2rac-406/14 — Încasarea sumei şi dobânzii de întârziere

prima instanţă – D. Suşchevici dosarul nr. 2rac-406/14 instanţa de apel – N. Cernat, A. Pahopol, A. Gavriliţa DECIZIE 08 octombrie 2014 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas Ala Cobăneanu examinând recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Onix-JCV” în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Onix-JCV” împotriva Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014, prin care a fost respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Onix-JCV” şi menţinută hotărârea Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău din 22 octombrie 2013, prin care acţiunea a fost respinsă constată: La 11 martie 2011, SRL „Onix-JCV” a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „CRIS „Registru” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere. În motivarea acţiunii a indicat că la 23 februarie 2006 între ÎS „Registru” şi SRL „Onix-JCV” a fost încheiat contractul nr. 117 privind furnizarea produselor software, în baza cărui vânzătorul SRL „Onix-JCV” s-a obligat să transmită cumpărătorului Setul produse program „Monitorizarea realizării medicamentelor” şi ghidul utilizatorului pe CD-uri, iar cumpărătorul ÎS „Registru” s-a obligat să primească marfa şi să achite costul.

Menţionează că la 26 septembrie 2008 ÎS „CRIS „Registru” a înaintat societăţii demersul nr. 01/965 din 26 septembrie 2008 prin care: „în conformitate cu p. 1.1, p. 1.2 a contractului din 23 februarie 2006 „Furnizarea produselor software” dintre ÎS „CRIS „Registru” şi firma „Onix-JCV” SRL, a solicitat transmiterea în adresa Antreprenorului general, ÎS „CRIS „Registru”, 445 CD-uri (în conformitate cu datele oferite de Agenţia Medicamentului) cu ultima versiune (inclusiv versiunea lingvistică) de instalare a setului de produse de program SPP „MRM” şi Ghidul Utilizatorului”, garantând achitarea pentru produsele livrate.

1 Afirmă că la 30 septembrie 2008 SRL „Onix-JCV” şi pârâtul au încheiat contractul adiţional nr. 1 la contractul nr. 117 din 23 februarie 2006 privind furnizarea produselor software, referitor la vânzarea discurilor optice cu licenţă pentru ultima versiune (inclusiv versiunea lingvistică) de instalare a setului de produse de program SPP „MRM” şi Ghidul Utilizatorului. Preţul unui CD cu licenţă pentru produsul software SPP „MRM” a fost stabilit în pct. 3.1 în sumă de 5439 lei pentru o licenţă. Indică că conform prevederilor contractului, la 30 septembrie 2008 „Onix- JCV” SRL a transmis pârâtului în baza actului de predare-primire 445 CD-uri nominalizate cu numărul licenţei de la 0201290908 până la 0645290908. Susţine că în mai multe adresări a solicitat achitarea de către ÎS „CRIS „Registru” a costului pentru produsele livrate, care, însă au rămas fără răspuns.

Menţionează că prin demersul nr. 05/12 din 10 decembrie 2009 a solicitat de la ÎS „CRIS „Registru” achitarea datoriei în baza facturii nr. 30/12 din 10 decembrie 2009, iar prin demersul nr. 06/05 din 20 mai 2010 a somat pârâtul să achite datoria. Prin demersul nr. 05/12 din 07 decembrie 2010 a solicitat achitarea datoriei în baza facturii nr. 33/12 din 07 decembrie 2010 emisă de SRL „Onix-JCV”, iar prin demersul nr. D-41/12 din 21 decembrie 2010 a solicitat achitarea datoriei în baza facturii nr. 33/12 din 21 decembrie 2010. Relatează că la 21 ianuarie 2011, în temeiul pct. 10.2 al contractului nominalizat a trimis în adresa pârâtului reclamaţia nr. D-07/12, la care nu a primit nici un răspuns.

Invocă că ÎS „CRIS „Registru” nu a îndeplinit obligaţiunile contractuale prevăzute la pct. 2.2.2, 3.2, 3.3 din contract şi cele prevăzute de Lege, nu a achitat plata datorată pentru produsele livrate. Cu referire la prevederile art. 514 şi art. 668 Cod civil, susţine că de la pârât urmează a fi încasat în beneficiul SRL „Onix-JCV” plata datorată pentru produsele livrate în mărime de 2420355 lei. Cu referire la art. 619 alin. (1) Cod civil, indică că contractul şi contractul adiţional nominalizate nu sunt calificate ca contracte cu participarea consumatorului, în sensul art. 1 al Legii privind protecţia consumatorului, la caz fiind aplicabilă dobânda de 9 % peste rata dobânzii prevăzută la art. 585 Cod civil.

Remarcă că în conformitate cu prevederile pct. 3.4 al contractului nr. 117 din 23 februarie 2006, devenit pct. 3.3 ulterior semnării contractului adiţional nr. 1 din 30 septembrie 2008, pârâtul avea obligaţia să achite plata pentru produsele livrate în termen de 3 zile bancare din data prezentării facturii emise de SRL „Onix-JCV”, după semnarea actului de predare-primire, act care a fost semnat de către părţi la 30 septembrie 2008. Susţine că pentru perioada 14 decembrie 2009 – 10 martie 2011, în dependenţă de ratele procentuale pentru anumite perioade de timp, sumele dobânzii de întârziere constituie 411307,8 lei. Menţionează că perioada de neonorare a obligaţiei se consideră întreaga perioadă: de la scadenţă şi până la executarea ei, nefiind influenţată de adresarea în 2 instanţa de judecată, din care motiv îşi rezervă dreptul de a prezenta un calcul suplimentar la dobânda de întârziere până la executarea obligaţiei de către pârât.

Solicită încasarea de la ÎS „CRIS „Registru” în beneficiul SRL „Onix-JCV” a plăţii datoriei pentru produsele livrate în mărime de 2420355 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 411307,8 lei şi cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 50000 lei şi cheltuielile de judecare a pricinii pentru asistenţă juridică în mărime de 10000 lei. Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28 iunie 2011 au fost atraşi în calitate de intervenienţi accesorii: Ministerul Sănătăţii al RM, Agenţia Medicamentului şi Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor al RM (f. d. 52 vol. - IV). Prin încheierea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 28 septembrie 2011 a fost transmis dosarul nr. 2e-6787/11 după competenţă la Judecătoria Centru, mun.

Chişinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 20 decembrie 2011 a fost declinată competenţa şi strămutată cauza spre examinare conform competenţei jurisdicţionale în Judecătoria Rîşcani, mun. Chişinău. Prin încheierea Judecătorului Judecătoriei Rîşcani, mun. Chişinău din 21 martie 2012 procesul a fost suspendat şi dosarul înaintat Curţii de Apel Chişinău pentru soluţionarea conflictului de competenţă jurisdicţională. Prin încheierea Curţii de Apel Chişinău din 02 august 2012 a fost constatată competenţa Judecătoriei Centru, mun. Chişinău la judecarea în fond a cauzei şi pricina a fost remisă spre judecare în fond la Judecătoria Centru, mun. Chişinău.

La 21 noiembrie 2012, SRL „Onix-JCV” a depus cerere de concretizare a cerinţelor, prin care a solicitat încasarea de la ÎS „CRIS „Registru” în beneficiul SRL „Onix-JCV” a plăţii datorate pentru produsele livrate - în mărime de 2420355 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 1096492,83 lei şi cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 50000 lei şi cheltuielile de judecare a pricinii pentru asistenţă juridică în mărime de 10000 lei (f. d. 108-110 vol. IV). În susţinerea cererii, suplimentar menţionează că în baza contractului adiţional nr. 1 din 30 septembrie 2008, cumpărătorul a obţinut dreptul de a transmite prin intermediul Agenţiei Medicamentului CD-urile şi SPP „MRM”.

Afirmă că pentru perioada 14 decembrie 2009 – 21 noiembrie 2012, în dependenţă de ratele procentuale pentru anumite perioade de timp, sumele dobânzii de întârziere pentru aceste perioade constituie 1096492,83 lei: Totodată, îşi rezervă dreptul de a prezenta un calcul suplimentar la dobânda de întârziere până la executarea obligaţiei de către pârât. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 17 octombrie 2013 au fost respinse observaţiile asupra procesului-verbal al şedinţei de judecată din 09 octombrie 2013. Prin încheierea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 17 octombrie 2013 a fost respinsă cererea reprezentantului reclamantului, Vasile Constantinov cu privire la atragerea specialistului camerei de Comerţ şi Industrie a RM.

Prin hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 22 octombrie 2013 a fost respinsă acţiunea. 3 Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014 a fost respins apelul declarat de SRL „Onix-JCV”, reprezentat de avocatul Vasile Constantinov şi menţinută hotărârea primei instanţe. La 11 iunie 2014, SRL „Onix-JCV” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanţei de apel şi hotărârii primei instanţe şi trimiterea pricinii spre rejudecare. În motivarea recursului a invocat ilegalitatea deciziei recurate, susţinând că aceasta a fost emisă cu încălcarea esenţială a normelor de drept material, procedural şi de drept internaţional.

Afirmă că prima instanţă a încălcat un drept fundamental - accesul liber la justiţie, prevăzut de art. 20 al Constituţiei şi art. 6 al Convenţiei europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale. Indică că în sensul art. 6 alin. (1) al Convenţiei, instanţele judecătoreşti, trebuie, să indice cu suficientă claritate motivele pe care-şi întemeiază încheierile şi hotărârile, iar având în vedere caracterul determinant al concluziilor sale să precizeze noţiunile, ce implică o apreciere a faptelor supuse aprecierii. Susţine că instanţa de apel a încălcat esenţial procedura de judecare a apelului, stipulată la art. 373 CPC, a emis o eroare de procedură a judecării apelului, iar eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs.

Invocă că instanţa de apel nu s-a expus pe faptul că prima instanţă a încălcat esenţial normele de drept procedural prevăzute la art. 56 alin. (1), 60 alin. (2), 187 alin. (1), 203 alin. (1) CPC şi nu a admis pentru examinare în şedinţa de judecată cererea de concretizare a cerinţelor nr. 35810 din 21 noiembrie 2012 (f. d. 108-110, Vol. IV). Instanţa de apel în motivarea deciziei sale nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată.

Astfel, prima instanţă nu a aplicat prevederile: art. 56 alin. (1) CPC referitor la înaintarea cererilor de concretizare a pretenţiilor, art. 60 alin. (2) CPC referitor la drepturile procesuale ale părţilor la proces, art. 203 alin. (1) CPC referitor la soluţionarea cererilor şi demersurilor participanţilor la proces, art. 187 alin. (1) CPC referitor la conexarea pricinilor, art. 8 alin. (2) lit. a) Cod civil care trebuia să fie aplicată referitor la apariţia obligaţiilor civile din contracte şi din alte acte juridice, art. 606 alin. (3) Codul civil referitor la condiţiile aplicării situaţiei de forţă majoră, art. 1607 Codul civil şi prevederile art. 54, 55, 63 ale Legii privind dreptul de autor nr. 139 din 02 iulie 2010, art. 10 alin. (5) al Legii nr. 293 din 23 noiembrie 1994 (actual art. 11 alin. (2) al Legii privind dreptul de autor la remunerarea echitabilă nr. 139 din 02 iulie 2010. Menţionează că în decizia din 15 aprilie 2014 instanţa de apel constată, precum că la capitolul 11 din contractul nr. 117 din 23 februarie 2006 se prevede eliberarea de răspundere a părţilor în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale din motive independente de voinţa lor.

Însă la pct. 11.2 al contractului nominalizat (f. d. 8-11, 13, Vol. I) se prevede doar obligaţia ÎS „CRIS „Registru” de a compensa SRL „Onix- JCV” pierderile suportate în consecinţa intervenirii circumstanţelor de forţă majoră, dar în capitolul 11 al contractului nu sunt stipulate circumstanţe care ar prevedea eliberarea de răspundere a părţilor în cazul neexecutării obligaţiilor contractuale din motive independente de voinţa lor. 4 Consideră că concluzia instanţei de apel este contrară prevederilor reale a pct. 11.2 al contractului nr. 117 din 23 februarie 2006, nu corespunde probelor dosarului, astfel instanţa de apel constată fapte care nu sunt întemeiate pe probele dosarului.

Invocă că de către instanţa de apel nu au fost constatate şi nu au fost elucidate pe deplin circumstanţele importante pentru soluţionarea pricinii, nu s-a expus instanţa pe marginea încheierii nr. 2e-445/13 din 17 octombrie 2013 (f. d. 11, Vol. V) prin care prima instanţă a respins cererea de atragere a specialistului nr. 35124 din 07 octombrie 2013 (f. d. 216-221, Vol. IV), astfel creând obstacole în procedura de constatare şi elucidare pe deplin a circumstanţelor importante pentru soluţionarea pricinii. La fel, afirmă că instanţa de apel nu s-a expus referitor la neadmiterea ilegală de către prima instanţă pentru examinare în şedinţa de judecată a cererii de concretizare a cerinţelor nr. 35810 din 21 noiembrie 2012 (f. d. 108-110, Vol. IV), astfel nu au fost examinate circumstanţele referitoare la pretenţiile societăţii referitor la faptul că intimatul a încălcat un drept fundamental - dreptul de autor.

