Hotărâre nr. 26 din 27.09.2016

La originea cauzei se află excepția de neconstituționalitate a articolului 31 alin. (2) teza a doua din Legea nr. 142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă, ridicată de către avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition, în dosarul nr. 2a-4933/14, aflat pe rolul Curții de Apel Chișinău.

Sesizarea a fost depusă la Curtea Constituțională la 15 iulie 2016 de către completul de judecată (Nina Traciuc, Marina Anton și Iurie Cotruță) din cadrul Curții de Apel Chișinău, în temeiul articolului 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost interpretat prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională.

Autorii excepţiei de neconstituţionalitate au pretins, în esenţă, că prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, potrivit cărora notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii, în condițiile în care potrivit primei teze expedierea se efectuează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, sunt contrare articolelor 1 alin. (3), 4 și 20 din Constituție.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 6 septembrie 2016 sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opinia Parlamentului, Preşedintelui Republicii Moldova şi Guvernului.

La şedinţa plenară publică a Curţii, excepția de neconstituționalitate a fost susţinută de avocatul Igor Litvinenco. Parlamentul a fost reprezentat de către dl Valeriu Kuciuk, consultant principal în cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de dl Igor Vieru, șef-adjunct al Direcției juridice a Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

La 24 septembrie 2014, Judecătoria Rîșcani a admis integral acțiunea înaintată de BC „Energbank" SA.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, Ghervas Alexandru și Răducanu Vasile au contestat-o cu apel. Între timp, SC „Nordmobirom-Lux" SRL, Cojocaru Anatolie, Cojocaru Oxana, Lari Ion, Lari Valentina și Răducanu Lidia au depus cerere de alăturare la apelul declarat de primii.

În cadrul procedurii de apel, la 23 iunie 2016, avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition au solicitat ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. (2) din Legea nr. 142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă şi sesizarea Curţii Constituţionale.

La 23 iunie 2016, Curtea de Apel Chișinău a dispus ridicarea excepției de neconstituționalitate și transmiterea sesizării în adresa Curții Constituționale pentru soluționare.

Prevederile relevante ale Legii nr. 142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă (M.O., 2008, nr. 165-166, art. 603) sunt următoarele: Articolul 2 Reglementarea juridică „(1) Ipoteca este reglementată de Constituţia Republicii Moldova, Codul civil , prezenta lege , alte acte normative, precum şi de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte. (2) Ipoteca este reglementată de prevederile generale cu privire la gaj , dacă prezenta lege nu prevede altfel." Articolul 6 Temeiurile de instituire a ipotecii „[...] (4) Ipoteca legală este instituită prin înregistrarea în Registrul bunurilor imobile a unui aviz, în care se indică bunul imobil care face obiectul ipotecii, temeiul şi mărimea creanţei. (5) La avizul depus pentru înregistrare se vor anexa dovada că avizul a fost adus la cunoştinţa debitorului ipotecar , precum şi hotărârea instanţei de judecată sau actul ce confirmă creanţele statului faţă de debitorul ipotecar apărute în baza legislaţiei fiscale. [...]." Articolul 31 Măsurile de iniţiere a executării dreptului de ipotecă „(1) În vederea iniţierii executării dreptului de ipotecă, creditorul ipotecar este obligat: a) să expedieze debitorului ipotecar şi, dacă este cazul, debitorului o notificare privind intenţia sa de a executa dreptul de ipotecă în baza contractului de ipotecă; b) să înregistreze în Registrul bunurilor imobile preavizul privind executarea dreptului de ipotecă. (2) Notificarea trebuie să fie expediată la domiciliul sau la sediul debitorului ipotecar şi, dacă este cazul, al debitorului sau la altă adresă arătată în acest scop în contractul de ipotecă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire . Notificarea este considerată recepţionată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii. (3) Notificarea şi preavizul trebuie să conţină: a) temeiul executării dreptului de ipotecă; b) mărimea creanţei şi obligaţiei garantate cu ipotecă; c) intenţia creditorului ipotecar de a executa dreptul de ipotecă; d) indicarea termenului la expirarea căruia creditorul ipotecar va executa dreptul de ipotecă , care nu va fi mai mic de 20 de zile calendaristice din momentul înregistrării preavizului; e) determinarea obiectului ipotecii; f) cererea creditorului ipotecar privind transmiterea în posesiunea sa a bunului imobil ipotecat ; g) valoarea sumelor restante , inclusiv dobânda, penalităţile şi alte costuri sau cheltuieli ce trebuie achitate pentru a evita continuarea procedurii de executare a dreptului de ipotecă , sau alte acţiuni ce trebuie întreprinse de către debitor în vederea înlăturării omisiunii de executare corespunzătoare a obligaţiilor sale; h) semnătura creditorului ipotecar. (4) Registratorul trebuie să verifice dovada de recepţionare a notificării sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepţionarea notificării , stabilit la alin.(2). (5) În termenul indicat în notificare şi preaviz, debitorul are dreptul să achite suma restantă sau să înlăture în alt mod omisiunea de executare corespunzătoare a obligaţiilor sale , aşa cum este stabilit în notificare şi preaviz. (6) Dacă până la expirarea termenului menţionat sau a termenului mai mare, stabilit în notificare sau preaviz, debitorul nu a întreprins măsurile specificate în notificare şi preaviz, creditorul ipotecar are dreptul să continue procedura de executare a dreptului de ipotecă . (7) Dacă debitorul a întreprins măsurile indicate în notificare sau preaviz după expirarea termenului specificat la alin. (6), acest fapt nu îl lipseşte pe creditorul ipotecar de dreptul de a continua procedura de executare a dreptului de ipotecă ."

