- Dosarul nr.
- 1ra-814/2023
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 23 aprilie 2026
- Părțile
- Alexandru Stefanuca
- Pe scurt
- Art. 427 al.1 pct.6,10 CPP
1ra-814/2023 — Art. 155 CP
ÎNCHEIERE
cu privire la inadmisibilitatea recursului învinuirea lui Alexandru Ștefănucă (art. 155 Cod penal) (Dosarul nr. 1ra-814/2023 Nr. PIGD 1-21129972-01-1ra-26052023) Recurs depus până la 01 septembrie 2023, în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 10) Cod de procedură penală. Dezacordul cu pedeapsa aplicată legal nu se încadra în temeiurile de recurs prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) CPP; Recurs inadmisibil în latura civilă: partea vătămată nu a formulat acțiune civilă scrisă, motivată și probată; Neregularitatea instanțelor inferioare nu poate fi corectată în propria cale de atac.
23 aprilie 2026 Au examinat anterior cauza judecătorii: Instanța de fond: Natalia Doroftei Curtea de apel: Oxana Robu, Igor Mănăscurtă, Stelian Teleucă Textul corespunde originalului Judecând în lipsa părților recursul în cauza penală privind învinuirea lui Alexandru Ștefănucă, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Alexandru Negru, Ghenadie Eremciuc, judecători, constată următoarele:
ASPECTE GENERALE ȘI DE PROCEDURĂ
1. Alexandru Ștefănucă (condamnatul) s-a născut în anul 1984 în raionul Ialoveni. El a fost învinuit în temeiul art. 155 Cod penal (amenințarea cu omor).
Alexandru Ștefănucă a fost apărat de avocatul Serghei Postică.
În prima instanță cauza penală a fost examinată în procedură simplificată prevăzută la art. 3641 Cod de procedură penală. Alexandru Ștefănucă a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunii prevăzute de art. 155 Cod penal și condamnat la o pedeapsa sub formă de amendă în mărime de 500 de unități convenționale. Instanța de judecată s-a expus asupra acțiunii civile.
Instanța de apel a admis apelurile, a stabilit inculpatului pedeapsa de 120 de ore de muncă neremunerată în folosul comunității și a dispus liberarea de executarea pedepsei în temeiul Legii cu privire la amnistie. În rest, sentința a fost menținută.
La 10 mai 2023, partea vătămată Lilia Boldurat a depus recurs. Ea solicită majorarea cuantumul prejudiciului moral de la 7.000 de lei la 20.000 de lei.
Urmărirea penală în această cauză a fost pornită la 04 august 2021 și s-a finalizat la 25 august 2021. Prima instanță a examinat cauza în perioada 02 septembrie – 10 decembrie 2021. Instanța de apel a examinat cauza între 27 decembrie 2021 și 08 februarie 2023. Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție la 26 mai 2023. ÎN FAPT
Alexandru Ștefănucă a fost învinuit că, la 15 iulie 2021, în jurul orei 10:30, aflându-se la domiciliul său din raionul Ialoveni, a provocat intenționat un conflict cu părțile vătămate Lilia Boldurat și Viorel Vutcariov. În cadrul altercației, inculpatul a adresat acestora expresii necenzurate și i-a amenințat cu moartea, îndreptând spre ei un pistol, cu cartușul adus în camera de dare a focului, pe care îl ținea în mână. Acțiunile inculpatului au fost calificate în baza art. 155 Cod penal.
La 10 decembrie 2021, prin sentința Judecătoriei Hîncești, sediul Ialoveni, Alexandru Ștefănucă a fost recunoscut vinovat de săvârșirea infracțiunii incriminate și condamnat la o pedeapsă sub formă de amendă în mărime de 500 de unități convenționale. Instanța a dispus încasarea de la Alexandru Ștefănucă, în 1 beneficiul părții vătămate Lilia Boldurat, a sumei de 7.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral. Prima instanță a reținut că partea vătămată Lilia Boldurat, s-a constituit ca parte civilă în ședința de judecată. Instanța de judecată luând în considerație ansamblul circumstanțelor cauzei, a conchis judicios asupra necesității acordării unei compensații bănești cu titlu de reparare a prejudiciului moral, în mărime de 7.000 de lei, ca fiind echitabil în raport cu suferințele provocate.
