- Dosarul nr.
- 2rc-146/14
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 26 februarie 2014
- Părțile
- Universitatea de Studii Europene din RM vs Universităţii de Stat din Moldova, OCT Chişinău, Primăria or. Vadu lui Vodă
- Pe scurt
- Temeiurile declarării revizuirii
2rc-146/14 — Încetarea dreptului de proprietate pe cote-părţi pron împărţirea bunului în natură
prima instanţă: N. Costin dosarul nr. 2rc-146/14 instanţa de apel: N. Budăi, I. Muruianu, A. Nogai DECIZIE 26 februarie 2014 mun.
Chişinău Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druţă Tamara Chişca-Doneva examinând recursul declarat de către Universitatea de Stat din Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Universității de Studii Europene din Moldova împotriva Universității de Stat din Moldova şi Primăriei oraşului Vadul lui Vodă cu privire la încetarea dreptului de proprietate comună pe cote-părți prin împărțirea în natură, împotriva încheierii Curţii de Apel Chișinău din 10 octombrie 2013, prin care cererea de revizuire depusă de către Universitatea de Stat din Moldova a fost respinsă ca inadmisisbilă, c o n s t a t ă: La 24 februarie 2012, Universitatea de Studii Europene din Moldova a depus cerere de chemare în judecată împotriva Universității de Stat din Moldova, Primăriei oraşului Vadul lui Vodă cu privire la încetarea dreptului de proprietate comună pe cote- părți prin împărțirea în natură.
În motivarea acţiunii reclamantul a invocat că în baza contractului de vânzare- cumpărare a bunurilor sechestrate nr. 344 din 05 noiembrie 1999, autentificat notarial la 24 aprilie 2000 cu nr. de înregistrare 2882, înregistrat la ÎS „Cadastrul” la 02 mai 2000 cu numărul cadastral 315810011301, Universitatea de Stat din Moldova şi Universitatea de Studii Europene din Moldova sunt coproprietari ai imobilelor şi bunurilor bazei de odihnă „Păduricea Verde” situată în or. Vadul lui Vodă, mun. Chişinău. Menţionează că conform contractului nominalizat şi datelor de la ÎS „Cadastrul”, Universitatea de Studii Europene din Moldova este proprietar a 2/5 cotă-parte (40%), iar Universitatea de Stat din Moldova este proprietar a 3/5 cotă-parte (60%) din baza de odihnă „Păduricea Verde”, respectiv preţul obiectului a fost achitat reieşind din cotele- părţi ideale deţinute în bunul imobil comun.
Susţine că modificări ale contractului de vânzare-cumpărare, inclusiv şi ale cotelor-părţi ulterior nu au fost făcute şi drept confirmare a acestui fapt este extrasul eliberat de OCT Chişinău la 23 ianuarie 2012. Invocă că din momentul cumpărării bunului imobil a fost stabilit modul de posesiune şi folosinţă a bunului comun, baza de odihnă „Păduricea Verde”, conform căruia Universitatea de Studii Europene din Moldova ca coproprietar a primit în posesie şi folosinţă o parte din baza de odihnă, care este egală cu cota-parte în proprietate 1 comună pe cote-părţi (40%), fapt care nu a fost contestat de către Universitatea de Stat din Moldova ca coproprietar. Afirmă că valoarea estimativă stabilită la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare a bunurilor sechestrate nr. 344 din 05 noiembrie 1999 este de 1210500 lei.
La fel invocă că, ulterior Universitatea de Studii Europene din Moldova a investit în obiectele, care constituie cota-parte ce îi aparţine, mijloace băneşti considerabile, fără participarea Universităţii de Stat din Moldova la aceste investiţii. Prin scrisoarea din 23 ianuarie 2012 i-a propus Universităţii de Stat din Moldova, să cumpere această cotă-parte, însă prin răspunsul nr. 01/408 din 21 februarie 2012 Universitatea de Stat din Moldova i-a comunicat că Universitatea de Studii Europene din Moldova este proprietar doar a cotei-părţi egale cu 15 %, din motiv că a achitat numai costul acestei cote-părţi, însă fapt care nu corespunde adevărului.
