Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Respins
Dosarul nr.
2r-380/15
Instanța
Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
Data
6 mai 2015
Părțile
Balan Petru vs ÎS Colegiul Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău
Pe scurt
Restituirea cererii de apel

2r-380/15 — Încasarea sumei ş.a.

Prima instanţă: Gh. Mîţu dosarul nr. 2r-380/15 Instanţa de apel: Iu. Cimpoi, N. Simciuc şi N. Craiu DECIZIE 06 mai 2015 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan şi Galina Stratulat examinând cererea de recurs declarată de Petru Balan în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Balan împotriva întreprinderii de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 c o n s t a t ă La 21 martie 2014 Petru Balan a depus cererea de chemare în judecată împotriva întreprinderii de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU” cu privire la repararea prejudiciului material rezultat din vătămarea sănătăţii în urma accidentului de muncă pentru perioada 01.07.2013-31.12.2014, cheltuielilor de tratament sanatorial, de ambulatoriu, de transport, şi îngrijirea parţial socială în mărime totală de 34101 lei şi a cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2015 s-a admis parţial acţiunea înaintată, s-a încasat din contul întreprinderii de stat

CHIŞINĂU” în beneficiul lui Petru Balan suma restantă de recuperare a prejudiciului material cauzat prin vătămarea sănătăţii în urma accidentului de muncă pentru perioada 01.07.2013-31.12.2014 în mărime de 30556 lei, cheltuielile de tratament sanatorial în sumă de 651 euro, convertiţi în lei moldoveneşti conform cursului oficial stabilit de Banca Naţională a Moldovei la data executării hotărârii, cheltuieli pentru îngrijirea parţial socială în sumă de 8823 lei şi cheltuieli judiciare de legalizare şi multiplicare a copiilor în sumă de 287.20 lei, s-a încasat din contul întreprinderii de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1559,77 lei.

La 11 februarie 2015 întreprinderea de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2015 1 solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanţe cu pronunţarea unei noi hotărîri prin care acţiunea înaintată să fie respinsă. La 06 martie 2015 Petru Balan a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2015 solicitând admiterea apelului, încasarea sumei respinse ilegal pentru medicamente în mărime de 3878 lei şi transport tur-retur la sanatoriu în mărime de 40 euro, scutirea de la plata taxei de stat pentru examinarea pricinii în ordine de apel şi respingerea cererii de apel declarate de întreprinderea de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ

La 19 martie 2015 Petru Balan a depus cererea de apel motivată împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău din 15 ianuarie 2015. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 s-a restituit cererea de apel depusă de Petru Balan ca depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de întreprinderea de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU”, s-a acordat apelatului termen pînă la data de 07.05.2015, ora 1030 pentru prezentarea apelului motivat, s-a explicat că dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească. Apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale, şi se va examina în fond, în caz contrar survin consecinţele de restituire a cererii de apel în temeiul art.369 din Codul de procedură civilă.

La 14 aprilie 2015 Petru Balan a declarat recurs împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii recurate şi repunerea în termen apelul nemotivat din 06 martie 2015 şi apelul motivat din 19 martie 2015. În motivarea recursului Petru Balan a menţionat că, instanţa de apel a interpretat eronat normele de drept procedural, fapt manifestat prin omisiunea de a constata că, apelul a fost depus în termenul legal, or termenul în interiorul căruia urmează a fi exercitată calea de atac, începe a curge din momentul în care i-a devenit cunoscută hotărârea motivată. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din următoarele motive.

În conformitate cu art.427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea. În conformitate cu art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă judecînd recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanţa verifică, în limitele invocate în recurs şi în baza referinţei depuse de către intimat, legalitatea hotărîrii atacate, fără a administra noi dovezi. Colegiul denotă că, Balan Petru în motivarea cererii de recurs declarate la 14 aprilie 2015 a invocat argumente de ilegalitate a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 doar în partea restituirii cererii de apel, pe care motiv instanţa de recurs consideră inoportun examinarea legalităţii încheierii recurate în partea în 2 care nu s-a dat curs cererii de apel declarate de întreprinderea de stat “COLEGIUL

Materialele pricinii atestă că, prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 s-a restituit cererea de apel depusă de Petru Balan ca depusă în afara termenului legal, iar apelantul nu a solicitat repunerea în termen, nu s-a dat curs cererii de apel depuse de întreprinderea de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU”, s-a acordat apelatului termen pînă la data de 07.05.2015, ora 1030 pentru prezentarea apelului motivat, s- a explicat că dacă apelantul îndeplineşte în termen indicaţiile din încheierea judecătorească. Apelul se consideră depus la data prezentării iniţiale, şi se va examina în fond, în caz contrar survin consecinţele de restituire a cererii de apel în temeiul art.369 din Codul de procedură civilă.

