Hotărâre nr. 11 din 11.05.2016

La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituțională la 17 februarie 2016, în temeiul articolelor 135 alin. (1) lit. a) și lit. g) din Constituţie, 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale, de Curtea Supremă de Justiție, privind excepția de neconstituționalitate a articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, ridicată de avocatul Alexandr Sicinski în dosarul nr.3-1848/15, aflat pe rolul Judecătoriei Râșcani, mun. Chișinău.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prevederile legale contestate, care instituie interdicția retragerii și transferului mijloacelor bănești din conturile bancare ale persoanelor afiliate băncii, în esență încalcă articolele 16, 46 și 54 din Constituție.

În cadrul ședinței publice, autorul sesizării a concretizat obiectul excepției de neconstituționalitate, precizând că solicită verificarea constituționalității prevederilor articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995.

Prin decizia Curţii Constituţionale din 22 februarie 2016, sesizarea a fost declarată admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei.

În procesul examinării sesizării, Curtea Constituţională a solicitat opiniile Parlamentului, Guvernului, Președintelui Republicii Moldova și Băncii Naționale a Moldovei.

În şedinţa plenară publică a Curţii, sesizarea a fost susținută de avocatul Alexandr Sicinski. Parlamentul a fost reprezentat de către Sergiu Bivol, șef de secție în cadrul Direcției generale juridice a Secretariatului Parlamentului. Guvernul a fost reprezentat de către dl Eduard Serbenco, viceministru al justiției. Banca Națională a Moldovei (în continuare - BNM) a fost reprezentată de către Andrei Velcev, șef al direcției avizare juridică și contencios.

Actele contestate au fost emise în baza prevederilor articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995.

Prin aceste acte a fost instituit, iar apoi modificat câmpul de aplicare al unui moratoriu impus tuturor creanțelor persoanelor fizice care erau membri ai Consiliului băncii comerciale, menționată supra , ai Consiliului ei de administrație, Comisiei de cenzori, membri ai comitetelor de credit din sediul central al băncii pentru anumite sume, precum și creanțelor persoanelor afiliate acestei bănci .

În speță, dlui Cunev i-a fost refuzat transferul și eliberarea mijloacelor bănești din conturile sale bancare deschise la BC „Banca Socială" SA, pe motiv că este persoană afiliată băncii.

În cadrul ședinței de judecată din 14 decembrie 2015, avocatul Alexandr Sicinski a ridicat excepția de neconstituționalitate a prevederilor articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare, solicitând sesizarea Curții Constituționale și verificarea constituționalității acestor dispoziții legale prin prisma articolelor 16, 46 și 54 din Constituție.

Printr-o încheiere din 29 decembrie 2015, Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău, a admis demersul avocatului și a dispus sesizarea Curții Constituționale prin intermediul Curții Supreme de Justiție.

La 8 februarie 2016, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat Hotărârea nr.6 privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, prezentând sesizarea Curții Constituționale pentru soluționare.

