă-masă, o tumbă, două scaune bucătărie, 19 scaune, set de mobilă, set de mobilă moale, două divanuri pentru maturi, două covoare persiene, 3 covoare de podea (mărimea 9x3, 4x4 şi 4x4), un dulap pentru haine, un dulap pentru veselă, o etajeră, cămin electric, fotoliu, televizor model „Alfa”, plita de gaz, butelie pentru gaz, cuier pentru haine, fărâmiţător (scornită), stropitoare, uşă nemontată, 23 de foi de carton DVP, 23 de foi de plastic, 30 litri de rachiu, o anvelopă mare de tractor, 9 anvelope lei pentru tractor, 1000 kg de păpuşoi, 1000 kg de floarea soarelui, din păsări şi animale domestice - un porc, un viţel, 4 găini A fost atribuit lui Leonid Dornean din imobilul situat în sat.

Trinca, r-nul Edineţ Lit. A casa de locuit: 1 cameră 6,5 m/2 - preţul 4698,52 lei, 8 camera 15,8 m/2 - preţul 11421,03 lei, 9 camera 15,5 m/2 - preţul 11204,17 lei, 1/2 parte Lit. a veranda 21,5 m/2 - preţul 1549,16 lei, prag - preţul 536,14 lei, Lit. 2 bucătărie de vară: 1 cameră 3,9 m/2 - preţul 1527,79 lei, 2 camera 17,0 m/2 - preţul 6659,58 lei, 3 camera 13,8 m/2 - preţul 5406,01 lei, Lit.3 anexa de locuit – 4 cameră 7,7 m/2 - preţul 1727,05 lei, 5 camera 12,3 m/2 - preţul 2758,79 lei, 6 camera 4,0 m/2 - preţul 897.18 lei, prag - preţul 327,64 lei, prag 327,64 lei, Lit. 4 sărai 49 m/2 - preţul 1843,09 lei, Lit. 10 closet - preţul 246,79 lei. În total imobil în sumă de 51130,58 lei.

A fost partajată averea din bunurile mobile şi anume două mese, o masă - tumbă, o oglindă - tumbă, o tumbă, două scaune bucătărie, 19 scaune, două covoare persiene, 2 covoare de podea (mărimea 2,5x2,5 şi 6x4), un dulap pentru haine, un dulap pentru veselă, material (mărimea 30 m. 1.), un divan pentru maturi, oglindă de masă. titan, vană mare, cuptor electric, un set de mobilă pentru bucătărie, frigider „ Iurezami”, moară de tăiat sfecla, moară de măcinat, butelie de 6 plastic de 200 litri, un bac de aluminiu de 40 litri, semănătoarea pentru popuşoi, 23 de foi de carton DVP, 23 de foi de plastic, 30 litri de rachiu, o anvelopă mare de tractor, 10 anvelope lei pentru tractor, 1000 kg de păpuşoi, 1000 kg de floarea soarelui, din păsări şi animale domestice 3 găini, o vacă, o viţică de 2 ani.

A fost atribuit automobil de model „GAZ 2410” anul fabricării 1990 cu n/î EDAF 304, în natură Lidiei Dornean cu încasarea de la ultima, în folosul lui Leonid Dornean suma de 6936 lei, ce constituie ½ parte din preţul automobilului. A fost partajat sectorul de pământ de 0,5923 ha, unde este amplasat imobilul soţilor Dornean din sat. Trinca, r-nul Edineţ atribuind Lidiei Dornean 0,29615 ha sector de pământ din I Variantă II parte şi lui Leonid Dornean 0,29615 ha sector de pământ din I Variantă I parte. A fost partajat sectorul de pământ de 0,69 ha din grădini (lot de lângă casă) din sat. Trinca, r-nul Edineţ atribuind Lidiei Dornean 0,345 ha sector de pământ şi lui Leonid Dornean 0,345 ha sector de pământ.

A fost instalat Leonid Dornean în camerele 1, 8 şi 9 din casa de locuit (Lit. A) din sat. Trinca, r-nul Edineţ şi obligată Lidia Dornean de a nu pune obstacole lui Leonid Dornean în realizarea dreptului de proprietate asupra acestor camere. Au fost încasate de la Leonid Dornean în folosul Lidiei Dornean cheltuielile de judecată în sumă de 4063,23 lei. În rest, au fost respinse cerinţele Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean şi Leonid Dornean, cerinţele lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la partajarea burilor în devălmăşie. A fost scutită Lidia Dornean de la plata taxei de stat în folosul statului în sumă de 1624 lei, încasată de la Leonid Dornean în folosul statului taxa de stat în sumă de 3157,92 lei.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 25 noiembrie 2008 au fost respinse apelurile declarate de Lidia Dornean şi Leonid Dornean, cu menţinerea hotărârii primei instanţe. Prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 17 iunie 2009 au fost considerate inadmisibile recursurile declarate de Leonid Dornean şi Lidia Dornean în interesul său şi în interesul Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean şi Sorin Dornean.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 28 aprilie 2010 a fost respinsă cererea de revizuire depusă de Leonid Dornean împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 17 iunie 2009 Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie şi la acţiunea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la împărţirea bunurilor proprietate comună în devălmăşie, instalare şi înlăturarea obstacolelor, ca fiind inadmisibilă. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 24 noiembrie 2010 a fost admisă cererea de revizuire depusă de Lidia Dornean în interesul său şi în interesul 7 Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean şi Sorin Dornean, casată decizia instanţei de recurs, cu remiterea pricinii la rejudecare la Curtea de Apel Bălţi în alt complet.

Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 01 martie 2011, a fost admis apelul declarat de Lidia Dornean, casată hotărârea primei instanţe, cu restituirea pricinii la rejudecare în prima instanţă, în alt complet de judecată. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 20 februarie 2012 a fost suspendat procesul în pricinii civilă la cererea de chemare în judecată a Lidiei Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii şi în cererea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean cu privire la înlăturarea obstacolelor şi instalarea în locuinţe, până la efectuarea expertizei de la CNEJ Chişinău.

Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 27 februarie 2013 a fost reluată examinarea în fond a pricinii civile la cererea de chemare în judecată a Lidiei Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii şi în cererea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean cu privire la înlăturarea obstacolelor şi instalarea în locuinţe.