Consideră neîntemeiate afirmaţiile precum că Universitatea de Studii Europene din Moldova nu poate pretinde în prezent la atribuirea necondiţionată în proprietate a cotei-părţi de 40 %, deoarece a dobândit legal dreptul de proprietate asupra cotei-părţi de 2/5 (40 %) din baza de odihnă şi proprietatea, conform art. 316 Cod civil, este în condiţiile legii inviolabilă. Insistă că reieşind din amplasarea bunurilor, de modul de posesiune, folosinţă şi întreţinere, care s-a format pe parcurs, este posibilă împărţirea în natură a bunului proprietate comună pe cote-părţi şi încetarea dreptului de proprietate comună pe cote- părţi a Universităţii de Studii Europene din Moldova şi Universităţii de Stat din Moldova.
Solicită reclamantul împărţirea în natură a Bazei de odihnă „Păduricea Verde” în conformitate cu situaţia de pînă la momentul cumpărării, după cum urmează: sauna - litera „C”, căsuţa nr. 1- litera „Z”, căsuţa nr. 2 - litera „E”, căsuţa nr. 3 - litera „D”, căsuţa nr. 4 - litera „L”, căsuţa nr. 13 - litera „M”, căsuţa nr. 14 - litera „N”, căsuţa nr. 15 - litera „B”, căsuţa nr. 5 - litera „S”, căsuţa nr.6 - litera „V”, căsuţa administratorului - litera „A” şi 50 % din corpusul litera „G” - în total constituie 40 % din proprietatea comună pe cote-părţi al bunului imobil Baza de odihnă „Păduricea Verde” din or. Vadul lui Vodă, mun.
Chişinău, nr. cadastral 315810011301, încetarea dreptului de proprietate comună pe cote-părţi a Universităţii de Studii Europene din Moldova şi Universităţii de Stat din Moldova asupra Bazei de odihnă „Păduricea Verde”, obligarea OCT Chişinău să înregistreze dreptul de proprietate al Universităţii de Studii Europene din Moldova asupra bunurilor sus-menţionate cu eliberarea dosarului cadastral separat, obligarea Primăriei or. Vadul lui Vodă să încheie contract de arendă a terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile ale Bazei de odihnă „Păduricea Verde” atribuite în proprietatea Universităţii de Studii Europene din Moldova şi încasarea din contul Universităţii de Stat din Moldova a cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea Judecătoriei Economice de Circumscripţie din 07 martie 2012 acţiunea a fost admisă, fiind împărţită în natură baza de odihnă „Păduricea Verde” din mun. Chişinău, or. Vadul lui Vodă, nr. cadastral 3158301.083 prin atribuirea în proprietatea Universităţii de Studii Europene din Moldova a bunurilor după cum urmează: litera C, nr. cadastral 3158301.083.03, litera Z, nr. cadastral 3158301.083.00.000.013; litera E, nr. cadastral 3158301.083.00.000.003; litera D, nr. cadastral 3158301.083.00.000.002; litera L, nr. cadastral3150301.083.00.000.009; litera M, nr. cadastral 3158301.083.00.000.006; litera N, nr. cadastral 3158301.083. 2 00.000.007; litera B, nr. cadastral 3158301.083.00.000.001; litera S, nr. cadastral 3158301.083.00.000.005; litera V, nr. cadastral 3158301.083.00.000.004; litera A, nr. cadastral 3158301.083.01 şi 50% din litera G, nr. cadastral 3158301.083.02, iar restul bunurilor din baza de odihnă „Păduricea Verde” din mun.