Prevederile relevante ale Legii instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995 (M.O., 1996, nr. 78-81, art. 199) sunt următoarele: Articolul 3 Noțiuni principale „În sensul prezentei legi se utilizează următoarele noţiuni: [...] afiliată a unei alte persoane se consideră persoana: a) care exercită controlul asupra persoanei; b) care se află sub controlul persoanei; c) care se află, împreună cu persoana, sub controlul unei alte persoane; d) care este membru al consiliului, al organului executiv şi al comisiei de cenzori a persoanei; e) care, conform legislaţiei civile, este legată de persoana fizică - membru al consiliului, al organului executiv, al comisiei de cenzori a persoanei - printr-un raport de rudenie de gradul întâi şi doi, precum şi soţii; f) a cărei afiliere este determinată de Banca Naţională prin actele sale normative, care trebuie să corespundă principiilor general acceptate pentru o supraveghere bancară eficientă; [...]" Articolul 37 7 Principalele atribuţii şi drepturi ale administratorului special „(1) Administratorul special are atribuţii depline de a conduce, gestiona şi controla banca, inclusiv: a) analizează, evaluează activitatea şi situaţia financiară a băncii; b) determină cel mai eficient şi rapid mod de lichidare a circumstanţelor prevăzute la art. 374 alin. (2) lit. b)-f), de reducere a pierderilor băncii şi de minimizare a riscurilor pentru interesele deponenţilor şi ale altor creditori; c) participă la elaborarea, organizarea şi realizarea măsurilor de remediere a situaţiei băncii şi controlează realizarea lor; d) exercită controlul asupra dispunerii de patrimoniul băncii; e) ia măsuri privind colectarea datoriilor faţă de bancă şi recuperarea bunurilor ei aflate în posesiunea terţilor, intentează acţiuni în instanţele de judecată în numele şi în interesele băncii; f) prezintă Băncii Naţionale informaţii, explicaţii şi rapoarte; g) exercită alte atribuţii necesare în scopurile administrării speciale. (2) Administratorul special are dreptul: a) să angajeze specialişti, experţi, consultanţi profesionişti; b) să convoace şi să conducă adunarea generală a acţionarilor băncii; c) să abroge sau să suspende deciziile organelor de conducere, să concedieze sau să transfere în alte funcţii membrii organelor executive şi salariaţii băncii, să revizuiască obligaţiile lor funcţionale, să schimbe mărimea remuneraţiei muncii, cu respectarea legislaţiei muncii; d) să numească reprezentanţii săi în subdiviziunile separate ale băncii, în organele executive ale persoanelor juridice care se află în posesiunea majoritară a băncii; e) să suspende plata dividendelor şi alte forme de distribuire a capitalului băncii; f) să stabilească creditorii băncii, valoarea şi temeinicia creanţelor acestora, să ceară creditorilor să confirme creanţele lor; g) să negocieze obligaţiile şi creanţele băncii în vederea stabilirii unei noi scadenţe a acestora, reducerii, novaţiei, preluării, remiterii datoriilor; h) să suspende atragerea de depozite şi/sau acordarea de credite, să dispună alte restricţii privind activitatea băncii; i) să rezilieze contractele, să refuze executarea obligaţiilor conform art. 37/12; j) să efectueze măsuri de remediere a situaţiei financiare, inclusiv restructurarea băncii (majorarea, reducerea capitalului, vânzarea activelor, predarea obligaţiilor şi a activelor), reorganizarea sau vânzarea băncii; k) să prezinte Băncii Naţionale concluzii şi recomandări referitoare la bancă, inclusiv privind instituirea moratoriului, prelungirea termenului/încetarea administrării speciale, retragerea licenţei; l) să exercite alte drepturi prevăzute de prezenta lege, de alte acte legislative şi normative. (3) În cazul prevăzut la art. 37/4 alin. (2) lit. f), atribuţia principală a administratorului special o constituie luarea măsurilor necesare pentru numirea, după caz, a membrilor consiliului, a organului executiv şi a administratorilor băncii. În decursul acestei administrări, administratorul special poate lua orice măsuri care pot fi adoptate de organele menţionate, potrivit legii. (4) La cererea administratorului special, organele de drept sunt obligate să-i acorde sprijin în obţinerea accesului la încăperi şi la alte active ale băncii, în preluarea controlului şi asigurarea integrităţii activelor, registrelor, documentelor şi a informaţiilor băncii. (5) În exercitarea atribuţiilor şi drepturilor sale, administratorul special acordă importanţă prioritară intereselor deponenţilor şi ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii în raport cu acţionarii şi creditorii care sunt persoane afiliate băncii. Banca şi acţionarii ei nu pot să facă responsabil pe administratorul special sau pe Banca Naţională de prejudiciile cauzate în legătură cu acţiunile în cadrul administrării speciale dacă aceste acţiuni sunt întreprinse în scop de neadmitere a riscului excesiv pentru stabilitatea financiară, de protejare a intereselor deponenţilor şi ale altor creditori ai băncii." Articolul 37 15 Moratoriul „(1) Pentru a preveni agravarea situaţiei financiare a băncii şi a păstra activele acesteia, Banca Naţională, la instituirea sau în perioada administrării speciale a băncii, poate dispune amânarea executării creanţelor creditorilor şi a transferului activelor băncii pe un termen de până la 2 luni (moratoriu). Banca Naţională poate prelungi moratoriul în situaţii de criză financiară sistemică, definite astfel de organul naţional instituit pentru gestionarea crizelor financiare sistemice, pentru o perioadă ce nu va depăşi termenul administrării speciale stabilit conform art. 37/4 alin. (3). Moratoriul nu constituie situaţie de insolvabilitate a băncii. (2) Acţiunea moratoriului poate fi limitată la anumite categorii de creditori, creanţe sau active ori la o anumită valoare a acestora. (3) Acţiunea moratoriului nu se extinde asupra: a) creanţelor aferente depozitelor şi altor obligaţii pecuniare constituite/născute în baza tranzacţiilor încheiate după instituirea moratoriului; b) creanţelor salariaţilor băncii privind plata salariilor, remuneraţiilor de autor, privind repararea prejudiciilor cauzate prin schilodire sau prin o altă vătămare a sănătăţii, ori prin deces, precum şi asupra creanţelor creditorilor privind plata salariilor, pensiilor, a pensiilor de întreţinere, burselor, indemnizaţiilor sociale, în limitele stabilite de administratorul special; c) creanţelor privind plata cheltuielilor de administrare necesare asigurării activităţii băncii, prevăzute la art. 38/8 alin. (1); d) efectuării compensării creanţelor opuse conform art. 37/14. (4) În perioada acţiunii moratoriului: a) dobânzile, penalităţile şi alte măsuri de răspundere patrimonială pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiilor băncii nu se aplică; b) dobânzile stabilite la obligaţiile băncii se calculează, dar se plătesc numai după expirarea termenului moratoriului sau după ridicarea acestuia de către Banca Naţională înainte de termen; c) intentarea şi continuarea procedurilor judiciare sau administrative, precum şi aplicarea altor metode de apărare juridică în scopul obţinerii sau asigurării plăţilor aferente depozitelor sau datoriilor nu se admit; d) executarea documentelor executorii şi a altor acte supuse executării silite privind urmărirea activelor băncii, inclusiv a bunurilor gajate, se suspendă, cu excepţia cazurilor legate de creanţele asupra cărora nu se extinde moratoriul conform alin. (3); e) satisfacerea cererii acţionarului băncii privind răscumpărarea acţiunilor, în urma căreia acţionarul se va retrage din componenţa acţionarilor băncii, nu se admite. (5) Un anunţ privind instituirea moratoriului se publică potrivit art. 37/4 alin. (5)."

