- Dosarul nr.
- 2rc-85/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 11 februarie 2015
- Părțile
- SC Iurs SRL vs SRL Perpetuum
- Pe scurt
- Termenul declarării apelului
2rc-85/15 — Rezilierea contractului de locațiune, încasarea sumei
Dosarul 2r-85/15 prima instanţă: Judecătoria Grigoriopol: N. Costin instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău: N. Vascan, E. Clim, Iu. Cotruță DECIZIE 11 februarie 2015 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Dumitru Mardari, Maria Ghervas, examinând recursul, declarat de către Societatea Comercială ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Comerciale ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Perpetuum” privind rezilierea contractului de locațiune, încasarea datoriei și cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată ”Perpetuum” împotriva Societății Comerciale ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată privind revendicarea bunului din posesie nelegitimă, împotriva încheierii Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2014, prin care a fost respinsă cererea Societății Comerciale ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată privind repunerea în termen de declarare a apelului și restituită cererea de apel, CONSTATĂ: La 27 septembrie 2012 SC ”Iurs” SRL s-a adresat cu cerere de chemare în judecată împotriva SRL ”Perpetuum”, solicitînd rezilierea contractului de locațiune nr.14/2011 din 03 septembrie 2011 cu restituirea bunului, încasarea datoriei restante în sumă de 35277 lei, penalității în mărime de 21576,59 lei, dobînzii de întîrziere în sumă de 1763,85 lei și a cheltuielilor de judecată.
(f.d.4-6) Ulterior, la 20 decembrie 2012 SRL ”Perpetuum” a depus o cerere reconvențională împotriva SC ”Iurs” SRL, solicitînd revendicarea construcției din aluminiu cu sticlă, amplasată în mun. Chișinău, șos. Hîncești 60/1 din posesia pîrîtului. (f.d.84-85) Prin hotărîrea judecătoriei Grigoriopol cu sediul în mun. Chișinău din 27 iunie 2014 s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată a SC ”Iurs” SRL. S-a admis acțiunea reconvențională a SRL ”Perpetuum” . S-a obligat SC ”Iurs” SRL să predea bunul-construcție din aluminiu cu sticlă în valoare de 672 euro, instalată în incinta bunului imobil situat în mun. Chișinău, șos. Hîncești 60/1. S-a încasat de la SC ”Iurs” SRL în beneficiul SRL ”Perpetuum” taxa de stat în sumă de 323 lei.
(f.d.134) Nefiind de acord cu soluția primei instanțe, SC ”Iurs” SRL la 06 august 2014 a depus cerere de apel, prin care a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, casarea hotărîrii judecătoriei Grigoriopol din 27 iunie 2014, cu emiterea unei noi hotărîri, prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată și respinsă ca neîntemeiată cererea reconvențională. (f.d.138) Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2014 s-a respins cererea SC ”Iurs” SRL privind repunerea în termen de declarare a apelului cu restituirea fără examinare a acestuia. (f.d.157-159) La 24 decembrie 2014 SC ”Iurs” SRL a depus cerere de recurs împotriva încheierii Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2014, solicitînd casarea integrală a încheierii și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de apel.
(f.d.165-166) În motivarea recursului a indicat că încheierea Curții de Apel Chișinău din 19 noiembrie 2014 este ilegală, neîntemeiată, fiind emisă cu aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural. Recurentul invocă că pentru ședințele de judecată din 17 iunie 2014 și 27 iunie 2014 reprezentantul SC ”Iurs” SRL nu a fost citat și la materialele cauzei nu există vreo dovadă a citării legale a acestuia. Mai mult ca atît avocatul, care a reprezentat interesele SC ”Iurs” SRL, nu le mai prestează servicii de asistență juridică. Suplimentar, recurentul a indicat că dispozitivul hotărîrii l-a recepționat la 07 iulie 2014. Depunînd cererea de apel la 06 august 2014, consideră că s-a încadrat în termenul legal de declarare a acestuia.
În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat, pasibil de a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel din considerentele ce urmează. Potrivit art. 427 lit. a) Cod de procedură civilă instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
Încheierea recurată este adoptată în conformitate cu normele de drept procedural şi cu aprecierea completă a tuturor probelor şi a circumstanţelor cauzei - motiv pentru care instanța de recurs o consideră legală şi întemeiată. În conformitate cu art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă instanţa de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelul a fost depus în afara termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanţa de apel a refuzat să efectueze repunerea în termen. Materialele cauzei atestă cu certitudine că SC ”Iurs” SRL la 06 august 2014 a declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Grigoriopol din 27 iunie 2014, în care a solicitat și repunerea în termenul de declarare a acestuia.
Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2014 a fost respinsă cerința privind repunerea în termen a cererii de apel și restituit.apelul. Conform prevederilor art.362 alin.(1) Cod de procedură civilă termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii, dacă legea nu prevede altfel. Astfel, termenul declarării apelului se calculează nu de la momentul comunicării dispozitivului hotărârii, nu de la data depunerii cererii de întocmire a hotărârii integrale, dar de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Respectiv, aceste prevederi legale sînt aplicabile atît pentru partea, care a fost prezentă la pronunțarea dispozitivului hotărîrii, cît și pentru partea care a fost absentă.
Din materialele dosarului și anume din procesul-verbal al ședinței de judecată, (f.d.132-133) rezultă că la pronunţarea dispozitivului hotărîrii primei instanţe din 27 iunie 2014 reprezentantul SC ”Iurs” SRL nu a fost prezent. Instanța de judecată a expediat copia dispozitivului hotărîrii la 01 iulie 2014 (f.d.137). Din cererea de apel și explicațiile reprezentantului apelantului, depuse în instanța de apel, rezultă că SC ”Iurs” SRL a recepționat actul de dipoziție a primei instanțe la data de 07 iulie 2014, în care i s-a explicat procedura şi termenul de atac al hotărîrii, care va curge de la data pronunţării dispozitivului hotărîrii. Prin prisma art. 362 alin. (3) în coroborare cu art.116 alin.(1) Cod de procedură civilă, repunerea în termenul de apel se face de către instanţa de apel atunci cînd persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de îndeplinire a unui act de procedură.
Argumentele recurentului precum că SC ”Iurs” SRL nu a fost citat și la materialele cauzei nu există nici o dovadă, care ar confirma citarea legală a acesteia, nu pot fi reținute, or instanța de apel corect a statuat că reprezentantul apelantului a participat în prima instanță în ședința de judecată din 23 decembrie 2013 și a fost informat contra semnătură despre data următoarei ședințe. (f.d.101) Just instanța de apel a remarcat și prevederile art.102, alin.(41) Cod de procedură civilă, potrivit cărora participanții la proces înștiințați în mod legal o dată, nu pot invoca necitarea lor pentru efectuarea actelor de procedură la o altă dată ulterioară. Mai mult ca atît, Colegiul reține că SC ”Iust” SRL în pricina civilă are calitatea de reclamant, cererea de chemare în judecată a fost semnată de directorul întreprinderii și în proces a fost asistată de un avocat ales, cu care are încheiat contract de asistență juridică.
La acest segment instanţa de recurs reţine şi jurisprudenţa Curţii Europene care reiterează că ţine de obligaţia părţilor de a lua măsurile necesare privind protecţia drepturilor sale de acces la justiţie (cauza Van Harn versus Germany, nr. 7557/03 din 11 septembrie 2007). Argumentul recurentului precum că au fost încetate raporturile juridice cu avocatul, care le-a reprezentat interesele, Colegiul îl apreciază critic, or SC ”Iurs” SRL, care este cea interesată în soarta soluţionării prezentului litigiu, urma să întreprindă măsurile necesare de a-și proteja drepturile sale de acces la instanţă prin întreprinderea măsurilor necesare, la intervale rezonabile de timp, cu privire la desfăşurarea procesului despre care avea la cunoştinţă, fapt însă ignorat de aceasta.
La caz, instanța de recurs mai reține și art.56 alin. (3) Cod de procedură civilă, conform căruia participanţii la proces sînt obligaţi să se folosească cu bună-credinţă de drepturile lor procedurale. În cazul abuzului de aceste drepturi sau al nerespectării obligaţiilor procedurale, se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia procedurală civilă. Astfel, instanţa de apel corect a aplicat dispoziţiile art. 369 alin. (1) lit. b) Cod de procedură civilă în vederea restituirii apelului declarat, considerându-l declarat în afara termenului legal. Or, termenul de 30 zile pentru depunerea apelului pentru apelant a expirat la data de 28 iulie 2014. Din considerentele menţionate şi având în vedere faptul că încheierea instanţei de apel este întemeiată şi legală, Colegiul civil comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine încheierea instanţei de apel.
În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 Cod de ptocedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Se respinge recursul declarat de către Societatea Comercială ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată. Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 19 noiembrie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societății Comerciale ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu Răspundere Limitată ”Perpetuum” privind rezilierea contractului de locațiune, încasarea datoriei și cererea reconvențională a Societății cu Răspundere Limitată ”Perpetuum” împotriva Societății Comerciale ”Iurs” Societate cu Răspundere Limitată privind revendicarea bunului din posesie nelegitimă Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.
Preşedintele completului, judecătorul Svetlana Filincova, Judecătorii Dumitru Mardari, Maria Ghervas,