La 30 iulie 2013, în cadrul şedinţei de judecată reprezentantul Lui Leonid Dornean, Igor Ţurcanu a înaintat cererea de concretizare a acţiunii reconvenţionale, solicitând scutirea de la plata taxei de stat, atribuirea în natură a bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, stabilite în actul de înscriere a averii din 14 septembrie 2005, după cum urmează: set de mobilă de perete nr. 1 - 3500 lei, set de mobilă moale nr. 2 (divan - 3200 lei şi 2 fotolii 2 x 2050 lei) -7300 lei, 2 mese tumbe nr. 4 - 2 x 675 lei - 1350 lei, două mese nr. 67, 76, - 2 x 900 lei - 1800 lei, 19 scaune, nr. 5, 12, 21 - 19 x 395 - 7505 lei, covor persan 2x2, 2x2, 4X4 nr. 6,15, 22 - 1 x 2000 lei, 1 x 2000 lei, 1 x 4000 lei - 8000 lei, material lungimea 30 m nr. 7 - 1 m x 250 lei - 7500 lei, covor de podea 9x3, 4x4, 4x4, 2,5x2,5, nr. 16, 23, 30 - 2599 lei, 2100 lei, 2100 lei, 1645 lei - 8544 lei, divan pentru maturi 2 buc, nr. 10 - 2 x 3250 lei - 6500 lei, oglindă tumbă, nr. 13 - 1690 lei, tumbă pentru televizor, 20 - 1350 lei, reşou electric pe ulei, nr. 26 - 1150 lei, dulap pentru haine, nr. 27 - 3600 lei, fotoliu, nr. 32 - 2050 lei, dulap pentru veselă, nr. 33 - 3700 lei, aragaz, nr. 40 - 2499 lei, cuier pentru haine, nr. 48 - 450 lei, o vacă, nr. 50 - 4500 lei, viţică de 2 ani, nr. 51 - 3250 lei, 4 găini, nr. 53 - 4 x 120 lei - 480 lei, păpuşoi 1000 kg,

nr. 54 - 1000 kg x 4 lei/kg - 4000 lei, seminţe de floarea soarelui 1000 kg, nr. 55 - 1000 kg x 8 lei /kg - 8000 lei, scornită, nr. 57 - 500 lei, butelie de plastic de 200 1, nr. 60 - 450 lei, butelie de gaz, nr. 61 - 997 lei, 2 scaune de bucătărie, nr. 63 - 2 x 100 lei - 200 lei, bac de aluminiu de 401, nr. 66 - 566 lei, semănătoare pentru păpuşoi, nr. 69 - 1500 lei, plug - PLN-3, nr. 72 - 2500 lei, uşă nemontată, nr. 73 - 2000 lei, carton DVP 1,5/ 225. 23 foi, nr. 74 - 23 x 250 lei - 5750 lei, foi de plastic 1,25 x 1.757 23 foi, nr. 75 - 23 x 356 lei - 8188 lei, anvelopă pentru tractor MTZ-80/ 15,5 8 X 38/ 1 buc., nr. 77 - 6250 lei, anvelope pentru tractor/900 x l6/ - 7 buc, /900 x 20/ - 3 buc, nr. 78 - 7 buc.

x 2768 lei/buc - 19376 lei, 3 buc. x 2669 lei/buc - 8007 lei -27383 lei, 30 litri de alcool, nr. 79 - 30 1 x 100 lei/1 - 3000 lei, în total bunuri în sumă de 148002 lei.

La fel, a solicitat atribuirea în natură Lidiei Dornean a bunurilor proprietate comună în devălmăşie a soţilor, stabilite în actul de înscriere a averii din 14 septembrie 2005, după cum urmează: covor persan 4x4, 2x2, 2x2 , nr. 6, 29 - 1 x 4000 lei, 1 x 2x2 -2000 lei, 1 x 2 x2 - 2000 lei - 8000 lei, două mese, nr. 3, 9 - 2 x 900 lei - 1800 lei, divan pentru copii 4 buc, nr. 11, 18, 28, 46 - 4 x 2200 lei - 8800 lei, oglindă de masă, nr. 14 - 1500 lei, oglindă - tumbă, nr. 19 - 1690 lei, raft pentru cărţi, nr. 25 - 500 lei, 3 divane pentru maturi, nr. 31 - 3 x 3250 lei - 9750 lei, tumbă pentru televizor, nr. 34 - 1350 lei, televizor „Alfa”, nr. 35 - 3400 lei, 19 scaune, nr. 36,44, 64, - 19 x 395 - 7505 lei, covor de podea 6x4, nr. 37 - 3690 lei, titan, nr. 38, - 2600 lei, vană mare, nr. 39 - 1199 lei, cuptor electric, nr. 41 - 2599 lei, set de mobilă de bucătărie, nr. 42, - 4999 lei, masă tumbă, nr. 43, - 675 lei, automobil Volga GAZ 24-10, nr. 45, - 13872 lei, frigider, nr. 47, - 4790 lei, cuier pentru haine, nr. 48, - 450 lei, porc de 2 ani, nr. 49, - 8876 lei, viţel de 3 ani, nr. 52, - 8999 lei, 3 găini, nr. 53, - 3 x 120 lei - 360 lei, păpuşoi 1000 kg, nr. 54, - 1000 kg x 4 lei/kg - 4000 lei, floarea soarelui 1000 kg, nr. 55, - 1000 kg x 8 lei/kg - 8000 lei, ulei floarea soarelui 40 litri, nr. 56 - 40 1 x 25 lei/l - 1000 lei, moară de tăiat sfeclă, nr. 59, - 1500 lei,

două scaune de bucătărie, nr. 63, - 2 x 100 lei - 200 lei, stropitoare, nr. 65 - 150 lei, divan, nr. 68, - 3250 lei, dulap de bucătărie, nr. 70, - 3200 lei, carton DVP 1,5/ 225. 23 foi, nr. 74 - 23 x 250 Lei - 5750 lei, foi de plastic 1,25 x 1.757 23 foi, nr. 75 - 23 x 356 lei - 8188 lei, anvelopă pentru tractor MTZ-80/ 15,5X38/ 1 buc, nr. 77 - 6250 lei, 2 anvelope pentru tractor/900 xl6/, nr. 78 - 2 buc. x 2768 lei/buc -5536 lei, 30 litri de alcool, nr. 79 - 30 1 x 100 lei/1 - 3000 lei, în total bunuri în sumă de 147428 lei.

Prin cererea de concretizare, a solicitat şi atribuirea în natură în posesie şi folosinţă varianta nr. 1 din Raportul de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2012 bunului imobil cu nr. cadastral 41482060245, după cum urmează: camera de locuit (7) cu suprafaţa 22,4 m.p., camera de locuit (8) cu suprafaţa 15,7 m.p., camera de locuit (9) cu suprafaţa 15,3 m.p., coridor (1) suprafaţa 6,5 m.p., veranda deschisă - 21,5 m.p, bucătărie de vară(2) cu suprafaţa de 45 m.p., anexă caldă(3) cu suprafaţa de 31,2 m.p., şură magazie (4) cu suprafaţa de 20,4 m.p., WC (10) cu suprafaţa de 1,4 m.p., fântână (I), poarta(II).

A solicitat atribuirea în natură Lidiei Dornean în posesie şi folosinţă varianta nr. 1 din Raportul de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2012 bunului imobil cu nr. cadastral 9 41482060245, după cum urmează: camera de locuit (2) cu suprafaţa 23,7 m.p., bucătărie (4) cu suprafaţa 15,3 m. p, odaie (5) cu suprafaţa 10,8 m. p, baie (6) cu suprafaţa 6,0 m. p, coridor (3) cu suprafaţa 7,2 m.p., veranda deschisă -21,5 m. p, garaj (1) cu suprafaţa 25, 4 m.p, şură magazie (6) cu suprafaţa de 34,7 m. p., şură (7) cu suprafaţa de 21,7 m. p., şură magazie (9) cu suprafaţa de 5,8 m.p., beci (5) cu suprafaţa 12,9 m.p., WC (8) cu suprafaţa 2,2 m.p.

