ÎCCJ, Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Decizia nr. 68/2021

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 56 din 19/01/2022 Completul compus din: Daniel Grădinaru - președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție - președintele completului Săndel Lucian Macavei - judecător la Secția penală Simona Elena Cîrnaru - judecător la Secția penală Laura Mihaela Soane - judecător la Secția penală Ioana Alina Ilie - judecător la Secția penală Andrei Claudiu Rus - judecător la Secția penală Simona Daniela Encean - judecător la Secția penală Constantin Epure - judecător la Secția penală Dan Andrei Enescu - judecător la Secția penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice,

o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depășire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea." Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală și art. 36 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare. Ședința este prezidată de către președintele Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La ședința de judecată participă domnul Florin Nicușor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secțiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispozițiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Ioana Alina Ilie, judecător în cadrul Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secției Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părților potrivit dispozițiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a susținut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate prevăzute de dispozițiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că, deși sesizarea a fost formulată de una dintre instanțele la care face referire textul de lege menționat, respectiv de Curtea de Apel Ploiești, cauza aflându-se în ultimul grad de jurisdicție pe rolul acesteia, iar asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată instanța supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, nefăcând nici obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluționare, celelalte cerințe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt întrunite, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o rezolvare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar soluționarea pe fond a apelului cu care a fost învestită Curtea de Apel Ploiești nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări.

Astfel, potrivit jurisprudenței Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admisibilitatea sesizării în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Or, prin întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări, instanța de trimitere solicită ca Înalta Curte de Casație și Justiție să stabilească în ce măsură constituie infracțiune de acces fără drept la un sistem informatic, prin depășirea limitelor autorizării, fapta persoanei care, fiind autorizată să acceseze o bază de date conținând informații nepublice, accesează această bază de date, dar ulterior nu efectuează acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu informațiile pe care le-a accesat.

Așadar, instanța de trimitere a pus accent pe o împrejurare exterioară și ulterioară accesului propriu-zis, constând în nevalorificarea datelor accesate în cadrul activităților de serviciu. În acest context s-a susținut de către procuror că, în realitate, din perspectiva tipicității obiective a infracțiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, nu interesează conduita ulterioară a autorului accesului cu privire la datele informatice accesate, ci doar conduita sa pe durata accesului și măsura în care prin această conduită respectă sau nu autorizarea acordată, în condițiile în care de esența respectivei infracțiuni este ca accesul la sistemul informatic să se realizeze fără drept.

Făcând în continuare referire la înțelesul sintagmei "fără drept", reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că aceasta nu este definită în Codul penal, însă, așa cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 183 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 13 iunie 2018, precum și din cele ale Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2021, pronunțată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 februarie 2021, cerința ca acțiunea de accesare a unui sistem informatic să se realizeze fără drept are semnificația atribuită prin dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, din care rezultă că acționează fără drept persoana care se află în una dintre următoarele situații: a) nu este autorizată în temeiul legii sau al vreunui contract; b) depășește limitele autorizării; c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi,

administra sau controla un sistem informatic ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune într-un sistem informatic. Așadar, din conținutul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției rezultă că ipoteza depășirii limitelor autorizării presupune, prin definiție, preexistența unei autorizări legale sau contractuale care stabilește și limitele impuse cu privire la interacțiunea autorului cu sistemul informatic. Astfel, autorul este autorizat să interacționeze la nivel logic cu sistemul informatic, însă conținutul acestei interacțiuni depășește cadrul stabilit prin legea sau convenția care a permis-o.

Ca atare, s-a menționat de către procuror că analiza depășirii limitelor autorizării presupune o dublă evaluare atât a existenței autorizării, cât și a conținutului acesteia, conținut care furnizează criteriile obiective în raport cu care se stabilește caracterul legitim sau nelegitim al accesului la sistemul informatic. Or, o asemenea analiză este întotdeauna de natură factuală, deoarece presupune o evaluare în concret a datelor ce particularizează accesul și trebuie realizată de instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, în contextul verificării tipicității obiective a faptei, din perspectiva elementului material al laturii obiective.

