- Dosarul nr.
- 1cs-122/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 1 octombrie 2026
- Părțile
- Dumitru Sava
- Pe scurt
- Art. 45 CPP
1cs-122/2026 — Art. 45 CPP
ÎNCHEIERE
cu privire la conflictul de competență cauza penale în privința lui Dumitru Sava (Dosarul nr. 1cs-122/2026, Nr. PIGD 1-26096124-01-1cc-25092026) Determinarea instanței de judecată competente să examineze plângerile formulate în temeiul art. 313 CPP; În cazul contestării actelor sau acțiunilor procurorului, plângerea este examinată de judecătoria de la locul aflării procurorului care a emis ordonanța; Transferul ulterior al cauzei către un alt organ de urmărire penală nu modifică competența instanței judecătorești sesizate legal. 01 octombrie 2026 Textul corespunde originalului Soluționând în lipsa părților conflictul negativ de competență, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Sergiu Stratan, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 05 iunie 2026, procurorul din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), Vitalie Costișanu, a emis ordonanța prin care a respins cererea avocatului Eduard Digore, formulată în numele lui Dumitru Sava, prin care acesta a solicitat explicarea învinuirii în baza art. 42 alin. (2) și 190 alin. (6) Cod penal.
Nefiind de acord cu ordonanța, avocatul Eduard Digore a contestat ordonanța în baza art. 2991 Cod de procedură penală. La 06 iulie 2026, procurorul, adjunct-interimar al procurorului-șef al PCCOCS, Denis Rotaru, a emis ordonanța prin care a respins plangerea.
La 27 iulie 2026, în Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a parvenit plângerea depusă de avocatul Eduard Digore. Avocatul a solicitat anularea ordonanțelor din 05 iunie și 06 iulie 2026, precum și înlăturarea încălcărilor drepturilor omului. Ulterior, cauza penală nr. 2024590291 a fost transmisă, în baza ordonanței Procurorului General din 31 iulie 2026, organului de urmărire penală al Inspectoratului de Poliție Orhei pentru continuarea urmăririi penale potrivit competenței teritoriale.
La 21 august 2026, judecătorul Constantin Damaschin, de la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, și-a declinat competența la examinarea plângerii în favoarea Judecătoriei Orhei. Judecătorul a constatat că plângerea trebuie examinată de judecătorul de instrucție din cadrul Judecătoriei Orhei, întrucât, potrivit art. 313 alin. (3) Cod de procedură penală, prin ordonanța Procurorului General din 31 iulie 2026, cauza penală a fost transmisă organului de urmărire penală al IP Orhei pentru continuarea urmăririi penale.
La 17 septembrie 2026, Judecătoria Orhei, sediul Central, și-a declinat competența de la examinarea cererii în favoarea Judecătoriei Chișinău și a sesizat Curtea Supremă de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Instanța a constatat că avocatul Eduard Digore contestă acte emise de PCCOCS. Potrivit art. 313 alin. (3) Cod de procedură penală, plângerea se examinează de judecătorul de instrucție de la locul aflării organului care a admis încălcarea.
La 25 septembrie 2026, cauza a fost înregistrată la Curtea Supremă de Justiție. 1
MOTIVAREA INSTANȚEI
7. Conform art. 44 alin. (1) Cod de procedură penală, instanța de judecată, constatând că nu este competentă de a judeca cauza penală, prin încheiere, își declină competența și trimite dosarul instanței de judecată competente. Art. 45 alin. (1) Cod de procedură penală prevede că, atunci când două sau mai multe instanțe își declină competența, conflictul se soluționează de instanța ierarhic superioară comună. În acest caz, conflictul de competență este între două judecătorii care se află în jurisdicția a două curți de apel diferite. Instanța ierarhic superioară comună acestora este Curtea Supremă de Justiție.
Din art. 313 alin. (3) Cod de procedură penală rezultă că plângerea împotriva acțiunilor procurorului este de competența judecătorului de instrucţie de la „locul aflării organului care a admis încălcarea”. În cazul contestării actelor sau acțiunilor procurorului, acesta este procurorul care a emis ordonanța sau care exercită urmărirea penală.
Prin plângerea depusă de avocatul Eduard Digore sunt contestate ordonanța procurorului PCCOCS din 05 iunie 2026 și ordonanța adjunctului- interimar din PCCOCS din 06 iulie 2026. Plângerea invocă că prin actele PCCOCS a fost admisă încălcarea.
Ambele acte contestate au fost emise de procurori din cadrul PCCOCS, sediul Central, care se află în mun. Chișinău. În aceste condiții, competentă să examineze plângerea este Judecătoria Chișinău.
Faptul că, ulterior, prin ordonanța Procurorului General din 31 iulie 2026, cauza penală a fost transmisă organului de urmărire penală al IP Orhei, pentru continuarea urmăririi penale, nu modifică competența unei instanțe judecătorești sesizate legal.
Din aceste motive, în conformitate cu art. 45 Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Admite sesizarea Judecătoriei Orhei, sediul Central, privind soluționarea conflictului negativ de competență; Stabilește competența Judecătoriei Chișinău de examinare a plângerii depuse de avocatul Eduard Digore. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Sergiu Stratan 2