A mai solicitat şi instalarea sa în bunurile imobile atribuite în posesie şi folosinţă conform Raportului de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2012 bunului imobil cu nr. cadastral 41482060245, obligarea Lidiei Dornean să restituie în natură bunurile proprietate personală, pe care le posedă şi foloseşte nelegitim şi anume televizor „Lux”, nr. 24 - 4500 lei, care a fost procurat după divorţ la 11 august 2005, antena parabolică, nr. 62 - 1800 lei, care a fost procurată la 23 septembrie 2005, moară de măcinat, nr. 58 - 1500 lei, confecţionată în luna septembrie 2005, încasarea de la Lidia Dornean costului bunurilor incendiate intenţionat la 07 iunie 2007, după cum urmează: 10 furtunuri de 5 m diametrul 50 mm la preţul de 5000 lei, 10 furtunuri de 20 m diametrul 50 mm la preţul de 20000 lei, 10 furtunuri de 20 m diametrul 50 mm la preţul de 20000 lei, 13 furtunuri de 6 m diametrul 10 mm la preţul de 624 lei, 20 de scânduri cu lungimea de 3 m 5x45 preţul 2250 lei, 25 de scânduri cu lungimea de 3 m 3,5X40preţul 2345 lei, 90 bucăţi de laţuri 4X4 lungimea 3,5 m la preţul de 1800 lei, 400 metri de cablu de aramă în două canale pentru lumină preţul 2200 lei, 200 metri de cablu de aramă în trei canale pentru lumină preţul 1500 lei, 200 metri de cablu de aramă în într-un canal pentru lumină preţul 2000 lei, 100 patroane pentru becuri la preţul de 1200 lei ,

12 lustre la preţul de 5040 lei, 10 becuri de 150 W la preţul de 60 lei, 20 becuri de 200 W la preţul de 140 lei, 20 de prize la preţul de 240 lei, 15 prize duble la preţul de 620 lei, 16 întrerupătoare duble la preţul de 944 lei, 40 întrerupătoare duble la preţ de 1360 lei, 10 unit.

de bandă de izolat la preţul de 520 lei, 10 cămaşă de iarnă la preţul de 2500 lei, 9 pulovere de iarnă 2250 lei, 12 cămaşă de vară la preţul de 1800 lei 6 perechi de pantaloni de iarnă - 1500 lei, 10 maiouri – 400 lei, 4 perechi de pantaloni - 400 lei, 6 perechi de pantaloni de iarnă - 630 lei, 8 perechi pantaloni de vară - 896 lei, 6 scurte de iarnă 986 lei, 8 scurte de vară 860 lei, 4 scurte de iarnă din pene - 2700 lei, 2 complete de liorci - 500 lei, 10 perechi de ciorapi de vară 70 lei, scurte de material impermeabil - 360 lei, perechi de ciorapi de iarnă - 240 lei, cuşmă de iarnă - 1800 lei, 6 chipiuri de vară - 520 lei, 4 perechi de încălţăminte de iarnă - 2400 lei, 2 perechi de valnici - 1200 lei, 4 perechi de pantofi de vară - 1600 lei, 6 perechi de încălţăminte de vară - 1350 lei, 3 perechi de mănuşi de iarnă - 450 lei, 5 genţi - 200 lei, 20 de foi de sticlă-3900 lei, 40 10 listuri de sticlă de 3 mm - 6400 lei, 80plăcuţe pentru sticlă - 800 lei, în sumă totală de 83955 lei.

A solicitat încasarea de la Lidia Dornean ½ din costul automobilului Vaz 24, cheltuielilor de judecată în sumă de 14132 lei, sumei de 1723 lei, care reprezintă ½ din costul raportului de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2012, sumei de 2500 lei, ce reprezintă ½ din costul cheltuielilor de la parovaia, amplasat în camera nr. 5, care va fi trecută în posesia şi folosinţa Lidiei Dornean.

Susţine că la 19 decembrie 2005, a fost deposedat de antena parabolică estimată la preţul de 3900 lei, 25 ianuarie 2006 - de 4 foi de carton presat estimat la preţul de 1000 lei, la 10 aprilie 2006 - de viţel, vârsta 3 ani cu o greutate de 600 kg estimat la un preţ de 8999 lei, un porc de 2 ani 6 luni greutatea de 500 kg la preţul de 8876 lei, la 24 martie 2007 - de 15 foi de masă plastică un preţ de 5340 lei, 3 anvelope de la remorcă la un preţ de 6990 lei, aţă la un preţ de 158 lei, usturoi 8 kg la un preţ de 360 lei, la 24 aprilie 2005 - de 15 foi de masă plastică la un preţ de 5340 lei, la 04 mai 2007 - de cablu de la antena parabolică cu o lungime de 20 metri la un preţ de 250 lei.

Afirmă că la 07 iunie 2007, a fost incendiată casa unde păstra următoarele bunuri despre care Lidia Dornean a cunoscut: 10 furtunuri de 5 m diametrul 50 mm la preţul de 5000 lei, 10 furtunuri de 20 m diametrul 50 mm la preţul de 20000 lei, 10 furtunuri de 20 m diametrul 50 mm la preţul de 20000 lei, 13 furtunuri de 6 m diametrul 10 mm la preţul de 624 lei, 20 de scânduri cu lungimea de 3 m 5 X 45preţul 2250 lei, 25 de scânduri cu lungimea de 3 m 3,5X40preţul 2345 lei, 90 bucăţi de laţuri 4 X 4 lungimea 3,5 m la preţul de 1800 lei, 400 metri de cablu de aramă în două canale pentru lumină preţul 2200 lei, 400 m de cablu de aramă în trei canale pentru lumină preţul 2200 lei, 200 m de cablu de aramă în într-un canal pentru lumină preţul 2000 lei, 100 patroane pentru becuri la preţul de 1200 lei, 12 lustre la preţul de 5040 lei, 10 becuri de 150 W la preţul de 60 lei, 20 becuri de 200 W la preţul de 140 lei, 15 prize la preţul de 240 lei15 prize duble la preţul de 620 lei, întrerupătoare duble la preţul de 944 lei, întrerupătoare duble la preţ de 1360 lei, 10 unităţi de bandă de izolat la preţul de 520 lei, 10 cămăşi de iarnă la preţul de 2500 lei, 9 pulovere de iarnă 2250 lei, 12 cămăşi de vară la preţul de 1800 lei, 6 perechi de pantaloni de iarnă - 1500 lei, 10 maiouri - 400 lei, 4 perechi de pantaloni - 400 lei, 6 perechi de pantaloni de iarnă - 630 lei,

8 perechi pantaloni de vară - 896 lei, 6 scurte de iarnă - 986 lei, 8 scurte de vară - 860 lei, 4 scurte de iarnă din pene - 2700 lei, 10 perechi de ciorapi de vară 70 lei, 3 scurte de material impermeabil - 360 lei, 6 perechi de ciorapi de iarnă - 240 lei, cuşmă de iarnă - 1800 lei, 6 chipiuri de vară - 520 lei perechi de încălţăminte de iarnă 2400 lei perechi de valnici 1200 lei, 4 perechi de pantofi de vară - 1600 lei, 11 6 perechi de încălţăminte de vară - 1350 lei, 3 perechi de mănuşi de iarnă - 450 lei, 5 genţi-200 lei, 20 de foi de sticlă – 3900 lei, 40 listuri de sticlă de 3 mm - 6400 lei, 80 de plăcuţe pentru sticlă - 800 lei. Subliniază că la 07 iunie 2007, i-au fost cauzate daune materiale în mărime de 83955 lei de către Lidia Dornean.

