Decizie nr. 156 din 23.09.2026

La originea cauzei se află sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 71 alin. (3) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dorin Podlisnic, în interesele dlui Anton Todorașco, parte în dosarul nr. 1-41/2017, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost trimisă la Curtea Constituțională de dna judecătoare Ramona Moșneguțu din cadrul Judecătoriei Orhei, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție. ÎN FAPT A. Circumstanțele litigiului principal

Pe rolul Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, se află cauza penală de învinuire a dlui Anton Todorașco de comiterea infracțiunilor prevăzute la articolele 171 alin. (2) lit. c) (viol săvârșit asupra unui membru de familie) și 172 alin. (2) lit. c) (acțiuni cu caracter sexual neconsimțite săvârșite asupra unui membru de familie) din Codul penal. Inculpatul a fost asistat de doi avocați, dnii Vladislav Ciobanu- Nițuleac și Dorin Podlisnic.

La data de 13 mai 2026, dl Anton Todorașco a solicitat să fie reprezentat doar de dl avocat Dorin Podlisnic. Instanța de judecată a respins cererea, menținând împuternicirile dlui avocat Vladislav Ciobanu-Nițuleac.

În ședința de judecată din 27 mai 2026, dl avocat Dorin Podlisnic a ridicat, în interesele dlui Anton Todorașco, excepţia de neconstituţionalitate a articolului 71 alin. (3) din Codul de procedură penală.

Printr-o încheiere din 1 iulie 2026, Judecătoria Orhei a admis ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate şi a trimis sesizarea la Curtea Constituţională, în vederea soluţionării acesteia. 2

Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 1 Statul Republica Moldova „(1) Republica Moldova este un stat suveran şi independent, unitar şi indivizibil. (2) Forma de guvernământ a statului este republica. (3) Republica Moldova este un stat de drept, democratic, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile lui, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme şi sunt garantate.” Articolul 23 Dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle „(1) Fiecare om are dreptul să i se recunoască personalitatea juridică. (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative.” Articolul 26 Dreptul la apărare „(1) Dreptul la apărare este garantat. (2) Fiecare om are dreptul să reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor sale. (3) În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. (4) Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele prevăzute se pedepseşte prin lege.”

Prevederile relevante ale Codului de procedură penală, adoptat prin Legea nr. 122 din 14 martie 2003, sunt următoarele: Articolul 67 Apărătorul „(1) Apărătorul este persoana care, pe parcursul procesului penal, reprezintă interesele bănuitului, învinuitului, inculpatului, îi acordă asistenţă juridică prin toate mijloacele şi metodele neinterzise de lege. Apărătorul nu poate fi asimilat de către organele de stat şi persoanele cu funcţie de răspundere cu persoana interesele căreia le apără şi cu caracterul cauzei penale care se examinează cu participarea lui (2) În calitate de apărător în procesul penal pot participa: 1) avocatul; 2) alte persoane abilitate prin lege cu atribuţii de apărător; 3) un avocat din străinătate în cazul în care acesta este asistat de o persoană indicată la pct.1). (3) Persoanele indicate în alin. (2) capătă calitatea de apărător din momentul în care şi-au asumat angajamentul de a apăra interesele persoanei în cauză cu consimțământul acesteia. 3

Autorul excepției susține că norma contestată nu este formulată de o manieră clară și generează incertitudini în aplicarea acesteia. Autorul menționează că un inculpat poate avea câțiva apărători aleși. În acest caz, norma nu stabilește cu precizie dacă instanța de judecată este obligată să admită cererea de renunțare la unul dintre apărători și nici nu prevede circumstanțele în care ar putea să respingă cererea.

În același timp, autorul excepției afirmă că există o contradicție între prevederile articolelor 71 alin. (3) și 67 alin. (6) punctul 1) din Codul de procedură penală. Pe de o parte, conform articolului 71 alin. (3) din Cod, renunțarea la apărător trebuie acceptată de către instanța de judecată. Pe de altă parte, potrivit articolului 67 alin. (6) punctul 1) din Cod, apărătorul încetează participarea în cauză dacă persoana pe care o apără a renunțat la el, fără a condiționa această încetare de acceptul prealabil al instanței sau de indicarea unor motive.

Autorul excepției menționează că respingerea cererii de renunțare la unul dintre apărători și menținerea împuternicirilor acestuia contrar voinței inculpatului îi afectează dreptul la apărare.

Autorul excepției afirmă incidența articolelor 1 alin. (3), 23 și 26 din Constituție. B. Aprecierea Curții

Examinând admisibilitatea sesizării privind excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituție, controlul constituționalității legilor, în prezenta cauză a unor prevederi din Codul de procedură penală, ține de competența Curții Constituționale.

Sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de reprezentantul unei părți în proces. Astfel, Curtea constată că ea este formulată de subiectul căruia i s-a acordat acest drept, pe baza articolului 135 alin. (1) literele a) și g) din Constituție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă articolul 71 alin. (3) din Codul de procedură penală, care nu a mai fost supus controlului de constituționalitate.