Colegiul reţine că instanţa de apel just a restituit apelul declarat de Petru Balan, deoarece cu certitudine s-a stabilit că, apelul a fost declarat peste termenul stabilit de art. 362 alin. (1) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu prevederile art. 362 alin. (l) din Codul de procedură civilă termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărârii dacă legea nu prevede altfel. Colegiul menţionează că, termenul înăuntrul căruia Petru Balan urma să exercite dreptul de apel împotriva hotărârii Judecătoriei Rîşcani mun. Chişinău este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii - 15 ianuarie 2015. Prin urmare, dat fiind faptul că recurentul a depus cererea de apel nemotivată la 06 martie 2015, pe cînd termenul de declarare a apelului a început a curge la 15 ianuarie 2015 şi a expirat la 16 februarie 2015, Colegiul concluzionează că Petru Balan a exercitat calea de atac în mod tardiv.

Astfel, conform art. 110 din Codul de procedură civilă termenul de procedură este intervalul stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia instanţa (judecătorul), participanţii la proces şi alte persoane legate de activitate trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un ansamblu de acte. Colegiul menţionează că, termenul de declarare a apelului se calculează nu de la momentul comunicării dispozitivului hotărârii, nu de la data depunerii cererii de întocmire a hotărârii integrale şi nici nu de la data comunicării hotărârii motivate, dar de la data pronunţării dispozitivului hotărârii. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen.

Astfel, pe motiv că Petru Balan au depus apel în afara termenului legal, precum şi nu au solicitat repunerea în termen a apelului în instanţa de apel, Colegiul consideră necesar să respingă recursul declarat.

Colegiul consideră relevantă jurisprudenţa CtEDO la examinarea cauzelor, în care Înalta Curte a reiterat că, prin neaducerea vreunui motiv pentru repunerea pîrîtului în termenul de prescripţie pentru efectuarea unui act procedural, instanţele judecătoreşti naţionale au încălcat drepturile reclamanţilor la un proces echitabil, prin urmare are loc violarea art. 6 § 1 al Convenţiei (Ceachir c. Moldova, nr. 3 11712 din 15 ianuarie 2008, § 47; Popov c. Moldova (nr.2), nr. 19960/04 din 06 decembrie 2005, § 53; Melnic c. Moldova, nr. 6923/03 din 14 noiembrie 2006, § 41-43) Astfel, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă în vederea restituirii apelului declarat, considerându-l declarat în afara termenului legal, or aprecierea cererii de apel ca fiind depusă în termen ar presupune în mod inevitabil la încălcarea procesului echitabil în sensul art. 6 § 1 din Convenţia Europeană pentru Drepturile Omului, precum a constatat CtEDO încălcarea dreptului la proces echitabil şi a securităţii raporturilor juridice de către instanţele judecătoreşti naţionale în cauza Ghirea v. Republica Moldova, nr. 15778/05, 26.06.2012.

Dreptul la o instanţă, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie presupune respectarea principiului preeminenţei dreptului. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere ca, atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că încheierea recurată este întemeiată şi legală, iar argumentul invocat de către Petru Balan este neîntemeiat, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie d e c i d e Se respinge recursul declarat de Petru Balan.

Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 aprilie 2015 în pricina civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Petru Balan împotriva întreprinderii de stat “COLEGIUL NAŢIONAL DE VITICULTURĂ ŞI VINIFICAŢIE DIN CHIŞINĂU” cu privire la repararea prejudiciului material şi încasarea cheltuielilor de judecată. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, Judecătorul: Valeriu Doagă Judecătorii: Sveatoslav Moldovan Galina Stratulat 4

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.