3ra-233/26 — Contestarea actului administrativ

În data de 06 februarie 2023, Basalin Oleg a depus cerere de chemare în judecată împotriva Inspectoratului General pentru Migrație, solicitând anularea deciziei nr. 6113/22/DAI din 01 noiembrie 2022, emisă de Direcția Azil și Apatridie a Inspectoratului General pentru Migrație al Ministerului Afacerilor Interne și obligarea Direcției Azil și Integrare a Biroului migrație și azil să-i acorde protecție internațională lui Basalin Oleg.

În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că, prin Decizia nr. 6113/22/DAI din 01 noiembrie 2022 emisă de Direcția azil și integrare (DAI) a Biroului migrație și azil, a fost decisă neacordarea lui Basalin Oleg a protecției umanitare conform art. 19 al Legii nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova, decizia i-a fost comunicată la 05.01.2023.

A menționat reclamantul că s-a născut în Germania, dar este cetățean al Federației Ruse. Din Federația Rusă a plecat în Republica Moldova la 15 ianuarie 2017, unde locuiește până în prezent în baza permisului de ședere pentru reîntregirea familiei cu mama sa, cetățeancă a Republicii Moldova. În luna martie mama sa a decedat și de aceia nu mai are posibilitate în continuare să prelungească sau să obțină permis de ședere

Referitor la motivul solicitării azilului în Republica Moldova, Basalin Oleg, a comunicat că, în țara de origine este în pericol pentru viața și libertatea sa și că a fost urmărit în Federația Rusă din anul 2011 până în anul 2016. Totodată, reclamantul a menționat că, în acea perioadă, au avut loc și tentative de omor îndreptate împotriva sa, considerând că a fost otrăvit în mod cumulativ.

Motivul pentru care este urmărit de organele de forță din Federația Rusă este că în anul 2010 a semnat o petiție „Rusia fără Putin” și a lăsat un comentariu împotriva autorităților statale din Rusia. Această acțiune politică a fost organizată de oponentul XXXXX. În 2014 a mai semnat o petiție anti militară, criticând acțiunile Rusiei față de Ucraina. 1

Reclamantul a indicat că, în legătură cu faptul că era urmărit pe teritoriul Federației Ruse, s-a adresat Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse și Procuraturii. Acesta a menționat că a primit un răspuns din partea Serviciului Federal de Securitate al Federației Ruse, prin care a fost redirecționat către poliție, de la care a primit un răspuns formal. Totodată, Basalin Oleg a menționat că, în anul 2022, a semnat o petiție a oamenilor de știință și a jurnaliștilor din domeniul științei, publicată pe site-ul editurii științifice „XXXXX”, pe site-ul partidului „XXXXX” și pe platforma „XXXXX”, prin care erau condamnate acțiunile Federației Ruse față de Ucraina.

Un alt motiv pentru care Basalin Oleg a solicitat azil îl constituie faptul că deține o casă în Republica Moldova, unde și-a înmormântat părinții. Totodată, acesta a menționat că lucrează de la distanță pentru editura științifică „XXXXX”.

De asemenea, Basalin Oleg a susținut că a fost urmărit și pe teritoriul Republicii Moldova și că, în acest context, s-a adresat poliției. Acesta a declarat că nu dorește și nu poate să se întoarcă în țara de origine, întrucât se teme că ar putea fi arestat sau omorât, deoarece se află în opoziție față de autoritățile statului și condamnă în mod deschis acțiunile Federației Ruse față de Ucraina. Potrivit susținerilor sale, din acest motiv ar fi urmărit de Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse (FSB).

Reclamantul a concluzionat că, la adoptarea deciziei contestate, autoritățile competente nu au examinat toate aspectele relevante ale cererii sale de azil, astfel cum impune art. 42 din Legea nr. 270, și nu au utilizat informații precise și actualizate, provenite din surse diferite, privind situația generală din țara sa de origine, conform cerințelor art. 43 din aceeași lege. De asemenea, reclamantul a susținut că autoritățile nu au luat în considerare atât evenimentele care au avut loc anterior părăsirii țării de origine, cât și circumstanțele și evenimentele survenite ulterior acesteia, contrar prevederilor art. 48 din Legea nr. 270.

Reclamantul Basalin Oleg și-a întemeiat acțiunea pe următoarele prevederi legale: art. 17 și art. 61 din Legea nr. 270 din 18 decembrie 2008 privind azilul în Republica Moldova, art. 189, art. 191, art. 196, art. 209, art. 211 şi art. 212 din Codul administrativ.

Curtea de Apel a reținut că, în speță, obiectul controlului judecătoresc îl constituie decizia nr. 6113/22/DAI din 01 noiembrie 2022 emisă de Direcția azil și integrare (DAI) a Biroului migrație și azil, prin care a fost respinsă cererea de azil.