Prevederile relevante ale Legii comunicațiilor poștale nr. 36 din 17 martie 2016 (M.O., 2016, nr. 114-122, art. 225) sunt următoarele: Articolul 2 Noțiuni principale „ serviciu de trimitere recomandată - serviciu poştal a cărui particularitate constă în oferirea unei garanţii împotriva riscurilor de pierdere, furt sau deteriorare a trimiterii poştale, recepţionată fără evaluarea conţinutului, şi în eliberarea expeditorului, după caz, la cerere, a unei dovezi de înmânare a trimiterii poştale şi de distribuire la destinatar ; [...]"

Prevederile relevante ale Codului civil al Republicii Moldova nr. 1107-XV din 6 iunie 2002 (M.O., 2002, nr. 82 - 86, art. 661) sunt următoarele: Articolul 315 Conținutul dreptului de proprietate „(1) Proprietarul are drept de posesiune, de folosinţă şi de dispoziţie asupra bunului. (2) Dreptul de proprietate este perpetuu. (3) Dreptul de proprietate poate fi limitat prin lege sau de drepturile unui terţ. [...]." Articolul 316 Garantarea dreptului de proprietate „(1) Proprietatea este, în condiţiile legii, inviolabilă. (2) Dreptul de proprietate este garantat. Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afară numai pentru cauză de utilitate publică pentru o dreaptă şi prealabilă despăgubire. Exproprierea se efectuează în condiţiile legii. [...]." Articolul 455 Tipurile de gaj „[...] (3) După natura raporturilor de drept, în categoria de gaj înregistrat intră: a) ipoteca - gajul bunurilor imobile . Ipoteca trebuie înscrisă în Registrul bunurilor imobile; [...]." Articolul 488 Măsurile prealabile exercitării dreptului de gaj „(1) Creditorul gajist care intenţionează să-şi exercite dreptul de gaj trebuie să notifice acest lucru debitorului creanţei garantate şi, după caz, debitorului gajist şi terţului deţinător al bunului gajat. (2) După notificare, creditorul gajist depune la registrul în care a fost înregistrat gajul un preaviz, la care anexează dovada notificării debitorului gajist . (3) Preavizul trebuie să indice mărimea creanţei garantate, temeiul începerii urmăririi, dreptul pe care creditorul gajist intenţionează să-l exercite, să conţină descrierea bunului gajat şi somaţia ca debitorul gajist să transmită, în termenul acordat de creditorul gajist, bunul gajat. Preavizul se semnează de creditorul gajist. (4) Termenul acordat de creditorul gajist pentru transmiterea bunului nu va fi mai mic de 10 zile pentru un bun mobil, de 20 de zile pentru un bun imobil şi de 10 zile pentru un bun luat în posesiune spre a fi administrat, începând cu data înregistrării preavizului." Articolul 490 Transmiterea bunului gajat către creditorul gajist „[...] (3) Transmiterea în posesiune este benevolă dacă, înaintea expirării termenului indicat în preaviz , debitorul gajist transmite în mod efectiv bunul gajat în posesiune creditorului gajist sau consimte în scris în formă autentică să-l pună la dispoziţia acestuia la momentul convenit. (4) Transmiterea silită are loc în baza unei hotărâri judecătoreşti , după expirarea termenului din preaviz în conformitate cu legea ."

