2ra-1298/13 — Restabilirea la lucru

dosarul nr. 2ra-1298/13 prima instanţă N. Arabadji instanţa de apel A. Minciuna A. Pahopol V. Pruteanu DECIZIE 12 iunie 2013 mun.

Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie în componenţă: Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Nicolae Clima Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu examinând recursurile declarate de către Nicolae Oloier şi Întreprinderea de Stat „Sarmat”, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Oloier împotriva Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi Întreprinderii de Stat „Sarmat”, cu privire la restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral, împotriva deciziei Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012, prin care a fost respins apelul declarat de către Nicolae Oloier, Întreprinderea de Stat „Sarmat” şi Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 15 mai 2012 c o n s t a t ă La 06 august 2009 Nicolae Oloier a depus cerere de chemare în judecată împotriva Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi Întreprinderii de Stat „Sarmat”, cu privire la restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral.

În motivarea acţiunii, reclamantul Nicolae Oloier a indicat, că în baza contractului individual de muncă nr. 14 din 01 octombrie 2007 a activat în calitate de director al Întreprinderii de Stat „Sarmat” din cadrul Departamentului Instituţiilor Penitenciare. Contactul de muncă a fost încheiat pe un termen de 1 an de zile şi expira la 01 octombrie 2008. Prin ordinul Departamentului Instituţiilor Penitenciare nr. 209ef din 09 octombrie 2008 contractul individual de muncă a fost reziliat din iniţiativa administraţiei începînd cu 16 octombrie 2008. Reclamantul consideră ordinul menţionat ilegal din următoarele considerente. 1 În punctul 7.3 al contractului individual de muncă, este prevăzut că administratorul poate fi eliberat din funcţie, cu preavizarea lui în scris cu o lună înainte.

Contrar legislaţiei muncii şi a conţinutului contractului individual de muncă, administraţia l-a prevenit despre încetarea contractului de muncă abia la 02 octombrie 2008, în ziua cînd i-a fost adusă la cunoştinţă înştiinţarea în scris. Mai mult ca atît, ordinul nr. 209ef din 09 octombrie 2008 i-a fost adus la cunoştinţă la 15 octombrie 2008. Consideră că circumstanţele menţionate sunt contrare prevederilor art. 83 al. (4) Codul muncii, conform căruia dacă, la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lui şi raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată nedeterminată. Reclamantul Nicolae Oloier solicită restabilirea la lucru în funcţia de director al Întreprinderii de Stat „Sarmat” , încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral în mărime de 30.000 lei.

Ulterior, Nicolae Oloier a depus cerere suplimentară de chemare în judecată, solicitînd anularea ordinului nr. 209ef din 09 octombrie 2008, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 294.467 lei 42 bani şi repararea prejudiciului moral în mărime de 4600 lei. Cauza a fost obiect de examinare în mai multe instanţe judecătoreşti. Prin hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 15 mai 2012 acţiunea a fost admisă parţial. A fost declarat nul ordinul Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova nr. 209ef din 09 octombrie 2008, prin care a fost desfăcut contractul individual de muncă cu Nicolae Oloier, director al Întreprinderii de Stat „Sarmat”.

Contractul nr. 14 din 01 octombrie 2007 încheiat între Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova, în calitate de fondator, în persoana Directorului General al Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi administratorul Întreprinderii de Stat „Sarmat”, Nicolae Oloier a fost considerat prelungit pînă la 06 martie 2009. De la Întreprinderea de Stat „Sarmat” a fost încasat în beneficiul lui Nicolae Oloier salariul mediu pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 22.827,25 lei, prejudiciul moral în mărime de 5.400 lei şi cheltuielile de asistenţă juridică în mărime de 1.200 lei. În rest acţiunea a fost respinsă.

Prin decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012, au fost respinse apelurile declarate de către Nicolae Oloier, Întreprinderea de Stat „Sarmat” şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare şi menţinută hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 15 mai 2012. Nicolae Oloier a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie admisă integral. Recurentul Nicolae Oloier, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. Întreprinderea de Stat „Sarmat” a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerînd admiterea recursului, casarea hotărîrilor judecătoreşti şi emiterea unei noi hotărîri, prin care acţiunea să fie respinsă integral.

2 Întreprinderea de Stat „Sarmat”, în motivarea recursului a menţionat că, la examinarea cauzei au fost aplicate eronat normele de drept material. Intimatul Departamentul Instituţiilor Penitenciare, prin referinţa depusă a solicitat respingerea recursului declarat de către Nicolae Oloier ca neîntemeiat. Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră recursurile neîntemeiate şi care urmează a fi respinse cu menţinerea deciziei instanţei de apel şi hotărîrii primei instanţe din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, instanţa, după ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul şi să menţină decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.