Menţionează că la 25 august 2009, i-au fost furate 10 foi de plastic la preţul de 2300 lei, 6 listuri de carton presat - 1500 lei, la 01 februarie 2009 - 4 anvelope 900x16 - 9320 lei, două camere de la MTZ 80 la preţul de 1500 lei, la 28 decembrie 2009 - două anvelope de la MTZ 80 la preţul de 12500 lei, 20 camere de la remorcă 7200 lei, 25 camere 900 x 20, 8750 lei, 7 camere 15,5x38 - 5250 lei, 4 discuri- 3544 lei, 4 anvelope de la remorcă fost în lucru - 5200 lei, anvelopă cu disc GAZ 52 - 3540 lei, 2 ţepfe de la peredoc MTZ 80 - 100 lei, pompa NŞ 32 A-3 -1020 lei, raspredeliteli P75-3-023 la 1450 lei, la 15 martie 2006 - motor de la tractor MTZ 80 – 45274 lei, puscaci PD - 10 10960 lei, 4 anvelope de la VOLGA 3999 lei, 100 de la plug 21128 lei, 2 completuri de chei 1360 lei, complete de chei de b 2700 lei, 2 complete de sfredele 500 lei, cu complete de liorci.

Mai indică că la 29 noiembrie 2007, i-au furat o bovină de 3 ani - 3300 lei, o bovină de un an 1300 lei, la 25 ianuarie 2008 - 32 bucăţi de lemn 20 X 25 de 2 m - 2100 lei, la 21 iunie 2008 - pulverizator 215 lei, de furtun 600 lei, 3 litri de şampon 160 lei, la 19 noiembrie 2008 - 24 b. lemn 20 x 25 la preţul 1350 lei, la 06 ianuarie 2009 - un butoi de 200 litri - 500 lei, un teschi 1100 lei, la 28 august 2009 - coliba de la câine - 250 leila 21 iunie 2008 - 28 naclădci de la frână 1188 lei, 50 bucăţi de feredo de la frână MTZ 80 - 700 lei, 4 lanterne de la remorcă 212 lei, 14 sticle de la lanterne de remorcă 284 lei. Relatează că la 30 mai 2009, au fost sustrase o tavă cu diametru 102 – 630 lei, 8 ţevi de 6 m diametru 40- 2392 lei, 15 ţevi diametru 32 - 2852 lei, 11 ţevi diametru 20 - 1850 lei, la 03 ianuarie 2010 - o scurtă de piele 1550 lei, la 24 octombrie 2010 - lemn de 6 metri 25X30 - de 1800 lei, 5 bucăţi de lemn de 4 metri25X30 la preţul de 1700 lei.

bucăţi de lemn 2 m 25 X 30 la preţul de 800 lei. 16 buc. scândură lungimea de 5 m 24335 lei, 2 pomi de roadă la preţul de 600 lei, la 06 februarie 2011 - 3 bucăţi de lemn 2 m 30 X 35 preţul de 450 lei, o ţeava cu diametrul 100 lungimea 6 m - 630 lei, 4 bucăţi de lemn grosime 20 X 25 la preţul de 2200 lei. Susţine că din anul 2005 până în anul 2011, a fost deposedat de bunuri care îi aparţineau în valoare de două 224931 lei. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 30 iulie 2013 a fost admis capătul de cerere reconvenţională de modificare şi extindere a cerinţelor lui Leonid Dornean cu privire la scutirea parţială de la plata taxei de stat în mărime de 6747,95 lei.

La 04 octombrie 2013, prin cererea de concretizare a cerinţelor Lidia Dornean, Svetlana Dornean, Sorin Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru 12 Dornean, Stela Dornean au solicitat atragerea în calitate de intervenienţi a lui Sergiu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Dornean, excluderea din partajare a imobilul Lit. B în valoare de 10990.95 lei, Lit. Bl în valoare de 3389.79 lei, împărţirea averii – proprietate comună în devălmăşie a soţilor Dornean, acordându-le reclamanţilor toată averea mobilă, partajarea din imobil a casei lit. 2 cu preţul de 13.693 lei, Lit. 3 în valoare de 5383.02 lei şi lit. 6 - sărai în valoare de 5924.42 lei, lit. 5 - beci în sumă de 5080.12 lei, lit. 4-sarai în valoare de 1843.-09 lei, casă de locuit lit. 1 A – casă de locuit în valoare de 23731.49 lei, Lit. A. - casă de locuit în valoare de 60286.68 lei, lit. a - verandă deschisă în valoare de 3098.32 lei, lit. l - garaj în valoare de 7864.79 lei, în total valoarea gospodăriei (imobilului) este de 157546,44 lei, recunoaşterea ca proprietate comună a tuturor membrilor familiei şi de o partajat în 13 cote părţi ideale a câte 12119 lei sau pârâtul să primească în locul imobilului o sultă, iar reclamanţilor să le fie acordat imobilul în întregime.

Menţionează că în legătură cu faptul că în timpul procesului casa a fost incendiată din vina lui Leonid Dornean prejudiciul fiind de 79454 lei , solicită încasarea sumei de 67335 lei, formată din 79954 (prejudiciu) - 12119 lei (partea care revine din imobil) şi că averea mobilă, precum şi repararea prejudiciului morală cauzat Lidiei Dorneanu în sumă de 200000 lei, scutirea Lidiei Dornean de plata taxei de stat. Prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 04 octombrie 2013, a fost admisă parţial cererea Lidiei Dornean cu privire la atragerea în proces a intervenienţilor accesorii, antrenat în proces în calitate de intervenient accesoriu alături de reclamant Sergiu Dornean, menţionat că Silviu Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Dornean pentru a interveni în proces în calitate de intervenienţi depun cereri, în care demonstrează interesul intervenţiei.

La 10 decembrie 2013, Sergiu Dornean, Silviu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Guţu au depus cerere de chemare în judecată împotriva Leonid Dornean. În motivarea acţiunii au invocat că s-au născut în familia soţilor Lidia Dornean şi Leonid Dornean, care la momentul naşterii lucrau în colhoz, gospodăria fiind de tip colhoznică. Afirmă că deoarece condiţiile de trai erau grele, 11 copii în familie, la insistenţa mamei, colhozul a construit acestora o casă. Susţin că o parte din averea mobilă şi anume practic toată mobila din casă le-a fost donată din fondul naţional al copiilor, restul bunurilor mobile au fost agonisită cu ajutorul tuturor membrilor de familie. Menţionează că după divorţul părinţilor casa a fost incendiată din vina lui Leonid Dornean, fiind astfel cauzat un prejudiciu de 79454 lei.