Prevederile relevante ale Legii nr. 449-XV din 30 iulie 2001 cu privire la gaj (republicat în M.O., 2014, nr. 345 - 351, art. 655) sunt următoarele: Articolul 4 Tipurile de gaj „[...] 2) Gajul bunurilor imobile este denumit ipotecă . Ipoteca este reglementată de prezenta lege şi de legislaţia cu privire la ipotecă . Prevederile prezentei legi nu se aplică ipotecii în cazurile expres stabilite de lege, precum şi în cazurile când legislaţia cu privire la ipotecă prevede altfel. [...]" Articolul 67 Avizul de executare a gajului „(1) Creditorul gajist care intenţionează să execute dreptul de gaj trebuie să notifice acest fapt prin transmiterea unui aviz de executare debitorului gajist şi, după caz, debitorului obligaţiei garantate, terţului care deţine bunul gajat, debitorului obligaţiei patrimoniale gajate, altor creditori gajişti şi altor creditori care au înştiinţat creditorul gajist despre drepturile lor asupra bunurilor gajate sau le-au înscris în Registrul garanţiilor. [...]"

Prevederile relevante ale Legii nr. 780-XV din 27 decembrie 2001 privind actele legislative (M.O., 2002, nr. 36 - 38, art. 210) sunt următoarele: Articolul 3 Trăsăturile şi calitatea actului legislativ „[...] (2) Actul legislativ trebuie să respecte condiţiile legalităţii, accesibilităţii, preciziei şi, o dată intrat în vigoare, este executoriu şi opozabil tuturor subiectelor de drept." Articolul 4 Principiile de bază ale legiferării „(1) Actul legislativ trebuie să corespundă prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, principiilor şi normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional, inclusiv legislaţiei comunitare. [...] (3) La elaborarea, adoptarea şi aplicarea actului legislativ se respectă principiile: a) oportunităţii, coerenţei, consecvenţei şi echilibrului între reglementările concurente ; b) consecutivităţii, stabilităţii şi predictibilităţii normelor juridice; c) transparenţei, publicităţii şi accesibilităţii." Articolul 37 Intervenirea abrogării „[...] (2) Abrogarea intervine în următoarele cazuri: a) pentru a omite dispoziţiile dintr-un act legislativ care au intrat în conflict cu dispoziţiile unui alt act legislativ de aceeaşi forţă juridică sau de o forţă juridică superioară; b) pentru a evita eventualele paralelisme în legislaţie; c) pentru a înlătura discrepanţele şi neclarităţile ; d) pentru a degreva fondul juridic de normele desuete."

