1ra-6-2015 — Art.190 alin.2 lit.c CP

Prin sentinţa Judecătoriei Rîşcani, mun.Chişinău din 12 decembrie 2013, Miron Ion a fost achitat de sub învinuirea de săvîrşire a infracţiunii prevăzute de art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.

De către organul de urmărire penală, Miron Ion a fost învinuit de faptul că, la sfîrşitul lunii noiembrie 2011, urmărind scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane, creîndu-i condiţii speciale în acest sens, şi cunoscînd cu certitudine că nu dispune de licenţă pentru prestarea serviciilor de avocat, a afişat pe uşa biroului nr.204 din sediul situat pe str.Miron Costin 7, mun.Chişinău, o plăcuţă cu inscripţiile „Biroul de avocaţi Neron”, prin care crea o falsă reprezentare despre calitatea sa, profitînd de starea precară şi condiţiile de vulnerabilitate a cet.Coroi Nistor, conştientizînd că angajamentul asumat este irealizabil, sub pretexul reprezentării intereselor fiului acestuia, Coroi Vasile, care este persoană cu dezabilitate de gradul întîi din copilărie, exercitînd o influenţă psihică asupra conştiinţei şi voinţei persoanei, cît şi profitînd de încrederea acordată, în baza unor contracte formale şi fictive cu privire la prestarea serviciilor juridice, pe parcursul a trei zile, prin înşelăciune şi abuz de încredere, a dobîndit ilegal de la Coroi Nistor bani în sumă de 5000 lei, solicitînd de la ultimul în aceleaşi scopuri şi o sumă suplimentară de 300 euro, care nu i-a fost transmisă, pe 1 motiv că onorariul şi cerinţele înaintate în raport cu serviciile promise purtau un caracter dubios, după care banii primiţi i-a folosit în interese personale, fără a efectua careva acţiuni în scopul stabilit, iar la cerinţa persoanei de restituire a sumei, ultimul nu a recunoscut suma transmisă, invocînd că a primit doar 150 lei pentru acordarea unor consultaţii juridice, eschivîndu-se prin diferite metode de la restituirea acesteia, cauzîndu-i părţii vătămate un prejudiciu material considerabil în sumă de 5000 lei.

Sentinţei a fost atacată cu apel de către acuzatorul de stat, care a solicitat casarea acesteia şi pronunţarea unei noi hotărîri, prin care I.Miron să fie recunoscut vinovat şi condamnat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal la 4 ani închisoare, cu privarea de dreptul de a exercita funcţii de răspundere şi de a gestiona mijloace băneşti pe un termen de 2 ani, cu aplicarea art.84 alin.(4) Cod penal, definitiv la 5 ani şi 6 luni închisoare, invocînd că sentinţa este ilegală, deoarece instanţa nu a dat o apreciere corectă probelor acuzării, şi anume declaraţiilor părţii vătămate N.Coroi, cît şi probelor scrise, care pe deplin demonstrează vinovăţia inculpatului; instanţa nu a luat în consideraţie faptul că la semnarea contractelor de prestare a serviciilor juridice, inculpatul nu a eliberat lui N.Coroi o copie a acestuia, dar i-a eliberat o xerocopie a licenţei de avocat, pe cînd dînsul la acel moment nu era în drept de a presta asemenea profesie; instanţa incorect a tras concluzia că plăcuţa instalată pe uşa bir.204 cu inscripţia „biroul de avocaţi”, nu demonstrează scopul dobîndirii ilicite a bunurilor altei persoane; instanţa nu a reţinut nici modificările operate în dispoziţiile art.75 alin.(1) Cod de procedură civilă, prin care în cadrul unui proces civil, persoanele fizice îşi pot apăra interesele prin intermediul unui avocat sau avocat stagiar, însă, contrar acestor prevederi, inculpatul nedeţinînd licenţă de avocat a primit de la N.Coroi suma de 5000 lei, asumîndu-şi angajamentul de a-i reprezenta interesele în şedinţele de judecată, fapt confirmat prin procura nr.16943, astfel că, prin acţiunile sale, intenţionat a profitat de starea precară şi condiţiile de vulnerabilitate a părţii vătămate, şi prin înşelăciune şi abuz de încredere a dobîndit de la ultimul suma de bani solicitată, prin ce a realizat latura obiectivă a infracţiunii de care a fost învinuit; partea descriptivă a sentinţei nu corespunde cu cea dispozitivă, deoarece instanţa, în partea descriptivă a sentinţei, a conchis că inculpatul urmează a fi achitat din motivul lipsei faptei infracţiunii, iar în dispozitiv a dispus achitarea acestuia, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii.

Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2014, a fost respins apelul procurorului, ca nefondat. Instanţa de apel a constatat că prima instanţă obiectiv şi sub toate aspectele, prin prisma art.101 Cod de procedură penală, a examinat şi apreciat probele administrate în cauză şi corect a considerat că învinuirea înaintată inculpatului nu şi-a găsit confirmare, fiind bazată pe presupuneri, care nu pot fi puse la baza unei sentinţe de condamnare, nefiind administrate careva probe incontestabile, care ar dovedi vinovăţia lui I.Miron în săvîrşirea infracţiunii imputate. De asemenea, instanţa de apel a reţinut că inculpatul este absolvent al Facultăţii de Drept şi deţine diplomă de jurist. Începînd cu 20.10.1992 avea înregistrat pe numele lui ÎI “Advocate-Miron”, cu toate actele de înregistrare în regulă, iar obiectivul de activitate era – activităţi juridice, ce-i acorda dreptul de a presta servicii de asistenţă juridică contra plată, inclusiv să-şi posteze anunţuri despre serviciile prestate şi să întocmească diferite cereri în instanţele naţionale la solcitarea clienţilor. 2 Instanţa de apel, reţinînd declaraţiile părţii vătămate, care a relatat că a aflat despre I.Miron din anunţul postat în noiembrie 2011 în ziarul Makler, cu care a avut încheiat contract de prestare a serviciilor juridice, în baza căruia ultimul a studiat mai multe acte prezentate de dînsul, i-a întocmit o acţiune civilă şi a primit o procură ca să- i apere interesele, şi analizîndu-le în coraport cu probele puse la baza sentinţei de achitare, a dedus că pe caz nu a fost realizată latura obiectivă şi nici subiectivă a escrocheriei, deoarece inculpatul nu a intenţionat să dobîndească ilicit averea părţii vătămate N.Coroi, intenţia acestuia a fost îndreptată spre a-şi cîştiga existenţa, acordînd servicii în calitate de jurist, fapt ce rezultă din contractul încheiat cu partea vătămată. La fel, instanţa de apel a constatat că neînţelegerea apărută între inculpat şi partea vătămată s-a datorat faptului că ultimul i-a cerut restituirea banilor transmişi pentru acordarea serviciilor din motivul existenţei greşelilor în textul cererii întocmite, iar inculpatul la acel moment nu dispunea de suma pe care urma să o restituie, fapt ce nu poate servi drept temei pentru a-l acuza în dobîndirea ilicită a banilor, care ulterior au fost restituiţi părţii vătămate, aceasta neavînd careva pretenţii de ordin material faţă de inculpat. Astfel, instanţa de apel a conchis că inculpatul corect a fost achitat în baza art.190 alin.(2) lit.c) Cod penal, pe motiv că fapta nu întruneşte elementele infracţiunii.

În recursul ordinar declarat de procuror, invocîndu-se temeiul prevăzut de art.427 alin.(l) pct.6) Cod de procedură penală, se solicită casarea deciziei instanţei de apel şi remiterea cauzei la rejudecare în aceeaşi instanţă, pe motiv că instanţa de apel nu a luat în consideraţie faptul că prima instanţă la examinarea cauzei a acordat prioritare declaraţiilor inculpatului, fără a da o apreciere obiectivă celorlalte probe aduse în confirmarea vinovăţiei inculpatului în săvîrşirea faptei imputate, şi anume declaraţiilor părţii vătămate N.Coroi, a martorilor D.Prodan, A.Zbîrnea şi înscrisurilor prezente în materialele dosarului; hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia şi motivarea soluţiei contrazice dispozitivului hotărîrii; instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel şi nu a corectat eroare comisă de prima instanţă, care în descriptivul sentinţei a concluzionat că inculpatul urmează a fi achitat din motivul lipsei faptei infracţiunii, iar în dispozitiv a dispus achitarea acestuia, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii, în rest invocînd aceleaşi motive ca în apel, descrise la pct.3 al prezentei decizii.

