2ri-250/15 — Separarea bunurilor imobile din masa debitoare

prima instanţă: A. Doga dosarul nr. 2ri-250/15 DECIZIE 04 noiembrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan Liliana Catan Vladimir Tumofti Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de către Ivan Bria şi Maria Bria, reprezentaţi de avocatul Alexandru Grosu în pricina civilă la cererea lui Ivan Bria şi a Mariei Bria împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate cu privire la separarea bunului imobil din masa debitoare şi anularea sechestrelor şi interdicţiilor aplicate pe bunul imobil, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 15 iunie 2015, prin care cererea a fost respinsă, c o n s t a t ă: La 27 ianuarie 2015, Ivan Bria şi Maria Bria au depus cerere împotriva SRL „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate cu privire la separarea bunului imobil din masa debitoare şi anularea sechestrelor şi interdicţiilor aplicate pe bunul imobil.

În motivarea cererii a indicat că la 01 februarie 2012, între ei şi SRL „Covcons Grup” a fost încheiat contractul de investiţii nr. 50, conform căruia ultima urma să le transmită în proprietate garajul pentru parcare auto nr. 27, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd. Decebal,80/1, mun. Chişinău. Menţionează că ei şi-au executat în volum deplin obligaţia contractuală corelativă privind achitarea preţului bunului imobil în sumă de 12000 Euro şi 20000 lei, fapt confirmat prin dispoziţiile de încasarea a numerarului şi bonul fiscal din aparatul de casă. Susţin că întru executarea obligaţiilor contractuale izvorâte din contractul enunţat, la 15 martie 2012, ei şi pârâta au semnat actul de primire-predare a garajului nr. 27 şi au primit planul geometric.

Afirmă că prin semnarea actului de primire-predare, ei au intrat în posesia şi folosinţa bunului imobil şi, prin urmare, au obţinut dreptul la separarea bunului din masa debitoare şi dreptul la înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a dreptului de proprietate. Invocă că la 17 martie 2011, în Registrul bunurilor imobile a fost înregistrat procesul-verbal de recepţie finală nr. 175 din 09 martie 2011, conform căruia a fost dat în exploatare blocul locativ cu nr. cadastral 0100105.299.01, în care este amplasat bunul imobil solicitat spre separare, însă ei au fost puşi în imposibilitate de a-şi înregistra dreptul de proprietate asupra bunului imobil din cauza multiplelor sechestre, interdicţii şi restricţii aplicate pe acest bun imobil, înregistrate în Registrul bunurilor imobile.

Prin urmare, solicită separarea din masa debitoare a SRL „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate a bunului imobil – garaj pentru parcarea auto nr. 27, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m.p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd. Decebal,80/1, mun. Chişinău şi transmiterea acestuia în proprietatea lor, cu dispunerea înregistrării bunului separat în Registrul bunurilor imobile, precum şi anularea tuturor sechestrelor şi interdicţiilor aplicate pe bunul imobil – garaj pentru parcarea auto nr. 27, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m.p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd. Decebal,80/1, mun. Chişinău. Prin hotărârea Curţii de Apel Chişinău din 15 iunie 2015 cererea a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

La 01 iulie 2015 şi 30 iulie 2015, Ivan Bria şi Maria Bria reprezentaţi de către avocatul Alexandru Grosu au declarat recurs împotriva hotărârii primei instanţe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii primei instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare. Recurenţii Ivan Bria şi Maria Bria reprezentaţi de către avocatul Alexandru Grosu, în motivarea recursului, au indicat că hotărârea primei instanţe este neîntemeiată, nemotivată şi emisă cu erori judiciare, care nu pot fi corectate de către instanţa de recurs. Menţionează că prima instanţă, la examinarea pricinii, nu a apreciat corect înscrisurile probatorii prezentate de către recurenţi, nu a aplicat corect normele de drept material şi a încălcat normele de drept procedural.

Susţine că prima instanţă a lezat dreptul recurenţilor la un proces echitabil, un drept fundamental garantat de art. 6 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Afirmă că la judecarea cauzei, recurenţilor nu le-au fost înmânate referinţele administratorului insolvabilităţii Roman Pelin, reprezentantului SRL „Covcons Grup” şi a reprezentantului intervenientului accesoriu, BC „Victoriabank” SA, cît şi înscrisurile prezentate de către aceştia, acceptate de instanţă şi anexate la dosar, astfel, instanţa a subminat dreptul fundamental al recurenţilor la un proces echitabil şi nu a asigurat participanţilor la proces respectarea principiilor de bază ale procesului civil prevăzute în art. art. 22, 25-27 CPC.