Prevederile relevante ale Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, adoptată la New York la 10 decembrie 1948, la care Republica Moldova a aderat prin Hotărârea nr. 217-XII din 28 iulie 1990 (Veştile nr.8/233, 1990), sunt următoarele: Articolul 17 „1. Orice persoană are dreptul la proprietate atât singură cât şi în asociere cu alţii. 2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Prevederile relevante ale Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 1 Protecţia proprietăţii „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." ÎN DREPT

Din conținutul sesizării, Curtea observă că aceasta vizează, în esență, notificarea debitorului ipotecar cu privire la intenția exercitării dreptului de ipotecă, modalitatea de expediere și recepționare a acesteia, precum și efectele acestei proceduri asupra executării imobilelor ipotecate.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente și principii cu valoare constituțională conexe, și anume dreptul de proprietate, precum și calitatea legii care garantează acest drept.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, controlul constituţionalităţii legilor, în speţă a Legii cu privire la ipotecă, ţine de competenţa Curţii Constituţionale. (2) Excepţia este ridicată de către una din părţi sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanţa de judecată din oficiu

Fiind ridicată de către avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition în dosarul nr. 2a-4933/14, care se află pe rolul Curții de Apel Chișinău, sesizarea privind excepţia de neconstituţionalitate este formulată de subiectul abilitat cu acest drept, în temeiul art. 135 alin. (1) lit. a) și g) din Constituție, astfel cum a fost stabilit prin Hotărârea Curții Constituționale nr. 2 din 9 februarie 2016, precum și al Regulamentului privind procedura de examinare a sesizărilor depuse la Curtea Constituțională. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluţionarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată.

Curtea observă că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, care urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curţii având ca obiect prevederile contestate

Curtea subliniază că prevederile contestate nu au constituit obiect al controlului constituționalității.

Prin urmare, Curtea apreciază că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există nici un alt temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

În același timp, Curtea constată că articolul 20 din Constituție, invocat de autorii excepției, care garantează accesul liber la justiție, este irelevant în cazul dat în raport cu normele contestate, motiv pentru care acesta nu va fi aplicat la examinarea cauzei.

Având în vedere că Legea cu privire la ipotecă are efecte directe pentru dreptul de proprietate asupra imobilului ipotecat în cazul lipsei de previzibilitate și claritate a normelor contestate, Curtea va examina posibilitatea atingerii dreptului de proprietate, consfințit de articolul 46 din Constituție.

De asemenea, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va examina și pretinsa încălcare a principiului calității normei prin prisma articolului 23 din Constituţie, luând în considerare principiile consacrate în jurisprudenţa sa, precum şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (în continuare - Curtea Europeană ).

În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile supuse controlului constituţionalităţii nu asigură condițiile de calitate a legii. Astfel, acestea urmează a fi examinate prin prisma articolului 23 din Constituţie, potrivit căruia: „[...] (2) Statul asigură dreptul fiecărui om de a-şi cunoaşte drepturile şi îndatoririle. În acest scop statul publică şi face accesibile toate legile şi alte acte normative."

În același timp, Curtea va examina în ce măsură lipsa calității normelor contestate aduce atingere dreptului de proprietate privată, consfințit de articolul 46 din Constituție, potrivit căruia: „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. (2) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. [...]." A. Argumentele autorilor excepţiei de neconstituționalitate

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii pretind că prevederile art. 31 alin. (2) teza a doua din Legea cu privire la ipotecă, potrivit cărora notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii, în condițiile în care potrivit primei teze expedierea se efectuează prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, nu sunt suficient de clare și previzibile.

Autorii susțin că lipsa de claritate a dispozițiilor respective încalcă principiile legalității și securității juridice, consfințite prin prisma cerințelor statului de drept, prevăzut la alin. (3) al articolului 1 din Constituție. B. Argumentele autorităţilor

În opinia prezentată, Președintele Republicii Moldova a menționat că termenul de 7 zile, la expirarea căruia notificarea este considerată recepționată, a fost instituit de legiuitor în vederea deblocării procedurii de notificare a debitorilor ipotecari de rea-credință. Președintele susține că acest termen constituie o opțiune a autorității legislative și, prin urmare, este imposibilă examinarea problemei de neconstituționalitate.