Având în vedere că infracțiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal este una de pericol, ce se consumă în momentul în care autorul, interacționând cu sistemul informatic, are posibilitatea de a beneficia de resursele sale, s-a apreciat de către procuror că atitudinea ulterioară a acestuia în raport cu datele informatice accesate, în sensul de a le folosi sau nu în cadrul activității de serviciu, nu face obiectul unei atari analize, deoarece intervine după momentul consumării infracțiunii. Așadar, chestiunea depășirii limitelor autorizării nu poate fi stabilită in abstracto, întrucât concluzia existenței sau inexistentei unei astfel de ipoteze este diferită, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze.

În aceste condiții, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că ceea ce se solicită de către instanța de trimitere nu este interpretarea de principiu a unei dispoziții legale, ci lămurirea unei situații concrete, ce face obiectul cauzei pendinte. Astfel, problema pusă în discuție constituie obiectul căii de atac asupra căreia trebuie să se pronunțe Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, astfel încât prin soluționarea sesizării s-ar ajunge ca Înalta Curte de Casație și Justiție să soluționeze, în realitate, fondul cauzei, statuând dacă fapta ce formează obiectul acuzației penale este sau nu prevăzută de legea penală.

În consecință, în raport cu aspectele expuse, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, președintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut dosarul în pronunțare. ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE, I. Titularul și obiectul sesizării Prin Încheierea de ședință din 14 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.710/105/2018, ce are ca obiect apelul declarat de inculpatul I.L.

împotriva Sentinței penale nr. 247 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, Secția penală, Curtea de Apel Ploiești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depășire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea." II.

Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 247/P/2017 din 8 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.L. pentru săvârșirea a 12 infracțiuni de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, din care o parte cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, reținându-se, în esență, în fapt, că, în calitate de agent-șef adjunct de poliție în cadrul I.P.J. Prahova, Poliția Municipiului Ploiești: - la data de 25 decembrie 2013, orele 02,45:53 și 02,47:17, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) bazele de date administrate de D.R.P.C.I.V. și, respectiv, de D.E.B.A.P.D.

(sisteme informatice la care accesul este permis numai prin introducerea unui username și a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa aceste sisteme informatice numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de identificare ale autoturismului deținut de șeful Poliției Ploiești și a datelor de stare civilă ale acestuia, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la aceeași dată, ora 02,46:44, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.R.P.C.I.V.

(sistem informatic la care accesul este permis numai prin introducerea unui username și a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de identificare ale autoturismelor deținute de S.C. VP - S.R.L., acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 20 ianuarie 2014, ora 21,55:29, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D.

(sistem informatic la care accesul este permis numai prin introducerea unui username și a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unui lucrător de poliție din cadrul B.C.C.O.

Ploiești; - la data de 14 februarie 2014, ora 00,42:05, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.R.P.C.I.V., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de identificare ale autoturismului deținut de șeful Secției 3 Poliție Ploiești și a datelor de stare civilă ale acestuia, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 5 noiembrie 2014, ora 15,54:39, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unui lucrător de poliție din cadrul I.P.J.

Prahova, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 10 noiembrie 2014, în intervalul orar 09,18:33- 15,15:48, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul I.P.J. Prahova, al Brigăzii de Operațiuni Speciale Ploiești, al B.C.C.O.

Ploiești, al I.G.S.U., Centrul de Pregătire Ciolpani, și al Secției 4 Poliție Ploiești (79), acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 10 noiembrie 2014, în intervalul orar 09,19:45- 15,16:01, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători de poliție din cadrul I.P.J.

Prahova (20) și ale soților/soțiilor/rudelor/afinilor acestora, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 19 noiembrie 2014, în intervalul orar 11,06:40- 11,11:04, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul Instituției Prefectului și al I.P.J. Prahova (5) și, după caz, ale soților/soțiilor/rudelor/afinilor acestora, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 5 decembrie 2014, orele 11,42:52 și 11,43:38, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) bazele de date administrate de D.E.B.A.P.D.

