- Dosarul nr.
- 2rhc-15/15
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 21 ianuarie 2015
- Părțile
- Grigoreva Tatiana vs SC Dione SRL
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rhc-15/15 — Anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor; excluderea din componenţa asociaţilor.
dosarul nr.2rhc-15/15 prima instanţă: R. Ţurcanu instanţa de apel: L. Popova, Sv. Caitaz, A. Doga instanţa de recurs: N. Clima, S. Novac, T. Vieru, L. Catan, O. Sternioală ÎNCHEIERE 21 ianuarie 2015 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Nicolae Clima, Judecătorii Valeriu Doagă, Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan, Nadejda Toma examinînd cererea de revizuire depusă de către Grigoriev Andrei, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de către Grigoriev Tatiana împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, la cererea de chemare în judecată a Procuraturii mun.
Chişinău în interesele Alexandrei Sineachina împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, la cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriev Andrei şi întreprinderea individuală „Milena-Grigoriev” cu privire la excluderea Alexandrei Sineachina şi Tatianei Grigoriev din componenţa asociaţilor societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată şi cererea reconvenţională a lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion şi Tozlovan Victor împotriva lui Grigoriev Denis, Sineachina Alexandra, societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, Grigoriev Andrei, Robu Elena, intervenienţi accesorii întreprinderea individuală „Milena-Grigoriev”, Camera Înregistrării de Stat şi notarul Maslova Galina cu privire la anularea proceselor verbale ale şedinţelor adunării generale a asociaţilor societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, prin care cererea de recurs declarată de Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion şi cererea de recurs depusă de către Grigoriev Andrei şi societatea comercială „Dione” societatea cu răspundere limitată, au fost respinse, recursul declarat de către Sineachina Alexandra,
a fost admis, cu casarea parţială a deciziei Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2013 şi admiterea parţială a acţiunii înaintate de către Grigoriev Tatiana (succesor în drepturi Grigoriev Denis) împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, acţiunea înaintată de Procuratura mun. Chişinău în interesele Alexandrei Sineachina împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, c o n s t a t ă: La data de 27 iulie 2007 Grigoriev Andrei şi Î.I.
„Milena-Grigoriev” au depus cerere de chemare în judecată împotriva Tatianei Grigoriev şi Sineachina Alexandra cu privire la excluderea asociaţilor din rîndurile asociaţilor firmei SC „Dione” SRL. În motivarea acţiunii Grigoriev Andrei şi Î.I. „Milena-Grigoriev” au invocat că Grigoriev Tatiana şi Sineachina Alexandra, fiind asociaţi ai firmei cu cota în capitalul social de cîte 1466 lei, ce constituie 2,932 %, nu au nici un interes şi nu doresc să participe la sporirea activităţii firmei, prin neparticiparea la şedinţele adunărilor generale a asociaţilor, dînsele împiedică soluţionarea unor chestiuni strategice pentru firmă.
Invocă că în perioada 2006-2007, de către administraţia SRL „Dione” au fost convocate mai multe Adunări generale ale asociaţilor SRL „Dione”, în cadrul cărora au fost puse în discuţie, s-au adoptat un şir de hotărîri, scopul cărora constă în dezvoltarea în continuare a firmei, astfel, chiar dacă Tatiana Grigoriev şi Sineachina Alexandra au primit mai multe invitaţii în scris, nu au participat la nici una din şedinţe convocate. Pe lîngă aceasta, Sineachina Alexandra în perioada octombrie 1997-februarie 2005 a activat în calitate de contabil-şef al SRL „Dione”, perioada în care au fost admise un şir de lacune în evidenţa contabilă a întreprinderii care au cauzat prejudicii materiale acesteia.
Astfel, în cadrul controlului de audit pentru perioada 2003-2005 , efectuat în baza deciziei adunării generale a asociaţiilor SRL „Dione” din 16 august 2006 , au fost depistate încălcări grave ale Codului Fiscal, Standardelor Naţionale de Contabilitate, Legii contabilităţii, planurilor de conturi al evidenţei economico-financiara a întreprinderii şi altele. Pe baza rezultatelor controlului, SRL „Dione” a fost supusă plăţilor impozitelor nevirate la buget şi amenzilor în sumă totală de 55540 lei. Grigoriev Andrei şi Î.I. „Milena-Grigoriev” şi-au întemeiat cerere de chemare în judecată privind excluderea din asociaţi pe prevederile art. 152-154 CC, Statutul firmei şi Regulamentul societăţilor economice din RM nr.500 din 10.09.1991.