La 22 decembrie 2021, procurorul Valeriu Dermenji din cadrul Procuraturii Ialoveni a declarat apel, solicitând aplicarea pedepsei cu închisoare pe un termen de doi ani, cu suspendarea executării pe durata unui termen de probațiune de doi ani, precum și încasarea integrală a prejudiciului moral, în cuantumul solicitat de partea vătămată.
La 23 decembrie 2021, părțile vătămate Lilia Boldurat și Viorel Vutcariov au declarat apeluri, solicitând majorarea cuantumului prejudiciului moral acordat și aplicarea unei pedepse mai aspre. Ei au susținut că suma de 7.000 de lei dispusă spre încasare este disproporționat în raport cu suferințele morale și efectele negative suportate ca rezultat al infracțiunii.
La 08 februarie 2023, Curtea de Apel Chișinău a admis apelurile, a casat sentința în ceea ce privește latura penală și a pronunțat o nouă hotărâre, prin care inculpatului Alexandru Ștefănucă i-a fost aplicată pedeapsa sub formă de muncă neremunerată în folosul comunității pe durata a 120 de ore. În temeiul Legii nr. 243 din 24 decembrie 2021 privind amnistia în legătură cu aniversarea a XXX-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova, instanța a dispus liberarea inculpatului de executarea pedepsei. În ceea ce privește latura civilă, instanța de apel a menținut soluția instanței de fond, apreciind că suma de 7.000 de lei acordată cu titlu de prejudiciu moral este rezonabilă și suficientă în raport cu circumstanțele cauzei. Decizia motivată a fost pronunțată la 12 aprilie 2023.
La 10 mai 2023, partea vătămată Lilia Boldurat, a depus recurs în temeiul art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală. Recurentul solicită casarea deciziei, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care lui Alexandru Ștefănucă să îi fie stabilită o pedeapsă mai aspră și acțiunea civilă să fie admisă integral. Recurenta invocă că instanța de apel pe de-o parte a agravat situația inculpatului stabilindu-i munca neremunerată, de care l-a eliberat de executarea ei, însă nu a ținut cont de caracterul și gravitatea infracțiunii comise. Totodată, instanța de judecată a menținut nejustificat dispozițiile primei instanțe, fără a evalua adecvat gravitatea suferințelor cauzate părții vătămate.
La 26 mai 2023, Curtea Supremă de Justiție a solicitat depunerea referinței la recurs. La 09 iunie 2025, procurorul Cătălin Scutelnic a depus referință la recurs în care pledează pentru inadmisibilitatea recursului, din motiv că nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 427 Cod de procedură penală. 2
LEGISLAȚIA RELEVANTĂ
14. Cererea de recurs a fost depusă până la 01 septembrie 2023. La acea dată partea relevantă a art. 427 alin. (1) Cod de procedură penală era următoarea: „(1) Hotărârile instanței de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanțele de fond și de apel în următoarele temeiuri: … 6) instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar, sau instanţa a admis o eroare gravă de fapt, care a afectat soluţia instanţei; ... 10) s-au aplicat pedepse individualizate contrar prevederilor legale;
Articolul 61 Cod de procedură penală prevede următoarele: „Articolul 61. Partea civilă „(1) Parte civilă este recunoscută persoana fizică sau juridică în privinţa căreia există suficiente temeiuri de a considera că în urma infracţiunii i-a fost cauzat un prejudiciu material sau moral, care a depus la organul de urmărire penală sau la instanţa de judecată o cerere de chemare în judecată a bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a persoanelor care poartă răspundere patrimonială pentru faptele acestuia. Acţiunea civilă se judecă de către instanţă în cadrul procesului penal dacă volumul prejudiciului este incontestabil. (2) Recunoaşterea ca parte civilă se efectuează prin ordonanţa organului de urmărire penală sau prin încheierea instanţei de judecată. (3) În cazul în care s-a constatat că, după recunoaşterea părţii civile, cererea de chemare în judecată a fost depusă de o persoană necorespunzătoare sau că, din alte motive, lipsesc temeiuri pentru ca persoana să aibă calitate de parte civilă, organul de urmărire penală, prin hotărîre motivată, sistează participarea persoanei în calitate de parte civilă. ”
Conform art.219 alin. (1) Codul de procedură penală: „(1) Acţiunea civilă în procesul penal se intentează prin depunerea unei cereri, adresate procurorului sau instanţei de judecată, de către persoanele fizice sau juridice cărora le-au fost cauzate prejudicii materiale sau morale nemijlocit prin fapta (acţiunea sau inacţiunea) interzisă de legea penală sau în legătură cu săvârșirea acesteia.” 3
MOTIVAREA INSTANȚEI
17. Decizia motivată a instanței de apel a fost pronunțată pe 12 aprilie 2023. Recursul a fost declarat pe 10 mai 2023. Având în vedere că termenul de recurs în acea perioadă era de 30 de zile din momentul pronunțării decizie motivate, recursul a fost înaintat în termen.