Cu referire la prevederile art. 373 CPC, susţine că Curtea de Apel Chişinău nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate în cererea de apel depusă de societate. De asemenea, indică că instanţa de apel nu s-a expus cu privire la constatarea Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău expusă în decizia nr. 2r-432/14 din 26 martie 2014 (f. d. 145-146, vol. V) referitoare la cererea de recurs declarată de SRL „Onix-JCV” împotriva încheierii Judecătoriei Centru, mun. Chişinău, emisă la 13 ianuarie 2014 în pricina civilă nr. 2-5526/13, intentată la cererea de chemare în judecată a SRL „Onix-JCV” împotriva ÎS „CRIS „Registru” cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată.

Astfel, la 26 martie 2014, Colegiul Civil al Curţii de Apel Chişinău a relevat încălcarea normelor de drept procedural prevăzute la art. 56 alin. (1), art. 60 alin. (2), art. 118 alin. (5), art. 187 alin. (1) şi (2), art. 192 alin. (1) şi art. 203 alin. (1) CPC; a constatat că probele şi pretenţiile invocate în conţinutul suplimentului la cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Onix-JCV” se referă la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere şi a cheltuielilor de judecată de la ÎS CRIS „Registru”, aflat la data de 07 octombrie 2013 în procedură la judecătorului Judecătoriei Centru, mun.

Chişinău, Daria Suşchevici, dosarul nr. 2e-445/13; a constatat că în astfel de circumstanţe prima instanţă urma să soluţioneze chestiunea privind transmiterea cererii de concretizare a pretenţiilor judecătorului la care se afla în procedură cererea de bază pentru a se examina concomitent; a constatat că prima instanţă a emis încheierea contestată cu aplicarea eronată a prevederilor legii procesuale, din care considerente, Colegiul civil a considerat necesar de a admite cererea de recurs cu casarea integrală a încheierii contestate şi remiterea pricinii spre judecare în fond la Judecătoria Centru, mun. Chişinău. Susţine că pe de o parte, Colegiului Civil al Curţii de Apel Chişinău conchide că cauza urmează fi trimisă spre judecare în fond la Judecătoria Centru, mun.

Chişinău, pe de altă parte, Colegiul civil ilegal respinge apelul recurentului SRL „Onix-JCV”, şi nu trimite pricina spre judecare în prima instanţă. 5 Consideră că Colegiul civil al Curţii de Apel Chişinău la emiterea deciziei din 15 aprilie 2014 a încălcat procedura de judecare a apelului, procedură prevăzută de art. 373 CPC. Invocă că la caz au fost încălcate şi interpretate eronat normele de drept material, ceea ce este un viciu esenţial la aplicarea normelor de drept. În acest sens, relatează că instanţa de apel a interpretat eronat prevederile art. 606 alin. (1) Cod civil referitor la momentul intervenirii forţei majore. Menţionează că prin prisma normei de drept nominalizate, forţa majoră este împrejurarea de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o vină din partea debitorului executarea obligaţiei contractuale a acestuia.

Susţine că debitorul poate invoca forţa majoră, dacă se întrunesc următoarele condiţii: evenimentul trebuie să aibă o origine exterioară, să provină din afara persoanei sau sferei de activitate a debitorului, evenimentul trebuie să fie imprevizibil, atât producerea sa, cât şi efectele şi evenimentul trebuie să fie inevitabil. De cele mai multe ori evenimentul de forţă majoră este un fenomen natural: cutremur, inundaţii, alunecări de teren, furtună, alunecări de zăpadă, revărsarea albiilor râurilor fără caracter repetabil, epizootii. La fel, evenimente de forţă majoră vor fi şi evenimentele sociale: acţiuni militare, acte de terorism, revoluţii, epidemii, dispoziţiile organelor competente, care interzic săvârşirea acţiunilor ce constituie executarea obligaţiilor.

Indică că Hotărârea Guvernului nr. 491 din 14 iunie 2010 este un act normativ al Guvernului RM, nu are origine exterioară din afara sferei de activitate a Guvernului şi a ÎS „CRIS „Registru”, însăşi ultima a participat la elaborarea acestei hotărâri şi a contrasemnat acest act normativ. Din conţinutul Hotărârii nominalizate nu reiese careva interziceri referitoare la săvârşirea acţiunilor ce constituie executarea obligaţiilor de către intimat, şi mai mult ca atât a celor rezultate din contractul nr. 117 din 23 februarie 2006. Relatează că este imprevizibil acel eveniment, care are caracter extraordinar, se produce rar, imprevizibilitatea având caracter obiectiv şi absolut.

Afirmă că în conformitate cu prevederile art. 32 al Legii privind actele normative ale Guvernului şi ale altor autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale nr. 317 din 18 iulie 2003, proiectul de act normativ se elaborează în câteva etape consecutive, conform regulilor şi normelor tehnicii legislative. Consideră că emiterea unui act normativ, trecut în condiţiile legii, este previzibil şi nu poate fi atribuit la evenimente imprevizibile. Remarcă că emiterea de către Guvernul RM a Hotărârii nr. 491 din 14 iunie 2010, care a fost petrecută în condiţiile normelor de drept prevăzute de Legea nr. 317 din 18 iulie 2003, este un eveniment previzibil, de aceea nu este temei juridic de a atribui procesul de emitere al acestui act normativ al Guvernului RM la categoria evenimentelor imprevizibile şi inevitabile.

Hotărârea Guvernului nr. 491 din 14 iunie 2010 nu a avut un caracter imprevizibil şi obiectiv pentru ÎS „CRIS „Registru”, întrucât însăşi ultima a participat la toate etapele de elaborare a Hotărârii de Guvern nominalizată şi a contrasemnat această hotărâre. 6 Consideră că instanţa de apel eronat a constatat, precum că Hotărârea Guvernului al RM nr. 491 din 14 iunie 2010 cu privire la modificarea şi completarea unor hotărâri ale Guvernului, poate fi considerată ca eveniment de forţă majoră. La fel, instanţa de apel eronat a constatat că ÎS „CRIS „Registru” nu a achitat plata datorată pentru produsele livrate în rezultatul modificării Hotărârii Guvernului, fiind exclusă eticheta cu fâşie latentă care este asimilată cazului de forţă majoră.