Totodată, obiect al examinării îl constituie și pretențiile subsecvente ale reclamantului privind posibilitatea acordării protecției umanitare în conformitate cu art. 19 din Legea nr. 270 din 18.12.2008 privind azilul în Republica Moldova.

Instanța de apel a notat că prima instanță just a concluzionat despre netemeinicia acțiunii, dispunând respingerea acesteia, soluția fondului având la bază cumulul dovezilor administrate în cadrul dezbaterilor judiciare, cărora le-a fost dată aprecierea juridică cuvenită.

Instanța de apel a remarcat că, circumstanțele învederate de către reclamant/apelant în cererea privind acordarea protecției pe teritoriul Republicii Moldova, nu constituie temei real și întemeiat pentru admiterea și satisfacerea acesteia, or, s-a constatat că situația de fapt prezentată de acesta nu întrunește elementele constitutive ale actelor de persecuție, astfel cum sunt definite de legislația națională în materie. Sub același aspect, examinând motivele referitoare la părăsirea țării de origine și la solicitarea protecției internaționale, instanța de apel a reținut că autoritatea publică pârâtă/intimată a concluzionat în mod corect că solicitantul nu a indicat nicio acțiune concretă îndreptată personal împotriva sa.

Instanța de apel a indicat că, Basalin Oleg a locuit pe teritoriul Republicii Moldova din anul 2017 până în prezent în baza permisului de ședere, perfectat la cererea pentru reîntregirea familiei cu mama sa, cetățeană a Republicii Moldovei. În luna martie mama sa a decedat, fapt care a făcut imposibilă în continuare prelungirea sau obținerea în condițiile legii a permisului de ședere.

Or, potrivit notei de interviu, se constată că Basalin Oleg a părăsit Federația Rusă în mod legal în anul 2017, respectiv la aproximativ șase ani după momentul la care pretinsele acte de persecuție ar fi început (2011) și la un an după perioada în care acestea ar fi încetat (2016), conform propriilor declarații.

În opinia instanței de apel, aceste circumstanțe ridică dubii legate de autenticitatea temerii de persecuție invocată de reclamant. În mod rezonabil, dacă o asemenea temere ar fi fost reală și actuală, solicitantul ar fi trebuit să solicite 3 protecție internațională imediat după sosirea în Republica Moldova, și nu după o perioadă de aproximativ cinci ani de ședere legală pe teritoriul Republicii Moldova și doar după decăderea temeiului juridic pentru prelungirea permisului de ședere.

De asemenea, pe parcursul acestei perioade, solicitantul a avut tangență directă cu autoritățile statului, inclusiv în contextul reglementării șederii sale legale, fără a invoca existența unui risc iminent sau a unei temeri de persecuție. Această conduită este de natură să indice faptul că nu se afla în vizorul autorităților din țara de origine și că nu era urmărit de către acestea.

Cu referire la afirmațiile apelantului precum că ar fi fost urmărit și că asupra sa ar fi avut loc tentative de omor, instanța de apel a menționat că instanța de fond corect a constat că nu au fost prezentate dovezi credibile și concludente în susținerea acestor afirmații. În ceea ce privește presupusa otrăvire, acest fapt nu este confirmat prin careva rapoarte medicale, expertize sau alte probe obiective care să ateste existența unui asemenea incident.

Instanța de apel mai reținut că Basalin Oleg comunica cu instituțiile menționate din țara de origine, de la care primea răspunsuri oficiale, ceea ce indică faptul că nu era supus unor măsuri represive și nici nu era tratat ca persoană urmărită sau considerată o amenințare la adresa regimului politic. În lipsa unor elemente suplimentare care să demonstreze contrariul, această conduită este de natură să diminueze credibilitatea susținerilor privind existența unei persecuții din partea autorităților statului de origine.

Totodată, instanța de apel a subliniat că unul dintre motivele reale pentru care apelantul dorește să rămână în Republica Moldova, potrivit propriilor declarații, este faptul că deține o locuință pe teritoriul statului, iar părinții săi sunt înmormântați aici. Deși aceste considerente sunt la nivel uman pe deplin justificabile, ele țin de sfera intereselor personale private, economice și sociale și nu se circumscriu condițiilor legale pentru acordarea azilului sau a protecției internaționale.

În acest context, instanța apel a reținut că, autoritatea publică pîrîtă/intimată și instanța de fond just au statuat că, la caz nu sunt suficiente probe pentru a considera că există o probabilitate rezonabilă ca Basalin Oleg să fie supus acțiunilor ce ar duce la încălcarea drepturilor sale fundamentale care să constituie acte de persecuție ce ar face aplicabile prevederile art. 45 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 270 privind azilul în Republica Moldova.