Solicită Grigoriev Andrei şi Î.I. „Milena-Grigoriev” excluderea asociaţilor Tatiana Grigoriev şi Sineachina Alexandra din rîndurile asociaţilor firmei SC „Dione” SRL. Ulterior, Grigoriev Andrei şi Î.I. „Milena-Grigoriev” a depus cerere de chemare în judecată suplimentară prin care au solicitat de a obliga Camera Înregistrării de Stat să radieze din Registrul de Stat pe Tatiana Grigoriev şi Sineachina ca asociaţi ai firmei SC „Dione” SRL şi de a obliga Camera Înregistrării de Stat să efectueze modificări în documentele de constituire a firmei, în ceea ce priveşte redistribuirea cotelor. Prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 20 decembrie 2007, acţiunea a fost admisă integral.
La 30 octombrie 2008, Tatiana Grigoriev şi Alexandra Sineachina au declarat apel împotriva hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 20 decembrie 2007. Prin decizia Curţii de Apel Economică din 02 aprilie 2009, a fost admis apelul declarat de Tatiana Grigoriev şi Alexandra Sineachina, a fost casată hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 20 decembrie 2007, cu remiterea pricinii spre rejudecare în prima instanţă. La 30 octombrie 2008, Grigoreva Tatiana a depus cerere de chemare în judecată împotriva SC „Dione” SRL, intervenient accesoriu Camera Înregistrări de Stat cu privire la anularea proceselor-verbale ale adunării asociaţilor.
În motivarea acţiunii Grigoreva Tatiana a indicat că la 18 septembrie 1997 în cadrul adunării generale a asociaţilor SC „Dione” SRL, asociatul Grigoriev Vasile a transmis cota sa de participare în mărime de 20 % către Grigoriev Andrei, ceea ce şi a servit temei pentru modificarea contractului de constituire şi pct. 1.1 din statutul societăţii cu răspundere limitată „Dione”. Astfel, începînd cu data de 18 septembrie 1997, capitalul statutar al SRL „Dione” a constituit 8000 lei dintre care : - cota de participare în valoare de 1600 lei reprezintă aportul asociatului Grigoriev Andrei Filip respectiv 20% din capitalul statutar; - cota de participare în valoare de 800 lei - aportul asociatului Grigoreva Tatiana Eugeniu respectiv 10 % din capitalul statutar; - Sineachina Alexandra Ilie - 800 lei respectiv 10%; - Robu Elena Ion - 4800 lei respectiv 60% din capitalul statutar.
Potrivit procesului-verbal menţionat Grigoriev Vasile a fost exclus din lista fondatorilor SRL „Doine” , fiind numit în funcţia de director al societăţii Grigoriev Andrei. Grigoreva Tatiana consideră actul de cedare (transmitere) de către asociatul Grigoriev Vasile a cotei sale de participare către Grigoriev Andrei ca unul care contravine legislaţiei în vigoare, deoarece cota de participare în conformitate cu art. 21 din Codul familiei, constituie proprietate comună în devălmăşie a soţilor Grigoriev Vasile şi Grigorieva Tatiana. Transmiterea cotei de participare a avut loc în lipsa acordului scris a soţiei Grigorieva Tatiana. Mai indică Grigoreva Tatiana nerespectarea prevederilor pct.3.4 din Statutul firmei, care stabileşte că membrul firmei poate, cu acordul a celorlalţi asociaţi să cedeze cota sa (o parte) unuia sau cîtorva asociaţi ori unor terţe persoane.
Potrivit pct.79 din Regulamentul societăţilor economice din Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea de Guvern nr.500 din 10.09.1991 asociatul are drept să înstrăineze (să transmită, să vîndă) liber certificatul cotei sale de participare altui asociat al societăţii. Asociatul poate transmite certificatul cotei sale de participare terţelor persoane numai în cazurile dacă alţi asociaţi ai societăţii nu s-au folosit de drepturile lor preferenţiale în procurarea certificatului înstrăinat. Pîrîtul nu a respectat procedura legală de înstrăinare a certificatului cotei de participare şi anume dreptul preferenţial al asociaţiilor. Menţionează Grigoreva Tatiana, că la 02 noiembrie 2006 asociaţii ÎI „Milena Grigoriev” şi Grigoriev Andrei au convocat adunarea generală a asociaţiilor SRL „Dione” , la care s-a hotărît de a majora capitalul social al firmei „Dione” pînă la 34602,8 lei , din contul depunerilor unor noi cote de participare.