Curtea a stabilit în jurisprudenţa sa, ca o condiţie de admisibilitate a sesizării privind excepţia de neconstituţionalitate, faptul că prevederile contestate trebuie să fie aplicabile la soluţionarea cauzei. Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată într-o cauză penală aflată pe rolul instanței de judecată, în care cererea inculpatului privind renunțarea la unul dintre cei doi apărători a fost respinsă, fiind menținute împuternicirile apărătorului în cauză. 5

În jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că o persoană acuzată de o infracțiune care nu dorește să se apere personal trebuie să poată recurge la asistența juridică aleasă de ea. Caracterul echitabil al procedurilor impune ca un acuzat să poată obține întreaga gamă de servicii asociate cu asistența juridică. Articolul 6 § 3 litera c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu impune un mod de exercitare a dreptului la apărare, lăsând statelor părți o marjă de apreciere în alegerea mijloacelor adecvate pentru garantarea acestui drept în cadrul sistemelor lor judiciare naționale (a se vedea Elif Nazan Seker v. Turcia, 8 martie 2022, § 42).

Potrivit articolului 26 alin. (3) din Constituție, în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu. De asemenea, potrivit articolului 17 din Codul de procedură penală, în procesul penal, părțile au dreptul să fie asistate sau, după caz, reprezentate de un apărător ales ori de un avocat care acordă asistență juridică garantată de stat; instanța judecătorească este obligată să le asigure deplina exercitare a drepturilor lor procesuale, în condițiile Codului.

Curtea observă că articolul 71 din Codul de procedură penală reglementează procedura de soluționare a cererii de renunțare la apărător. Potrivit acestui articol, renunţarea la apărător reprezintă voinţa bănuitului, învinuitului sau inculpatului de a-şi exercita el însuşi apărarea, fără a apela la asistenţa juridică a unui apărător (alin. (1)). Alineatul (2) stabilește condițiile în care poate fi acceptată cererea de renunțare (cererea este înaintată în mod benevol, din proprie inițiativă și în prezența apărătorului; nu se admite renunțarea la apărător dacă participarea apărătorului la procesul penal este obligatorie conform articolului 69, iar alineatul (3) prevede soluționarea cererii de renunțare printr-o hotărâre motivată. Din momentul admiterii renunţării la apărător se consideră că bănuitul, învinuitul sau inculpatul îşi exercită apărarea de sine stătător (alin. (4)).

De asemenea, Curtea notează că articolul 67 alin. (6) din Cod reglementează cazurile în care apărătorul încetează să participe în cauză. În cazul renunțării la apărător, Curtea observă că articolul 67 alin. (6) stabilește două situații distincte de încetare a participării apărătorului. Prima situație este prevăzută la articolul 67 alin. (6) punctul 1), potrivit căruia apărătorul încetează participarea dacă persoana pe care o apără a renunțat la el sau a reziliat contractul cu el ori i-a suspendat împuternicirile. A doua situație este prevăzută la articolul 67 alin. (6) punctul 4), potrivit căruia încetarea survine dacă procurorul sau instanța a admis cererea bănuitului, învinuitului sau a inculpatului de renunțare la apărător. Totodată, articolul 70 alin. (6) din Codul de procedură penală permite bănuitului, învinuitului sau inculpatului să aibă câțiva apărători aleși.

Din interpretarea coroborată a acestor prevederi, rezultă că renunțarea la apărător reglementată de articolul 71 din Codul de procedură penală are în vedere situația în care persoana renunță la asistența juridică acordată de un apărător pentru a-și exercita apărarea de sine stătător. Această concluzie se desprinde atât din definiția prevăzută la alin. (1) al articolului 71 din Cod, cât și din alin. (4), potrivit căruia, din momentul admiterii renunțării, persoana își exercită apărarea de sine stătător. 6

În aceste condiții, eventuala soluție pronunțată de Curte cu privire la articolul 71 alin. (3) din Cod nu ar putea produce efecte asupra situației juridice concrete care a determinat ridicarea excepției. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că excepţia de neconstituţionalitate nu manifestă doar o funcţie preventivă, ci şi una reparatorie, pentru că ea priveşte, în primul rând, situaţia concretă a părţii lezate în drepturile sale prin norma criticată. De invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate trebuie să profite, în primul rând, autorul acesteia. În caz contrar, excepţia de neconstituţionalitate riscă să devină un instrument simulat, o actio popularis, pierzându-şi, în aceste condiţii, caracterul efectiv şi concret (a se vedea DCC nr. 115 din 26 septembrie 2023, § 24).

Prin urmare, pe baza celor menţionate supra, Curtea constată că sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate nu întruneşte condiţiile de admisibilitate şi nu poate fi acceptată pentru examinare în fond. Din aceste motive, în baza articolelor 135 alin. (1) literele a) şi g) şi 140 din Constituţie, 27 alin. (2), (4) lit. c), 37 şi 40 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, Curtea Constituţională DECIDE: 1. Se declară inadmisibilă sesizarea privind excepția de neconstituționalitate a articolului 71 alin. (3) din Codul de procedură penală, ridicată de dl avocat Dorin Podlisnic, în interesele dlui Anton Todorașco, parte în dosarul nr. 1-41/2017, pendinte la Judecătoria Orhei, sediul Rezina. 2. Prezenta decizie este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Președinte de ședință Liuba ȘOVA Chișinău, 23 septembrie 2026 DCC nr. 156 Dosarul nr. 151g/2026 7