Ce ţine de aceea că evenimentul trebuie să fie inevitabil, menţionează că inevitabilitatea are un caracter relativ şi se va califica drept forţă majoră evenimentul pe care debitorul, în situaţia în care se afla n-a putut să-l împiedice sau să înlăture consecinţele. Aceasta înseamnă că un eveniment, în dependenţă de condiţiile concrete, poate fi calificat uneori drept forţă majoră, iar alteori nu poate fi calificat astfel. Deci, dacă evenimentul putea fi evitat de către o persoană cu maximă diligentă, dar cel responsabil nu a depus străduinţa necesară, se va antrena răspunderea civilă. Iar ÎS „CRIS „Registru” a participat la toate etapele de elaborare a Hotărârii Guvernului nr. 491 din 14 iunie 2010 şi a contrasemnat această hotărâre.

Susţine că intimatul nu a depus străduinţa necesară pentru a executa obligaţiile contractuale până la emiterea hotărârii, în pofida faptului că dispunea de resurse financiare timp de 2 ani (din 30 septembrie 2008 până la 18 iunie 2010), dar a aşteptat intervenirea unor impedimente (la crearea cărora a participat), în baza cărora s-ar crea artificial obstacole în executarea obligaţiilor contractuale. Mai invocă că instanţa de apel nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată (art. 432 alin. (2) lit. a) CPC), şi anume nu a aplicat prevederile art. 606 alin. (3) Cod civil referitoare la notificarea obligatorie a creditorul despre imposibilitatea executării obligaţiei ca urmare a forţei majore.

Indică că în perioada anilor 2009-2011 l-a somat de mai multe ori pe intimat (f. d. 15, 19, 20, 22, 24, Vol. I) despre neexecutarea obligaţiilor stipulate în contractul adiţional nr. 1 din 30 septembrie 2008 la contractul nr. 117 din 23 februarie 2006 (f. d. 13, Vol. I), solicitând achitarea datoriilor pentru produsele intelectuale livrate, care au fost lăsate fără răspuns, mai mult ca atât, intimatul nu a notificat SRL „Onix- JCV” despre existenţa căror-va circumstanţe de forţă majoră care ar împiedica executarea obligaţiunilor prevăzute de contract. Afirmă că nici după ce a primit cererea de chemare în judecată, intimatul nu a notificat societatea despre existenţa căror-va circumstanţe de forţă majoră.

Relatează că despre existenţă căror-va circumstanţe de forţă majoră în executarea de către intimat a obligaţiunilor contractuale, a aflat doar în şedinţa de judecată din 29 ianuarie 2013, cu trei ani mai târziu de data producerii pretinsului eveniment de forţă majoră, când acesta a prezentat certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 emis de Camera de Comerţ şi Industrie a RM (f. d. 126, Vol. IV). Consideră că ÎS „CRIS „Registru” nu şi-a onorat obligaţiile legale, nu a trimis în termenii rezonabili notificarea despre forţa majoră, iar certificatul care notifică forţa majoră nu a ajuns la creditor într-un termen rezonabil de la data la care debitorul a cunoscut sau trebuia să cunoască despre forţa majoră, ca urmare răspunde pentru prejudiciul cauzat prin lipsa notificării, aşa cum prevede art. 606 alin. (3) Cod civil.

7 Remarcă că nici prima instanţă, nici instanţa de apel, nu au constatat circumstanţele prevăzute de norma de drept la art. 606 alin. (3) Cod civil, şi anume nu au constatat: dacă intimatul a notificat într-un termen rezonabil SRL „Onix-JCV” despre imposibilitatea executării obligaţiei ca urmare a forţei majore; dacă intimatul a respectat termenul rezonabil de notificare; dacă societatea a primit notificarea intimatului despre imposibilitatea executării obligaţiei ca urmare a forţei majore; dacă intimatul a respectat dreptul SRL „Onix-JCV” la primirea notificării în termen rezonabil şi care sunt acele motive, neimputabile intimatului, în cazul în care acesta nu este eliberat de obligaţia reparării prejudiciului cauzat prin lipsa notificării.

De asemenea, invocă că instanţa de apel nu a aplicat prevederile care trebuiau să fie aplicate, anume ale art. 606 alin. (4) Cod civil, referitoare la executarea obligaţiei şi plata dobânzilor. Invocă că instanţa de apel nu a aplicat prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) Cod civil, care trebuia să fie aplicată referitor la apariţia obligaţiilor civile din contracte şi din alte acte juridice. Indică că din prevederile pct. 3.3 şi pct. 3.4 al contractului nr. 117 au apărut obligaţiile civile ale ÎS „CRIS „Registru” de a achita în termen de 3 zile bancare SRL „Onix-JCV” costul mărfii: 445 CD-uri cu produsul software SPP „MRM”, începând cu data semnării actului de predare-primire a mărfii.

Susţine că instanţa de apel nu a constatat obligaţia intimatului de a achita costul produsului intelectual în termen de 3 zile bancare din data actului de predare-primire şi a facturii de plată (pct. 2.2.2, 3.3, 3.4 al contractului nr. 117), somaţia intimatului de către SRL „Onix-JCV”, în temeiul art. 8 alin. (2) lit. a) Cod civil, pct. 2.2.2, 3.3, 3.4 al contractului nr. 117, referitor la onorarea obligaţiilor contractuale şi achitarea costului produsului intelectual şi neonorarea de către intimat a obligaţiunilor contractuale prevăzute la pct.2.2.2, 3.2, 3.3 din contract şi a celor prevăzute de lege.

Consideră că instanţa de apel nu a aplicat prevederile Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 293 din 23 noiembrie 1994 (actual Legea nr. 139 din 02 iulie 2010). Menţionează că în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. e) Cod civil drepturile şi obligaţiile civile apar în urma elaborării de lucrări ştiinţifice, creării de opere literare, de artă, în urma invenţiilor şi altor rezultate ale activităţii intelectuale. În conformitate cu prevederile pct. 5 al contractului nr. 117 din 23 februarie 2006 şi a certificatului seria PC nr. 3492/1751 din 08 noiembrie 2007 de înregistrare a drepturilor de autor la opera software SPP „MRM” (f. d. 30) firmei SRL „Onix-JCV” îi aparţin drepturile autorului exclusive patrimoniale asupra produsului software SPP „MRM”.