Prevederile relevante ale Protocolului adițional la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (încheiată la Roma la 4 noiembrie 1950 şi ratificată de Republica Moldova prin Hotărârea Parlamentului nr. 1298-XIII din 24 iulie 1997) sunt următoarele: Articolul 1 Protecţia proprietăţii „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." ÎN DREPT

Din conţinutul sesizării, Curtea observă că normele contestate vizează modul de executare a creanțelor creditorilor pe durata moratoriului instituit de către Banca Națională a Moldovei asupra unei bănci comerciale, implicit modul de executare a creanțelor creditorilor afiliați băncii.

Astfel, sesizarea se referă la un ansamblu de elemente şi principii constituţionale, precum dreptul de proprietate, raportat la principiul nediscriminării, și limitele de restrângere a acestui drept.

În conformitate cu articolul 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie, Curtea a constatat că controlul constituționalității legilor, în speță a Legii instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995, ține de competența Curții Constituționale. (2) Excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia, sau indică faptul că este ridicată de către instanța de judecată din oficiu

Curtea observă că excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către una din părțile procesului în fața judecătoriei Râșcani din mun. Chișinău, care a remis-o Curții Supreme de Justiție, pentru a sesiza Curtea Constituțională. În consecință, Curtea Supremă de Justiție a sesizat Curtea Constituțională. Articolele 25 lit. d) din Legea cu privire la Curtea Constituţională şi 38 alin. (1) lit. d) din Codul jurisdicţiei constituţionale acordă Curții Supreme de Justiție această competență. (3) Prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei

Curtea reţine că prerogativa de a soluţiona excepţiile de neconstituţionalitate, cu care a fost învestită prin articolul 135 alin.(1) lit. g) din Constituţie, presupune stabilirea corelaţiei dintre normele legislative şi textul Constituţiei, ţinând cont de principiul supremaţiei acesteia şi de pertinenţa prevederilor contestate pentru soluţionarea litigiului principal în instanţele de judecată .

Curtea observă că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie articolele 37 7 alin. (5) și 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995.

Curtea acceptă argumentele autorului excepției de neconstituționalitate, potrivit cărora prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei, deoarece sub imperiul acestora s-au născut raporturi juridice care continuă să producă efecte și sunt determinante pentru soluționarea cauzei. (4) Nu există o hotărâre anterioară a Curții care are ca obiect prevederile contestate

Curtea nu a identificat în jurisprudența sa o hotărâre care a avut ca obiect prevederile contestate.

Curtea notează că sesizarea nu poate fi respinsă ca inadmisibilă şi nu există niciun temei de sistare a procesului, în conformitate cu prevederile articolului 60 din Codul jurisdicţiei constituţionale.

Prin urmare, pentru a elucida aspectele abordate în sesizare, Curtea va opera cu prevederile articolului 46 combinat cu articolele 16 și 54 din Constituţie.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile supuse controlului de constituționalitate încalcă articolul 46 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: „(1) Dreptul la proprietate privată, precum şi creanţele asupra statului sunt garantate. [...]."

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că se încalcă articolul 16 din Constituție, care stabilește: „(1) Respectarea şi ocrotirea persoanei constituie o îndatorire primordială a statului. (2) Toţi cetăţenii Republicii Moldova sânt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială."

Mai mult, autorul susține că normele contestate sunt contrare și articolului 54 alin. (2) din Legea Supremă: „(2) Exerciţiul drepturilor şi libertăţilor nu poate fi supus altor restrângeri decât celor prevăzute de lege, care corespund normelor unanim recunoscute ale dreptului internaţional şi sânt necesare în interesele securităţii naţionale, integrităţii teritoriale, bunăstării economice a ţării, ordinii publice, în scopul prevenirii tulburărilor în masă şi infracţiunilor, protejării drepturilor, libertăţilor şi demnităţii altor persoane, împiedicării divulgării informaţiilor confidenţiale sau garantării autorităţii şi imparţialităţii justiţiei." A. Argumentele autorului excepției de neconstituționalitate

Invocând neconformitatea articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare cu articolul 46 din Constituție, autorul excepției de neconstituționalitate susține că, prin aplicarea prevederilor contestate, persoanelor afiliate unei bănci comerciale li se încălcă dreptul de proprietate, în sensul că acestea, pe perioada administrării speciale a băncii, nu mai pot dispune de mijloacele bănești de care au dreptul să dispună, din cauza relației lor de rudenie cu membrii Consiliului băncii comerciale.