Art. 434 Cod de procedură penală prevede că instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii atacate doar în limitele invocate în recurs. Această prevedere nu permite instanței de recurs să admită recursul din alte considerente decât cele invocate în recurs. De asemenea, ea nu permite instanței de recurs să verifice oportunitatea unei soluții judecătorești date de instanța de fond sau apel atât timp cât aceasta este legală (mutatis mutandis decizia CSJ nr. 1ra-854/2022, § 85). Totuși, legea nu interzice instanței de recurs să recalifice considerentele invocate în recurs de la un temei de recurs la altul.
Completul notează că în recurs se invocă temeiurile prevăzute la art. 427 alin. (1) pct. 6), 12) Cod de procedură penală în vigoare până la 01 septembrie 2023. Recurenta critică soluția pronunțată de instanța de apel atât în latura civilă, cât și în partea stabilirii pedepsei. Astfel, orice critică adusă pedepsei aplicate de judecător trebuie să fie examinată conform art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, și nu pct.12) precum a indicat recurenta. Criticile invocate în latura civilă a deciziei vor fi examinate prin prisma pct. 6) alin. (1) art. 427 Cod de procedură penală.
Temeiul prevăzut la art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală, care se referă la individualizarea pedepsei contrar prevederilor legale. Potrivit acestei norme, recursul poate fi admis doar în cazul existenței unei erori de drept, inclusiv atunci când sancțiunea a fost stabilită cu aplicarea greșită a legii penale. Cu toate acestea, recurenta nu indică în mod expres care prevederi legale ar fi fost încălcate de instanța de apel în momentul aplicării pedepsei sub forma muncii neremunerate în folosul comunității și a liberării de executare în temeiul Legii amnistiei. Nemulțumirea față de soluția adoptată de instanță nu echivalează cu o eroare de drept, iar alegerea unei pedepse alternative – în limitele prevăzute de lege și însoțită de o motivare adecvată – ține de marja de apreciere a instanței de judecată. În absența unei încălcări evidente a normelor legale privind individualizarea pedepsei, recursul nu se încadrează în temeiul prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 10) Cod de procedură penală.
Argumentele recursului se limitează la deficiențele de motivare a cuantumului prejudiciului moral acordat. Având în vedere motivele invocate, recursul va fi examinat prin prisma temeiului prevăzut de art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală în vigoare până la 01 septembrie 2023. Curtea Supremă de Justiție a explicat sensul acestui temei de recurs în decizia nr. 1ra-854/2022, § 100). Acest temei include cinci situații distincte.