Consideră că Leonid Dornean nu are dreptul la averea mobilă, o parte din avere a luat-o singur fără a fi finisat partajarea averii şi anume : antena parabolică - costul 2400 lei, televizor Polar 3200 lei, 4 vaci 16000 lei, 4 coase 750 lei, 2 anvelope mari pentru tractor 12000 lei, 120 kg de rachiu 6120 lei, 3 butelii de gaz 360 lei, furtunul pentru pompă 30 m - 1200 lei, 20 1 de ulei -500 lei, 2 maşini de 13 tocat carne 240 lei, maşină de făcut zahăr pudră 120 lei, 19 anvelope mici - 38000 lei,un strung de lemn -5000 lei, un ceaun de 30 1 - 350 lei, 2 semănători -460 lei, 4 topoare - 800 lei, ceaun din aluminiu cu capacitatea de 100 litri în sumă de 3500 lei, plug în sumă de 7000 lei, şişcorniţa în sumă de 3000 lei, piese pentru tractor în sumă de peste 30 000 lei,telefon -1800 lei, scânduri lemn - 1800 lei, ţevi de diferite măsuri peste 10000 lei, a cosit lucerna -12 600 lei,în total mai mult de 100000 lei.

Solicită atragerea lor în calitate de coreclamanţi, excluderea din averea mobilă floarea soarelui şi porumbul, deoarece au ars în timpul incendiului, Lit. B în valoare de 10990.95 lei, Lit. Bl în valoare de 3389.79 lei, recunoaşterea gospodăriei cu numărul cadastral 4148206245 ca gospodărie colhoznică şi comună a lui Lidia Dornean, Svetlana Dornean, Sorin Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sergiu Dornean, Silviu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Guţu, Leonid Dornean, partajarea averii mobile acordându-le Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Sorin Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sergiu Dornean, Silviu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Guţu toată averea mobilă şi anume: set de mobila de perete nr. 1 - 3500 lei, set de mobila moale nr. 2 (divan - 3200 lei §i 2 fotolii 2 x 2050 lei) -7300 lei, 2 mese tumbe nr. 4 - 2 x 675 lei - 1350 lei, doua mese nr. 67, 76 - 2 x 900 lei - 1800 lei, 19 scaune, nr. 5, 12, 21 -, 19 x 395 -7505 lei, covor persan 2 x 2, 2 x 2, 4 X 4 nr. 6, 15, 22 - 1 x 2000 lei, 1 x 2000 lei, 1 x 4000 lei - 8000 lei, material lungimea 30 m, nr. 7 - 1 m x 250 lei - 7500 lei, covor de podea 9x3, 4x4, 4x4, 2,5x2,5, nr. 16, 23, 30 - 2599 lei, 2100 lei, 2100 lei, 1645 lei - 8544 lei, divan pentru maturi 2 buc, nr. 10 - 2 x 3250 lei - 6500 lei,

oglinda tumba, nr. 13 - 1690 lei, tumba pentru televizor, 20 - 1350 lei, reşou electric pe ulei, nr. 26 - 1150 lei, dulap pentru haine, nr. 27 -3600 lei, fotoliu, nr. 32 - 2050 lei, dulap pentru vesela, nr. 33 - 3700 lei, aragaz, nr. 40 - 2499 lei, cuier pentru haine, nr. 48 - 450 lei, scornita, nr. 57 - 500 lei, butelie de plastic de 200 1, nr. 60 - 450 lei, 2 scaune de bucătărie, nr. 63 - 2 x 100 lei - 200 lei, bac de aluminiu de 40 1, nr. 66 - 566 Iei, plug - PLN-3, nr. 72 - 2500 lei, uşă nemontata, nr. 73 - 2000 lei, carton DVP 1,5/ 225. 46 foi, nr. 74 - 23 x 250 lei - 11100 lei, foi de plastic 1,25x1.757 23 foi, nr. 75 - 23 x 356 lei-16376 lei, 30 litri de alcool, nr. 79 - 30 1 x 100 lei/l - 3000 lei, televizor „Alfa”, nr. 35 - 3400 lei, 19scaune, nr. 36,44, 64, - 19 x 395 - 7505 lei, covor de podea 6x4, nr. 37-3690 lei, cuptor electric, nr. 41-2599 lei, set de mobilă de bucătărie, nr. 42-4999 lei casa tumba, nr. 43, - 675 lei, automobil Volga GAZ 24-10, nr. 45, - 13872 lei, frigider, nr 47, - 4790 lei, cuier pentru haine, nr.48, - 450 lei, moară de tăiat sfecla, nr. 59, - 1500 lei, 2 scaune de bucătărie, nr. 63, - 2 x 100 lei - 200 lei, stropitoare nr. 65, - 150 lei, divan, nr. 68, - 3250 lei, dulap de bucătărie, nr. 70, - 3200 lei, în total 162960 lei.

La fel, solicită şi atribuirea casei de locuit lit. 1 A în valoare de 23731,48 lei, A în valoare de 60286,68 lei, a 3634.46 lei, 1 în valoare de 7864,79 lei, lit. 2 cu preţul de 13.693 lei, Lit. 3 în valoare de 5383,02 lei şi lit. 6 - sărai, lit. 5 - beci în sumă de 11002 lei în valoare totală de 120212,41 lei, recunoaşterea proprietăţii comune a tuturor membrilor familiei, partajarea acesteia în 13 părţi în mod ideal, 14 atribuindu-le bunul întreg, iar pârâtului de-i apreciat o sultă în mărimea părţii din imobil şi anume de 92481ei, ceia ce constituie 1/13, precum şi scutirea de la plata taxei de stat în mărime de 3974 lei. Prin hotărârea Judecătoriei Edineţ din 03 martie 2014 a fost admisă parţial cererea Lidiei Dornean împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea bunurilor proprietate comună în devălmăşie, aflate în sat.

Trinca, raionul Edineţ, încasarea prejudiciului material, admisă parţial cererea reconvenţională a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la partajarea bunurilor în devălmăşie, instalare în casă şi înlăturarea obstacolelor. A fost partajată averea, proprietatea în devălmăşie a soţilor Lidia Dornean şi Leonid Dornean în natură, conform raportului de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2013, eliberat OCT Edineţ, ÎS „Cadastru” şi anume: din imobilul dislocat în sat. Trinca, r-nul Edineţ, atribuită Lidiei Dornean din varianta I partea II: Lit. A- casa de locuit: - camera de locuit nr. 2 ,cu S - 23,7m2, Lit. A1 anexa de locuit: - coridor nr. 3 cu S -7,2 m2 - bucătărie nr. 4 cu S-15,3 m 2 - odaie nr. 5 cu S-10,8 m 2 baie nr. 6 cu S -6,0 m, ½ parte din terasa cu pereţi Liter.

a cu S -10,75 m2 Liter. 1 - garaj cu suprafaţa de 25,4 m.p., Liter 6 - şură (magazie ) cu S - 34,7 m 2, Liter 7 - şură (magazie ) cu S - 21,7 m2 ,Liter 9 - şură (magazie ) cu S - 5,8 m, Liter 5-beci cu S-12,9 m.p., Liter 8- WC cu S - 2,2 m2.

