- Dosarul nr.
- 2ra-1971/13
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul civil
- Data
- 18 septembrie 2013
- Părțile
- SA Tipografia Ştefan Vodă împotriva Svetlanei Fulga.
- Pe scurt
- Termenul de declarare a recursului.
2ra-1971/13 — Încasarea prejudiciului material şi moral.
Dosarul nr.2ra-1791/13 Prima instanţă: Judecătoriaria Ştefan-Vodă Judecător: I. Naşco Instanţa de Apel: Curtea de Apel Bender Judecători: M.Antonov G. Druguş A.Parpalac Republica Moldova Curtea Supremă de Justiţie DECIZIE 18 septembrie 2013 mun.
Chişinău Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedintele şedinţei, judecătorul Iulia Sîrcu Judecătorii Valentina Clevadî Tamara Chişca-Doneva Nicolae Clima Vera Macinskaia examinând recursul declarat de SA „Tipografia Ştefan Vodă”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Tipografia Ştefan Vodă” împotriva Svetlanei Fulga, cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Bender din 06 noiembrie 2012, prin care apelul declarat de SA „Tipografia Ştefan Vodă”, a fost respins, a fost menţinută hotărîrea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 09 aprilie 2012, ACONSTATAT : La 13 februarie 2012, reclamantul SA „Tipografia Ştefan Vodă”, a înaintat în instanţa de judecată o acţiune împotriva Svetlanei Fulga, cu privire la repararea prejudiciului material şi moral.
În motivarea pretenţiilor sale reclamantul a indicat că, IFS Ştefan Vodă, în rezultatul controlului a întocmit actul de control nr. 5643369 din 10.11.2010, a fost emisă Decizia asupra cazului de încălcare a legislaţiei nr. 1225 din 25.11.2010, în urma cărui fapt SA „Tipografia Ştefan Vodă” a fost obligată să achite amenzi şi penalităţi. După beneficierea reducerii de 50% societatea a achitat doar 50 % din sumă, la caz - 5385 lei. Comform proceslui-verbal din 21.01.2011 al şedinţei Consiliul SA „Tipografia Ştefan-Vodă” unde a participat şi pîrîta, sa hotărît de a obliga persoanele cu funcţii de răspundere - directorul Societăţii Bolozan Ion şi contabilul-şef Fulga Svetlana să restituie la contul bancar al societăţii suma amenzii achitate din cont propriu al fiecăruia şi a divizat în două părţi egale, adică cîte 2693 lei.
Bolozan Ion a achitat partea sa, însă pîrîta refuză să achite partea ei. Deoarece pîrîta nu a achitat datoria în termenul stipulat, de la ea urmează de a se încasa şi dobînda de întîrziere pentru nerestituirea sumei în termen. Astfel de la 31 ianuarie 2011 termenul de scadenţă, a trecut o perioadă de 374 zile, timp pentru care urmează a se calcula dobînda de întîrziere, care la caz constituie 239 lei. Tot conform procesului-verbal al Consiliului SA „Tipografia Ştefan Vodă” din 21.01.2011, s-a hotărît de a se califica lucrul pîrîtei care a deţinut funcţia de contabil- şef al societăţii susmenţionate, ca nesatisfăcător, fapt ce a cauzat prejudicii materiale societăţii. Prin ordinul directorului Societăţii nr.1-p din 04.02.2011, pîrîta a fost concediată din funcţie conform art. 86 al.
(1), lit. h), o), şi lit. p) Codul Muncii începînd cu 31.03.2011. Pîrîta urma de a transmite toate actele, documentele şi bunurile din gestiune prin act de predare primire angajatului în termen de pînă la 31.03.2011. Aceasta din urmă a ţinut neîntemeiat la ea toate actele susmenţionate şi anume: extrasele bancare şi facturile fiscale pînă la 03.10.2011. Mai mult ca atît, cartea mare, cartea de salarizare, registrul de casă şi bilanţul desfăşurat pentru anul 2010 nu au fost prezentate pînă în prezent. Prin aceasta pîrîta a cauzat societăţii prejudiciu moral în sumă de 10 000 lei, deoarece societatea nu a fost în stare de a-şi onora obligaţiunile de raportare faţă de organele publice şi nu a putut desfăşura activitatea economico-financiară.
Reclamantul solicită încasarea din contul pîrîtei a prejudiciului material în mărime de 2932 lei şi prejudiciu moral în mărime de 10000 lei. Prin hotărîrea Ştefan-Vodă din 09 aprilie 2012 a fost respinsă acţiunea reclamantului SA „Tipografia Ştefan Vodă” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral ca neîntemeiată. Prin decizia Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii de Apel Bender din 06 noiembrie 2012, a fost respins apelul depus de către SA „Tipografia Ştefan Vodă” cu privire la repararea prejudiciului material şi moral ca neîntemeiat, hotărîrea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 09 aprilie 2012 a fost menţinută. Invocînd ilegalitatea acestei deciziei, la 02 aprilie 2013, SA „Tipografia Ştefan Vodă” a contestat-o cu recurs, solicitînd admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi a hotărîrii primei instanţe, cu pronunţarea unei noi hotărîri de remitere a pricinii spre rejudecare.