În opinia sa, Parlamentul a menționat că termenul de 7 zile este în acord cu pct. 111 din Regulile privind prestarea serviciilor poștale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 798 din 18 iunie 2002, potrivit căruia scrisorile recomandate cu mențiunea „citație" sau „înștiințare" nedistribuite destinatarilor se returnează expeditorului după expirarea a 7 zile din data sosirii în unitatea poștală.

În opinia Guvernului, normele contestate de autorii excepției corespund cerințelor de previzibilitate și claritate a legii. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale 1.1 Conținutul dreptului de proprietate și garanțiile acestuia

Potrivit principiilor statuate în articolele 9, 46 și 127 din Constituție, statul ocrotește proprietatea și garantează realizarea dreptului de proprietate în formele solicitate de titular, dacă acestea nu vin în contradicție cu interesele societății.

În jurisprudența Curții s-a stabilit în mod incontestabil că dreptul de proprietate, garantat de articolul 46 din Constituţie, reprezintă în substanţă dreptul persoanei la respectarea bunurilor sale, mobile şi imobile (HCC nr.19 din 18 octombrie 2011).

Normele constituționale în materie de proprietate sunt dezvoltate în Codul civil. Astfel, potrivit art. 315 din Codul civil, proprietarul are dreptul de posesiune, folosință și de dispoziție asupra bunurilor sale, în limitele determinate de lege. Dreptul de proprietate este perpetuu. În conformitate cu art. 316 din Codul civil, proprietatea este inviolabilă și dreptul de proprietate este garantat.

Curtea menționează că dispozițiile constituționale și legale din Republica Moldova în materie de proprietate sunt în concordanță cu prevederile Convenției Europene. Articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană consacră dreptul la respectarea bunurilor, precizând că nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru o cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional.

În jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a statuat că art. 1 al Protocolului adiţional nr.1 la Convenţie conține trei norme distincte. Prima, de ordin general, enunță principiul respectării proprietății, a doua vizează privarea de proprietate potrivit anumitor condiții, iar a treia recunoaște puterea Statelor de a reglementa folosința bunurilor în corespundere cu interesul general, adoptând legi pe care le consideră necesare în acest sens (Sporrong și Lonnrot vs Suedia, 23 septembrie 1982).

În același timp, Curtea Europeană a stabilit în jurisprudența sa că articolul l al Protocolului adiţional la Convenţia Europeană nu acordă o protecţie absolută dreptului de proprietate. Dacă un stat a instituit o ingerinţă la adresa dreptului de proprietate, aceasta va fi, totuși, compatibilă cu Convenţia Europeană dacă ingerinţa este prevăzută de lege, urmărește un scop care să servească interesului general și este proporțională scopului urmărit (Megadat.com SRL vs Moldova, 8 aprilie 2008). 1.2 Calitatea legii

Curtea subliniază că, pentru a oferi destinatarilor legii securitate juridică, orice lege trebuie să îndeplinească anumite condiții de calitate. Exigența calității legii este conturată prin prisma principiului securității juridice în componența condițiilor de previzibilitate și claritate a legii.

În acest sens, Curtea menționează că dreptul fiecărui om de a-și cunoaște drepturile și îndatoririle sale, consacrat în articolul 23 alin. (2) din Constituție, implică adoptarea de către legiuitor a unor legi accesibile, previzibile și clare.

În acest sens, în Hotărârea nr. 26 din 23 noiembrie 2010, Curtea a reținut că: „Pentru a corespunde celor trei criterii de calitate - accesibilitate, previzibilitate şi claritate - norma de drept trebuie să fie formulată cu suficientă precizie, astfel încât să permită persoanei să decidă asupra conduitei sale şi să prevadă, în mod rezonabil, în funcţie de circumstanţele cauzei, consecinţele acestei conduite. În caz contrar, cu toate că legea conţine o normă de drept care aparent descrie conduita persoanei în situaţia dată, persoana poate pretinde că nu-şi cunoaşte drepturile şi obligaţiile. Într-o astfel de interpretare, norma ce nu corespunde criteriilor clarităţii este contrară art. 23 din Constituţie [...]."