S-a constatat că, în baza ordinului Ministerului Justiţiei al Republicii Moldova nr.317 din 29 iulie 2003 Nicolae Oloier a fost numit în funcţia de şef adjunct, concomitent director (din contul funcţiei atestate) al Întreprinderii de Stat „Sarmat” a Coloniei aşezare nr. 19 a Complexului nr.2 al Departamentului Instituţiilor Penitenciare, cu termen de probă 6 luni, începînd cu 28 iulie 2003. În baza ordinului Ministerului Justiţiei nr.36 din 03 februarie 2004 Nicolae Oloier a fost numit în funcţia de şef adjunct al Coloniei aşezare nr. 10, concomitent director al Întreprinderii de Stat „Sarmat” (din contul funcţiei atestate) a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, în legătură cu măsurile de reorganizare a statelor conform ordinului Ministerului Justiţiei nr. 505 din 03 decembrie 2003, începînd cu 01 ianuarie 2004. Prin ordinul Departamentului Instituţiilor Penitenciare nr. 168 ef din 16 noiembrie 2005, în legătură cu măsurile de reorganizare a statelor, aprobate prin ordinul Ministrului Justiţiei, Nicolae Oloier a fost numit în funcţia de director al Întreprinderii de Stat „Sarmat” a Departamentului Instituţiilor Penitenciare, începînd cu 24 octombrie 2005, fiind eliberat din funcţia deţinută anterior în legătură cu măsurile de reorganizare a statelor.

La 01 octombrie 2007 între Întreprinderii de Stat „Sarmat” în persoana directorului Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Ministerului Justiţiei şi Nicolae Oloier în calitate de administrator a fost încheiat contractul nr.14 cu termenul de valabilitate pînă la 01 octombrie 2008. Conform punctului 7.2 al contractului, acţiunea contractului încetează la data expirării termenului contractului, prin acordul părţilor, din iniţiativa Fondatorului pînă la expirarea termenului contractului, în alte temeiuri prevăzute de legislaţia Republicii Moldova. La 30 septembrie 2008 Nicolae Oloier a fost informat despre expirarea termenului contractului nr.14 încheiat cu administratorul Întreprinderii de Stat „Sarmat”.

De asemenea, lui Nicolae Oloier i-au fost acordate 10 zile lucrătoare pentru predarea gestiuni. Ulterior, în baza ordinului nr. 209-ef din 09 octombrie 2008 a fost desfăcut contractul individual de muncă cu Nicolae Oloier în temeiul art.82 lit. f) Codul muncii începînd cu 16 octombrie 2008. 3 Conform punctului p.7.3 al contractului nr.14 din 01 octombrie 2007, administratorul poate fi eliberat din funcţie cu preavizarea lui în scris cu o lună înainte. Conform art. 82 alin. (1) lit.f) Codul Muncii, contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de expirare a termenului contractului individual de muncă pe durată determinată - de la data prevăzută în contract, cu excepţia cazului cînd raporturile de muncă continuă de fapt şi nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lor, precum şi a cazului prevăzut la art. 83 alin. (3). Conform art. 83 al.

(1) Codul muncii, în caz de încetare a contractului individual de muncă pe durată determinată în legătură cu expirarea termenului său, salariatul trebuie să fie înştiinţat în scris de către angajator despre acest fapt cu cel puţin 10 zile lucrătoare înainte. Atît prima instanţă, cît şi instanţa de apel întemeiat au concluzionat că, cu o lună înainte de expirarea termenului indicat în contractul nr.14 din 01 octombrie 2007, adică pînă la 01 octombrie 2008, Nicolae Oloier nu a fost informat despre încetarea a contractului individual de muncă pe durată determinată în legătură cu expirarea termenului, continuînd să-şi exercite obligaţiunile de serviciu. Nicolae Oloier a fost informat despre expirarea termenului contractului şi acordarea unui termen de 10 zile pentru predarea gestiunii, abia la 02 octombrie 2008, pe parcursul exercitării de către Nicolae Oloier a obligaţiunilor de serviciu.

De asemenea, ordinul nr.209 ef din 09 octombrie 2008 privind desfacerea contractului individual de muncă i-a fost adus la cunoştinţă la 15 octombrie 2008, adică în timp ce Nicolae Oloier continua să-şi exercite obligaţiunile de serviciu după expirarea termenului contractului. Mai mult ca atît, după cum s-a stabilit, actul de predare a Întreprinderii de Stat „Sarmat” a fost semnat la 28 octombrie 2008, fapt ce denotă că Nicolae Oloier a activat la întreprindere pînă la data de 28 octombrie 2008, adică după expirarea contractului de muncă.

