- Dosarul nr.
- 3ra-1583/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 5 decembrie 2013
- Părțile
- Bondarenco Eduard vs Judecătoria Vulcăneşti, Ministerul Justiţiei
- Pe scurt
- Demisia judecătorului
3ra-1583/13 — Încasarea indemnizaţiei unice de concediere şi penalităţii
prima instanţă: Holeviţcaia L. dosarul nr.2ra-2075/13 instanţa de apel: Gh.Ulianovschi, A.Cudrov, E.Lazareva DECIZIE 05 decembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia, Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov, Valentina Clevadî examinînd recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Bondarenco Eduard împotriva Judecătoriei Vulcăneşti, intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova privind încasarea indemnizaţiei unice de concediere şi penalităţii, împotriva deciziei Curţii de Apel Comrat din 23 aprilie 2013 prin care au fost respinse apelurile declarate de Judecătoria Vulcăneşti şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova şi s-a menţinut hotărîrea Judecătoriei Comrat din 19 noiembrie 2012, c o n s t a t ă La 14 august 2012 Bondarenco Eduard s-a adresat în instanţa de judecată cu acţiune către Judecătoria Vulcăneşti, intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova privind încasarea indemnizaţiei unice de concediere şi penalităţii.
În motivarea acţiunii reclamantul a indicat că, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1864 din 17 iunie 2004 a fost numit în funcţia judecător de instrucţie la Judecătoria Vulcăneşti. La 20 iunie 2008 a depus cerere de demisie din funcţia deţinută din propria iniţiativă, care a fost admisă de către Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărîrea nr.252/11 din 26 iunie 2008. Prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1746-IV din 02 iulie 2008, publicat în Monitorul Oficial nr.120-121/475 din 08 iulie 2008 a fost admisă demisia lui din funcţia de judecător de instrucţie la Judecătoria Vulcăneşti, în temeiul art.25 alin. (1) lit.b) al Legii cu privire la statutul judecătorului, în legătură cu depunerea cererii de demisie din propria iniţiativă.
Conform art.26 alin. (4) al Legii cu privire la statutul judecătorului, judecătorului demisionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu produsul 1 înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător. Susţine că, dat fiind faptul că plăţile salariale le primea la contul de card deschis la BC „Moldova-Agroindbank” SA şi fiind încrezut că indemnizaţia unică de concediere i-a fost transferată, nu a verificat aceste circumstanţe, şi doar la 11 iunie 2012 în urma adresării la instituţia bancară i s-a comunicat că indemnizaţia unică la încetarea contractului individual de muncă nu a fost transferată de unitate la contul de card.
La 29 iunie 2012 s-a adresat Judecătoriei Vulcăneşti cu cerere, prin care a solicitat achitarea indemnizaţiei unice de concediere la încetarea contractului individual de muncă în mărime de 17 800 lei şi penalitatea pentru fiecare zi de întîrziere în mărime de 25 988 lei, însă prin răspunsul nr.01-60/1333 din 06 iulie 2012 cererea a fost respinsă din motiv că în cazul în care a depus cerere de demisie din propria iniţiativă şi nu are o vechime în funcţie de 15 ani, nu dispune de dreptul de a primi indemnizaţia unică de concediere. Consideră neîntemeiat refuzul pîrîtului de a-i achita indemnizaţia unică la încetarea contractului individual de muncă prevăzută de art.26 alin. (4) al Legii cu privire la statutul judecătorului, fiindu-i încălcate drepturile sale rezultate din raporturile de muncă.
La fel indică că, în cazul neexecutării obligaţiilor prevăzute de lege şi de contractul individual de muncă angajatorul este prezumat în culpă şi conform art.330 alin. (2) Codul muncii urmează să-i achite suplimentar pentru fiecare zi de întîrziere 0,1 la sută din suma neplătită în termen. Solicită reclamantul, încasarea de la Judecătoria Vulcăneşti în beneficiul lui a indemnizaţiei unice la încetarea contractului individual de muncă în sumă de 17 800 lei şi penalitatea în mărime de 25 988 lei (f.d. 2-3, 27). Prin hotărârea Judecătoriei Comrat din 19 noiembrie 2012 acţiunea a fost admisă în parte şi s-a încasat de la Judecătoria Vulcăneşti în beneficiul lui Bondarenco Eduard suma de 17 800 lei cu titlu de indemnizaţie unică de concediere.
Prin decizia Curţii de Apel Comrat din 23 aprilie 2013 au fost respinse apelurile declarate de Judecătoria Vulcăneşti şi Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova, fiind menţinută hotărîrea primei instanţe. La 09 iulie 2013 Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova a declarat recurs, solicitînd admiterea acestuia, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri de respingere a acţiunii ca neîntemeiată şi depusă tardiv. În susţinerea recursului s-a indicat că, instanţele judecătoreşti la examinarea pricinii au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural. În acest sens indică că, în luna august 2008 intimatul a fost informat de contabilitatea Judecătoriei Vulcăneşti despre răspunsul Ministerului Justiţiei nr.09/6850 din 07 august 2008, expediat în adresa Judecătoriei Vulcăneşti, referitor la faptul că el nu întruneşte condiţiile prevăzute de lege pentru achitarea indemnizaţiei unice de concediere.
Prin urmare, intimatul s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta acţiune cu omiterea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.267 Cod civil, iar argumentele expuse în susţinerea poziţiei sale nu sunt confirmate prin probe. 2 În conformitate cu art. 434 al. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale. Materialele cauzei atestă că copia deciziei motivate a instanţei de apel a fost recepţionată de către Ministerul Justiţiei la 17 mai 2013 (f.d.136). Astfel, recursul se consideră depus în termen.
