- Dosarul nr.
- 1cs-34/2026
- Instanța
- Curtea Supremă de Justiție · Colegiul penal
- Data
- 12 martie 2026
- Părțile
- Grigore-Ovidiu Teiu
- Pe scurt
- Art. 46-49 CPP
1cs-34/2026 — Art.313 CPP
ÎNCHEIERE
cu privire la cererea de strămutare a plângerii înaintate de Grigore-Ovidiu Teiu (în temeiul art. 313 Cod de procedură penală) (Dosarul nr. 1cs-34/2026 Nr. PIGD 1-26000747-01-1cs-18022026) Cerere de strămutare respinsă; Dezacordul cu acțiunile sau soluțiile legale ale instanței, neîncrederea subiectivă a unei părți într-un judecător sau într-o instanță, nu justifică strămutarea cauzei. 12 martie 2026 Textul corespunde originalului Examinând în lipsa părților cererea de strămutare a plîngerii lui Grigore- Ovidiu Teiu, Curtea Supremă de Justiție, în completul compus din: Stella Bleșceaga, Preşedinte, Alexandru Negru, Ghenadie Eremciuc, judecători, constată următoarele: ÎN FAPT
La 05 ianuarie 2026, la Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a fost înregistrată plângerea depusă de avocatul Andrei Rodideal în numele lui Grigore- Ovidiu Teiu, împotriva ordonanței procurorului Dorin Vozian din 30 decembrie 2025 privind aplicarea măsurii preventive de nepărăsire a țării pe un termen de 60 de zile.
La 16 februarie 2026, Grigore-Ovidiu Teiu a adresat Curții Supreme de Justiție o cerere prin care solicită strămutarea examinării plângerii în altă instanță egală în grad. El invocă lipsa probelor care ar justifica încadrarea juridică a acțiunilor sale în infracțiunea de huliganism. Susține că procurorul ar fi exclus certificatul medical din 21 iunie 2023, care ar confirma o dereglare a sănătății sale pentru o perioadă de șase zile, menționând că, în realitate, el ar fi fost victima agresiunii, iar nu autorul faptei. De asemenea, arată că faptele imputate ar fi avut loc în sectorul Centru al mun. Chișinău, în timp ce urmărirea penală a fost efectuată de Inspectoratul de Poliție Buiucani, motiv pentru care consideră că instanța competentă să examineze cauza ar fi Judecătoria Chișinău, sediul Centru.
Cauza a ajuns la Curtea Supremă de Justiție pe 16 februarie 2026.
MOTIVAREA INSTANȚEI
4. Conform art. 39 pct. 5) Cod de procedură penală, Curtea Supremă de Justiție are competența exclusivă de a examina cererile de strămutare a cauzelor penale, care pot fi formulate de către președintele instanței de judecată sau de una din părți. Instituția strămutării este o excepție de la competența instanțelor judecătorești. Având în vedere importanța respectării competenței stabilite de lege a instanțelor judecătorești pentru buna funcționare a acestora și fortificarea încrederii în sistemul judecătoresc, strămutarea poate fi admisă doar în situații deosebit de convingătoare.
Grigore-Ovidiu Teiu a solicitat strămutarea examinării plângerii, invocând în esență nelegalitatea unor acte procedurale și pretinse încălcări ale drepturilor sale. Completul notează că aceasta nu poate constitui temei pentru strămutare deoarece eventualele critici cu privire la încălcări de procedură sau modul de apreciere a probelor țin de fondul cauzei și pot fi examinate doar în căile de atac, 1 nu prin cererea de strămutare (mutatis mutandis încheierea nr. 1cs-162/2025, § 7). Mai mult, eventualele încălcări ale organului de urmărire penală nu poate trezi suspiciuni privind imparțialitatea tuturor judecătorilor din instanța de judecată.
Circumstanțe care să demonstreze că soluționarea cauzei într-o altă instanță egală în grad, ar asigura o examinare mai obiectivă, rapidă și completă a cauzei nu sunt. Dimpotrivă, un transfer al cauzei către o altă instanță, ar conduce doar la prelungirea procedurilor, care în acest caz nu sunt complexe și se pot finaliza rapid. Dezacordul cu acțiunile sau soluțiile legale ale instanței, neîncrederea subiectivă a unei părți într-un judecător sau într-o instanță, nu justifică strămutarea cauzei. Strămutarea nu poate substitui instituția recuzării, iar, conform art. 34 alin. (4) Cod de procedură penală, recuzarea anticipată a tuturor judecătorilor dintr-o instanță nu este admisă (încheierile nr. 1cs-540/2024, 1cs-556/2024, 1cs-539/2024, 1cs- 124/2025).
În jurisprudența sa recentă, Curtea Supremă de Justiție a statuat că nu va tolera transformarea instituției strămutării în recuzarea deghizată și în instrument de amânare nejustificată a judecării cauzelor penale, în special atunci când acestea se apropie de termenul de prescripție a răspunderii penale. Curtea Supremă de Justiție descurajează folosirea cu rea credință a instituției strămutării, reiterând constant îndatorirea instanței de apel să examineze calea de atac până la expirarea termenului de prescripție (încheierile nr. 1cs-338/2024, 1cs-579/2024 1cs- 22/2025, 1cs-120/2025). Pentru recurgerea abuzivă la instituția strămutării și tergiversarea cauzei au fost aplicate avertismente (cauza nr. 1cs-183/2025) sau amenzi judiciare (cauza nr.1cs-204/2025).
Conform art. 50 Cod de procedură penală, o altă cerere de strămutare poate fi înaintată doar în baza unor motive care nu au fost și nu au putut fi cunoscute anterior. Dacă o nouă cerere de strămutare nu respectă această cerință, în temeiul art. 50 alin. (3) Cod de procedură penală, ea se anexează la dosar fără a fi expediată Curții Supreme de Justiție pentru examinare.
Din motivele de mai sus, în conformitate cu art. 46-50 Cod de procedură penală, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Respinge cererea de strămutare depusă de Grigore-Ovidiu Teiu. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stella Bleșceaga Judecători Alexandru Negru Ghenadie Eremciuc 2