Ca urmare a majorării capitalului social ÎI „Milena Grigoriev” a devenit asociat cu cota de participare - 50,6%; Grigoriev Andrei - 41%; Grigorieva Tatiana - 4,2 %, Sineachina Alexandra - 4,2 %. De asemenea a fost împuternicit Grigoriev Andrei să perfecteze contracte de împrumut cu întreprinderi financiare în sumă de pînă la 5 milioane lei pe un termen de pînă la 10 ani, precum şi alte decizii, care în mod direct lezează drepturile şi interesele asociaţiilor. Ulterior, în cadrul şedinţei adunării generale a asociaţiilor din 16 august 2006 au fost luate hotărîri cu totalul de 63,34% din voturi, contrar prevederilor pct.91 din Regulamentul societăţilor economice din RM, conform căror respectivele chestiuni urmau a fi luate cu cel puţin 75% din numărul de voturi.
La dat de 26 februarie 2007 a avut loc adunarea asociaţiilor, la care din nou a fost mărit capitalul social conform aporturilor suplimentare pînă la 50 000 lei şi respectiv au survenit modificări în cotele de participare: - ÎI „Milena Grigoriev” - 35%; - Grigoriev Andrei - 59, 136 %; - Grigorieva Tatiana - 2,932%; - Sineachina Alexandra - 2,932%. Adunarea din 26.02.2007 a avut loc în lipsa asociatului Grigorieva Tatiana. Solicită Grigorieva Tatiana anularea proceselor-verbale a adunării generale a asociaţiilor SRL „Dione” din 26 februarie 2007, 28 noiembrie 2006, 16 august 2006, 18 septembrie 1997 şi repunerea părţilor la situaţia anterioară procesului verbal din 18 septembrie 1997 cu obligarea Camerei Înregistrări de Stat la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor.
La data de 18 noiembrie 2008, Procuratura mun. Chişinău în interesele lui Sineachina Alexandra a depus cerere de chemare în judecată împotriva SRL „Dione”, intervenient accesoriu Camera înregistrări de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării generale a asociaţilor SRL „Dione” din 18 septembrie 1997, 20 octombrie 1997, 16 august 2006, 28 noiembrie 2006, 26 februarie 2007 şi repunerea părţilor la situaţia anterioară procesului verbal cu obligarea Camerei înregistrări de Stat la efectuarea modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor. În motivarea acţiunii s-a invocat că nu a fost respectată procedura de transmitere/cedare a cotei de participaţie în capitalul statutar al SRL „Dione”, respectiv prin acesta au fost lezate drepturile asociatului Sineachina Alexandra.
Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din 18 martie 2009 pricina civilă a Tatianei Grigoreva împotriva SC „Dione” SRL, intervenient accesoriu Camera Înregistrări de Stat cu privire la anularea proceselor-verbale ale adunării asociaţilor şi pricina civilă a Procuraturii mun. Chişinău în interesele lui Sineachina Alexandra împotriva SRL „Dione”, intervenient accesoriu Camera înregistrări de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării generale a asociaţilor au fot conexate într-o singură procedură. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din 30 septembrie 2009, au fot conexate pricinile civile menţionate şi pricina civilă a lui Grigoriev Andrei şi Î.I.
„Milena-Grigoriev” împotriva Tatianei Grigoriev şi Sineachina Alexandra cu privire la excluderea asociaţilor din rîndurile asociaţilor firmei SC „Dione” SRL, într-o singură procedură. Prin încheierea Judecătoriei economice de circumscripţie din 22 aprilie 2010, a fost respinsă cererea Tatianei Grigoriev cu privire la atragerea în calitate de intervenienţi accesorii pe Bobeica Andrei, Bobeica Ion, Marina Tatiana şi Tozlovan Victor. La data de 29 mai 2010 a decedat reclamanta Grigoriev Tatiana, iar potrivit certificatului de moştenitor, succesor în drepturi a reclamantei este Grigoriev Denis, care a fost admis ca succesor în drepturi şi respectiv s-a modificat partea pe dosar.