Invocă că judecarea cauzei a fost una formală şi foarte rapidă, deoarece a durat 30 de minute şi a fost petrecută în absenţa reprezentanţilor debitorului. Mai invocă că instanţa de insolvabilitate nu a motivat hotărârea prin prisma circumstanţelor importante şi probelor prezentate, care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, neexaminând, necontestând şi neanalizând raporturile juridice între investitor şi debitor, ci nu între SRL „Covcons Grup” şi BC „Victoriabank”SA. Menţionează că instanţa de insolvabilitate a aplicat eronat şi în mod neînţeles normele materiale/procesuale naţionale şi internaţionale garantate de Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi legislaţia în evoluţie a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

Susţine că după cum rezultă din actele cauzei recurenţii au încheiat cu debitor contractul de investiţii, care după natura sa juridică este un contract de antrepriză, translativ de proprietate, iar conform prevederilor pct. 2 al contractului menţionat, părţile au convenit asupra faptului că debitorul va executa şi va transmite investitorului locul de parcare subterană situată pe adresa: mun.Chişinău, bd. Decebal,80/1. Afirmă că pin înscrisuri anexate la dosar cu certitudine să stabileşte faptul că părţile, cât şi administratorul insolvabilităţii Roman Pelin au stabilit că investitorii au achitat integral lucrările efectuate şi bunul imobil comandat şi vândut prin contractul menţionat. Mai mult, prin probe se constatată faptul că între investitor şi debitor a fost semnat actul de predare-primire a parcării auto, prin care bunul imobil din bd.

Decebal,80/1, num. Chişinău a fost transmis investitorilor, pentru înregistrare la organul cadastral teritorial. Invocă că litigiului în cauza îi sunt aplicabile prevederile contractului antrepriză (investiţii), care, având caracter sinalagmatic, se caracterizează prin reciprocitatea drepturilor şi obligaţiilor, generează drepturi şi obligaţii corelative pentru fiecare parte şi, anume, debitorul s-a obligat să efectueze pe riscul său o anumită lucrare, iar investitorul s-a angajat să achite valoarea acestora în modul şi termenul stipulat în contract. Mai invocă că investitorul şi-a onorat obligaţiile asumate, prin achitarea integrală a preţului bunului, însă debitorul nu şi-a onorat obligaţia de a transmite bunul în proprietatea investitorului.

Astfel, conform art. 946 alin. (1) din Codul civil, prin contractul de antrepriză o parte (antreprenor) se obligă să efectueze pe riscul său o anumită lucrare celeilalte părţi (client), iar aceasta se obligă să recepţioneze lucrarea şi să plătească preţul convenit. Obiectul contractului de antrepriză poate fi atât producerea sau transformarea unui bun, cât şi obţinerea unor alte rezultate prin efectuarea de lucrări, or, conform prevederilor art. 572 din Codul civil, obligaţia trebuie executată în modul corespunzător, cu bună-credinţă, la locul şi în momentul stabilit. Respectiv, obligaţiile se consideră executate în mod corespunzător, dacă sunt respectate toate condiţiile prevăzute în actul din care au luat naştere.

Menţionează că conform art. 321 alin. (2) din Codul civil, în cazul bunurilor imobile, dreptul de proprietate se dobândeşte la data înscrierii în registrul bunurilor imobile, cu excepţiile prevăzute de lege, însă bunul imobil în litigiu nu a fost înscris în Registrul bunurilor imobile, întrucât asupra bunului menţionat a fost instituită ipotecă în baza contractului nr. 2573 din 25 februarie 2009, de unde rezultă că investitorii au fost privaţi de posibilitatea de a-şi înregistra dreptul său de proprietate asupra bunului imobil în cauză, or, conform prevederilor pct. 5.2.3 din contractul de investiţii, debitorul s-a obligat să nu greveze bunul imobil care reprezintă obiect al contractului citat fără acordul scris al investitorului.

Susţine că conform art. 666 alin. (1) din Codul civil, contractul este acordul de voinţă realizat între două sau mai multe persoane prin care se stabilesc, se modifică sau se sting raporturi juridice, iar conform art. 667 alin. (2) din Codul civil, părţile contractante pot încheia în mod liber, în limitele normelor imperative de drept, contracte şi pot stabili conţinutul lor. Contractele încheiate între părţi trebuie să se execute în modul la care părţile au ajuns la un acord de voinţă.