Curtea Europeană în jurisprudența sa a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind o serie de repere, pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru respectarea acestor exigențe.

Astfel, Curtea Europeană a menționat că „nu poate fi considerată „lege" decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și corecteze conduita. [...] În special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice" (Amann vs. Elveția, 16 februarie 2000, § 56) .

De asemenea, Curtea Europeană a statuat că nivelul de precizie al legislației interne „depinde într-o măsură considerabilă de conținutul actului normativ avut în vedere, domeniul pe care este menit să-l acopere , numărul şi statutul celor cărora le este adresat " ( Chorherr v. Austria , 25 august 1993, § 25). Testul preciziei legii impune ca legea, în situațiile în care oferă o anumită marjă de discreție, să indice cu suficientă claritate limitele acesteia (Silver și alții v. Regatul Unit , 25 martie 1983, § 80).

În acest sens, Curtea reține că la elaborarea unui act normativ legiuitorul trebuie să respecte normele de tehnică legislativă pentru ca acesta să corespundă exigențelor de calitate. Astfel, pentru a exclude orice echivoc, textul legislativ trebuie să fie formulat clar, fluent și inteligibil, fără dificultăți sintactice și pasaje obscure.

Prin urmare, destinatarii trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat doar în baza prevederilor care îl specifică, adică prin aplicarea simplă a regulilor de interpretare lingvistică sau prin aplicarea actelor subordonate acestui act.

De asemenea, textul legislativ trebuie să corespundă principiului unităţii materiei legislative sau corelaţiei între textele regulatorii, pentru ca persoanele să-şi poată adapta comportamentul la reglementările existente, ce exclud interpretările contradictorii sau concurenţa între normele de drept aplicabile. Astfel, legea trebuie să reglementeze în mod unitar, să asigure o legătură logico-juridică între dispoziţiile pe care le conţine, iar în cazul unor instituţii juridice cu o structură complexă să prevadă elementele ce disting particularităţile lor.

Curtea reține că previzibilitatea și claritatea constituie elemente sine qua non ale constituţionalităţii unei norme, care în activitatea de legiferare acestea nicidecum nu pot fi omise. 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Analizând în ansamblu Legea cu privire la ipotecă, Curtea constată că exercitarea dreptului de ipotecă, ca o garanţie a executării obligaţiilor, se află într-o strânsă conexiune cu dreptul de proprietate asupra bunurilor imobile ipotecate.

Potrivit art. 3 din Lege, ipoteca este definită de legiuitor ca fiind un drept real, în al cărui temei creditorul este în drept să ceară satisfacerea creanțelor sale, cu prioritate față de ceilalți creditori, din valoarea bunurilor imobile ipotecate, atunci când debitorul omite să-și execute obligațiile garantate cu ipotecă.

Având în vedere că bunul imobil ipotecat rămâne în proprietatea debitorului ipotecar, Curtea subliniază că dreptul de proprietate continuă să existe ca un drept fundamental al debitorului, inclusiv în procedura de executare silită, unica deosebire fiind grevarea acestui drept prin contractul de ipotecă.

Curtea reține că alin. (1) din art. 31 din Lege reprezintă o normă- cadru, ce reglementează garanţiile drepturilor debitorului ipotecar, inclusiv ale dreptului de proprietate, în cazul iniţierii de către creditorul ipotecar a executării dreptului la ipotecă. În conformitate cu această normă, dreptul de ipotecă poate fi exercitat de creditorul ipotecar doar după epuizarea procedurii de notificare a debitorului și de înregistrare a preavizului de executare în Registrul bunurilor imobile.

În art. 31 alin. (3) din Lege, legiuitorul a stabilit conținutul obligatoriu al notificării și preavizului, indicând totodată că creditorul trebuie să ofere un termen la expirarea căruia va executa dreptul de ipotecă, precum și să indice valoarea sumelor restante ce trebuie achitate în vederea evitării procedurii de executare.