Chişinău, or. Vadul lui Vodă, nr. cadastral 3158301.083 a fost atribuit în proprietatea Universităţii de Stat din Moldova după cum urmează: litera X, nr. cadastral 3158301.083.04; litera H, nr. cadastral 3158301.083.00.000.014; litera T, nr. cadastral 3158301.083.00.000.008; litera Ş, nr. cadastral 3158301.083.00.000.010; litera J, nr. cadastral 3158301.083.00.000.011; litera U, nr. cadastral 3158301.083.00.000.012; litera W, nr. cadastral 3158301.083.00.000.015; litera 2, nr. cadastral 3158301.083.00.000.017; litera 3, nr. cadastral 3158301.083.00.000.018 şi 50% din litera G, nr. cadastral 3158301.083.02.
A fost încetat dreptul de proprietate comună pe cote-părţi a Universităţii de Stat din Moldova şi Universităţii de Studii Europene din Moldova asupra bazei de odihnă „Păduricea Verde”, și obligat OCT Chişinău să înregistreze dreptul de proprietate a Universităţii de Studii Europene din Moldova asupra bunurilor atribuite în natură cu eliberare dosarului separat, obligată Primăria Vadul lui Vodă să încheie cu Universitatea de Studii Europene din Moldova un contract de arendă a terenului pe care sunt amplasate bunurile imobile atribuite în proprietate cu eliberarea documentelor corespunzătoare şi a fost încasat de la Universitatea de Stat din Moldova în beneficiul Universităţii de Studii Europene din Moldova cheltuielile de judecată în valoare de 100 lei cu titlu de taxă de stat şi 2000 lei servicii juridice.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 06 iunie 2012, a fost respins apelul declarat de către Universitatea de Stat din Moldova și menținută hotărîrea primei instanțe. Prin decizia Curții Supreme de Justiție din 28 noiembrie 2012, a fost admis recursul declarat de către Universitatea de Stat din Moldova, casată decizia instanței de apel și hotărîrii primei instanțe, şi restituită pricina spre rejudecare la Judecătoria Centru mun. Chișinău. Prin încheierea Judecătoriei Centru mun. Chișinău din 21 februarie 2013, cauza a fost strămutată pentru examinarea în fond la Judecătoria Ciocana mun. Chișinău.
Prin decizi Curții de Apel Chișinău din 14 mai 2013, a fost respins recursul declarat de Universitatea de Stat din Moldova și menținută încheierea primei instanțe din 21 februarie 2013. La 27 mai 2013, Universitatea de Stat din Moldova a depus cerere de revizuire împotriva deciziei instanţei de apel din 14 mai 2013, solicitînd admiterea cererii de revizuire şi casarea integrală a deciziei instanţei de apel.
Menţionează că în argumentarea poziţiei sale instanţa de apel a reţinut, prevederile art. 40 alin.(1) CPC, care indică că, acţiunile cu privire la dreptul asupra terenurilor, subsolurilor, fîşiilor forestiere, plantaţiilor perene, resurselor acvatice izolate, asupra unor case, încăperi, construcţii, altor obiective fixate de pămînt, precum şi acţiunile în ridicare a sechestrului de pe bunuri, se intentează în instanţa de la locul aflării acestor bunuri, reţinînd în acest sens că din materialele cauzei rezultă că între părţi s-a iscat un litigiu cu privire la drepturile asupra unor bunuri imobile situate în mun. Chişinău, or. Vadu lui Vodă, considerînd că examinarea cauzei date este de competenţa excepţională a Judecătoriei Ciocana mun.
Chişinău,în raza de activitate cărei se află bunuri. 3 Consideră că abordarea respectivă este eronată, deoarece potrivit art. 38 alin.(1) şi (2) CPC, acţiunea se intentează în instanţa de la domiciliul pîrîtului, acţiunea împotriva unei organizaţii se intentează în instanţa de la sediul ei sau al organului ei de administraţie. Iar art. 39 CAP a prevăzut cazuri de alegere de către reclamant a competenţei, alin.(2) a căruia indică că direct că acţiunea împotriva unei persoane juridice sau a unei alte organizaţii poate fi intentată şi în instanţa de la locul de aflare a bunurilor acestora. Insistă că aplicarea prevederilor art. 40 CPC are loc ca excepţie „competenţa excepţională” în cazurile în care nu este cunoscut domiciliu, sediul pîrîtului.