Instanța reiterează că simplul fapt al dezacordului cu motivarea instanței de apel nu cade sub incidența art. 427 alin. (1) pct. 6) Cod de procedură penală, iar 4 temeiul invocat de recurent că, instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel, ar trebui interpretat ca o obligație a instanței de apel să combată toate argumentele din apel care, dacă ar fi admise, ar schimba soluția instanței. Acest temei nu poate fi interpretat ca o obligație a instanței de a combate argumentele care nu pot avea vreun efect asupra soluției. Acesta este și standardul de motivare impus de art. 6 din CEDO (a se vedea hotărârile CtEDO Moreira Ferreira v. Portugalia (nr. 2), 2017, § 84; IMH Suceava S.R.L. v. România, 2013, § 40). Instanța de apel poate, printr-o declarație generală, să respingă argumentul invocat în apel, subscriind motivării convingătoare a primei instanțe, pentru respingerea argumentului respectiv (a se vedea hotărârile CtEDO Garcia Ruiz v. Spania, 1999, § 26; Stepanyan v. Armenia, 2009, § 35).
Partea vătămată Lilia Boldurat contestă cuantumul prejudiciului moral stabilit de instanță, deși nu a formulat o acțiune civilă formală în etapele anterioare ale procesului, susținând că suma acordată este disproporționată față de intensitatea suferințelor îndurate. Fiind audiată în ședința de judecată la 08 noiembrie 2021 (f.d. 110 verso), la întrebarea instanțe dacă are pretenții materiale și morale față de condamnat, a răspuns afirmativ că are pretenții de ordin moral pe care le estimează la suma 20.000 de lei. Ea nu a argumentat în nici un fel întinderea prejudiciului moral cauzate prin acțiunile inculpatului. Instanța de fond, în lipsa unei acțiuni civile argumentate a admis parțial pretențiile părții vătămate și a încasat de la condamnat suma de 7000 de lei. Instanța din oficiu a concluzionat că sancțiunea penală aplicată inculpatului nu este suficientă pentru a compensa trauma victimei, fiind necesară o reparație pecuniară pentru încălcarea dreptului la integritate fizică și psihică. Deși evaluarea prejudiciului moral este subiectivă, judecătorul a aplicat principiul echității și, analizând impactul infracțiunii asupra sănătății Liliei Boldurat, a dispus încasarea sumei de 7.000 de lei, considerând-o o formă de satisfacție adecvată pentru restabilirea echilibrului moral al acesteia.
Art. 397 alin. (1) Cod de procedură penală oferă instanței de judecată dreptul de a repara dauna materială cauzată prin infracțiune, chiar dacă nu a fost înaintată o acțiune civilă. Totuși, aceasta nu este o obligație, ci este un drept, care se aplică în special în cazul infracțiunilor pentru care cuantumul prejudiciului contează la încadrarea juridică a faptei. Din articolele 58 alin. (3) pct. 6), 219 alin. (1) și 221 alin. (1) și (3) CPP reiese că intentarea acțiunii civile în cadrul procesului penal este un drept al victimei. Cu excepția victimelor deosebit de vulnerabile (art. 58 alin. (4) pct. 4) CPP), instanța de judecată nu poate să treacă peste principiul disponibilității și să încaseze prejudicii în lipsa unei pretenții menționate clar în cererea de chemare în judecată (încheierea nr. 1ra-1217/2023, § 40).
Astfel, legislația oferă instanței posibilitatea de a repara prejudiciile materiale din oficiu în anumite cazuri specifice, această excepție însă nu se extinde asupra daunelor morale, unde principiul disponibilității obligă partea vătămată de a formula o cererea de chemare în judecată în scris motivată și probată. Solicitarea părții vătămate de a majora despăgubirile este neîntemeiată, întrucât aceasta nu a depus o acțiune civilă conformă rigorilor art. 221 CPP. Deși instanțele de fond și 5 apel au comis o eroare procedurală acceptând o pretenție formulată doar verbal, această neregulă nu poate fi înlăturată în prezentul recurs. Conform regulii non reformatio in peius, instanța de recurs nu poate înrăutăți situația părții vătămate în propria cale de atac. Prin urmare recursul este inadmisibil.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. art. 432 alin. (2) pct. 3) și 4) Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul părții vătămate Lilia Bolduratu împotriva deciziei Curții de Apel Chișinău din 08 februarie 2023. Decizia este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Alexandru Negru Ghenadie Eremciuc 6