Indică că în conformitate cu prevederile pct. 8 al Hotărârii Plenului CSJ nr. 32 din 09 noiembrie 1998, programele pentru computer sunt ocrotite ca opere literare indiferent de forma şi modul de exprimare. Autorul unui program pentru computer beneficiază de toate drepturile personale şi patrimoniale prevăzute de art. 9, 10, 17 ale Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe nr. 293 din 23 noiembrie 1994. În art. 4 al Legii nominalizate se stipulează că autorul beneficiază de protecţia dreptului de autor asupra operei sale prin însuşi faptul de creare a ei. Pentru apariţia şi exercitarea dreptului de autor nu este necesară înregistrarea operei, nici alt act de 8 notificare sau alte formalităţi, că dreptul de autor nu depinde de dreptul de proprietate asupra obiectului material în care şi-a găsit expresie opera respectivă.

Procurarea unui asemenea obiect nu conferă proprietarului acestuia nici unul din drepturile acordate autorului de prezenta lege. De asemenea, menţionează că în conformitate cu art. 11 alin. (2) al Legii enunţate, autorul sau alt titular al drepturilor patrimoniale exclusive de autor are dreptul la o remuneraţie echitabilă. Cuantumul şi modul de achitare a remuneraţiei de autor pentru fiecare caz şi mod de valorificare a operei se stabilesc în contractul de autor sau în contractele pe care organizaţiile le-au încheiat cu utilizatorii. Astfel, relatează că la 23 februarie 2006 între ÎS „CRIS „Registru” şi SRL „Onix-JCV” a fost încheiat contractul nr. 117 privind furnizarea produselor software în care sunt stipulate obligaţiile societăţii de a transmite cumpărătorului Setul produse program „Monitorizarea realizării medicamentelor” şi ghidul utilizatorului pe CD-uri, şi obligaţiile ÎS „Registru” de a primi marfa şi de a achita costul ei.

Remarcă că în conformitate cu prevederile contractului dat ÎS „CRIS „Registru” a procurat de la SRL „Onix-JCV” numai CD-discuri cu obiectul intelectual al versiunii finite a produsului software SPP „MRM” (pct. 5.2 al contractului), iar drepturile exclusive de autor, drepturile patrimoniale şi morale asupra produsului intelectual SPP „MRM” îi aparţin SRL „Onix-JCV” (pct. 5.1 al contractului). Susţine că şi-a înregistrat drepturile patrimoniale şi morale de autor asupra produsului software SPP „MRM” la Agenţia de Stat pentru Drepturile de Autor, cu seria PC nr. 3492/1751 din 08 noiembrie 2007. Susţine că ÎS „CRIS „Registru” avea la dispoziţie mijloace băneşti necesare (f. d. 132-134 Vol. IV) pentru a achita marfa, 445 de discuri CD cu produsul software, dar nu a achitat suma contractuală SRL „Onix-JCV”.

Astfel, intimatul având obligaţia contractuală de a achita retribuţia autorului, SRL „Onix-JCV” pentru obiectul intelectual al produsului software, nu şi-a îndeplinit această obligaţie, încălcând drepturile recurentului la remunerarea achitabilă autorului prevăzută la art. 9, 10, 24, 25 ale Legii nr. 293 din 23 noiembrie 1994, (actual art. 10, 11, 30, 31 ale Legii nr. 139 din 02 iulie 2010) şi stipulate în pct.1.1, 2.2.2, 3.1-3.4, 5.1, 5.2 al contractului nr. 117 din 23 februarie 2006. Mai indică că în conformitate cu art. 63 alin. (1) al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 în cadrul procedurilor judiciare iniţiate în privinţa încălcării dreptului de autor, a drepturilor conexe sau a altor tipuri protejate de prezenta lege, persoanele specificate la art. 55 alin. (2) pot solicita instanţelor de judecată sau altor organe competente, după caz, recunoaşterea drepturilor lor, constatarea încălcării acestora şi repararea prejudiciului prin stabilirea unor despăgubiri.

Cu referire la prevederile alin. (2) al art. 63 al Legii nr. 139 din 02 iulie 2010 instanţa de judecată, la stabilirea despăgubirii, va ţine cont de necesitatea recuperării pierderilor, inclusiv a beneficiului ratat, suportate de partea lezată, perceperii profitului obţinut ilegal de persoana care a violat drepturile, achitării unei compensaţii de la 500 până la 500 000 lei pentru dreptul încălcat. Totodată, alin. (4) al articolului menţionat stipulează că titularul de drepturi lezat în drepturile protejate de legea nominalizată poate revendica şi repararea materială a prejudiciului moral. 9 Invocă că prin acţiunile sale de neonorare a obligaţiilor contractuale şi a garanţiei date autorului produsului intelectual, intimatul a încălcat dreptul de autor al firmei SRL „Onix-JCV”, a violat drepturile morale ale acesteia şi i-a cauzat pierderi financiare şi prejudiciu moral.

Consideră că nici prima instanţă şi nici instanţa de apel nu au aplicat prevederile Legii privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Consideră că atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel eronat constată precum că prin certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a RM, circumstanţele de forţă majoră au fost dovedite, şi care face imposibilă executarea în volum deplin a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 117 din 26 februarie 2006. Susţine că instanţele nu s-au expus asupra faptului că din conţinutul certificatului de forţă majoră nu rezultă prezentarea de către ÎS „CRIS „Registru” a documentul privind volumul obligaţiilor îndeplinite conform contractului în perioada 2008-2010.

La fel, menţionează că instanţele nu s-au expus asupra faptului că certificatul de forţă majoră conţine informaţii denaturate.

Astfel, remarcă că 445 seturi de produse program SPP „MRM” nu au fost distribuite de către Agenţia Medicamentului agenţilor economici cu scopul realizării fişei latente, cum eronat este indicat în certificat, dar în scopul asigurării unei bune calităţi a medicamentelor lansate pe piaţa farmaceutică şi al protecţiei consumatorului de medicamente, scop prevăzut de HG nr. 85 din 25 ianuarie 2006 elaborată în temeiul prevederilor Legii ocrotirii sănătăţii nr. 411-XIII din 28 martie 1995, Legii cu privire la activitatea farmaceutică nr. 1456-XII din 25 mai 1993, Legii cu privire la medicamente nr. 1409-XIII din 17 decembrie 1997. Nu corespunde informaţia din certificat nici cu informaţiile oficiale ale ÎS „CRIS „Registru”, publicate pe pagina Web: http://www.registru.md/grl/, unde intimatul comunică, referitor la fişa latentă că pentru asigurarea identificării individuale privind garantarea cantitativ-valorică a evidenţei medicamentelor şi a protecţiei informaţiei referitor la calitatea sau autenticitatea medicamentelor, fiecare obiect de evidenţă se marchează cu etichetă mecanolizibilă ce conţine un număr unic şi fâşie latentă.

