2ra-781/25 — Rezoluțiunea contractului de vînzare cumpărare.

La 16 mai 2023, SC „Beali” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Oleg Secrieru cu privire la rezoluțiunea contractului de vânzare- cumpărare din 26 mai 2020, întoarcerea părților în poziția inițială.

Reclamanta a invocat că, la 26 mai 2020, între părți a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, prin care SC „Beali” SRL s-a obligat să transmită în proprietatea lui Oleg Secrieru remorca de model *****, cu numărul de înmatriculare *****, anul producerii *****, cu numărul unic de serie *****, iar pârâtul s-a obligat să achite prețul de 24 000 lei în termen de o zi de la semnarea contractului.

Reclamanta a susținut că, la 26 mai 2020, părțile au semnat actul de predare- primire a remorcii, însă pârâtul nu și-a executat obligația de plată a prețului convenit.

Prin decizia din 30 aprilie 2025, Curtea de Apel Nord a respins apelul declarat de SC „Beali” SRL și a menținut hotărârea Judecătoriei Ungheni din 18 iunie 2024.

Instanța de apel a reținut că, la 26 mai 2020, SC „Beali” SRL și Oleg Secrieru au încheiat contractul de vânzare-cumpărare privind remorca de model KOEGEL, iar potrivit actului de predare-primire din aceeași dată, remorca și actele aferente au fost transmise cumpărătorului.

Instanța de apel a constatat că, potrivit contractului de vânzare-cumpărare prezentat la înmatricularea remorcii, valoarea bunului era de 2 000 lei, iar conform facturii fiscale seria ***** din 26 mai 2020, SC „Beali” SRL a primit de la Oleg Secrieru suma de 2 000 lei. Totodată, remorca a fost înmatriculată pe numele lui Oleg Secrieru la 27 mai 2020, în baza actelor prezentate de vânzător.

Instanța de apel a apreciat că actele prezentate de reclamantă, în care prețul a fost modificat din 2 000 lei în 24 000 lei, au fost prezentate unilateral, fără a fi clară proveniența și pertinența acestora. Instanța a reținut că aceste înscrisuri nu au fost prezentate la Agenția Servicii Publice la momentul înmatriculării remorcii, iar reclamanta nu a explicat neprezentarea actelor pretins corectate și nici situația facturii fiscale inițiale.

Curtea de apel a considerat că reclamanta nu poate pretinde neexecutarea de către pârât a obligației de achitare a prețului de 24 000 lei, deoarece această clauză nu a fost dovedită ca fiind negociată de părți prin contractul de vânzare- cumpărare a cărui rezoluțiune se solicită.

Instanța de apel a mai reținut că SC „Beali” SRL, în calitate de societate comercială, nu a prezentat probe contabile sau alte informații care să confirme neachitarea prețului de către Oleg Secrieru. Totodată, a apreciat ca relevant faptul că reclamanta a înaintat pretenții privind neachitarea prețului abia peste aproximativ trei ani de la încheierea contractului, deși potrivit contractului prețul urma să fie achitat în termen de o zi de la semnare.

În aceste condiții, instanța de apel a concluzionat că nu au fost confirmate circumstanțele invocate de SC „Beali” SRL privind neexecutarea de către Oleg Secrieru a obligației de plată a prețului convenit, motiv pentru care a menținut soluția primei instanțe de respingere a acțiunii.

În motivarea recursului, reprezentantul SC „Beali” SRL susține că instanțele de fond și de apel au apreciat în mod vădit nerezonabil probele administrate și au ajuns la o concluzie eronată privind executarea obligației de plată a prețului contractului de vânzare-cumpărare din 26 mai 2020.

Recurenta invocă că, deși în contractul prezentat la ASP a fost indicat prețul de 2 000 lei, prețul real, negociat și acceptat de părți pentru remorcă fost de 1 250 euro, echivalentul a 24 000 lei, fapt care rezultă inclusiv din explicațiile intimatului Secrieru Oleg, redate în hotărârea primei instanțe.

Recurenta invocă faptul că suma de 200 euro, menționată în recipisa din 11 mai 2020, nu reprezenta plata integrală a prețului, ci doar un avans, iar intimatul nu ar fi prezentat probe admisibile care să confirme achitarea diferenței până la prețul real convenit. În acest context, SC „Beali” SRL consideră că instanțele au inversat nejustificat sarcina probațiunii, punând în sarcina vânzătorului obligația de a demonstra neplata, deși cumpărătorul, care a susținut că a achitat integral prețul, trebuia să dovedească această împrejurare prin înscrisuri corespunzătoare.

De asemenea, recurenta susține că instanțele nu au apreciat în ansamblu explicațiile părților, recipisa din 11 mai 2020 și celelalte înscrisuri. Factura fiscală la care au făcut trimitere instanțele nu constituie o probă suficientă a executării obligației de plată a prețului real al bunului.

SC „Beali” SRL mai susține că neplata prețului constituie neexecutarea unei obligații esențiale a cumpărătorului, în sensul art. 915–917 din Codul civil, iar vânzătorul a respectat procedura prealabilă, expediind intimatului notificarea nr. 17 din 24 ianuarie 2022 și acordându-i un termen suplimentar de 20 de zile pentru executarea obligației. În lipsa executării în termenul acordat, recurenta consideră că erau întrunite condițiile pentru rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare.

Totodată, recurenta critică raționamentul instanței de apel potrivit căruia formularea pretențiilor după trecerea unei anumite perioade ar fi „bizară”, susținând că exercitarea dreptului la acțiune în termenul legal nu poate fi interpretată în defavoarea creditorului și nu poate conduce la concluzia că obligația de plată ar fi fost executată.

Articolul 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă: ,,(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel”.