De asemenea, autorul excepției de neconstituționalitate susține că distincția făcută de către legiuitor între creditorii care sunt persoane afiliate unei bănci comerciale și restul creditorilor constituie o discriminare pe motiv de origine socială. Potrivit acestuia, tratamentul diferențiat nu are nicio justificare și este, așadar, disproporționat. B. Argumentele autorităţilor

În opinia sa, Parlamentul a menționat că dispozițiile articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare nu contravin dispozițiilor constituționale, dată fiind necesitatea protecției pieței financiare și a menținerii încrederii în sectorul bancar. Potrivit Parlamentului, dreptul de proprietate este susceptibil de limitări. Scopul legitim al măsurilor întreprinse constituie evitarea influențelor negative ale problemelor unei bănci asupra întregului sistem economic și asigurarea stabilității financiare.

Cu referire la principiul egalității, Parlamentul susține că legislatorul este abilitat să stabilească o procedură specială, derogatorie de la dreptul comun, atunci când are în vedere situații deosebite. Având în vedere circumstanțele cauzei, Parlamentul consideră că există o situație deosebită, că măsurile întreprinse sunt justificate și că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

În opinia sa, Guvernul consideră că scopul legitim urmărit de legislator prin articolul 37 7 alin. (5) din Legea instituțiilor financiare este de a proteja creditorii care sunt persoane neafiliate băncii, în raport cu persoanele afiliate, întrucât persoanele afiliate ocupă o poziție privilegiată. Această normă urmărește evitarea actelor de corupție și a celor conexe, pentru că faptele de corupție se comit prin abuzul de funcții și de putere. Cu referire la scopul legitim al articolului 37 15 din Legea instituțiilor financiare, Guvernul consideră că acesta constă în prevenirea agravării situației financiare a băncii și păstrarea activelor acesteia. Instituirea moratoriului are drept scop nu doar prevenirea înrăutățirii situației financiare a băncilor, ci și evitarea consecințelor negative pentru întregul sector financiar-bancar. Obiectivul general al Legii instituțiilor financiare constă în protejarea intereselor deponenților, apărarea secretului depozitelor, inadmisibilitatea riscului excesiv în sistemul financiar ș.a. Legătura rațională dintre scopurile legitime urmărite prin articolele 37 7 alin. (5) și 37 15 din Legea instituțiilor financiare și restrângerea unor drepturi ale persoanelor din categoriile menționate la articolul 3 lit. e) din aceeași lege constă în faptul că persoana legată de persoana fizică - membru al consiliului, al organului executiv, al comisiei de cenzori a persoanei - printr-un raport de rudenie de gradul întâi și doi poate fi favorizată în raport cu persoanele neafiliate. Prin urmare, nu se atestă un tratament discriminatoriu, întrucât există o cauză justificativă pentru limitarea dreptului de proprietate, și anume reducerea riscurilor bancare, precum și protejarea intereselor depunătorilor și creditorilor acestuia.

Potrivit opiniei Președintelui Republicii Moldova, articolul 3 din Legea instituțiilor financiare se referă la o „persoană afiliată altei persoane", nu la o „persoană afiliată băncii". În sensul strict al legii, persoanelor afiliate altor persoane nu li se pot aplica restricțiile prevăzute de articolul 37 7 din Legea instituțiilor financiare. De asemenea, articolul 37 15 din Legea instituțiilor financiare vine în contradicție cu rigorile constituționale, întrucât prevederile sale stabilesc că acțiunea moratoriului, pe parcursul căruia BNM poate dispune amânarea executării creanțelor creditorilor și a transferului activelor băncii pentru un anumit termen, „poate fi limitată la anumite categorii de creditori, creanțe sau active ori la o anumită valoare a acestora". Potrivit Președintelui Republicii Moldova, formularea acestei norme nu are un caracter clar și precis. Articolul în discuție lasă la discreția BNM determinarea categoriilor de creditori al căror drept de proprietate poate fi restrâns, fapt care face imprevizibile hotărârile acestei autorități.

În opinia comunicată Curții, Banca Națională a Moldovei consideră că dispozițiile contestate nu contravin dispozițiilor constituționale. Banca Națională invocă necesitatea menținerii stabilității financiare, iar dispozițiile Legii instituțiilor financiare îi oferă cadrul legal pentru întreprinderea acțiunilor prompte în acest sens. C. Aprecierea Curţii 1. Principii generale 1.1. Aspecte generale privind dreptul de proprietate

Constituția Republicii Moldova protejează dreptul de proprietate, articolul 46 alin. (1) stabilind că dreptul de proprietate privată și creanțele asupra statului sunt garantate.