În cadrul examinării pricinii reclamantul Grigoriev Denis prin cererea depusă la 26 iunie 2012 a concretizat cererea de chemare în judecată, solicitînd: - anularea procesului-verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997, prin care a fost introdus Grigoriev Andrei în cadrul asociaţilor SRL „Dione”; - anularea acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CÎS la 09 octombrie 1997; - anularea procesului-verbal al şedinţei din 20 octombrie 1997 a acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CIS la 18 noiembrie 1997; - anularea proceselor-verbale ale şedinţei adunării generale a asociaţilor SRL „Dione” din 16 august 2006, din 28 noiembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 06 iunie 2008 cu obligarea Camerei înregistrării de Stat la efectuarea corespunzătoare a modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor, repunerea părţilor în situaţia anterioară procesului verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997. La data de 09 octombrie 2012 Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana,
Bobeică Ion şi Tozlovan Victor au depus cerere reconvenţională prin care au solicitat: - recunoaşterea lui Robu Elena ca asociat fictiv din data de 26 iunie 1996 cu anularea procesului verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 26 iunie 1996 în partea includerii lui Robu Elena ca asociat al SRL „Dione” cu cota de 10 % (fiind asociat fictiv); - recunoaşterea nulităţii cererii de transmitere a cotelor părţi de la Bobeică Ion, Tozlovan Victor, Marina Tatiana şi Bobeică Andrei către Robu Elena, autentificată la data de 16 septembrie 1997 de către notarul de stat Galina Maslova; - anularea procesului verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997, prin care a fost introdus Grigoriev Andrei în cadrul asociaţilor SRL „Dione”; - anularea acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CÎS la 09 octombrie 1997; - anularea procesului verbal al şedinţei adunării generale a asociaţiilor din 20 octombrie 1997 şi acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CÎS la 18 noiembrie 1997; - anularea procesului verbal al şedinţei adunării generale a asociaţilor SRL „Dione” din 16 august 2006, 28 noiembrie 2006, 26 februarie 2007, 06 iunie 2008, cu obligarea Camerei înregistrării de Stat la efectuarea corespunzătoare a modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor,
privind repunerea părţilor în situaţia anterioară procesului verbal al şedinţei Adunării Generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997. În motivarea cererii reconvenţionale reclamanţii au indicat că prin hotărîrea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 18 aprilie 2006, menţinută prin decizia Curţii Supreme de Justiţie din 12 octombrie 2006, a fost admisă integral cererea de chemare în judecată a asociatului SRL „Dione” Grigoriev Andrei, fiind declarate nule procesul-verbal a adunării generale din 18 septembrie 1997 pe chestiunea determinării Elenei Robu ca asociat cu 60% din capitalul social şi acordul cu privire la modificările în documentele de constituire, înregistrate la Camera înregistrării de Stat la 09 octombrie 1997, declarat nul procesul-verbal a adunării generale din 20 octombrie 1997 şi acordul asociaţiilor cu privire la modificările în documentele de constituire, înregistrate la CÎS la 18 noiembrie 1997 şi excluderea Elenei Robu din membrii asociaţiilor SRL „Dione”.
Astfel, indică reclamanţii că s-a constatat că Robu Elena era un asociat fictiv şi nu avea dreptul să semneze procesele-verbale respective. Prin urmare, se evidenţiază necesitatea anulării procesului verbal nr. 1 din 1996, prin care a fost introdusă Robu Elena în calitate de asociat al SRL „Dione”. Menţionează reclamanţii că, în cazul în care Robu Elena era un asociat fictiv, nu sînt temei de semnare a cererii la data de 16 septembrie 1997 privind excluderea din SRL „Dione” cu transmiterea cotelor către Robu Elena, deoarece nu puteau fi transmise cotele din SRL către o persoană care era un asociat fictiv. Prin încheierea judecătoriei comerciale de circumscripţie din 19 aprilie 2012 pricina a fost strămutată după competenţă jurisdicţională materială la judecătoria Botanica mun.
Chişinău.