A fost obligată Lidia Dornean de a bloca uşa dintre camera 2 şi camera 9, iar Leonid Dornean de a instala un perete despărţitor la mijlocul verandei lit. a, la distanţa de 4,3 m. A fost atribuită Lidiei Dornean din bunuri mobile: un set de mobilă de perete - l, set de mobilă moale - l, masă -2 buc, masă-tumbă -2 buc, scaune -21 buc, covoare persiene 3 buc, material 15 m, covor de podea - 9x3, 4x4, 6x4, divan pentru maturi - 3, divan copii - 4, oglindă tumbă – l buc, covor-1, etajeră - 1, cămin electric pe ulei - l, frigider „Iurizani” - 1, dulap pentru haine –l b,fotoliu - 1 buc, dulap pentru veselă - l, tumbă pentru televizor - l buc, televizorul de model „Ericsson”, aragaz-l buc, cuptor electric – l buc, 1000 kg de porumb, 1000 kg grâu, fărâmiţător (scornită) - l, moară de măcinat - l, butelie pentru gaz – l buc, scaune de bucătărie -2 buc, stropitoare-1, bac de aluminiu de 40 litri – l buc, dulap pentru bucătărie - l, uşă nemontată - 1, foi de masă plastică (1,25x1,75 )- 46, carton (DVP 1,5x2,25 ) - 46, anvelopă mare pentru tractor - l buc, anvelope mici pentru tractor- 10 buc, rachiu - 30 litri, din animale domestice : vacă – l, automobil de model „GAZ 2410” anul fabricării 1990 cu n/î EDAF 304 în sumă de 13872 lei cu încasarea de la Lidia Dornean în folosul lui Leonid Dornean a sumei de 6936 lei, ce constituie 1/2parte din preţul automobilului.

A fost atribuit lui Leonid Dornean din imobilul dislocat în sat. Trinca, r-nul Edineţ ( varianta I partea I): Lit. A casa de locuit: 1 coridor - 6,5 m, 7 cameră de locuit - 22,4 m, 8 cameră de locuit - 15,7 m, 9 cameră de locuit 15,3 m 2, ½ parte din terasa cu pereţi Liter a -10,75 m2, Liter. 2- bucătărie de vară -45m2, Liter 3 - anexa caldă - 31,2 m2, Liter 4 - şură (magazie ) -20,4 m2, Liter 10-WC -1,4 m2.

Au fost atribuite lui Leonid Dornean din bunuri mobile: masă - 2 buc, masă- tumbă - l buc, scaune -12 buc, covoare persiene 1 buc, material -15 m, covor de 15 podea - 4x4, 2,5 x2,5, divan pentru maturi - 2, oglindă tumbă – l buc, covor - l, tumbă - l, televizor „Alfa”, titan - l buc, vană mare - l, set de mobilă pentru bucătărie - l, cuier pentru haine - 1, 1000 kg de porumb, 1000 kg de grâu, moară de tăiat sfecla – l buc, butelie de masă plastică de 200 litri, scaune bucătărie -2 buc, dulap avariat -1 buc, anvelopă mare pentru tractor - l buc, anvelope mici pentru tractor-9 buc, rachiu -30 litri, din animale domestice: vacă - 1. A fost partajat sectorul de pământ în mărime de 0,69 ha din extravilanul (grădini) sat.

Trinca, r-nul Edineţ, atribuit Lidiei Dornean şi Leonid Dornean a câte 0,345 ha sector de pământ fiecare. A fost respins capătul de cerere a Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean, coreclamanţii Sergiu Dornean, Silviu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Guţu cu privire la încasarea prejudiciului moral în sumă de 200000 lei,ca neîntemeiat. A fost respins capătul de cerere a lui Leonid Dornean împotriva Lidiei Dornean şi Snejanei Dornean cu privire la încasarea prejudiciului material în sumă de 83955 lei pentru bunurile incendiate şi 2500 lei,ca neîntemeiate . A fost încasată de la Lidia Dornean în beneficiul lui Leonid Dornean cheltuielile de judecată în mărime de 15855 lei.

A fost încasată de la Leonid Dornean în beneficiul Lidiei Dornean prejudiciul material în sumă de 8180 lei, a fost respinsă în restul sumei, ca neîntemeiată. A fost instalat Leonid Dornean în camerele 1, 7, 8 şi 9 din casa de locuit (Lit. A) din sat. Trinca, r-nul Edineţ, obligată Lidia Dornean de a nu pune obstacole lui Leonid Dornean în realizarea dreptului de proprietate asupra acestui bun. A fost lăsată în folosinţă comună Lidiei Dornean şi Leonid Dornean : fântâna – Lit. - I, poarta metalică - Lit. II, gard - Lit. III. Au fost excluse din partajul averii: porcine - l ,viţel 1 ,păsări ( găini ), ulei de floarea soarelui, scaune avariate, televizorul de model „Lux”, antena parabolică cu tiunerul S 300, aparatul de sudat, strungul de lemn, 2 ceaune de aluminiu, pompa de apă, 300 litri de vin, Liter.

B - construcţie de bază, Liter. B1- anexă caldă,care-i aparţin Snejanei Dornean, terenul aferent casei de locuit cu S - 0,2923 ha din motivul neprezentării probelor şi terenul aferent casei cu S - 0,30 ha, ce aparţine Snejanei Dornean conform hotărârii irevocabile din 20 mai 2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 aprilie 2010. A fost respins capătul de cerere a Lidiei Dornean, Svetlanei Dornean, Veaceslav Dornean, Alexandru Dornean, Stela Dornean, Sorin Dornean, coreclamanţii Sergiu Dornean, Silviu Dornean, Suzana Dornean, Sorina Dornean, Snejana Dornean, Silvia Guţu împotriva lui Leonid Dornean cu privire la partajarea averii în 13 cote părţi ideale şi încasarea prejudiciului moral, ca neîntemeiat, a fost scutită Lidia Dornean şi Leonid Dornean de la achitarea taxei de stat în folosul statului, ca pensionari.

16 Prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 18 decembrie 2014 a fost admis apelul declarat de Leonid Dornean, casată hotărârea Judecătoriei Edineţ din 03 martie 2014 şi emisă o nouă hotărâre prin care a fost adjudecată în proprietatea privată a Lidiei Dornean din imobilul situat în sat. Trinca r-nul.

Edineţ, lit. A- casa de locuit: camera de locuit nr. 2, cu suprafaţa de 23,7 m. p., lit. A 1 anexa de locuit: coridor nr. 3 cu suprafaţa de 7,2 m. p., bucătărie nr. 4 cu suprafaţa de 15,3 m. p., odaie nr. 5 cu suprafaţa de 10,8 m. p., baie nr. 6 cu suprafaţa de 6,0 m. p., 1/2 parte din terasa cu pereţi lit. a cu suprafaţa de 10,75 m.p., lit. 1 garaj cu suprafaţa de 25,4 m. p., lit. 6 - şură (magazie cu suprafaţa de 34,7 m. p., lit. 7 - şură (magazie) cu suprafaţa de 21,7 m. p., lit. 9 şură (magazie) cu suprafaţa de 5,8 m. p., lit. 5 beci cu suprafaţa de 12,9 m. p., lit. 8 WC cu suprafaţa de 2,2 m. p, obligată Lidia Dornean de a bloca uşa dintre camera 2 şi 9, iar Leonid Dornean de a instala un perete despărţitor la mijlocul verandei lit. a, la distanţa de 4,3 m. A fost adjudecată în proprietatea lui Leonid Dornean în proprietate privată din imobilul situat în sat.