Prin urmare, instanţele judecătoreşti întemeiat au concluzionat că Departamentul Instituţiilor Penitenciare nu a respectat termenul de preavizare a lui Nicolae Oloier despre încetarea contractului individual de muncă, or conform art. 83 alin. (4) Codul Muncii a RM, dacă, la expirarea termenului contractului individual de muncă pe durată determinată, nici una dintre părţi nu a cerut încetarea lui şi raporturile de muncă continuă de fapt, contractul se consideră prelungit pe durată nedeterminată. De asemenea, instanţele întemeiat au concluzionat că contractul de muncă urmează a fi prelungit doar pînă la atingerea de către Nicolae Oloier a vîrstă de 65 de ani - pînă la 06 martie 2009 reieşind din prevederile art. 82 lit. i) Codul muncii, conform cărora contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor în caz de atingere a vîrstei de 65 de ani de către conducătorul unităţii de stat.

Nu pot fi considerate drept temeinice afirmaţiile recurentului Nicolae Oloier precum că instanţa şi-a substituit atribuţiile administraţiei, deoarece legea expres prevede că contractul individual de muncă încetează în circumstanţe ce nu depind de voinţa părţilor. 4 Astfel, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia că, eliberarea din funcţie a recurentului a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legislaţiei în vigoare. Conform art. 90 Codul Muncii, în cazul restabilirii la locul de muncă a salariatului transferat sau eliberat nelegitim din serviciu, angajatorul este obligat să repare prejudiciul cauzat acestuia.

Conform art. 90 al.(2) lit. a) din Codul muncii, repararea de către angajator a prejudiciului cauzat salariatului constă în plata obligatorie a unei despăgubiri pentru întreaga perioadă de absenţă forţată de la muncă într-o mărime nu mai mică decît salariul mediu al salariatului pentru această perioadă. Avînd în vedere eliberarea neîntemeiată a lui Nicolae Oloier de la serviciu, întemeiat a fost dispusă încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru în mărime de 22.827,25 lei. Conform art. 90 al. (3) Codul muncii, mărimea reparării prejudiciului moral se determină de către instanţa de judecată, ţinîndu-se cont de aprecierea dată acţiunilor angajatorului, dar nu poate fi mai mică decît un salariu mediu lunar al salariatului.

Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie consideră că de la Întreprinderea de Stat „Sarmat” întemeiat a fost încasat în beneficiul lui Nicolae Oloier şi prejudiciul moral în mărimea unui salariu mediu în sumă de 5400 lei. Nu pot fi considerate temeinice afirmaţiile recurentului Nicolae Oloier precum că salariul mediu constituie 9862 lei. Adeverinţa de salariu la care face referire recurentul nu poate fi considerată o probă pertinentă, deoarece reprezintă o copie neautentificată în modul stabilit şi nu conţine numele persoanelor care au eliberat-o (f.d. 25 Vol. I). Cu referire la argumentul recurentului Întreprinderea de Stat „Sarmat” privind faptul că despăgubirea materială şi morală urmează a fi încasată de la Departamentul Instituţiilor Penitenciare instanţa de recurs menţionează următoarele.

Conform statutului Întreprinderii de Stat „Sarmat”, ultima este o întreprindere de stat care activează pe bază de autogestiune, poate încheia contracte î-şi poate asuma obligaţii şi poate fi reclamant sau pîrît în instanţele judecătoreşti (f.d. 172 Vol. I). Mai mult ca atît, reieşind din materialele dosarului, recurentul Nicolae Oloier a fost salarizat din fondurile Întreprinderii de Stat „Sarmat”, fapt ce denotă corectitudinea hotărîrilor judecătoreşti. Astfel, din considerentele menţionate şi avînd în vedere faptul că, decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe sînt întemeiate şi legale, iar argumentele invocate de către recurenţi sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursurile şi de a menţine decizia instanţei de apel şi hotărîrea primei instanţe.

In conformitate cu art. 445 al. (1) lit. a) CPC, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie decide 5 Se resping recursurile declarate de către Nicolae Oloier şi Întreprinderea de Stat „Sarmat”. Se menţine decizia Curţii de Apel Chişinău din 14 noiembrie 2012 şi hotărîrea Judecătoriei Rîşcani municipiul Chişinău din 15 mai 2012, în pricina civilă la cererea de chemare în judecată a lui Nicolae Oloier împotriva Departamentului Instituţiilor Penitenciare şi Întreprinderii de Stat „Sarmat”, cu privire la restabilirea la lucru, încasarea salariului mediu pentru absenţa forţată de la lucru şi repararea prejudiciului moral. Decizia este irevocabilă din momentul emiterii.

Preşedinte, judecătorul Valeriu Doagă Judecătorii Ala Cobăneanu Nicolae Clima Sveatoslav Moldovan Tatiana Răducanu 6