Judecînd recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova împotriva deciziei date în apel, în limitele invocate în recurs, şi în baza referinţei depuse de către intimatul Judecătoria Vulcăneşti, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea hotărîrii primei instanţe, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) CPC, instanţa de recurs, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină hotărîrea primei instanţe.
Conform art.26 alin. (4) al Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, în redacţia pînă la 05 iulie 2012, judecătorului demisionat sau pensionat i se plăteşte o indemnizaţie unică de concediere egală cu produsul înmulţirii salariului său mediu lunar la numărul de ani complet lucraţi în funcţia de judecător, dar nu mai puţin de 6 salarii medii lunare. Instanţa de judecată a constatat că, prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1864 din 17 iunie 2004 Bondarenco Eduard a fost numit în funcţia judecător de instrucţie la Judecătoria Vulcăneşti. La 20 iunie 2008 Bondarenco Eduard a depus cerere de demisie din funcţia deţinută din propria iniţiativă.
Consiliul Superior al Magistraturii prin hotărîrea nr.252/11 din 26 iunie 2008 a propus Preşedintelui Republicii Moldova soluţionarea chestiunii cu privire la eliberarea lui Bondarenco Eduard din funcţia de judecător de instrucţie la Judecătoria Vulcăneşti în legătură cu depunerea cererii de demisie din propria iniţiativă (f.d.3). Prin decretul Preşedintelui Republicii Moldova nr.1746-IV din 02 iulie 2008, publicat în Monitorul Oficial nr.120-121/475 din 08 iulie 2008, a fost admisă demisia lui Bondarenco Eduard din funcţia de judecător de instrucţie la Judecătoria Vulcăneşti, în temeiul art.25 alin. (1) lit.b) al Legii cu privire la statutul judecătorului, în legătură cu depunerea cererii de demisie din propria iniţiativă (f.d.4).
La 29 iunie 2012 intimantul Bondarenco Eduard s-a adresat Judecătoriei Vulcăneşti cu cerere, prin care a solicitat achitarea indemnizaţiei unice la încetarea contractului de muncă, în mărimea şi condiţiile stabilite de art.26 alin. (4) al Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului şi penalitatea de întîrziere (f.d.7). Prin răspunsul Judecătoriei Vulcăneşti nr.01-60/1333 din 06 iulie 2012 i s-a refuzat din motiv că nu beneficiază de indemnizaţia unică de concediere, deoarece conform prevederilor alin.(2) şi (3) din art.III Capitolul X al Legii cu privire la statutul judecătorului, prevederile legii referitoare la indemnizaţii se extind asupra judecătorilor pensionaţi sau eliberaţi după expirarea împuternicirilor, cu condiţia unei vechimi în funcţia de judecător de cel puţin 15 ani (f.d.8-9).
3 În circumstanţele relevate şi în contextul normelor de drept citate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că instanţele judecătoreşti apreciind circumstanţele stabilite în pricină, corect au ajuns la concluzia că, intimatul Bondarenco Eduard beneficiază de dreptul de a primi indemnizaţie unică în legătură cu demisionarea din propria iniţiativă, în mărimea şi condiţiile prevăzute de art.26 alin.(4) al Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, în redacţia pînă la 05 iulie 2012. Nu sunt întemeiate şi se resping argumentele recurentului expuse întru susţinerea poziţiei precum că drept urmare a demisionării din propria iniţiativă intimatul nu întruneşte cerinţele specificate la alin.(2) şi (3) din art.III Capitolul X al Legii cu privire la statutul judecătorului referitor la vechimea în funcţia de judecător de cel puţin 15 ani, deoarece prezentului caz nu-i sunt aplicabile prevederile Capitolului X “Dispoziţii finale şi tranzitorii” ale Legii nr.544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, la care s-a făcut referire.
Nu poate fi reţinută nici afirmaţia intervenientului accesoriu Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova referitor la faptul că, intimatul s-a adresat în instanţa de judecată cu prezenta acţiune cu omiterea termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art.267 Cod civil, deoarece pîrîtul Judecătoria Vulcăneşti nu a atenţionat asupra faptului de omitere a termenului de prescripţie de către reclamant. Or potrivit art.217 Cod civil, acţiunea privind apărarea dreptului încălcat se respinge în temeiul expirării termenului de prescripţie extinctivă numai la cererea persoanei în a cărei favoare a curs prescripţia, depusă pînă la încheierea dezbaterilor în fond. Din cele expuse, se atestă corectitudinea hotărîrii primei instanţe cu privire la obligarea Judecătoriei Vulcăneşti să achite lui Bondarenco Eduard suma de 17 800 lei cu titlu de indemnizaţie unică de concediere.
În plus, raportînd la actele cauzei, motivele invocate în cererea de recurs şi coraborînd temeiurile indicate cu prevederile art.432 CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie conchide că argumentele aduse în susţinerea cererii de recurs nu îşi găsesc încadrare în prevederile legale. Din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul, că hotărîrea primei instanţe şi decizia instanţei de apel sunt legale şi întemeiate, corespund circumstanţelor de fapt stabilite prin probele administrate şi raportate la legea materială, iar argumentele invocate de către recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.
În conformitate cu art. 445 lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, d e c i d e Se resping recursul declarat de către Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova. Se menţine decizia Curţii de Apel Comrat din 23 aprilie 2013 şi hotărîrea Judecătoriei Comrat din 19 noiembrie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în 4 judecată depusă de Bondarenco Eduard împotriva Judecătoriei Vulcăneşti, intervenient accesoriu Ministerul Justiţiei al Republicii Moldova privind încasarea indemnizaţiei unice de concediere şi penalităţii. Decizia este irevocabilă de la data emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Vera Macinskaia Tamara Chişca-Doneva Ion Vîlcov Valentina Clevadî 5