Subsecvent, instanța de apel a reținut că, existența unui conflict armat internațional între Federația Rusă și Ucraina este un fapt notoriu, confirmat de multiple surse internaționale. Cu toate acestea, pentru acordarea protecției subsidiare în temeiul riscului de violență generalizată, este necesar să se demonstreze că persoana solicitantă, în cazul returnării în țara de origine, ar fi expusă unui risc real, actual și individual de a suferi vătămări grave, ca urmare a 4 unui nivel ridicat al violenței . Or, din informațiile și rapoartele publice analizate nu rezultă că pe întreg teritoriul Federația Rusă s-ar manifesta un conflict armat intern sau o situație de violență generalizată de o asemenea intensitate încât orice civil, prin simpla prezență pe teritoriul statului, să fie expus unui risc serios și individual de atingere gravă adusă vieții sau integrității corporale.

Prin urmare, instanța de apel a constatat că Basalin Oleg nu a reușit să susțină prin probe pertinente și concludente afirmațiile sale de teamă față de persecuții sau alte vătămări grave la care ar putea fi expusă în Federația Rusă, şi, nici nu au fost constatate circumstanțe sau probe care să arate că la revenirea reclamantului în Federația Rusă aceasta s-ar afla în pericol. Or, instanțele tind să acorde protecție internațională atunci când există dovezi clare și suficiente privind pericolul real, iar teama invocată este justificată și bine fundamentată în contextul concret.

Consideră recurentul că, instanța de apel în lipsa unui suport probatoriu concludent și fără argumente certe, a respins cererea de apel fără a se expune asupra tuturor aspectelor de drept și de fapt ale litigiului.

A indicat că în cadrul examinării cauzei în instanța de apel nu i-a fost asigurată asistență juridică efectivă, deoarece, apărătorul desemnat a încetat participarea în cauză înainte de ședința de judecată, iar instanța nu a asigurat desemnarea unui alt avocat, fiindu-i astfel încălcat substanțial dreptul la apărare.

Totodată, s-au invocat aceleași argumente și circumstanțe factologice care au fost invocate pe parcursul examinării cauzei în instanțele ierarhic inferioare, cărora le-a fost dată apreciere, redând conținutul prevederilor normelor legale.

Prin referința din 04 mai 2026, Inspectoratul General pentru Migrație, Direcția Azil și Apatridie, a solicitat respingerea cererii de recurs depuse de Basalin Oleg, ca fiind nefondată. 5

Art. 245 Cod administrativ relevă că: „Recursul se depune la Curtea Supremă de Justiție în termen de două luni de la pronunțarea hotărârii sau a deciziei motivate, dacă legea nu stabilește un alt termen”

Art. 2451 din Codul administrativ prevede că: „(1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea sau decizia contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiție; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudența Curţii Supreme de Justiție; c) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; d) hotărârea sau decizia este arbitrară sau se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; e) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv; f) instanța nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale. (2) Temeiurile menționate la alin.(1) lit. c) şi d) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanța de apel. (3) Aprecierea probelor dată de prima instanţă şi instanţa de apel este obligatorie pentru instanţa de recurs, cu excepția cazului în care se invocă temeiul de la alin.(1) lit. d) sau a cazului în care Curtea Supremă de Justiție examinează cauza după trimitere la rejudecare. La examinarea recursului într-o cauză care a fost trimisă anterior la rejudecare pot fi prezentate probe noi dacă acestea au fost restituite nejustificat sau nu au fost reclamate de către instanţa de judecată contrar prezentului cod.”

Art. 246 alin. (1) și (2) lit. h) Codul administrativ prevede că: „(1) Curtea Supremă de Justiție examinează din oficiu admisibilitatea cererii de recurs. Dacă recursul este inadmisibil, completul din 3 judecători adoptă o încheiere irevocabilă. Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele şi temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție şi se comunică părților. Alineatul (2) al aceluiași articol statuează la lit. h) că, recursul se declară inadmisibil în special când recursul este vădit neîntemeiat.”

Din analiza prevederilor legale reținute supra, rezultă că admisibilitatea/ inadmisibilitatea recursului urmează să însușească în condițiile Codului administrativ exercitarea efectivă a unui control de legalitate veritabil bazat pe 6 temeiuri concludente și serioase. Astfel, normele citate oferă un drept exclusiv al instanței de recurs de a filtra cererile de recurs care nu prezintă o motivare suficient de serioasă.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în cererea de recurs, nu relevă temeiuri justificate care să convingă că există o aparență privind interpretarea contrară a legii și aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural sau că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurată.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție menționează că recursul depus conține obiecții de fapt și de drept similare celor expuse în cererea de apel, care au fost analizate de către Curtea de Apel, fiind apreciate în mod corespunzător. În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în prima instanță, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 2451 din Codul administrativ.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate Curții de Apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către Curtea de Apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unei asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu. 7

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor de contencios administrativ. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p. 141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Din aceste motive, în conformitate cu art. 230 și art. 246 alin.(2) lit. h) din Codul administrativ, COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară ca inadmisibil recursul depus de Basalin Oleg. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Gheorghe Stratulat Ana Cucerescu 8