Dreptul de proprietate conferă titularului său atributele posesiei, folosinței și dispoziției asupra unor bunuri. În acest context, Curtea Europeană a statuat cu valoare de principiu că noţiunea de „bunuri" din articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenţia Europeană are o semnificaţie autonomă şi nu se limitează numai la proprietatea asupra unor bunuri corporale, astfel încât pot fi considerate parte a „dreptului de proprietate" și alte drepturi şi interese materializate prin active. De asemenea, în sensul Convenţiei Europene, noţiunea de „bunuri" cuprinde bunuri mobile, bunuri imobile, alte drepturi reale, dar şi „speranţa legitimă" de a obţine un avantaj patrimonial.

Curtea reține că dreptul de proprietate, deşi este un drept subiectiv, care îi conferă titularului său capacitatea de a exercita prin putere proprie şi în interes propriu atributele de posesie, folosinţă şi dispoziţie asupra bunurilor sale, este susceptibil de limitări. Această concluzie poate fi dedusă din clauza generală de restrângere a unor drepturi sau libertăți de la articolul 54 din Constituție.

În acest sens, Curtea menționează că o restrângere a drepturilor relative garantate de Constituție trebuie să fie prevăzută de lege, să fie necesară în interesele menționate la articolul 54 alin. (2) din Legea fundamentală, să fie proporțională cu situația care a determinat-o și să nu atingă existența drepturilor în discuție. De asemenea, restrângerea trebuie să corespundă normelor unanim recunoscute ale dreptului internațional.

Restrângerea drepturilor nu trebuie să fie exercitată în vederea discriminării, întrucât nu ar avea un scop legitim. În acest sens, toate autoritățile Republicii Moldova trebuie să respecte, atunci când adoptă acte normative, principiul egalității, consacrat în articolul 16 din Constituție. Ele trebuie să justifice aplicarea unui tratament preferențial dacă situațiile sunt analoage, adică dacă persoanele sau grupurile de persoane comparate se află în situații similare relevante.

Totodată, principiul egalității instituie o obligație de a trata în mod diferit persoanele aflate în situații semnificativ diferite. Astfel, dreptul de a nu fi discriminat este încălcat atunci când autoritățile statale eșuează în a trata diferit, fără o justificare obiectivă și rezonabilă, persoanele ale căror situații sunt semnificativ diferite (a se vedea Thlimmenos v. Grecia , 6 aprilie 2000, §44).

Acest principiu trebuie aplicat inclusiv în reglementarea activității economice la nivel național, obligație pe care Constituția o pune în sarcina statului prin articolul 126 alin. (2) din Constituție. De asemenea, cu respectarea aceluiași principiu, statul trebuie să protejeze interesele naționale în activitatea economico-financiară. 1.2. Rolul Băncii Naționale a Moldovei în sistemul economico-financiar al statului

Curtea menționează că, deși statutul Băncii Naționale a Moldovei nu este reglementat distinct în Constituție, Curtea nu poate să nu remarce importanța acesteia pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economico-financiară a băncilor comerciale din Republica Moldova. Atât la nivel mondial, cât și în Republica Moldova, băncile centrale sunt autoritățile care exercită supravegherea cu prudență și sunt responsabile de siguranța și buna-funcționare a băncilor comerciale și a întregului sistem bancar.

În acest sens, una dintre atribuțiile Băncii Naționale este de a se asigura că băncile implementează politici și acțiuni care împiedică anumite persoane să beneficieze în urma efectuării unor tranzacții care afectează sistemul financiar-bancar sau care împiedică persoanele afiliate unor asemenea persoane să îndeplinească sau să participe la aceste tranzacții.

Acest tip de atribuții urmărește evitarea riscului apariției unui conflict de interese între oficialii băncii și persoanele afiliate lor. Iată de ce, de obicei, băncile centrale solicită băncilor comerciale să întreprindă măsurile necesare pentru controlul sau atenuarea riscurilor.

Mai ales în condițiile economice ale Republicii Moldova, fortificarea sistemului normativ și a capacității de control în vederea unui sistem financiar stabil rămâne o prioritate de bază. În același timp, reglementările legale în domeniu urmează a fi determinate și de cerințele și standardele internaționale în sfera bancară.

Curtea observă că Republica Moldova s-a angajat, prin semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, să îndeplinească următoarele obiective legate de sectorul financiar: (a) sprijinirea procesului de adaptare a reglementărilor privind serviciile financiare la nevoile unei economii de piață liberă; (b) asigurarea unei protecții efective și adecvate pentru investitori și alți consumatori de servicii financiare; (c) asigurarea stabilității și integrității sistemului financiar al Republicii Moldova ca întreg; (d) promovarea cooperării dintre diferiți actori ai sistemului financiar, inclusiv a factorilor regulatori și de control; și (e) asigurarea unui control independent și efectiv (a se vedea Acordul de Asociere dintre Republica Moldova, pe de o parte, și Uniunea Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice și statele membre ale acestora, pe de altă parte, articolele 16, 18, 58, 59 ș.a.).

