- Dosarul nr.
- 1ra-960/2023
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 30 iulie 2026
- Părțile
- Anton Gavrilenco
- Pe scurt
- Art. 427 alin. 1 pct. 10 CPP
1ra-960/2023 — Art. 186 alin. 2 lit. d; 190 alin. 1 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Anton Gavrilenco (art. 186 alin. (2); 190 alin. (1) Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-960/2023 Nr. PIGD 1-21040998-01-1ra-20062023) Recurs inadmisibil, deoarece dezacordul cu pedeapsa stabilită în limitele prevăzute de lege nu se încadrează în temeiurile de recurs. 30 iulie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Ion Morozan Curtea de apel: Iurie Iordan, Elena Cojocai, Marcel Juganari Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Anton Gavrilenco, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Vladislav Gribincea, Preşedinte, Leonid Chirtoacă, Alexandru Negru, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
Anton Gavrilenco s-a născut în anul 1991 în r-ul Cahul. El a fost apărat de avocatul Carolina Bulgari.
Anton Gavrilenco a fost învinuit că, la 16 februarie 2021, aflându-se în Secția nr. 3 a Dispensarului Republican de Narcologie din Chișinău, a obținut prin înșelăciune de la Anatolie Diaconu un telefon mobil Samsung Galaxy M21, sub pretextul efectuării unor apeluri telefonice, după care nu l-a restituit și a părăsit locul faptei. Prin aceste acțiuni, părții vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu material de 4.000 de lei. Fapta a fost calificată ca escrocherie, prevăzută de art. 190 alin. (1) Cod penal. De asemenea, la 17 februarie 2021, folosind telefonul obținut anterior, inculpatul a accesat aplicația „Web Banking” instalată pe acesta și ar fi extras mijloace bănești de pe cardul bancar al părții vătămate, cauzând un prejudiciu de 6.650 de lei. Aceste acțiuni au fost încadrate ca furt săvârșit cu cauzarea de daune considerabile, prevăzut de art. 186 alin. (2) lit. d) Cod penal. În total, părții vătămate i-ar fi fost cauzat un prejudiciu material de 10.650 lei.
În prima instanță cauza penală a fost examinată în procedura generală. La 17 decembrie 2021, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, l-a recunoscut vinovat pe Anton Gavrilenco de săvârșirea infracțiunilor incriminate, fiind condamnat la câte un an de închisoare pentru fiecare infracțiune. În baza art. 84 alin. (1) Cod penal, pentru concurs de infracțiuni, prin cumul parțial al pedepselor, a fost stabilită pedeapsa definitivă de un an și șase luni de închisoare, cu executarea în penitenciar de tip semiînchis. În temeiul art. 90 Cod penal, executarea pedepsei a fost suspendată condiționat pe un termen de probă de cinci ani. Totodată, a fost admisă acțiunea civilă înaintată de partea vătămată Anatolie Diaconu, fiind dispusă încasarea de la Anton Gavrilenco a sumei de 10.650 de lei cu titlu de reparare a prejudiciului material cauzat prin infracțiune.
La 21 decembrie 2021, procurorul Alla Cazacu a declarat apel împotriva sentinței, contestând-o exclusiv în partea individualizării pedepsei. Procurorul a solicitat agravarea pedepsei aplicate inculpatului și excluderea suspendării condiționate a executării acesteia prevăzute de art. 90 Cod penal. Procurorul a susținut că pedeapsa stabilită de instanța de fond este excesiv de blândă și nu corespunde scopului pedepsei penale, deoarece nu au fost luate în considerare în 1 mod corespunzător antecedentele penale ale inculpatului și faptul că acesta a mai fost condamnat anterior la pedepse privative de libertate.