Orice modificare a clauzelor contractuale presupune încheierea unui acord de voinţă al părţilor în vederea modificării drepturilor şi obligaţiilor lor şi, ca şi contractul însuşi, se supune aceloraşi reguli de fond şi de formă, inclusiv se va respecta principiul autonomiei de voinţă al părţilor contractante, or, conform art. 668 alin. (1) din Codul civil, contractul încheiat legal obligă părţile nu numai la ceea ce au stipulat expres, dar şi la tot ceea ce rezultă din natura lui în conformitate cu legea, cu uzanţele sau cu principiile echităţii, iar conform alin. (3) din articolul citat, contractul poate fi modificat sau rezolvit numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor dacă legea nu prevede altfel.

Afirmă că conform art. 315 alin. (1) din Codul civil, proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului, iar conform art. 316 alin.(2) din Codul civil, dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. Invocă că astfel de prevederi sunt stipulate şi în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale. Consideră că circumstanţele importante pentru soluţionarea litigiului nu au fost constatate şi elucidate pe deplin, deoarece circumstanţele importante, pe care instanţa le consideră constatate, nu au fost motivate în hotărârea sa şi cele expuse în hotărârea atacată sunt în contradicţie cu circumstanţele pricinii şi ca urmare urmează a fi apreciate critic de către instanţa de recurs.

Prin referinţa depusă la 02 noiembrie 2015 BC „Victoriabank” SA a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe. Conform art. 8 alin. (1) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, hotărârile şi încheierile instanţei de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunţării şi numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Având în susţinere prevederile normei enunţate, la caz se constată că recurenţii Ivan Bria şi Maria Bria, reprezentaţi de către avocatul Alexandru Grosu, s-au conformat prevederilor legale şi au depus recursul la 01 iulie 2015, împotriva hotărârii Curţii de Apel Chişinău din 15 iunie 2015, în termen.

În conformitate cu art. 444 Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără înştiinţarea participanţilor la proces. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea hotărârii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărârea primei instanţe.

Pe parcursul judecării pricinii s-a constatat că la 27 ianuarie 2015, Ivan Bria şi Maria Bria s-au adresat în instanţa de insolvabilitate cu o cerere împotriva SRL „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate, prin care au solicitat separarea din masa debitoare a SRL „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate a bunului imobil – garaj pentru parcare auto nr. 27, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m.p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd. Decebal,80/1, mun. Chişinău şi transmiterea acestuia în proprietatea lor, cu dispunerea înregistrării bunului separat în Registrul bunurilor imobile, precum şi anularea tuturor sechestrelor şi interdicţiilor aplicate pe bunul imobil – garaj pentru parcarea auto nr. 27, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m. p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd.

Decebal, 80/1, mun. Chişinău. Instanţa de insolvabilitate, examinând cererea menţionată, a dispus respingerea acesteia ca fiind neîntemeiată. Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că concluzia instanţei de insolvabilitate este una întemeiată şi legală. În susţinerea opiniei enunţate, se reţine că conform art. 48 alin. alin. (1)-(3) din Legea insolvabilităţii nr. 149 din 29 iunie 2012, persoana care, în baza unui drept real sau personal, poate demonstra că bunul nu poate fi inclus în masa debitoare, nu este creditor chirografar. În acest caz, persoana înaintează administratorului insolvabilităţii/lichidatorului o cerere de separare a bunului din masa debitoare sau de partajare a patrimoniului din proprietatea comună deţinută împreună cu debitorul.

Persoana este obligată să indice în cererea menţionată la alin. (1) titlul în a cărui bază cere separarea sau partajarea masei debitoare, bunurile care urmează a fi separate sau partajate, evaluarea lor, locul unde se află, persoana care le deţine sau le administrează. În caz de refuz al administratorului insolvabilităţii/lichidatorului, instanţa de insolvabilitate, la cererea persoanei interesate, va stabili bunurile supuse separării sau partajării, calitatea de proprietar sau de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecăruia şi creanţele, născute din starea de proprietate comună, pe care coproprietarii le au unii faţă de alţii. Dacă se împarte o moştenire, instanţa va mai stabili datoriile transmise prin moştenire, datoriile şi creanţele comoştenitorilor faţă de defunct, sarcinile moştenirii.