Trinca r-nul. Edineţ, 7 cameră de locuit – 22,4 m. p., 8 cameră de locuit – 15,7 m. p., 9 cameră de locuit – 15,3 m. p., ½ parte din terasa cu pereţi lit. a – 10,75 m. p., lit. 2 bucătărie de vară – 45 m. p., lit. 3 anexa caldă – 31,2 m. p., lit. 4 şură (magazie) – 20,4 m. p., lit. 10 WC – 1,4 m. p., fântâna şi garajul. Au fost excluse din partea dispozitivă a hotărârii următoarele fraze „A exclude din partajul averii: porcine - l, viţel 1, păsări (găini), ulei de floarea soarelui, scaune avariate. A exclude din partajul averii mobile: televizorul de model „Lux”, antena parabolică cu tiunerul S 300, aparatul de sudat, strungul de lemn, 2 ceaune de aluminiu, pompa de apă, 300 litri de vin. Se exclude din partajul averii: Lit. B –construcţie de bază, Lit. B 1- anexă caldă, care-i aparţin Snejanei Dornean.

Se exclude din partajul averii în devălmăşie terenul aferent casei de locuit cu suprafaţa de 0,2923 ha, din motivul neprezentării probelor şi terenul aferent casei cu suprafaţa de 0,30 ha, ce-i aparţine Snejanei Dornean conform hotărârii irevocabile din 20 mai 2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 aprilie 2010”, în rest, a fost menţinută hotărârea fără modificări, încasată în beneficiul lui Leonid Dornean de la Lidia Dornean cheltuielile de judecată în sumă de 3799 lei La 09 martie 2015, Leonid Dornean a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, invocând dezacordul cu decizia recurată, considerând-o ilegală şi neîntemeiată. Susţine că instanţa de apel a omis să se expună asupra suplimentului la apel.

Astfel, consideră că erorile comise nu pot fi corectate de către instanţa de recurs, ci urmează a fi trimisă cauza la rejudecare. Afirmă că conform cererii de modificare şi extindere la cererea reconvenţională din 30 iulie 2013, a solicitat ca să-i fie atribuite bunuri în natură atât lui, cât şi Lidiei Dornean în baza actului din 14 septembrie 2005, efectuată de o comisie competentă prin care au fost înscrise bunurile proprietate comună în devălmăşie a soţilor. Menţionează că a indicat bunurile mobile şi valoarea lor. Astfel, urmau să-i fie atribuite în natură bunuri mobile cu valoarea totală de 148002 lei, iar Lidiei 17 Dornean urma să fie atribuite în natură bunuri mobile cu valoarea totală de 148002 lei, în cazul dat, sulta pe care urma să o achite Lidiei Dornean, reprezintă 574 lei.

Constată că prima instanţă, atribuind bunurile în natură lui şi Lidiei Dornean nu a aplicat prevederile art. 246 CPC şi nu a indicat în hotărâre contravaloarea lui şi dobânda de întârziere, determinată conform art. 619 din Codul civil, pe care urmează să o achite debitorul, chiar şi în lipsa vinovăţiei, dacă nu execută hotărârea în termen de 90 zile de la data când aceasta a devenit definitivă. Consideră că prima instanţă a atribuit în natură bunurile mobile proprietate comună în devălmăşie a soţilor, în sumă totală de 182409 lei, iar lui i-au fost atribuite bunuri mobile proprietate comună în devălmăşie a soţilor, în sumă totală de 90460 lei, fără a fi încasată din contul Lidiei Dornean în folosul său a unei sulte în mărime de 91949 lei.

Afirmă că prima instanţă a exclus din partajul averii comune proprietate comună a soţilor porcine - 1 şi viţel - 1, bunuri mobile înscrise în actul din 14 septembrie 2005 şi nu a luat în consideraţie probele din dosar, şi anume: procesul - verbal de cercetare la faţa locului din 10 aprilie 2006, efectuat de către sublocotenentul de poliţie. Susţine că raportul maiorului de poliţie din 12 aprilie 2006, indică că la faţa locului au fost depistate sacrificate un porc şi o bovină de către Veaceslav Dornean la indicaţia Lidiei Dornean. Relatează că conform scrisorii vice-ministrului al MAI, Vitalii Zubic din 24 decembrie 2007 despre furtul a două bovine din gospodărie şi neîntreprinderea măsurilor respective de către colaboratorii de poliţie, a fost informat că în procesul verificării faptelor sesizate s-a constatata că bovinele au fost luate de către fosta soţie Lidia Dornean şi fiul Veaceslav Dornean şi tăiate, carnea folosind-o în alimentaţie.

Astfel, pe faptul dat de către angajaţii comisariatului raional de poliţie Edineţ la 24 decembrie 2007, a fost înaintată propunere de a nu porni urmărirea penală, dar de pornit procesul contravenţional în temeiul art. 175 Codul contravenţional, cu remiterea procurorului raionului Edineţ.

Indică că prima instanţă a exclus din partajul averii în devălmăşie terenul aferent al casei de locuit cu S - 0,2923 ha din motivul neprezentării probelor şi terenul aferent casei cu S - 0,30 ha, ce-i aparţine Snejanei Dornean conform hotărârii irevocabile din 20 mai 2008, menţinută prin decizia Curţii de Apel Bălţi din 28 aprilie 2010. Menţionează că potrivit raportului de constatare a specialistului nr. 2 din 15 aprilie 2013, eliberat de OCT Edineţ, este indicat că la 22 martie 2004, a fost înregistrat bunul imobil nr. cadastral 41482060245, proprietar Leonid Dornean cu cota parte 1.0, precum şi indicate alte drepturi reale înscrise la 15 martie 2013 în baza hotărârii judecătoriei Edineţ din 20 mai 2009. Indică că din data devenirii irevocabile a hotărârii menţionate Snejana Dornean nu a pus în aplicare executarea hotărârii Judecătoriei Edineţ din 20 mai 2009 conform Codului de executare, nu a solicitat eliberarea titlului 18 executoriu în termenul general de prescripţie şi nu a înaintat-o spre executare în termen general de prescripţie - 3 ani.

Mai indică că instanţa de apel a omis să se expună în dispozitivul hotărârii contestate despre capătul de cerere cu privire la încasarea de la Lidia Dornean a sumei de 1723 lei, care reprezintă ½ din costul Raportului de constatare a specialistului nr. 2 m din 15 aprilie 2012. Consider că instanţa neîntemeiat a refuzat în satisfacerea cerinţei de a încasa 2500 lei, să fie obligată Lidia Dornean de a achita 2500 lei, sumă ce reprezintă ½ din costul cotelului de la parovaia, amplasat în camera nr. 5, care va fi trecută în posesia folosinţa Lidiei Dornean conform Raportului de constatare a specialistului nr. 2 din 15 aprilie 2012. Bunul dat este proprietate comună în devălmăşie, dar după partajul bunului imobil, bunul dat trece în proprietatea Lidiei Dornean, deoarece camera 5, unde el se află, i-a fost atribuită Lidiei Dornean.