Numărul unic de pe etichetă permite verificarea autenticităţii medicamentelor prin Internet (în Republica Moldova există site-ul http://www.amed.md în acest sens) sau prin intermediul telefoniei mobile (expediind un SMS la numărul 366) (f. d. 198, Vol. IV). Indică că nu corespunde informaţia din certificat nici cu informaţiile oficiale referitoare la scopul sistemului informaţional publicată tot pe această pagină Web: http://www.registru.md/grl/, în care se indică, că sistemul este dedicat urmăririi circulaţiei medicamentelor în ţară şi identificarea producţiei necalitative şi contrafăcute. Nu corespunde informaţia din certificat nici cu informaţiile oficiale referitoare la destinaţia SPP „MRM”.

Astfel, Agenţia Medicamentului a plasat pe pagina Web - http:// www.amed.md/, Ghidul utilizatorului SPP „MRM”, adresa electronică: http://www.amed.md/Ghidulutilizatorului.pdf, în care se stipulează că Proiectul-pilot al Sistemului Informaţional Automatizat „Monitorizarea Realizării Medicamentelor” 10 (SPP „MRM”) constituie mulţimea mijloacelor metodologice şi informatice de realizare a funcţiilor ce ţin de crearea, administrarea şi consultarea bazelor de date referitoare la desfăşurarea activităţilor aparatului Agenţiei Medicamentului, depozitelor farmaceutice şi farmaciilor privitor la sistemul de asistenţă farmaceutică, inclusiv de realizare a funcţiilor de pregătire a tuturor rapoartelor şi dărilor de seamă periodice şi anuale, de crearea şi administrarea arhivei (interne, de sistem) (f. d. 200, Vol. IV).

Susţine că nu corespunde informaţia din certificat nici cu datele oficiale ale Agenţiei Medicamentului publicate pe pagina Web - http://www.amed.md/, referitoare la procesul de implementare a produsului software SPP „MRM” (adresa electronică: http://www.amsd.md/?go=news&n=68) în care se nominalizează că în 90 la sută din farmaciile din Republica Moldova este implementat sistemul informaţional de evidenţă a medicamentelor, fiind monitorizată circulaţia acestora începând de la depozit şi până la consumatorul final. Acest sistem a fost introdus în baza Hotărârii de Guvern cu privire la implementarea sistemului informaţional automatizat „Nomenclatorul de stat al medicamentelor” nr. 85 din 25 ianuarie 2006 în Republica Moldova activau 1986 de întreprinderi ce acordă asistenţă farmaceutică, iar în 2011 numărul acestora a crescut până la 2087 (f. d. 199, Vol. IV).

Prin prisma normei de drept nominalizate şi a informaţiilor oficiale referitoare la produsul software SPP „MRM” consideră că fâşia latentă este un element al etichetei de marcare a medicamentului pentru asigurarea identificării individuale şi garantarea cantitativ-valorică a evidenţei medicamentelor şi a protecţiei informaţiei referitor la calitatea sau autenticitatea medicamentelor, iar produsul software SPP „MRM” este dedicat: urmăririi circulaţiei medicamentelor în ţară şi identificarea producţiei necalitative şi contrafăcute; pregătirii tuturor rapoartelor şi dărilor de seamă periodice şi anuale, şi crearea şi administrarea arhivei (interne, de sistem). Mai menţionează că instanţele de judecată nu s-au expus asupra faptului că contrar constatărilor Camerei de comerţ din certificat, în perioada forţei majore intimatul a avut venituri din realizarea Etichetei cu Fâşie Latentă (EFL) care permiteau achitarea datoriilor ultimului.

Susţine că contrar pct. 10 al Regulamentului nr. 16/4 din 21 decembrie 2004 - certificatul nu conţine informaţia care să permită părţilor contractante a determina caracterul fenomenelor sau circumstanţelor, legătura lor cauzală cu imposibilitatea îndeplinirii parţiale ori depline a obligaţiilor contractuale. Afirmă că contractul adiţional nr. 1 a fost încheiat la 30 septembrie 2008, iar Hotărârea Guvernului nr. 491 a fost adoptată la 14 iunie 2010 şi publicată la 18 iunie 2010, respectiv în perioada 30 septembrie 2008 – 18 iunie 2010 nimic nu a împiedicat ÎS „CRIS „Registru” să-şi onoreze obligaţiile faţă de SRL „Onix-JCV”.

Relevă că deşi Camera de Comerţ şi Industrie a RM a emis Certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 (f. d. 126, Vol. IV) unde constată că Hotărârea Guvernului nr. 491 din 14 iunie 2010 poate fi considerat ca eveniment de forţă majoră în relaţiile dintre ÎS „CRIS „Registru” şi SRL „Onix-JCV” şi care face imposibilă executarea în volum deplin a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 117 din 26 februarie 2006, ÎS „CRIS „Registru” în anul 2009 achită 252000 lei conform 11 contractului adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009 (f. d. 205-207, Vol. IV) care a fost încheiat ulterior contractului adiţional nr. 1 din 30 septembrie 2008 (f. d. 13). Indică că costul lucrărilor conform pct. 3.1 al contractului adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009 constituie 252000 lei.

Remarcă că ordinul de plată nr. 1661 din 26 mai 2009 (f. d. 196, Vol. IV) confirmă achitarea de către ÎS „Registru” a sumei de 100000 lei SRL „Onix-JCV” conform contractului adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009 (f. d. 205-207, Vol. IV), ordinul de plată nr. 2642 din 26 august 2009 (f. d. 197, Vol. IV) confirmă achitarea de către ÎS „Registru” a sumei de 152000 lei către SRL „Onix-JCV” conform contractului adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009 (f. d. 205-207, Vol. IV).