Articolul 432 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. (2) Temeiurile menţionate la alin. (1) lit. d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.”

Articolul 433 alin. (1), lit. f) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care: f) recursul este vădit neîntemeiat. (2) Recursul declarat în temeiul art. 432 alin. (1) lit. e) nu poate fi declarat inadmisibil în temeiul alin. (1) lit. e) din prezentul articol.”

Articolul 440 alin. (1) și alin. (2) din Codul de procedură civilă: „(1) În cazul în care se constată existenţa unuia dintre temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părţilor, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conţine sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilităţii, se publică pe pagina web oficială a Curţii Supreme de Justiţie şi se expediază părţilor.”

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează că potrivit art. 442 din Codul de procedură civilă, instanța de recurs verifică legalitatea hotărârii contestate în limitele invocate în recurs, prin prisma temeiurilor prevăzute la art. 432.

În prezenta cauză, recurenta a invocat temeiurile prevăzute de art. 432 alin. (1) lit. b) și e) din Codul de procedură civilă, susținând că prin admiterea recursului s-ar impune consolidarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, iar decizia 4 contestată ar fi arbitrară ori s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor.

Referitor la temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. b) din Codul de procedură civilă, completul de judecată constată că, aplicarea acestui temei de recurs ține de discreția Curții Supreme de Justiție de a-și extinde, uniformiza sau schimba jurisprudența. Pentru ca acest argument să fie invocat în mod temeinic, recursul trebuie să confirme lipsa jurisprudenței Curții Supreme de Justiție cu privire la problemele de drept invocate în recurs, existența unei jurisprudențe contradictorii a Curții Supreme de Justiţie cu privire la acestea, fie modificarea circumstanțelor sociale sau juridice care să justifice schimbarea practicii uniforme a Curții Supreme de Justiție. Niciuna dintre aceste situații nu este invocată în recursul depus de SC „Beali” SRL.

Cu privire la temeiul prevăzut de art. 432 alin. (1) lit. e) din Codul de procedură civilă, completul de judecată reține că recurenta nu a demonstrat că decizia instanței de apel este arbitrară sau că aceasta s-ar baza pe o apreciere vădit nerezonabilă a probelor.

O hotărâre poate fi considerată arbitrară atunci când nu conține motive reale, când instanța ignoră probe importante, când concluziile sale sunt vădit contrare materialelor cauzei sau când soluția nu are suport juridic. În prezenta cauză, asemenea împrejurări nu se constată.

Instanța de apel în mod justificat a reținut că, potrivit contractului prezentat la Agenția Servicii Publice, valoarea bunului era de 2 000 lei, iar potrivit facturii fiscale din aceeași dată, SC „Beali” SRL a primit de la Oleg Secrieru suma de 2 000 lei. Totodată, remorca a fost înmatriculată pe numele cumpărătorului la 27 mai 2020, în baza actelor prezentate de vânzător.

Curtea de apel a mai reținut că înscrisurile în care prețul apare modificat din 2 000 lei în 24 000 lei nu au fost prezentate la Agenția Servicii Publice la momentul înmatriculării remorcii, iar reclamanta nu a explicat proveniența acestor acte și nici situația facturii fiscale inițiale.

În aceste condiții, concluzia instanței de apel că reclamanta nu a dovedit existența obligației de plată a sumei de 24 000 lei nu poate fi considerată arbitrară. Această concluzie rezultă din aprecierea probelor administrate în cauză și a fost motivată în decizia contestată.

Argumentul recurentei privind inversarea sarcinii probațiunii nu poate fi reținut ca temei de casare. Instanța de apel nu s-a limitat la constatarea că reclamanta nu a dovedit neplata, dar a analizat probele prezentate de ambele părți și a explicat de ce nu poate reține existența unui preț contractual de 24 000 lei. 5

Nici invocarea recipisei din 11 mai 2020, prin care ar fi fost achitată suma de 200 euro cu titlu de avans, nu demonstrează caracterul arbitrar al deciziei contestate. Prin acest argument, recurenta solicită, în esență, o nouă apreciere a probelor, ceea ce excede limitele recursului.

Completul de judecată reține că neplata prețului poate constitui temei pentru rezoluțiunea contractului doar dacă este dovedită existența obligației de plată și neexecutarea acesteia. În cauză, instanțele de fond și de apel au concluzionat că reclamanta nu a demonstrat neexecutarea obligației de plată în mărimea invocată. Prin urmare, nu se poate reține că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 915–917 din Codul civil.

Faptul că reclamanta a formulat pretențiile după o perioadă îndelungată de la încheierea contractului nu a fost singurul motiv pentru respingerea acțiunii. Această împrejurare a fost examinată de instanța de apel împreună cu celelalte probe, pentru aprecierea temeiniciei susținerilor reclamantei privind neexecutarea obligației de plată.

Completul de judecată constată că recursul reia, în mare parte, argumentele invocate în fața instanțelor inferioare, fără a indica erori de drept care să justifice intervenția Curții Supreme de Justiție. Dezacordul recurentei cu modul în care instanța de apel a apreciat probele nu constituie, în sine, temei de casare a deciziei contestate.

Prin urmare, completul de judecată consideră că recursul declarat de SC „Beali” SRL este vădit neîntemeiat, deoarece nu întrunește condițiile prevăzute de art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă și nu justifică examinarea cauzei în fond de către Curtea Supremă de Justiție.

Din aceste motive, în conformitate cu art. art. 431, alin. (1) şi (2), art. 433, alin. (1), lit. f), 440, alin. (1) şi (2) din Codul de procedură civilă, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Consideră inadmisibil recursul declarat de SC „Beali” SRL. Încheierea este irevocabilă. Președinte, judecător Diana Stănilă Judecători Ana Cucerescu Gheorghe Stratulat 6