Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Inadmisibil
Dosarul nr.
2rac-409/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
28 octombrie 2015
Părțile
ÎI Cerempei Marina vs SA Radiator
Pe scurt
Temeiurile declarării recursului

2rac-409/15 — Încasarea datoriei

Dosarul nr.2rac-409/15 Instanţa de fond: Judecătoria Buiucani, mun. Chişinău – judecător: G. Moscalciuc Instanţa de apel: CA Chișinău – judecători: B. Bîrca, E. Fistican, E. Clim ÎNCHEIERE 28 octombrie 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie În componenţă: Preşedinte judecătorul, Svetlana Filincova, Judecătorii Dumitru Mardari, Maria Ghervas, soluționînd chestiunea referitoare la admisibilitatea recursului declarat de către Întreprinderea Individuală „Cerempei Marina”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Cerempei Marina” împotriva Întreprinderii de producere a mărfurilor de larg consum „Radiator” SA cu privire la prelungirea termenului de valabilitate a contractului nr. 28.01 din 29 august 2013, obligarea executării contractului şi acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de producere a mărfurilor de larg consum „Radiator” SA împotriva Întreprinderii Individuale „Cerempei Marina” SA privind încasarea sumei, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2015, prin care a fost respins apelul declarat de către Întreprinderea Individuală „Cerempei Marina”, s-a menținut fără modificări hotărârea Judecătoriei Buiucani, mun.

Chişinău din 18 martie 2015, CONSTATĂ : La 06 ianuarie 2015 ÎI „Cerempei Marina” s-a adresat în instanţa de judecată cu cerere împotriva „Radiator” SA, solicitînd prelunguirea termenului de valabilitate a contractului nr. 28.01 din 29 august 2013, încasarea penalităţii în sumă de 6 750 lei, prejudiciului material în mărime de 114 750 lei, procentului de devalorizare 45 900 lei, venitului ratat în mărime de 114 750 lei. (f.d.1-3) 1 În motivarea acţiunii reclamanta a invocat că în baza procesului verbal din 21 iulie 2013 pîrîtul a recepţionat 450 de fotolii pentru reparaţie. În temeiul contractului nr. 28.1 din 29 august 2013, încheiat între ÎI „Cerempei Marina” şi „Radiator” SA, ultimul s-a obligat să repare în termen de 30 zile bunurile recepţionate.

ÎI „Cerempei Marina” a livrat materia primă pentru îndeplinirea lucrărilor de reparaţie: ţesetură şi foi din poliuretan. Din motiv că pîrîtul nu îşi îndeplinea obligaţiunile contractuale reclamantul a înaintat mai multe cereri, prin care solicita urgentarea executării lucrărilor. Ca răspuns i s-a comunicat că de către executor contractul nr. 28.1 din 29 august 2013 a fost reziliat. La 04 februarie 2015 ÎI „Cerempei Marina” şi-a concretizat cerinţele, solicitînd suplimentar încasarea costului materialelor transmise de 118 490 lei, prejudiciului material în baza pretenţiei Secţiei Cultură şi Turism a Consiliului r-nului Făleşti în mărime de 156 330 lei. (f.d.33) „Radiator” SA la 05 martie 2015 a depus acţiune reconvenţională împotriva ÎI „Cerempei Marina”, solicitînd încasarea sumei de 46 601 lei, ce constituie plata pentru depozitul fotoliilor şi a cheltuielilor de judecată în mărime de 1 398 lei.

(f.d. 58-59) Prin hotărîrea Judecătoriei Buiucani, mun. Chişinău din 18 martie 2015 s-au respins ca neîntemeiate cererea de chemare în judecată a ÎI „Cerempei Marina” şi acţiunea reconvenţională a „Radiator” SA. (f.d.103-107) Nefiind de acord cu soluţia primei instanţe, la 31 martie 2015 ÎI „Cerempei Marina” a contestat-o cu apel, solicitînd casarea acesteia cu remiterea cauzei la rejudecare în prima instanţă. În cadrul examinării cauzei în ordine de apel apelantul şi-a modificat cerinţele, solicitînd casarea actului de dispoziţie a primei instanţe cu emiterea unei noi hotărîri, prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2015 s-a respins apelul declarat de către ÎI „Cerempei Marina” şi s-a menţinut fără modificări hotărîrea primei instanţe.