Un sistem bancar fragil reprezintă o amenințare pentru stabilitatea macroeconomică și financiară a statului.

Prin urmare, este nevoie de un sistem de control fundamental care să se bucure de încrederea cetățenilor în acest sistem bancar, de o cultură a controlului bancar. Pentru realizarea acestor obiective, Banca Națională a Moldovei are la dispoziție o serie de instrumente de control, pe care trebuie să le aplice în mod efectiv și descurajator pentru cei care urmăresc, direct sau indirect, prăbușirea sistemului bancar.

În acest mod, se justifică acordarea unor competențe legale deosebite Băncii Naționale, a instrumentelor și finanțării speciale. 2. Aplicarea principiilor în prezenta cauză

Curtea reiterează că dreptul de proprietate nu se rezumă doar la bunurile corporale, ci și la cele incorporale, cum ar fi drepturile de creanță. Astfel, drepturile sau interesele manifestate prin existența mijloacelor bănești în conturi de depozit bancare, de asemenea, se bucură de garanția constituțională a dreptului de proprietate (a se vedea, cu referire la dreptul de proprietate, cauzele Iatridis v. Grecia [MC], 25 martie 1999, § 54 și Beyeler v. Italia [MC], 28 mai 2002, § 100). Persoanele care au depus mijloace bănești în conturi la o bancă sunt îndreptățite la o așteptare rezonabilă sau legitimă de a se bucura efectiv de dreptul lor de proprietate, dacă există o prevedere legislativă sau un act juridic privitor la proprietatea în cauză (a se vedea, de exemplu, Prințul Hans-Adam II de Liechtenstein v. Germania [MC], 12 iulie 2001, § 83, și Kopecký v. Slovacia [MC], 28 septembrie 2004, §§ 45-52).

Curtea reține că în cazurile în care există contracte de depozite bancare între clienți și băncile comerciale se poate vorbi despre așteptarea legitimă a acestor persoane la respectarea dreptului lor de proprietate.

Curtea observă că, prin aplicarea articolului 37 7 alin. (5), poate fi afectat dreptul de proprietate al persoanelor afiliate unei bănci comerciale. În primul rând, pentru că administratorul special al acestei bănci este obligat să acorde o importanță prioritară intereselor deponenților și ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii. De asemenea, articolul 37 15 din Legea instituțiilor financiare acordă Băncii Naționale a Moldovei prerogativa instituirii unui moratoriu, care poate fi limitat la anumite categorii de creditori, creanţe sau active ori la o anumită valoare a acestora. Acest moratoriu constă în amânarea executării creanțelor creditorilor și a transferului activelor unei bănci pe un termen de până la 2 luni. Moratoriul poate fi prelungit în situații de criză financiară sistemică și este obligatoriu pentru administratorul special al băncii vizate.

În continuare, Curtea va stabili dacă ingerința este prevăzută de lege, în sensul în care este respectată condiția clarității legii, dacă urmărește un scop legitim și dacă este proporțională scopului urmărit. a) Dacă ingerința este prevăzută de lege

Curtea constată că articolul 37 7 alin. (5) din Legea instituțiilor financiare utilizează expresia „persoane afiliate băncii". Totodată, art. 3 din aceeași lege prevede că „afiliată a unei alte persoane se consideră persoana care, conform legislației civile, este legată de persoana fizică - membru al consiliului, al organului executiv, al comisiei de cenzori a persoanei - printr-un raport de rudenie de gradul întâi și doi, precum și soții".

Prin urmare, interdicția poate fi impusă creditorilor băncii care, conform legislației civile, se află într-un raport de rudenie de până la gradul doi cu persoanele fizice - membre ale consiliului, ale organului executiv, ale comisiei de cenzori a persoanei.

Așadar, Curtea observă că ingerințele în dreptul de proprietate al persoanelor vizate sunt prevăzute de lege. b) Dacă prevederile legale contestate urmăresc un scop sau mai multe scopuri legitime

Curtea menționează că scopul articolului 37 7 alin. (5) din Legea instituțiilor financiare este protecția creditorilor care nu sunt persoane afiliate băncii de avantajele injuste pe care le-ar avea persoanele afiliate băncii.

Pe de altă parte, Curtea observă că scopul articolului 37 15 din aceeași lege este prevăzut chiar în primul său alineat, și anume instituirea moratoriului urmărește prevenirea agravării situaţiei financiare a băncii vizate şi păstrarea activelor acesteia.