Consideră că este prezentă o situaţie faptică contradictorie, şi anume că ÎS ,,CRIS „Registru” execută în volum deplin obligaţiile asumate prin contractul adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009 şi în acelaşi timp prin certificatul contestat „este în imposibilitatea” executării în volum deplin a obligaţiilor asumate prin contractul de bază nr. 117 din 23 februarie 2006. Afirmă că certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 emis de Camera de Comerţ şi Industrie a RM, nu conţine informaţii despre perioada pentru care ÎS „CRIS „Registru” s-a aflat în imposibilitate de a executa în volum deplin obligaţiile asumate, volumul (determinat cu certitudine) obligaţiilor imposibil de a fi executate, suma obţinută de ÎS „CRIS „Registru” din vânzarea Etichetelor cu Fâşii Latente în perioada 2008-2010 inclusiv, care ar confirma că se află în imposibilitate de a achita de 2420355 lei firmei SRL „Onix-JCV”, temeiul legal, motivul pentru care Hotărârea Guvernului nr. 491 din 14 iunie 2010 „poate fi considerat ca eveniment de forţă majoră” pentru plăţile scadente pentru perioada anterioară intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern nominalizate, respectiv până la 14 iunie 2010. Consideră că în lipsa informaţiilor nominalizate în conţinutul respectivului certificat, instanţa de apel nu a avut temei faptic de a concluziona,

precum că onorarea obligaţiilor conform contractului a devenit imposibile din motive independente de voinţa părţilor, prin urmare neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă intimatului în cazul în care se datorează unei forţe majore. Susţine că concluzia eronată a instanţei de apel a fost copiată cuvânt cu cuvânt din hotărârea primei instanţe care neîntemeiat concluzionează că onorarea obligaţiilor conform contractului a devenit imposibilă din motive independente de voinţa părţilor, prin urmare neexecutarea obligaţiei nu este imputabilă intimatului în cazul în care se datorează unei forţe majore. Prin referinţa din 17 iulie 2014 ÎS „CRIS „Registru” a solicitat declararea recursului înaintat de SRL „Onix-JCV” ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Din materialele dosarului rezultă că copia deciziei instanţei de apel din 15 aprilie 2014 a fost expediată în adresa părţilor la 05 mai 2014, fapt ce se confirmă prin copia scrisorii de însoţire nr: 1110 (f. d. 111). Prin urmare, se constată că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 11 iunie 2014, în termen. 12 Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră necesar de a admite recursul, de a casa decizia instanţei de apel cu restituirea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanţei de apel şi să trimită pricina spre rejudecare în instanţa de apel în toate cazurile în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs. După cum denotă actele cauzei, înaintând acţiunea în judecată împotriva ÎS „CRIS „Registru” cu ulterioara concretizare a pretenţiilor SRL „Onix-JCV” a solicitat încasarea de la pârât a plăţii datorate pentru produsele livrate în mărime de 2420355 lei, a dobânzii de întârziere în mărime de 1096492,83 lei şi a cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 50000 lei şi cheltuielile de judecare a pricinii pentru asistenţă juridică în mărime de 10000 lei.

Fiind investită cu judecarea pricinii în cauză, prima instanţă a ajuns la concluzia netemeiniciei acţiunii, respingând-o, soluţie menţinută şi de către instanţa de apel. La adoptarea soluţiei date, instanţele judecătoreşti, cu referire la prevederile art. 606 alin. (1) Cod civil, au reţinut că Hotărârea Guvernului RM nr. 491 din 14 iunie 2010 cu privire la modificarea şi completarea unor hotărâri ale Guvernului, poate fi considerată ca eveniment de forţă majoră în relaţiile dintre ÎS „CRIS „Registru” şi SRL „Onix-JCV”, care face imposibilă executarea în volum deplin a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 117 din 26 februarie 2006, deoarece prin hotărârea menţionată a fost exclus din sistemul informaţional automatizat utilizarea etichetei cu fâşie latentă ca element de evidenţă a circulaţiei medicamentelor.

În acest sens, instanţele judecătoreşti inferioare au constatat că forţa majoră a fost dovedită prin certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011, eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a RM. La caz, instanţa de recurs constată, însă, că contrar prevederilor art. 239 CPC şi art. 241 alin. (5) CPC, atât hotărârea primei instanţe, cât şi decizia instanţei de apel sunt nemotivate, concluziile fiind expuse într-o formă evazivă, incertă, neavând putere de convingere, fără a fi dată o apreciere cuvenită pretenţiilor formulate în prezentul litigiu în raport cu materialul probator anexat la dosar, precum normele de drept ce reglementează acest aspect. Or, analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt şi de drept, care i-au format convingerea în sensul unei anumite soluţii trebuie să fie clară şi simplă, precisă, conchisă şi fermă, să aibă putere de convingere.

În conformitate cu art. 118 alin. (3) CPC, circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea justă a pricinii sunt determinate definitiv de instanţa judecătorească pornind de la pretenţiile şi obiecţiile părţilor şi ale altor participanţi la proces, precum şi de la normele de drept material şi procedural ce urmează a fi aplicate. În conformitate cu art. 130 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa judecătorească apreciază probele după intima ei convingere, bazată pe cercetarea multiaspectuală, completă şi nemijlocită a tuturor probelor din dosar în ansamblu şi interconexiunea 13 lor, călăuzindu-se de lege şi nici un fel de probe nu au pentru instanţă judecătorească o forţă probantă prestabilită fără aprecierea lor.

Totodată, în conformitate cu art. 373 alin. (1) şi (2) CPC, instanţa de apel verifică, în limitele cererii de apel, ale referinţelor şi obiecţiilor înaintate, legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate în ceea ce priveşte constatarea circumstanţelor de fapt şi aplicarea legii în primă instanţă; instanţa de apel verifică circumstanţele şi raporturile juridice stabilite în hotărârea primei instanţe, precum şi cele care nu au fost stabilite, dar care au importanţă pentru soluţionarea pricinii, apreciază probele din dosar şi cele prezentate suplimentar în instanţa de apel de către participanţii la proces. De altfel, şi alin. (5) al normei enunţate direct indică că instanţa de apel este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel.

Reieşind din limitele judecării apelului consfinţite în norma enunţată şi din specificul obiectului acţiunii în cauză, instanţa de recurs reţine că contrar acestor prevederi, instanţa de apel judecând apelul a trecut în mod superficial asupra circumstanţelor pricinii, referindu-se în mod general la aceleaşi constatări reţinute la adoptarea hotărârii de prima instanţă, fără a examina legalitatea şi temeinicia hotărârii supusă apelului în raport cu regulile şi legislaţia ce guvernează litigiul în cauză.

Astfel, după cum rezultă din materialele dosarului, SRL „Onix-JCV” pretinzând la îndeplinirea de către ÎS „CRIS „Registru” a obligaţiilor contractuale ce rezultă din contractul nr. 117 din 23 februarie 2006 încheiat între părţi, precum şi Acordul adiţional nr. 1 la contractul nr. 117 din 23 februarie 2006, semnat de acestea la 30 septembrie 2008, a solicitat încasarea plăţii datoriei pentru produsele livrate în mărime de 2420355 lei, dobânzii de întârziere în mărime de 411307,8 lei şi cheltuielilor de judecată compuse din taxa de stat în mărime de 50000 lei şi cheltuielile de judecare a pricinii pentru asistenţă juridică în mărime de 10000 lei.