Bunul dat este bun accesoriu şi urmează soarta bunului principal, astfel are dreptul la sultă în mărime jumătate din costul bunului. Consideră că instanţa de judecată în mod ilegal a încasat în beneficiul Lidiei Dornean prejudiciul material în sumă de 8180 lei cu titlu de reparaţie pentru incendiu. Conform actului spre incendiul din 07 iunie 2007, nu a fost constatată vinovăţia acestuia în incendiul dat, cauza incendiului fiind scurt circuit şi în act nu au fost constatate careva prejudiciu material şi bunuri distruse de incendiu. Remarcă că instanţa nu s-a expus nici asupra bunurilor de care a fost deposedat din anul 2005 şi până în 2011 în valoare de 140976 lei.

În aceeaşi zi, Leonid Dornean a depus o cerere de recurs suplimentară, invocând că prima instanţă la partajul bunurilor imobile – proprietate comună a soţilor a luat în consideraţie raportul de constatare a specialistului nr. 2 din 15 aprilie 2013 şi a decis să aplice la partaj I variantă şi să atribuie Lidiei Dornean varianta I partea a doua şi, respectiv - lui Leonid Dornean varianta I partea întâi. Afirmă că conform planului geometric privind stabilirea modului de folosinţă a construcţiilor din raportul de constatare al variantei I este specificat că fântâna şi poarta sunt atribuite părţii întâi, adică îi revin anume lui. Menţionează că prima instanţă fără careva explicaţii în motivare, în dispozitivul hotărârii, în mod arbitrar le-a atribuit în folosinţă comună.

Susţine că în raportul de constatare a specialistului nr. 2 din 15 aprilie 2013 şi care a servit temei pentru partajul bunurilor imobile proprietate comună în devălmăşie este indicat că spre soluţionare au fost înaintate două întrebări, inclusiv posibilitatea tehnică de partajare a sectorului de teren aferent a casei de locuit conform cotelor ½ şi ½. Astfel, potrivit capitolului III din raport, este posibilă (sunt prezentate două variante de stabilire a modului de folosinţă - planul geometric privind stabilirea modului de folosinţă al terenului şi planul geometric privind stabilirea modului de folosinţă al construcţiilor. Este adevărat că în raportul de constatare a specialistului nr. 2 din 15 aprilie 2013 există planurile geometrice privind stabilirea modului de folosinţă al terenului în două variante.

19 Consideră că prima instanţă era obligată să se expună asupra partajului sectorului de teren a câte ½ şi ½ cotă parte şi să atribuie în proprietate acestuia partea I din varianta I, iar Lidiei Dornean să atribuie partea a doua din varianta I, fapt care rezultă din aceea că varianta I al partajului sectorului de teren aferent este interdependentă cu varianta I al partajului casei de locuit. Mai indică că în şedinţa instanţei de apel a solicitat audierea a doi martori, care ar fi putut relata instanţei de judecată despre circumstanţele incendiului, dar instanţa de apel a hotărât să nu admită audierea martorilor.

Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 27 mai 2015 a fost ridicată de la examinare chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Leonid Dornean şi remisă la Curtea de Apel Bălţi pentru emiterea unei încheieri de corectare a greşelii strecurate în dispozitivul deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 decembrie 2014. Prin încheierea Curţii de Apel Bălţi din 21 iulie 2015 a fost corectată eroarea mecanică din dispozitivul deciziei Curţii de Apel Bălţi din 18 decembrie 2014, fiind înlocuite sintagmele „Lidiei Dornean i se adjudecă Vi parte din terasa cu pereţi Liter a cu suprafaţa 10,75 m. p.” şi sintagma „Lui Leonid Dornean i se adjudecă Vi parte din terasa cu pereţi Liter a cu suprafaţa 10,75 m. p.” cu sintagmele „Lidiei Dornean i se adjudecă ½ parte din terasa cu pereţi Liter a cu suprafaţa 10,75 m. p.” şi „Lui Leonid Dornean i se adjudecă 1/2 parte din terasa cu pereţi Liter a cu suprafaţa 10,75 m. p.”.

La 17 septembrie 2015, Leonid Dornean a depus recurs suplimentar, în care a invocat că prin decizia nr. 02/4 din 20 august 2011, consiliul sătesc Trinca a efectuat actul de executare a hotărârii Judecătoriei Edineţ din 20 august 2011, care a fost contestată în ordine de contencios administrativ la Judecătoria Edineţ. Susţine că prin decizia nr. 03/2 din 14 august 2015, Consiliul sătesc Trinca a anulat propria decizie nr. 02/4 din 20 mai 2011 cu privire la titlul executoriu din 24 martie 2011, ca act administrativ lovit de nulitate absolută.

Menţionează că prin încheierea Judecătoriei Edineţ din 19 august 2015 a fost admis renunţul la acţiune a lui Leonid Dornean împotriva Consiliul sătesc Trinca cu privire la anularea deciziei nr. 02/4 din 20 mai 2011, pe motiv că Consiliul sătesc Trinca a anulat propria decizie, legată de executarea hotărârii Judecătoriei Edineţ din 20 mai 2008. Remarcă că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel, în mod ilegal, au constatat precum că terenul aferent casei de locuit cu S - 0,30 ha trebuie de exclus din bunurile care aparţin soţilor Dornean ca proprietate comună în devălmăşie, fie lui Leonid Dornean ca proprietate personală. Afirmă că în Registrul Bunurilor Imobile este indicat anume el ca proprietar.

Indică că a expirat termenul general de prescripţie de 3 ani pentru executarea unei hotărâri judecătoreşti, chiar şi cu caracter irevocabil. Consideră că instanţele ierarhic inferioare au atentat la un principiu fundamental al dreptului civil, garantat de art. 6 CEDO şi anume, principiul securităţii raporturilor juridice . 20 În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei recurate a fost expediată în adresa părţilor la 11 februarie 2015, fapt confirmat prin scrisoarea de însoţire (f. d. 147), fiind recepţionată de către recurent la 13 februarie 2015, fapt confirmat prin avizul de recepţie (f. d. 149). Astfel, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul în termenul legal.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) şi (3) ale aceluiaşi articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabileşte că săvârşirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanţa de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanţa judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră că recursul declarat de Leonid Dornean, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanţa de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secţiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie reiterează şi faptul că procedura admisibilităţii constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) şi (4) CPC.

Aici, completul Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie relevă că conform jurisprudenţei CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Leonid Dornean, asemenea aspecte nu se regăsesc. 21 Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Leonid Dornean ca inadmisibil. În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, dispune: Recursul declarat de Leonid Dornean se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă. Preşedinte, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Valentina Clevadî Oleg Sternioală 22

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.