Judecînd recursul ordinar în raport cu materialele dosarului şi motivele invocate, Colegiul penal consideră că acesta urmează a fi admis, din următoarele considerente. Potrivit art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, hotărîrile instanţei de apel pot fi supuse recursului pentru a repara erorile de drept comise de instanţele de fond şi de apel în cazul cînd instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel sau hotărîrea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluţia ori motivarea soluţiei contrazice dispozitivul hotărîrii sau acesta este expus neclar. Conform prevederilor art.414 Cod de procedură penală, instanţa de apel, judecînd apelul, verifică legalitatea şi temeinicia hotărîrilor atacate pe baza probelor examinate de prima instanţă, conform materialelor din dosar şi oricăror probe noi prezentate instanţei de apel, sau cercetează suplimentar probele administrate în instanţa 3 de fond ori poate da o nouă apreciere probelor din dosar, fiind obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Articolul 417 alin.(1) pct.7)-8) Cod de procedură penală, stipulează că decizia instanţei de apel trebuie să cuprindă fondul apelului şi temeiurile de fapt şi de drept care au condus, după caz, la respingerea sau admiterea apelului, precum şi motivele adoptării soluţiei. Instanţa de apel, potrivit art.414 alin.(5) Cod de procedură penală, este obligată să se pronunţe asupra tuturor motivelor invocate în apel. Colegiul conchide că, în cauza dată, instanţa de apel nu a îndeplinit aceste stricte prevederi ale legii, din sensul cărora rezultă că nerespectarea acestor cerinţe echivalează cu nerezolvarea fondului apelului, fapt ce atrage după sine casarea deciziei instanţei de apel. Conform apelului declarat, procurorul a invocat ilegalitatea sentinţei din motiv că instanţa nu a dat apreciere obiectivă probelor cauzei, şi anume declaraţiilor părţii vătămate N.Coroi, a martorilor D.Prodan, A.Zbîrnea şi înscrisurilor prezente în materialele dosarului, care dovedesc vinovăţia inculpatului în săvîrşirea faptei imputate, inclusiv indicînd că partea descriptivă a sentinţei nu corespunde cu cea dispozitivă, deoarece instanţa în partea descriptivă a sentinţei descriind circumstanţele cauzei şi motivele pentru care a respins probele aduse în sprijinul acuzării, a enunţat temeiul pentru achitarea inculpatului - lipsa faptei infracţiunii, pe cînd în partea dispozitivă l-a achitat pe I.Miron de sub învinuirea în comiterea infracţiunii prevăzute de art.190 alin.(2) Cod penal, pe motiv că fapta inculpatului nu întruneşte elementele infracţiunii. Potrivit deciziei, instanţa de apel a respins apelul procurorului şi a menţinut sentinţa motivînd că prima instanţa corect a ajuns la concluzia privind achitarea inculpatului, pe motiv că fapta lui nu întruneşte elementele infracţiunii. Instanţa de apel, menţinînd sentinţa de achitare în privinţa lui I.Miron nu a dat apreciere obiectivă probelor cauzei, care în opinia procurorului, cert confirmă vinovăţia inculpatului în cele incriminate, nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate în apel, inclusiv şi asupra temeiului că motivul achitării din descriptivul sentinţei nu corespunde cu cel din dispozitivul sentinţei, de unde reiese că ambele instanţe de judecată nu au respectat prevederile art.390, 394 alin.(3) Cod de procedură penală, privind alcătuirea părţii descriptive şi dispozitive a hotărîrii. Astfel, Colegiul penal ajunge la concluzia că, menţionarea concomitentă a două temeiuri de achitare în aceiaşi hotărîre judecătorească - lipsa faptei infracţiunii şi fapta nu întruneşte elementele infracţiunii, şi nepronunţarea asupra tuturor motivelor invocate în apel, sînt erori de drept procedural care se încadrează în art.427 alin.(1) pct.6) Cod de procedură penală, deoarece se referă la procedura de motivare a soluţiei instanţei de apel. Potrivit art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, în cazul în care eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanţa de recurs, ea casează hotărîrea atacată şi dispune rejudecarea cauzei de către instanţa de apel. Circumstanţele expuse atestă că instanţa de apel a comis erori de drept, care nu pot fi corectate de instanţa de recurs, recursul fiind întemeiat, astfel decizia atacată urmează a fi casată cu dispunerea rejudecării cauzei de către instanţa de apel, în alt complet de judecată. 4 În cadrul rejudecării cauzei instanţa de apel urmează să înlăture erorile menţionate, să ţină cont de împrejurările expuse, care au servit temei de casare a soluţiei adoptate şi cu respectarea prevederilor art.414 Cod de procedură penală să verifice legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate pe baza probelor administrate în instanţa de judecată, inclusiv să se expună asupra tuturor motivelor apelului, iar în dependenţă de datele obţinute să pronunţe o hotărîre legală şi întemeiată, care să corespundă şi prevederilor art.417-418 Cod de procedură penală.

În conformitate cu prevederile art.434 şi art.435 alin.(1) pct.2) lit.c) Cod de procedură penală, Colegiul penal lărgit al Curţii Supreme de Justiţie DECIDE: Admite recursul ordinar declarat de procurorul în Procuratura de nivelul Curţii de Apel Chişinău, Sîli Radu, casează total decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 16 iunie 2014 în cauza penală în privinţa lui Miron Ion şi dispune rejudecarea cauzei în ordine de apel în aceeaşi instanţă, în alt complet de judecată. Decizia nu se supune nici unei căi de atac, publicată integral la 27 ianuarie 2015. Preşedinte Nicolae Gordilă Judecători Elena Covalenco Liliana Catan Iurie Diaconu Ion Guzun 5