Analizând prevederile sus-menționate, Curtea constată că prin notificare debitorului ipotecar i se acordă un termen suplimentar, precum și o ultimă posibilitate de a stinge pe cale amiabilă ipoteca instituită asupra imobilului.

Prin urmare, Curtea observă că procedura de notificare a debitorului ipotecar constituie o etapă premergătoare executării obligaţiei ipotecare și una esențială pentru păstrarea imobilului în proprietatea sa. Această procedură are drept scop prevenirea introducerii de către creditorul ipotecar a unor cereri abuzive sau intempestive, care să pună în dificultate posibilitatea executării benevole a obligaţiei.

Potrivit articolului 31 alin. (2) teza întâi din Lege, notificarea se expediază debitorului ipotecar și, dacă este cazul, debitorului, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire . Potrivit aceluiași alineat, teza a doua, notificarea se va considera recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.

Cadrul legal privind expedierea scrisorilor recomandate cu confirmare de primire este stabilit prin Legea comunicațiilor poștale nr. 36 din 17 martie 2016. Potrivit art. 2 din legea menționată, serviciul de trimitere recomandată reprezintă un serviciu poștal, ce include recepționarea trimiterii poștale, fără evaluarea conținutului, cu eliberarea unei dovezi de înmânare a acesteia şi de distribuire la destinatar.

Analizând cuprinsul prevederilor art. 31 alin. (2) din Lege, Curtea constată că în timp ce o normă stabilește că debitorul ipotecar se notifică prin scrisoare recomandă cu confirmare de primire , o altă normă a aceluiași alineat prevede că notificarea se consideră recepționată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii.

În același timp, alin. (4) al art. 31 din Lege menționează că la înregistrarea preavizului în Registrul bunurilor imobile registratorul trebuie să verifice dovada de recepționare a notificării sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepționarea notificării, stabilit la alin. (2) din același articol.

Analizând în ansamblu prevederile articolelor 31 alin. (2) și (4) din Lege, Curtea constată că termenul de 7 zile, menționat la alin. (2) teza a doua, este considerat drept un termen rezumat pentru recepționarea notificării de către debitorul ipotecar.

Astfel, Curtea observă că, deși norma prevede că notificarea trebuie să fie expediată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire , aceasta poate fi considerată ca fiind recepționată după expirarea a 7 zile lucrătoare din momentul expedierii. Acest fapt demonstrează caracterul echivoc al normei, acordând creditorului ipotecar, la iniţierea executării dreptului de ipotecă, dreptul de a alege între confirmarea primirii notificării şi notificarea din oficiu la expirarea termenului de 7 zile.

În acest context, Curtea constată că procedura recepționării notificării este reglementată prin două texte legale cu conținut diametral opus şi defectuos, care nu pot fi corelate și aplicate deopotrivă.

Prin urmare, Curtea reține că aplicabilitatea alin. (2) teza a doua din articolul 31 din Legea cu privire la ipotecă comportă o serie de deficienţe legislative sub aspectul clarității și previzibilității normei.

Astfel, Curtea subliniază că, în condițiile în care imobilul ipotecat poate fi direct executat, în special în cazul actului notarial învestit cu formulă executorie, lipsa de previzibilitate și de claritate a momentului de recepționare a notificării poate afecta nemijlocit dreptul de proprietate al debitorului ipotecar. Or, scopul principal al notificării este de a-l preveni pe debitorul ipotecar despre executarea ipotecii și de a-l încuraja să achite suma restantă pentru a opri procesul de executare a imobilului. În asemenea situații, există riscul exercitării abuzive de către creditorul ipotecar a dreptului de ipotecă asupra imobilului, afectând într-o anumită măsură dreptul de proprietate al debitorului ipotecar.

Incertitudinea şi ingerinţa în exercitarea dreptului de proprietate al debitorului ipotecar este vădită în cazul aplicării normei alin. (2) teza a doua a articolului 31 din Lege în coroborare cu alin. (7) al aceleiaşi norme, potrivit căruia debitorul ipotecar va fi decăzut din dreptul de a-și stinge benevol ipoteca în termenul acordat în notificare .