(f.d.143-145) Nefiind de acord cu soluţia instanţei de apel, la 02 septembrie 2015 ÎI „Cerempei Marina”, a declarat recurs, solicitînd casarea hotărîrii primei instanţe şi a deciziei instanţei de apel cu emitera unei noi hotărîri, prin care acţiunea reclamantului să fie admisă integral. (f.d.147-155) În motivarea recursului recurenta şi-a exprimat dezacordul cu decizia instanţei de apel şi hotărârea primei instanţe, menţionând că acestea sunt ilegale, neîntemeiate şi emise cu încălcarea esenţială a normelor de drept material prevăzute de art. 432 alin. (2) lit. b) şi alin.(4) CPC. Conform prevederilor art. 434 alin. (1) CPC recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

2 Materialele cauzei atestă că decizia Curţii de Apel Chișinău a fost pronunţată la 17 iunie 2015, dar nu indică asupra datei expedierii deciziei motivate a instanţei de apel şi nici dovada recepţionării acesteia (f.d.143-145, 146). În circumstanţele expuse instanţa de recurs consideră că cererea de recurs depusă la 02 septembrie 2015 confirmă exercitarea dreptului de atac în termen. Examinînd temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele pricinii civile, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către ÎI „Cerempei Marina” este inadmisibil din următoarele considerente. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, Colegiul atestă că recurenta indică argumente ce ţin de dezacordul cu felul în care instanţele au apreciat înscrisurile probatorii şi au constatat circumstanțele cauzei.

Nu pot fi reţinute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece ţin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. În speţă, Colegiul menţionează că recursul în cauză conţine obiecţii de fapt şi de drept, care deja au fost obiect de studiere şi verificare de către instanţele ierarhic inferioare, primind o apreciere corespunzătoare. În consecință nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la soluţionarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenţiei, ori instanţa de apel a judecat cauza în limita probelor prezentate de recurent. Drept urmare se reţine că argumentele invocate în recurs nu pot constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, aşa cum formal invocă recurentul şi, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Recursul exercitat conform secţiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material şi procesual, verificîndu-se doar legalitatea deciziei, dar nu şi temeinicia în fapt. Potrivit prevederilor art. 432 alin.1 CPC părţile şi alţi participanţi la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esenţială sau aplicarea eronată a mormelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele 2 şi 3 ale aceluiași articol prevăd exhausiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. 4 stabilește că săvîrşirea altor încălcări decît cele indicate la al.

3 constituie temei de declarare a recursului doar în cazul şi în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluţionarea greşită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor şi libertăților fundamentale ale omului. 3 În conformitate cu art. 433 lit. a) CPC cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. 2), 3) şi 4). Totodată, potrivit jurisprudenţei CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situaţiei prezentate în cerere, pe cînd în recursul declarat de către ÎI „Cerempei Marina” asemenea aspecte nu se regăsesc.

Din considerentele menţionate instanţa de recurs ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către ÎI „Cerempei Marina” ca inadmisibil. Conform celor expuse, în temeiul art. 269-270, 432, 433, 440 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DISPUNE: Se consideră inadmisibil recursul, declarat de către Întreprinderea Individuală „Cerempei Marina”, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 iunie 2015, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Întreprinderii Individuale „Cerempei Marina” împotriva Întreprinderii de producere a mărfurilor de larg consum „Radiator” SA cu privire la prelungirea termenului de valabilitate a contractului nr. 28.01 din 29 august 2013, obligarea executării contractului şi acţiunea reconvenţională a Întreprinderii de producere a mărfurilor de larg consum „Radiator” SA împotriva Întreprinderii Individuale „Cerempei Marina” SA privind încasarea sumei.

Încheierea este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Dumitru Mardari Maria Ghervas 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.