Cu referire la art. 447 alin.(1) lit. b) CPC, invocă că nu a fost citat ca parte în cadrul soluţionării cauzei, cauza fiind examinată în lipsa sa din care motive nici nu a fost în posibilitate să prezinte instanţei de judecată înscrisuri ce pune la îndoială legalitatea cerinţelor înaintate de reclamant. Afirmă că în lipsa revizuentului instanţa a decis admiterea cererii de chemare în judecată şi ca rezultat a admis o încălcare flagrantă a dispoziţiilor legale. Î-şi întemeiază cererea de revizuire pe prevederile art. 449 lit.b) şi c) CPC. Prin încheierea Curții de Apel Chișinău din 10 octombrie 2013, cererea de revizuire depusă de către Universitatea de Stat din Moldova a fost respinsă ca inadmisibilă.
La data de 02 decembrie 2013, Universitatea de Stat din Moldova, a declarat recurs împotriva încheierii instanței de apel, solicitînd admiterea recursului casarea încheierii, cu examinarea cererii de revizuire și strămutarea cauzei spre examinare la Judecătoria Buiucani mun. Chișinău care este instanța de la locul de aflare al pîrîtului. În motivarea recursului recurentul Universitatea de Stat din Moldova a invocat că instanța de apel nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele care au importanță pentru soluționarea justă a pricinii în fond, nu a dovedit circumstanțele considerate de prima instanță ca fiind stabilite și a aplicat eronat normele de drept material motiv, din care concluziile expuse în încheiere sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
Astfel, menționează că concluziile instanței cu referire la strămutarea pricinii spre examinare la Judecătoria Ciocana mun. Chișinău este neîntemeiată și contravine prevederilor art. art. 38, 39 CPC care reglementează că acțiunea se înaintează în instanța de la domiciliul sau de la locul de aflare a pîrîtului iar în cazul acțiunii împotriva unei persoane fizice sau juridice în instanța de la locul de aflare a bunurilor acestuia. Menționează că, situației în speță sunt aplicabile prevederile art. 43 al. (2) lit. b) CPC, în conformitate cu care instanța strămută pricina la o altă instanță dacă pe parcursul judecării s-a constatat că pricina a fost reținută spre judecare cu încălcarea normelor de competență jurisdicțională, iar pentru a dispune strămutarea corectă a pricinii instanța urma să clarifice care este sectorul sediului pîrîtului.
Consideră recurentul că examinînd cererea de revizuire împotriva încheierii din 14 mai 2013, instanța nu a dat apreciere argumentelor invocate și neîntemeiat a dispus respingerea cesteia ca inadmisibilă. În conformitate cu art. 425 CPC, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la pronunţarea ei. După cum rezultă din procesul-verbal al ședinței de judecată din 10 octombrie 2013, prin care a fost respinsă cererea de revizuire a Universității de Stat din Moldova a fost pronunțată în lipsa părților, copia încheierii fiind expediată participaților la proces 4 prin scrisoarea din 17 octombrie 2013 (f.d. 222), însă careva date despre recepționarea acesteia înscrisurile cauzei nu conțin.
Astfel, instanţa de recurs consideră că recurentul s-a conformat prevederilor legale şi a declarat recursul la 02 decembrie 2013, în termen. În conformitate cu art. 426 alin. (3) CPC, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 3 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza dosarului şi a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilităţii şi fără participarea părţilor. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins cu menţinerea încheierii instanţei de apel. În favoarea concluziei enunțate se invocă următoarele argumente. În conformitate cu art. 427 lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul şi să menţină încheierea.