Instanţa de apel, însă, fără a supune examinării argumentele aduse de către apelantul SRL „Onix-JCV” în dezacordul cu hotărârea primei instanţe, reţine că interpretarea dată de către instanţele judecătoreşti inferioare în sensul că certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 confirmă forţa majoră ce face imposibilă executarea în deplin volum a obligaţiilor contractuale de către ÎS „CRIS „Registru”.

Aici se va menţiona că deşi SRL „Onix-JCV”, atât pe parcursul examinării cauzei în prima instanţă, cât şi în cererea de apel, a invocat că acest certificat eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a RM nu clarifică întru totul condiţiile rezultate din capitolul 11 al Contractului, şi anume că adoptarea de către Guvernul RM a Hotărârii nr. 491 cu privire la modificarea şi completarea unor hotărâri ale Guvernului, prin care utilizarea etichetei cu fâşie latentă ca element de evidenţă a circulaţiei medicamentelor a fost exclusă din sistemul informaţional automatizat, poate fi considerată ca o situaţie de forţă majoră, care în cele din urmă demonstrează imposibilitatea executării în volum deplin a obligaţiilor asumate prin contractul nr. 11 din 26 februarie 2006, precum şi a condiţiilor prevăzute de art. 606 Cod civil, instanţa de apel a lăsat fără răspuns aceste invocări.

Or, după cum rezultă din această normă legală, forţa majoră este împrejurarea de fapt, imprevizibilă şi de neînlăturat care împiedică în mod obiectiv şi fără nici o 14 vină din partea debitorului executarea obligaţiei contractuale a acestuia. Totodată, debitorul poate invoca forţa majoră, dacă se întrunesc anumite condiţii, şi anume ca evenimentul invocat ca forţă majoră să aibă o origine exterioară, să fie imprevizibil şi inevitabil. Prin urmare, reieşind din specificul acţiunii deduse judecării la caz şi în scopul stabilirii temeiniciei sau netemeiniciei pretenţiilor formulate, era indispensabil, alături de cele constatate, de a verifica cerinţele formulate prin prisma particularităţilor instituite de art. 606 Cod civil şi anume verificarea de către instanţă a întrunirii acelor condiţii necesare şi suficiente pentru constatarea existenţei circumstanţei de forţă majoră, care face imposibilă executarea obligaţiilor contractuale.

Superficialitatea examinării prezentei cauze de către instanţele de judecată se atestă cu atât mai mult cu cât instanţa de apel nu a verificat nici invocarea de către SRL „Onix-JCV” a faptului că aplicabilitatea situaţiei de forţă majoră în pricina dată urma a fi examinată şi în coraport cu principiul forţei obligatorii a contractului stabilită la art. 668 Cod civil, şi anume dacă debitorul, în urma invocării situaţiei de forţă majoră, mai poate fi obligat la executarea cărorva obligaţii contractuale.

Acest aspect era important de a fi stabilit inclusiv şi din considerentul că, deşi art. 606 alin. (4) Cod civil, statuează că prevederile prezentului articol nu împiedică creditorul să ceară rezoluţiunea contractului, executarea obligaţiei sau plata dobânzilor, totuşi odată cu constatarea faptului că Hotărârea Guvernului RM nr. 491 din 14 iunie 2010 poate fi considerată ca un eveniment de forţă majoră în relaţiile dintre părţile litigante, or în certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011, pus la baza adoptării soluţiei de către instanţele de judecată ierarhic inferioare, Camera de Comerţ şi Industrie nu a stabilit care este volumul obligaţiilor de la care urmează a fi exonerat debitorul în legătură cu survenirea circumstanţelor de forţă majoră şi în ce volum aceste obligaţii au fost îndeplinite, reieşind din prevederile pct. 3. 2 al Contractului.

De altfel, verificarea acestor împrejurări devine inevitabilă mai ales şi în situaţia când în dezacord cu certificatul de forţă majoră nr. 410-05/09 din 19 aprilie 2011 eliberat de Camera de comerţ şi industrie, SRL „Onix-JCV” a invocat atât în prima instanţă cât şi în cererea sa de apel că în perioada considerată ca forţă majoră ÎS „CRIS „Registru” a făcut achitări în baza contractelor încheiate şi anume în anul 2009 a achitat suma de 252000 lei conform Contractului adiţional nr. 1 din 23 februarie 2009, care a fost încheiat ulterior Contractului adiţional nr. 1 din 30 septembrie 2008. În conexiunea celor relatate, instanţa de recurs constată că argumentele menţionate au fost neglijate de instanţa de apel, fiind lăsate fără apreciere, pe când urmau a fi analizate în cumul cu alte probe materiale prezentate de părţi, întru judecarea justă a raportului juridic apărut în speţă.

În această ordine de idei este evident că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra criticilor susţinute de către apelant împotriva hotărârii primei instanţe, respingând apelul într-un mod sumar, deşi, în baza art. 373 alin. (5) CPC, era obligată, să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel, fapt ce indică la încălcarea acestor dispoziţii şi la examinarea superficială a cauzei, cât şi la aprecierea arbitrară a materialului probator în raport cu normele de drept relevante cazului.

15 Pe cale de consecinţă, se stabileşte că soluţia instanţei de apel nu conţine o argumentare clară din care să rezulte certitudinea adoptării soluţiei la care s-a ajuns, având o motivare extrem de superficială, fără a fi abordate toate aspectele importante în speţă, respectiv instanţa de recurs fiind în imposibilitatea să exercite controlul judiciar asupra unei asemenea soluţii şi să verifice temeinicia şi legalitatea hotărârii atacate cu privire la oricare dintre motivele prevăzute de lege. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie, consideră că decizia instanţei de apel urmează a fi casată cu remiterea pricinii spre rejudecare în instanţa de apel.

La rejudecarea pricinii instanţa de apel urmează să ţină cont de cele menţionate şi rejudecând pricina, să emită o hotărâre întemeiată şi legală. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide: Se admite recursul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Onix-JCV”. Se casează integral decizia Curţii de Apel Chişinău din 15 aprilie 2014 în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Societăţii cu Răspundere Limitată „Onix-JCV” împotriva Întreprinderii de Stat „Centrul Resurselor Informaţionale de Stat „Registru” cu privire la încasarea sumei şi dobânzii de întârziere, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chişinău, de un alt complet de judecată.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac. Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Vera Macinskaia Sveatoslav Moldovan Maria Ghervas Ala Cobăneanu 16