La 27 decembrie 2021, avocatul Carolina Bulgari, în interesele inculpatului Anton Gavrilenco, a declarat apel împotriva sentinței, contestând-o în partea referitoare la individualizarea pedepsei. Apărătorul a solicitat reducerea pedepselor aplicate, stabilirea unei pedepse definitive mai blânde și menținerea suspendării condiționate a executării pedepsei, cu reducerea termenului de probă la un an. Apărarea a susținut că la individualizarea pedepsei instanța nu a valorificat suficient circumstanțele atenuante ale cauzei, și anume recunoașterea integrală a vinovăției, cooperarea inculpatului cu organele de urmărire penală, căința sinceră, existența unui domiciliu stabil în orașul Cahul și faptul că acesta are la întreținere un copil minor. Totodată, s-a invocat necesitatea menținerii unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării, pentru a-i permite inculpatului să muncească, să-și întrețină familia și să repare prejudiciul cauzat.
Prin decizia Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2023, a fost respins apelul avocatului Carolina Bulgari și admis apelul procurorului. Instanța a menținut pedepsele stabilite de prima instanță, inclusiv pedeapsa definitivă de 1 an și 6 luni închisoare, însă a exclus aplicarea art. 90 Cod penal și a dispus executarea efectivă a pedepsei în penitenciar de tip semiînchis. Curtea a reținut că, deși vinovăția și cuantumul pedepsei au fost corect stabilite, suspendarea condiționată a executării pedepsei era nejustificată, având în vedere antecedentele penale ale inculpatului, lipsa unor dovezi de îndreptare și necesitatea realizării scopului pedepsei prin executarea efectivă a acesteia.
La 08 iunie 2023, avocatul Carolina Bulgari a depus recurs în interesele condamnatului Anton Gavrileno, fără a specifica vreun temei din cele prevăzute de art. 427 Cod de procedură penală, prin care a solicitat casarea deciziei și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie menținută suspendarea condiționată a executării pedepsei conform art. 90 Cod penal, cu reducerea termenului de probă la un an. Avocatul a reiterat argumentele din apelul său.
La 20 iunie 2023, Curtea Supremă de Justiție a solicitat depunerea referinței la recurs. La 15 iunie 2026, procurorul-șef interimar al Secției reprezentare a învinuirii în Curtea Supremă de Justiție, Cătălin Scutelnic, a depus referință în care a pledat pentru declararea recursului ca fiind inadmisibil. Potrivit referinței, instanța de apel a individualizat corect pedeapsa în conformitate cu criteriile prevăzute de art. 75 Cod penal, iar chestiunile privind aplicarea suspendării condiționate a executării pedepsei țin de aprecierea fondului cauzei și de marja de apreciere a instanței.
Urmărirea penală a fost pornită la 19 februarie și s-a terminat la 11 martie 2021. Prima instanță a examinat cauza în perioada 19 martie – 17 decembrie 2021. Instanța de apel a examinat cauza între 20 ianuarie 2022 și 07 martie 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 20 iunie 2023. 2
MOTIVAREA INSTANȚEI
10. Decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată la 11 mai 2023. Recursul a fost declarat la 08 iunie 2023. Având în vedere că, la ziua depunerii, termenul pentru depunerea recursului era de 30 de zile, recursul a fost înaintat în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs. De asemenea, ea nu permite instanței de recurs să verifice oportunitatea unei soluții judecătorești date de instanța de fond sau apel atât timp cât aceasta este legală (decizia nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul (decizia nr. 1ra-1520/2023, § 56).
În acest caz, recurentul nu a invocat nici un temei de recurs, însă nu este de acord cu faptul că instanța de apel a exclus aplicarea art. 90 Cod penal și a dispus executarea efectivă a pedepsei. Aceste argumente cădeau la ziua înaintări recursului sub incidența art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală se referă la individualizarea pedepsei contrar prevederilor legale. Avocatul nu a menționat prevederile legale care au fost încălcate la stabilirea pedepsei. Recurentul doar își exprimă dezacordul cu pedeapsa. Prin urmare, recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală (încheierile nr. 1ra-405/2023, 1ra-1008/2023, 1ra-1459/2023, 1ra-1583/2023).
Din motivele expuse supra, în conformitate cu art. 432 alin. (2) pct. 3) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul avocatului Carolina Bulgari împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 07 martie 2023. Încheierea este irevocabilă. Președinte Vladislav Gribincea Judecători Leonid Chirtoacă Alexandru Negru 3