În conformitate cu art. 453 alin. (1), lit. a) CPC, instanţa de judecată, după examinarea cererii de revizuire, emite încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă în cazul în care cererea de revizuire se depune contrar prevederilor art. 451 CPC. În conformitate cu art. 451 CPC al RM cererea de revizuire se depune în scris de persoanele menţionate la art. 447, indicându-se în mod obligatoriu temeiurile consemnate la art. 449 şi anexându-se probele ce le confirmă. După cum rezultă din materialele dosarului drept temei de revizuire a încheierii Curţii de Apel Chişinău din 14 mai 2013, de către revizuent au fost invocate prevederile art. 449 lit. b), c) CPC.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 449 lit. b) CPC, revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanţe sau fapte esenţiale ale pricinii care nu au fost şi nu au putut fi cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedeşte că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanţele şi faptele esenţiale în timpul judecării anterioare a pricinii. Prin urmare, corect Curtea de Apel Chişinău a reţinut că revizuentul în cererea de revizuire nu a indicat nici o circumstanţă nouă, care nu a putut fi cunoscută lui anterior şi care ar putea să influenţeze esenţial soluţia dată iniţial de prima instanţă şi de instanţa de recurs. În conformitate cu art. 449 lit. c) CPC, revizuirea se declară în cazul în care instanţa a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.
Cu referire la prevederile enunţate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie remarcă că cele invocate de către revizuent în susţinerea cererii de revizuire nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. c) CPC, or ultimul nu a invocat nici un argument care ar indica la faptul că instanţa de recurs a emis hotărârea, revizuirea cărei se solicită în speţă, cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces. În astfel de condiţii nu poate fi reţinut drept temei de redeschidere a procesului invocarea precum că revizuentul nu a fost citat ca parte în cadrul soluţionării cauzei, deoarece revizuentul în pricina dată a fost parte în proces.
5 Aici, este de menţionat şi faptul că revizuirea este o cale de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege. Iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate. Instanţa de recurs reţine că însăşi faptul dezacordului cu actul de dispoziţie contestat nu constituie un motiv suficient pentru revizuirea unei hotărâri. La caz, se va remarca că admiterea cererii de revizuire, în asemenea împrejurări, ar contravine principiului securităţii raporturilor juridice şi ar constitui o violare a art. 6 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.
Or, revizuirea este o cale de atac de retractare şi nu de reformare prin intermediul căreia se poate obţine anularea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile şi reînnoirea judecăţii în cazurile expres determinate de lege, iar retractarea neîntemeiată a hotărârii contestate poate duce la încălcarea principiului stabilităţii raporturilor juridice. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazuri strict determinate, care sunt prevăzute în mod limitativ în art. 449 CPC. Prin urmare, justificat Curtea de Apel Chişinău, cu referire la art. 453 CPC, examinând temeiurile de revizuire, a conchis că cererea de revizuire depusă de către Universitatea de Stat din Moldova nu se încadrează în prevederile legale statuate la art. 449 CPC.
În acest context, instanţa de recurs apreciază critic argumentele recurentului invocate în recurs, deoarece sunt lipsite de suport legal şi nu pot constitui temei de admitere a recursului în sensul invocat, or acestea nu conţin temeiuri care ar indica expres la ilegalitatea încheierii recurate, prin care s-a dispus la caz respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, mai mult că sunt similare celor invocate şi în cererea de revizuire. Faţă de cele ce preced, Colegiul civil şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi a menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2013. În conformitate cu art. 427 lit. a), art. 428 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Universitatea de Stat din Moldova.
Se menţine încheierea Curţii de Apel Chişinău din 10 octombrie 2013, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a Universității de Studii Europene din Moldova împotriva Universității de Stat din Moldova şi Primăriei oraşului Vadul lui Vodă cu privire la încetarea dreptului de proprietate comună pe cote-părți prin împărțirea în natură. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedinte, judecătorul Nicolae Clima Judecătorii Ion Druță Tamara Chişca-Doneva 6