Mai mult, cele două scopuri particulare ale articolelor menționate ar putea fi subscrise clauzelor-excepție atașate drepturilor constituționale în articolul 54 alin. (2): „bunăstarea economică a țării" și „protejarea drepturilor și libertăților [...] altor persoane".

Amânarea executării creanțelor creditorilor și a transferului activelor băncii pe un termen de până la 2 luni și limitarea acțiunii acestui moratoriu la anumite categorii de creditori poate preveni agravarea situației financiare a băncii, păstrarea activelor acesteia și evitarea riscului excesiv în sistemul financiar. Aceste scopuri contribuie la protecția economiei țării.

La baza acordării priorității pentru interesele deponenților și ale altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii, în raport cu acționarii și creditorii care sunt persoane afiliate băncii, stă scopul protecției drepturilor altor persoane (e.g., prioritatea acordată creditorilor neafiliați băncii reprezintă, de fapt, o protecție oferită dreptului lor de proprietate).

Întrucât problema existenței unei discriminări, semnalată de către autorul excepției de neconstituționalitate, are repercusiuni asupra legitimității scopului, Curtea va examina conformitatea prevederilor legale contestate cu articolul 16 din Constituție.

Problema ridicată constă în faptul că aplicarea moratoriului poate fi limitată la anumite categorii de creditori, creanțe sau active ori la o anumită valoare a acestora. În același context, situația în care administratorul special atribuie o importanță prioritară intereselor deponenților și altor creditori care nu sunt persoane afiliate băncii, în raport cu acționarii și creditorii care sunt persoane afiliate băncii, ar crea premisele aplicării unui tratament discriminatoriu, cu efecte negative pentru dreptul de proprietate al celor din urmă.

Curtea reține că posibila existență a unui tratament discriminatoriu aplicat persoanelor afiliate băncii poate fi cercetată doar prin prisma articolului 37 7 alin. (5) din Legea instituțiilor financiare. Acest articol trebuie interpretat în contextul prevederilor relevante ale articolului 3 din aceeași lege, care stabilește expres că se consideră afiliată a unei alte persoane persoana care este legată de persoana fizică - membru al consiliului, al organului executiv, al comisiei de cenzori a persoanei (i.e. băncii) - printr-un raport de rudenie de gradul întâi și doi.

Întrucât articolul 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare prevede că acţiunea moratoriului poate fi limitată la anumite categorii de creditori, creanţe sau active ori la o anumită valoare a acestora, fără a stabili o categorie exactă despre care s-ar putea spune că este discriminată în general, el nu poate fi analizat din perspectiva respectării principiului constituțional al egalității, în cadrul controlului de constituționalitate inițiat prin ridicarea prezentei excepții de neconstituționalitate. Această prevedere legală nu instituie expres aplicarea moratoriului în cazul persoanelor care au o relație de rudenie de până la gradul doi cu membrii consiliului, ai organului executiv, ai comisiei de cenzori a băncii.

Curtea reține că articolul 37 7 alin. (5) instituie o regulă care are drept scop împiedicarea dobândirii de beneficii de către persoanele afiliate, ca urmare a aflării unor informații, dată fiind poziția lor privilegiată față de bancă. În categoria persoanelor afiliate băncii intră și persoanele legate de persoana fizică - membru al consiliului, al organului executiv, al comisiei de cenzori a persoanei (i.e. băncii) - printr-un raport de rudenie de gradul întâi și doi, adică persoanele vizate.

Curtea observă că motivul de discriminare invocat de către autorul excepției de neconstituționalitate, care face parte din categoria persoanelor vizate, este „originea socială".

Curtea subliniază că originea socială se referă la clasa socială din care provine o persoană și acoperă parțial criteriul nașterii într-o anumită familie (al rudeniei). Interdicția discriminării pe criterii de origine socială din articolul 16 al Legii fundamentale presupune ca nici o persoană să nu fie discriminată din cauză că își are originea într-o anumită clasă socială. Această prevedere urmărește să prevină „rigidizarea societății" și exprimă o formă a egalității de șanse. Ea nu are în vedere poziția socială sau financiară curentă a unei persoane. Prin urmare, problema pe care o ridică autorul excepției de neconstituționalitate nu este cauzată de originea socială a persoanelor vizate, adică de clasa socială din care acestea provin.

În plus, Curtea remarcă faptul că situația în care se găsesc persoanele afiliate băncii este diferită de situația în care se găsesc persoanele neafiliate băncii, în sensul că primele pot avea acces la informațiile de interes, ceea ce le permite să evite situațiile de risc. Astfel, dacă sunt făcute distincțiile necesare, concluzia existenței unei discriminări este înlăturată, pentru că cele două categorii - persoanele afiliate și persoanele neafiliate băncii - se află în situații diferite, care trebuie tratate în mod diferit.