Ca urmare, în interpretarea corectă a normelor suscitate, care reglementează modalitatea şi temeiurile de separare a bunurilor din masa debitoare, este de înţeles că pentru a solicita separarea unui bun din masa debitoare, solicitantul trebuie să demonstreze că deţine un drept real sau personal asupra bunului în cauză, precum şi să indice titlul acestui drept. La caz, prin prisma acestor prevederi legale, se constată că Ivan Bria şi Maria Bria au invocat drept temei de depunere a solicitării sale contractul de investiţii nr. 50 din 01 februarie 2012, încheiat cu SRL „Covcons Grup”, conform căruia ultima urma să le transmită în proprietate garajul pentru parcare auto nr. 22, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m. p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd.

Decebal, 80/1, mun. Chişinău, precum şi actul de predare-primire a garajului nr. 22 din 15 martie 2012. Conform art. 290 alin. (1) Cod civil, dreptul de proprietate și alte drepturi reale asupra bunurilor imobile, grevările acestor drepturi, apariția, modificarea şi încetarea lor sunt supuse înregistrării de stat. Iar reieşind din prevederile art. 320 alin. (2) Cod civil, dreptul de proprietate se poate dobândi în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărâre judecătoreasca atunci când aceasta este translativă de proprietate. Sub acest aspect, în raport cu dispoziţiile legale menţionate mai sus, consideraţiile instanţei de insolvabilitate sunt pertinente, aprecierea pornind de la ideea că nu este suficientă, pentru separarea bunurilor din masa debitoare, doar existenţa contractului de investiţii şi actului de predare-primire a bunului imobil.

Or, în această situaţie, necesar este de a fi confirmată deţinerea dreptului real sau personal a creditorului asupra bunului imobil, care presupune deţinerea dreptului de proprietate aspra bunului, dobândit în condiţiile legii, prin ocupaţiune, act juridic, succesiune, accesiune, uzucapiune, precum şi prin hotărâre judecătoreasca atunci când aceasta este translativă de proprietate. În speţă, însă, Ivan Bria şi Maria Bria nu au prezentat probe pertinente şi concludente, care ar confirma cu certitudine faptul că garajul pentru parcare auto nr. 22, cu nr. cadastral 0100105.299.01.064, cu suprafaţa de 17,4 m. p., situat la nivelul demisol al blocului locativ din bd. Decebal,80/1, mun. Chişinău, separarea din masa debitoare a cărui se solicită, le aparţine cu drept de proprietate, or după cum rezultă chiar din cererea depusă de solicitanţi, acest drept nu este înregistrat după ei în Registrul bunurilor imobile.

Ca consecinţă, este indubitabil că recurenţii nu au demonstrat că bunul imobil în litigiu nu poate fi inclus în masa debitoare a SRL „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate dar urmează a fi separat, deoarece dânşii nu au confirmat deţinerea dreptului real a lor asupra acestui bun În atare condiţii, se constată ca neîntemeiate argumentele invocate în recurs, inclusiv şi cel cu privire la faptul că înregistrarea dreptului de proprietate a fost imposibilă din considerentul că acest bun imobil a fost ipotecat în favoarea BC „Victoriabank” SA, or acest fapt în plus respinge deţinerea de către Ivan Bria şi Maria Bria a dreptului real asupra bunului imobil.

În contextul celor expuse, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţa de insolvabilitate temeinic şi legal a respins cererea recurenţilor cu privire la separarea bunului imobil din masa debitoare a SRL „Covcons Grup” ca fiind neîntemeiată, iar argumentele invocate de către recurenţi în cererea de recurs nu pot fi reţinute ca întemeiate. Distinct de cele menţionate, instanța de recurs conchide că hotărârea primei instanțe a fost adoptată în limitele competenței, reieşind din temeiul și obiectul acțiunii, cu aplicarea corectă a legii materiale care guvernează raportul juridic litigios, în cadrul judecării pricinii fiind create condiții obiective participanților la proces, întru realizarea drepturilor sale procedurale, fapt ce impune respingerea recursului şi menţinerea hotărârii primei instanţe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de către Ivan Bria şi Maria Bria, reprezentaţi de avocatul Alexandru Grosu. Se menține hotărârea Curții de Apel Chişinău din 15 iunie 2015 în pricina civilă la cererea lui Ivan Bria şi a Mariei Bria împotriva Societăţii cu Răspundere Limitată „Covcons Grup” în proces de insolvabilitate cu privire la separarea bunului imobil din masa debitoare şi anularea sechestrelor şi interdicţiilor aplicate pe bunul imobil, Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Valeriu Doagă Judecători Sveatoslav Moldovan Liliana Catan Vladimir Tumofti Ala Cobăneanu