La 11 februarie 2013, Grigoriev Denis a depus cerere de concretizare a cererii de chemare în judecată prin care a solicitat: - recunoaşterea Elenei Robu ca asociat fictiv din data de 26 iunie 1996 cu anularea proceselor verbale în partea dată; - constatarea faptului referitor la componenţa SRL „Dione”; - anularea procesului-verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997, prin care a fost introdus Grigoriev Andrei în cadrul asociaţilor SRL „Dione”; - anularea acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CÎS la 09 octombrie 1997; - anularea procesului-verbal al şedinţei din 20 octombrie 1997 a acordului privind modificările în documentele de constituire a SRL „Dione” înregistrat la CIS la 18 noiembrie 1997; - anularea proceselor-verbale ale şedinţei adunării generale a asociaţilor SRL „Dione” din 16 august 2006, din 28 noiembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 06 iunie 2008 cu obligarea Camerei înregistrării de Stat la efectuarea corespunzătoare a modificărilor în registrul de stat al întreprinderilor, repunerea părţilor în situaţia anterioară procesului verbal al şedinţei adunării generale a SRL „Dione” din 18 septembrie 1997. Prin hotărîrea judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 14 martie 2013, cererea de chemare în judecată înaintată de Grigoreva Tatiana, cererea de chemare în judecată a Procuraturii mun. Chişinău în interesele Alexandrei Sineachina şi cererea reconvenţională a lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Tozlovan Victor şi Bobeică Ion au fost respinse ca neîntemeiate, iar cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena-Grigoriev” a fost admisă, s-a dispus de a exclude pe Sineachina Alexandra şi pe Grigoriev Denis, succesor legal a lui Grigoriev Tatiana din rîndurile asociaţilor SC „Dione” SRL, s-a încasat în mod solidar de la Sineachina Alexandra şi Grigoriev Denis în beneficiul lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena- Grigoriev” taxa de stat în sumă de 100 lei.
La 19 martie 2013, Grigoriev Denis a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 martie 2013. La 15 aprilie 2013, Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Tozlovan Victor şi Bobeică Ion au declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 martie 2013. La 15 aprilie 2013, Sineachina Alexandra a declarat apel împotriva hotărîrii judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 martie 2013. Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2013, au fost respinse ca neîntemeiate apelurile declarate de către Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion, Tozlovan Victor. A fost admis apelul declarat de către Grigoriev Denis şi Sineachina Alexandra.
A fost casată hotărîrea judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 martie 2013, în partea admiterii cererii lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena Grigoriev” privind excluderea lui Sineachina Alexandra şi Grigoriev Denis, succesor legal a lui Grigoriev Tatiana din rîndurile asociaţilor SC „Dione” SRL, emiţînd în această parte o nouă hotărîre de respingere a acţiunii ca fiind neîntemeiată. S-a casat respectiv hotărîrea şi în partea în care s-a dispus încasarea în mod solidar de la Grigoriev Denis şi Sineachina Alexandra în beneficiul lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena Grigoriev” a cheltuielilor pentru taxa de stat în sumă de 100 lei. În rest hotărîrea primei instanţe a fost menţinută fără modificări.
La 17 decembrie 2013, Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion, Tozlovan Victor au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi prin care cererea lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion, Tozlovan Victor să fie admisă integral, cererea lui Sineachina Alexandra să fie admisă integral, cererea lui Grigoriev Denis să fie admisă integral, iar în partea respingerii cererii de chemare în judecată a lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena Grigoriev” să fie menţinută decizia instanţei de apel.
Ulterior la 17 decembrie 2013, Sineachina Alexandra a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi prin care cererea lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion, Tozlovan Victor să fie admisă integral, cererea lui Sineachina Alexandra să fie admisă integral, cererea lui Grigoriev Denis să fie admisă integral, iar în partea respingerii cererii de chemare în judecată a lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena Grigoriev” să fie menţinută decizia instanţei de apel.
La data de 18 decembrie 2013, Grigoriev Denis a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea parţială a deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe cu emiterea unei hotărîri noi prin care cererea lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion, Tozlovan Victor să fie admisă integral, cererea lui Sineachina Alexandra să fie admisă integral, cererea lui Grigoriev Denis să fie admisă integral, iar în partea respingerii cererii de chemare în judecată a lui Grigoriev Andrei şi ÎI „Milena Grigoriev” să fie menţinută decizia instanţei de apel. Ulterior la data de 16 ianuarie 2014, Grigoriev Andrei şi societatea comercială „Dione” SRL au declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărîrii primei instanţe.
