Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Instanța
Curtea Constituțională
Data
31 octombrie 2019
Tipul actului
Hotărâri

Hotărâre nr. 26 din 31.10.2019

HOTĂRÂRE privind confirmarea rezultatelor alegerilor parlamentare noi în circumscripțiile electorale uninominale nr. 17, nr. 33, nr. 48 și nr. 50 din 20 octombrie 2019 și validarea mandatelor deputaților aleși (Sesizarea nr. 190e/2019) CHIŞINĂU 31 octombrie 2019 În numele Republicii Moldova, Curtea Constituțională, judecând în componența: dlui Vladimir ȚURCAN, președinte, dlui Eduard ABABEI, dnei Domnica MANOLE, dlui Nicolae ROȘCA, dnei Liuba ȘOVA, dlui Serghei ȚURCAN, judecători, cu participarea dnei Eugenia Mîța, asistent judiciar, Având în vedere sesizarea depusă pe 25 octombrie 2019 şi înregistrată pe aceeași dată, Examinând sesizarea menționată în ședință plenară publică, Având în vedere actele şi lucrările dosarului, Deliberând în camera de consiliu, Pronunță următoarea hotărâre: PROCEDURA

9. Prevederile relevante ale Constituției sunt următoarele: Articolul 2 Suveranitatea şi puterea de stat „(1) Suveranitatea națională aparține poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi prin organele sale reprezentative, în formele stabilite de Constituţie. [...]." Articolul 38 Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales „(1) Voinţa poporului constituie baza puterii de stat. Această voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Cetăţenii Republicii Moldova au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, excepţie făcând cei puşi sub interdicţie în modul stabilit de lege.

(3) Dreptul de a fi aleşi le este garantat cetăţenilor Republicii Moldova cu drept de vot, în condiţiile legii." Articolul 60 Parlamentul, organ reprezentativ suprem şi legislativ „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova şi unica autoritate legislativă a statului. (2) Parlamentul este compus din 101 deputați." Articolul 61 Alegerea Parlamentului „(1) Parlamentul este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (2) Modul de organizare şi de desfăşurare a alegerilor este stabilit prin lege organică.

(3) Alegerile deputaţilor în Parlament se desfăşoară în cel mult 3 luni de la expirarea mandatului sau de la dizolvarea Parlamentului precedent." Articolul 62 Validarea mandatului de deputat „Curtea constituțională, la propunerea Comisiei Electorale Centrale, hotărăște validarea mandatului de deputat sau nevalidarea lui în cazul încălcării legislației electorale." Articolul 69 Mandatul deputaților „(1) Deputații intră în exercițiul mandatului sub condiția validării. [...]." Articolul 135 Atribuțiile [Curţii Constituţionale] „(1) Curtea Constituțională: [...] e) confirmă rezultatele alegerii Parlamentului şi a Președintelui Republicii Moldova; [...]."

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.