2 În motivarea cererii de recurs, recurentul indică că instanţele de judecată nu au constatat şi elucidat pe deplin circumstanţele care au importanţă pentru soluţionarea pricinii în fond. Copia motivată a deciziei instanţei de apel a fost primită de către pîrîţi la data de 31 ianuarie 2013, iar recursul a fost declarat la 02 aprilie 2013, astfel, prin prisma art. 434 C.P.C., instanţa de recurs constată că recursul este depus în afara termenului de prescripţie. Studiind materialele dosarului, Colegiul Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, consideră recursul neîntemeiat şi care urmează a fi respins. În favoarea concluziei enunţate se invocă următoarele argumente.
În conformitate cu prevederile art. 445 alin. (1) lit. a) Codul de procedură civilă, instanţa de recurs, după ce judecă recursul este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe, precum şi încheierile atacate cu recurs. În conformitate cu art. 434, al. (1), al. (2) Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data pronunţării deciziei, iar în cazul redactării acesteia – de la data înştiinţării scrise a părţilor despre semnarea hotărîrii redactate. Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.
Prin prisma normei citate, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursul depus tardiv, deoarece recurentul a înregistrat cererea de recurs la data de 02 aprilie 2013. Comunicarea cu privire la redactarea motivată a deciziei Curţii de Apel Bender din 06 noiembrie 2012 a fost trimisă în adresa recurentului SA „Tipografia Ştefan Vodă” la data de 16 ianuarie 2013, iar în motivarea cererii de recurs acesta menţionează expres faptul că decizia motivată a fost primită la 31 ianuarie 2013. Mai mult ca atît, ca dovadă ce confirmă cele menţionate serveşte şi inscripţia din antetul deciziei Curţii de Apel Bender din 06 noiembrie 2013, unde este arătat expres data primirii acesteia.
Conform prevederilor art. 111 alin. (1) Codul de procedură civilă, actele de procedură se efectuează în termenul prevăzut de lege, iar în conformitate cu alin. (3) al aceluiaşi articol, termenul de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii evenimentului ori momentului care a condiţionat începutul lui. În conformitate cu art. 112 al. (1) Codul de procedură civilă, termenul stabilit în ani expiră în luna şi ziua respectivă a ultimului an al termenului. Termenul stabilit în luni expiră pe data respectivă a ultimei luni a termenului. Dacă ultima lună nu are data respectivă, termenul expiră în ultima zi a lunii iar al.
(2) al aceluiaş articol prevede că dacă ultima zi a termenului este nelucrătoare, acesta expiră în următoarea zi lucrătoare. Prin urmare, recursul depus de către SA „Tipografia Ştefan Vodă” urma a fi depus cel tîrziu la 01 aprilie 2013. Avînd în vedere faptul că recurentul a omis termenul de declarare a recursului, completul Colegiului civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a considera recursul ca depus tardiv. În astfel de circumstanţe, nici nu este necesar de a examina fondul cauzei din motiv că omiterea termenului de depunere a recursului anihilează din start cererea de recurs înaintată. Astfel, instanţa de recurs menţionează că recurentul este sancţionat de lege pentru pasivitatea sa faţă de respectarea termenului de prescripţie.
În acest sens de idei, completul reaminteşte prin prisma jurisprudenţei CEDO, fosta comisie a arătat că „… art. 6, parag.1 al convenţiei, nu impune o motivare în detaliu a unei decizii prin care o instanţă de recurs, întemeindu-se pe dispoziţii legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinţei pronunţate de o instanţă inferioară, ca fiind lipsit de şanse de succes” (Cauza Rebait şi alţii versus Franţa, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995) Contrar normelor citate precum şi prevederilor imperative ale art. 434, al. (1), al. (2) Cod de procedură civilă, SA „Tipografia Ştefan Vodă” au depus recursul peste termenul prevăzut de lege.
Astfel, din considerentele menţionate şi având în vedere că recursul depus de către SA „Tipografia Ştefan Vodă” este depus cu omiterea termenului stabilit de lege, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că recursul declarat necesită să fie respins. În conformitate cu art. 434, al. (1), al. (2) Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie. DECIDE : Se respinge recursul declarat de SA „Tipografia Ştefan Vodă”. Se menţine decizia Curţii de Apel Bender din 06 noiembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Ştefan-Vodă din 09 aprilie 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de SA „Tipografia Ştefan Vodă” împotriva Svetlanei Fulga, cu privire la încasarea prejudiciului material şi moral.
Decizia este irevocabilă din momentul emiterii. Preşedintele şedinţei, judecătorul /Semnătura/ Iulia Sîrcu Judecătorii /Semnătura/ Valentina Clevadî /Semnătura/ Tamara Chişca-Doneva /Semnătura/ Nicolae Clima /Semnătura/ Vera Macinskaia Copia corespunde originalului Judecător: Vera Macinskaia 4