Prin decizia Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014 s-a respins cererea de recurs depusă de către Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion şi cererea de recurs depusă de către Grigoriev Andrei şi societatea comercială „Dione” societatea cu răspundere limitată. S-a admis cererea de recurs depusă de către Sineachina Alexandra şi cererea de recurs depusă de către Grigoriev Denis (succesor în drepturi a Tatianei Grigorieva). S-a casat parţial decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica mun.
Chişinău din 14 martie 2013, în pricina dată şi sa emis în partea casată o hotărîre nouă prin care: S-a admis parţial acţiunea înaintată de către Grigoriev Tatiana (succesor în drepturi Grigoriev Denis) împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor. S-a admis parţial acţiunea înaintată de Procuratura mun. Chişinău în interesele Alexandrei Sineachina împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor.
S-au anulat procesele verbale a Adunărilor generale a Asociaţilor firmei SRL „Dione” din 16 august 2006, din 28 noiembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 06 iunie 2008. S-au anulat înregistrările efectuate de către Camera Înregistrării de Stat în temeiul proceselor-verbale a Adunărilor generale a Asociaţilor firmei SRL „Dione” din 16 august 2006, din 28 noiembrie 2006, din 26 februarie 2007, din 06 iunie 2008 şi se anulează înregistrările efectuate de Camera Înregistrării de Stat în temeiul hotărîrii Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 20 decembrie 2007. S-a obligat Camera Înregistrării de Stat să efectueze modificările corespunzătoare în registrul de stat al întreprinderilor, cu repunerea părţilor în situaţia existentă la data de 05 iulie 2007, cu atribuirea cotelor corespunzătoare şi stabilirea asociaţilor SRL „Dione” în felul următor: ÎI „Milena-Grigoriev” – 35%; Grigoriev Andrei – 28,34%; Grigoriev Tatiana(succesor în drepturi Grigoriev Denis) – 18,33%; Sineachina Alexandra – 18,33%.
În rest decizia Curţii de Apel Chişinău din 17 octombrie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Botanica mun. Chişinău din 14 martie 2013, se menţin fără modificări. La 26 iunie 2014, Grigoreiv Andrei a depus cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, cerînd admiterea cererii şi casarea integrală a deciziei instanţei de recurs, cu trimiterea acţiunii la rejudecare. Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014, cererea de revizuire a lui Grigoriev Andrei a fost respinsă ca inadmisibilă.
La 23 septembrie 2014, Grigoriev Denis a depus o cerere prin care a solicitat explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, la compartimentul cum a fost prescrisă acţiunea, prin urmare instanţa de recurs urmează să dea o explicaţie, şi asupra efectului că Robu E. este un asociat fictiv tot urmează să explice urmările ce survin în cazul acesta Prin încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 19 noiembrie 2014, cererea lui Grigoriev Denis cu privire la explicarea deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, a fost respinsă. La 16 decembrie 2014, Grigoreiv Andrei a depus o nouă cerere de revizuire împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, cerînd admiterea cererii şi casarea integrală încheierii Curţii Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014 şi a deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, cu trimiterea pricinii la rejudecare.
În motivarea cererii de revizuire Grigoreiv Andrei a invocat că încheierea Curţii Supreme de Justiţie din 17 septembrie 2014 a fost emisă cu încălcarea normelor de drept material, iar concluzia de a anula procesele vernale ale adunării generale a Asociaţilor este incorectă, din care considerente încheierea urmează a fi revizuită, ca temei de revizuire Grigoreiv Andrei a invocat prevederile art. 449 li.b) şi c) CPC. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră cererea de revizuire neîntemeiată şi care urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibilă din următoarele considerente. Colegiul notează că motivele revizuirii sînt prevăzute limitativ de art.449 CPC.
Colegiul reţină că revizuentul invocă drept temei de revizuire lit. b) şi c) al articolului 449 CPC. În acest sens, Colegiul precizează că hotărîrea atacată prin intermediul revizuirii nu poate fi criticată în raport de materialul dosarului existent la data pronunţării acestei hotărîri, dar numai în baza unor împrejurări noi, necunoscute de instanţă la data pronunţării. Pe calea revizuirii nu se pune problema realizării unui control judiciar, ci a unei noi judecăţi, pe temeiul unor elemente ce au format obiectul judecăţii finalizată cu pronunţarea hotărîrii a cărei revizuire se solicită.