Curtea constată, așadar, existența mai multor scopuri legitime, precum și existența unei legături raționale între măsurile reglementate de prevederile legale contestate și scopurile legitime urmărite. c) Dacă este afectată esența dreptului de proprietate al persoanelor vizate și dacă măsurile reglementate de lege sunt proporționale cu scopul urmărit

Curtea remarcă în prezenta cauză existența unui conflict dintre un drept al persoanelor vizate și mai multe interese publice și private. Dreptul persoanelor vizate este dreptul de proprietate, manifestat printr-un atribut al său: dispoziția.

Trebuie subliniat din start că măsura impusă nu reprezintă o expropriere sau o confiscare. Dreptul de proprietate nu este golit de conținut. Concluzia se sprijină pe faptul că o restricție de transferare și retragere a mijloacelor bănești din conturile bancare de către persoanele vizate pentru o perioadă de 2 luni nu înseamnă o interdicție totală a dispoziției asupra acestor mijloace bănești (i.e., pentru totdeauna sau pentru o perioadă de timp nerezonabilă).

În una din cauzele relevante Curtea Europeană a hotărât că blocarea conturilor unei persoane, în urma instituirii unui sechestru dispus în cadrul unor procese de judecată, nu constituie o privare de proprietate ( X v. Belgia , hotărâre din 10 decembrie 1976).

În cauza Saggio v. Italia (hotărâre din 25 octombrie 2001, §§28-29), Curtea Europeană a notat că procedura administrării extraordinare a unei societăți în curs de lichidare urmărește asigurarea unei gestiuni echitabile a bunurilor acesteia, pentru a-i proteja pe toți creditorii. În acest caz, nu a existat nicio expropriere de fapt și niciun transfer de proprietate, pentru că dreptul reclamantului de a-și recupera creanța nu a fost negat niciodată.

Astfel, ținând cont de rezonabilitatea perioadei stabilite la alin. (1) al articolului 37 15 din lege, Curtea nu constată o afectare a esenței dreptului de proprietate al persoanelor vizate.

În continuare, Curtea va pune în balanță (i) importanța evitării prejudicierii dreptului persoanelor vizate şi (ii) importanța beneficiului câștigat prin îndeplinirea scopurilor legitime ale măsurilor legale.

Curtea consideră că atributul dispoziției de care beneficiază persoanele vizate, atribut al cărui exercițiu este afectat, de regulă, pentru o perioadă de două luni, aparține de „periferia" (sau „penumbra") dreptului de proprietate. În schimb, interesele protejate prin măsurile prevăzute de lege au o semnificație deosebită nu doar pentru drepturile altor persoane, ci și pentru bunăstarea economică a țării.

În privința drepturilor altora, dacă persoanele vizate ar putea transfera și retrage mijloace bănești fără restricții, ar exista pericolul ca persoanele neafiliate băncii să fie prejudiciate. Pusă în balanță cu riscul pe care îl pot suferi persoanele neafiliate băncii prin acțiunile persoanelor afiliate aflate în avantaj, limitarea dreptului persoanelor vizate de a dispune de mijloacele bănești pe care le dețin în bancă cântărește mai puțin. Pe de o parte, avem nucleul dreptului de proprietate al persoanelor neafiliate băncii, persoane care pot fi prejudiciate iremediabil, pe de altă parte - „periferia" dreptului de proprietate al persoanelor vizate, al căror drept de dispoziție este restricționat pentru o perioadă de 2 luni. În acest sens, afectarea nucleului dreptului de proprietate este mai gravă decât afectarea „periferiei" dreptului de proprietate.

Cu referire la interesul public în discuție, Curtea scoate în evidență necesitatea menținerii bunăstării economice a țării, care se sprijină inclusiv pe stabilitatea financiară a băncilor care alcătuiesc sistemul bancar. Punând din nou în balanță limitarea dreptului persoanelor vizate de a dispune de mijloacele bănești pentru o perioadă rezonabilă de timp şi interesul menținerii bunăstării economice a țării, acesta din urmă prevalează. Prin urmare, Curtea constată proporționalitatea măsurilor legale contestate.

În sensul celor constatate, Curtea reține că prevederile articolelor 37 7 alin. (5) și 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare nu sunt contrare articolelor 16, 46 și 54 din Constituție. Din aceste motive, în temeiul articolelor 140 din Constituţie, 26 din Legea cu privire la Curtea Constituţională, 6, 61, 62 lit. a) și e) şi 68 din Codul jurisdicţiei constituţionale, Curtea Constituţională HOTĂRĂŞTE: 1. Se respinge excepția de neconstituționalitate ridicată de avocatul Alexandr Sicinski în dosarul nr. 3-1848/15, pendinte la Judecătoria Râșcani, mun. Chișinău. 2. Se recunosc constituționale articolele 37 7 alin. (5) și 37 15 alin. (2) din Legea instituțiilor financiare nr. 550 din 21 iulie 1995. 3. Prezenta hotărâre este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova . Preşedinte Alexandru TĂNASE Chişinău, 11 mai 2016 HCC nr. 11 Dosarul nr. 9g/2016