Astfel, ținând cont de gravitatea omiterii termenului acordat în notificare, Curtea reține că aducerea acestuia efectiv la cunoștința debitorului ipotecar ține de esența exercitării dreptului de ipotecă, precum și de ocrotirea dreptului de proprietate.

Curtea observă că textul de lege contestat este formulat de o manieră imprecisă și neclară, fapt care nu corespunde rigorilor de claritate și previzibilitate, consfințite în articolul 23 alin. (2) din Constituție și care poate afecta dreptul de proprietate, garantat de art. 46 din Constituție.

Totodată, articolul 31 alin. (2) din Lege, în care au fost constatate deficiențele menţionate, se află într-o legătură de cauzalitate cu prevederile alineatului (4) al aceluiași articol, și anume sub aspectul că registratorul trebuie să verifice faptul expirării termenului rezumat pentru recepţionarea notificării , stabilit la alin. (2). În acest sens, neconstituționalitatea prevederilor articolului 31 alin. (2) teza a doua atrage, în consecință, neconstituționalitatea alineatului (4) sub aspectul menționat.

În acelaşi timp, Curtea atestă că raporturile ipotecare, analizate în prezenta cauză, vizează în primul rând sistemul bancar din Republica Moldova, care cel mai des apelează la garanţiile ipotecare pentru creditele acordate. Din aceste considerente, Curtea reiterează poziţia sa expusă în Hotărârea nr. 11 din 11 mai 2016, prin care a scos în evidenţă „necesitatea menţinerii bunăstării economice a ţării, care se sprijină inclusiv pe stabilitatea financiară a băncilor care alcătuiesc sistemul bancar". În acest sens, este necesar de a stabili un just echilibru între interesul economic al ţării şi protecţia dreptului la proprietate al debitorilor ipotecari.

În același timp, dat fiind specificul contractului de ipotecă, Curtea menționează că există posibilitatea ca debitorul ipotecar să abuzeze de drepturile și garanțiile sale prevăzute de Legea cu privire la ipotecă, eschivându-se prin diverse metode de la recepționarea notificării expediate de către creditor. Astfel, Curtea constată că efectele notificării nu pot fi condiţionate în totalitate de primirea efectivă a notificării de către debitor. Așadar, în cazul în care debitorul refuză să primească sau nu primeşte notificarea din orice alt motiv neimputabil creditorului, pentru a nu afecta securitatea raporturilor juridice se vor aplica regulile generale aplicabile procedurii de expediere a scrisorilor recomandate, stabilite de cadrul normativ privind comunicațiile poştale.

De asemenea, ținând cont de principiul egalității subiecților raportului civil, Curtea subliniază că garanțiile instituite în favoarea unei părți nu trebuie să fie disproporționate față de cealaltă parte.

În aceste circumstanțe, în vederea excluderii situațiilor în care debitorul ipotecar ar putea să se eschiveze cu rea-credință de la recepționarea notificării, Curtea va emite o Adresă Parlamentului în vederea reglementării procedurii de expediere și recepționare a notificării, astfel încât să garanteze, într-un mod echilibrat, drepturile ambelor părți contractante. Din aceste motive, în temeiul articolului 140 alin. (2) din Constituţie şi articolului 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, articolelor 6, 61, 62 lit. a) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE : 1 . Se admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de avocații Igor Litvinenco și Dionisie Vition, în dosarul nr. 2a-4933/14, pendinte la Curtea de Apel Chișinău. 2. Se declară neconstituționale textul „Notificarea este considerată recepţionată la expirarea a 7 zile lucrătoare din ziua expedierii." din articolul 31 alin. (2) şi textul „sau faptul expirării termenului rezumat pentru recepţionarea notificării" din articolul 31 alin. (4) din Legea nr.142-XVI din 26 iunie 2008 cu privire la ipotecă. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Preşedinte al ședinței Veaceslav ZAPOROJAN Chişinău, 27 septembrie 2016 HCC nr. 26 Dosarul nr. 83g/2016