Pentru admiterea cererii de revizuire pe acest temei este important ca circumstanţele sau faptele date, existente obiectiv pînă la data pronunţării hotărîrii, să fie confirmate prin prezentarea unor probe concludente şi pertinente, să aibă importanţă esenţială pentru justa soluţionare a cauzei civile, adică să aibă putere decisivă asupra concluziei (hotărîrii) instanţei de judecată, să fie descoperite după ce hotărîrea judecătorească devine irevocabilă. Examinînd argumentele cererii de revizuire, Colegiul le apreciază drept declarative, iar dezacordul revizuentului cu decizia instanţei de recurs, relatarea situaţiei, în viziunea revizuentului, fără a indica vreun temei prevăzut de art. 449 CPC, face ca acesta să fie respins de către instanţă din considerentul că motivele indicate în dezacord nu se încadrează în prevederile normei precitate şi nu constituie temei de casare a deciziei.
Coroborînt cele expuse, Colegiul notează că argumentele susţinute de revizuent nu pot fi acceptate drept noi circumstanţe care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului. Mai mult, reiterează că revizuentul trebuie să probeze că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Prin urmare, Colegiul respinge argumentele revizuentului invocate întru susţinerea cererii de revizuire a deciziei instanţei de recurs prin prisma art. 449 lit. b) şi c) Cod de procedură civilă.
Totodată, Colegiul consideră imperios necesar să precizeze că unul din elementele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul stabilităţii raporturilor juridice, care înseamnă, inter alia, că o soluţie definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (cauza Roşca c. Moldovei, nr. 6276/02, § 24, din 22 martie 2005). Principiul securităţii raporturilor juridice presupune respectul faţă de principiul lucrului judecat (res judecata). Acest principiu insistă asupra faptului, că nici o parte la proces nu este în drept să solicite revizuirea unei hotărâri care este definitivă şi executorie, chiar şi în scopul reluării procesului de judecată şi o nouă soluţionare a cauzei. Competenţa Curţii Supreme de Justiţie este de a corecta lacunele în drept şi omisiunile justiţiei, şi nici într-un caz de a efectua o reexaminare.
Revizuirea nu trebuie tratată ca un recurs în anulare şi nici existenţa a două păreri asupra aceleiaşi probleme nu poate servi temei pentru reexaminare. Ca excepţie de la acest principiu se face în cazul în care reexaminarea este necesară în temeiul circumstanţelor fundamentale şi obligatorii. În consecinţă, admiterea cererii de revizuire în împrejurările reţinute va constitui incontestabil o încălcare a principiului securităţii raporturilor juridice(Popov (2) contra Moldovei, E. Duca contra Moldovei ş.a). În acelaşi timp, Curtea susţine că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa precum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului, o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante.
Din considerentele menţionate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire depusă de Grigoriev Andrei ca inadmisibilă. În conformitate cu art. 269-270, 453 al.(1) lit. a) şi 449 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, d i s p u n e Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de către Grigoreiv Andrei împotriva deciziei Curţii Supreme de Justiţie din 11 iunie 2014, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Grigoriev Tatiana împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, la cererea de chemare în judecată a Procuraturii mun.
Chişinău în interesele Alexandrei Sineachina împotriva societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, intervenient accesoriu Camera Înregistrării de Stat cu privire la anularea proceselor verbale ale adunării asociaţilor, la cererea de chemare în judecată depusă de Grigoriev Andrei şi întreprinderea individuală „Milena-Grigoriev” cu privire la excluderea Alexandrei Sineachina şi Tatianei Grigoriev din componenţa asociaţilor societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată şi cererea reconvenţională a lui Bobeică Andrei, Marina (Bobeică) Tatiana, Bobeică Ion şi Tozlovan Victor împotriva lui Grigoriev Denis, Sineachina Alexandra, societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată, Grigoriev Andrei, Robu Elena, intervenienţi accesorii întreprinderea individuală „Milena-Grigoriev”, Camera Înregistrării de Stat şi notarul Maslova Galina cu privire la anularea proceselor verbale ale şedinţelor adunării generale a asociaţilor societăţii comerciale „Dione” societate cu răspundere limitată.
Încheierea nu se supune nici unei căi de atac. Preşedintele şedinţei, Nicolae Clima judecătorul Judecătorii Valeriu Doagă Ala Cobăneanu Sveatoslav Moldovan Nadejda Toma