și, respectiv, de D.R.P.C.I.V., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa aceste sisteme informatice numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale șefului Poliției Municipiului Ploiești, ale soției și ale fiului acestuia, precum și a datelor de identificare ale autoturismelor deținute de cei trei, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 30 decembrie 2014, ora 00,11:07, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale numitului S.C., ziarist, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 9 ianuarie 2015, în intervalul orar 09,25:29- 09,28:50, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice,

și anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători de poliție din cadrul în cadrul I.P.J. Prahova (5), acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 19 ianuarie 2015, în intervalul orar 22,45:42- 23,49:13, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul I.P.J.

Prahova (13), acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu; - la data de 20 aprilie 2015, ora 11,25:50, a accesat fără drept (cu depășirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul și parola pe care le putea folosi pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuțiilor de serviciu ca polițist, în scopul obținerii de date informatice, și anume datele de stare civilă ale unui lucrător din cadrul I.P.J. Prahova și ale fiicei acestuia, acționând în interes personal, și nu în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Prin Sentința penală nr. 247 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, Secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 4.710/105/2018, inculpatul I.L.

a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal - 177 acte materiale (ca urmare a schimbării încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu dintr-o pluralitate de infracțiuni într-o infracțiune unică, prin Încheierea de ședință din 15 iulie 2020), la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condițiile art. 91 și următoarele din Codul penal, reținându-se, în esență, raportat la situația de fapt prezentată în actul de sesizare a instanței și dovedită de materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, că accesarea de către acuzat a sistemelor informatice care stochează datele personale și cele de identificare ale autoturismelor ce au fost consultate de către acesta s-a realizat fără drept, respectiv cu depășirea limitelor autorizării, întrucât username-ul și parola primite și pe care le-a folosit trebuiau utilizate numai în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu ca lucrător de poliție, și nu în interes personal.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul I.L. pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, criticând, printre altele, sub acest din urmă aspect, greșita sa condamnare pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) și (3) din Codul penal, context în care a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, cu consecința pronunțării unei soluții de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. b) sau art. 16 alin. (1) lit. d) din același cod, pe considerentul că faptele de care este acuzat nu sunt prevăzute de legea penală sau, după caz, au fost comise în condițiile necunoașterii unor prevederi legale extrapenale, fiind aplicabilă cauza de neimputabilitate reglementată de art. 30 alin. (4) din Codul penal.

În argumentarea acestui motiv de apel, inculpatul a susținut, în esență, că faptele reținute în sarcina sa nu întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunii pentru care a fost condamnat, din moment ce accesul la sistemele informatice pe care sunt stocate bazele de date administrate de Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date și de Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor s-a făcut în mod legal, acționând în baza unui temei contractual (contractul de muncă și fișa postului), în virtutea căruia i-au fost atribuite username-ul și parola folosite, și în exercitarea strictă a atribuțiilor de serviciu, astfel cum atestă ansamblul probator al cauzei.

Ca atare, apelantul a arătat că nu se poate reține comiterea faptei prevăzute de art. 360 din Codul penal cu depășirea limitelor autorizării, așa cum eronat a apreciat instanța de fond, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, care includ această ipoteză în conținutul noțiunii de acțiune "fără drept", nefiind prevăzute de codificarea penală generală, nu pot completa norma de incriminare.

Or, în atari condiții, în care această sintagmă ("depășirea limitelor autorizării") nu este clar reglementată decât printr-o normă extrapenală, respectiv prin Protocolul comun de colaborare între Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date nr. 59/2010 emis de Ministerul Afacerilor Interne, sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (4) din Codul penal referitoare la eroarea cu privire la o dispoziție legală extrapenală. Calea de atac promovată de inculpat a fost înregistrată sub același număr de dosar pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, care, la termenul de judecată din data de 8 iunie 2021, a pus în discuția contradictorie a reprezentantului Ministerului Public și apelantului I.L.

solicitarea scrisă a celui din urmă de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea "lămuririi sintagmei «depășirea limitelor autorizării» pentru a se putea înțelege clar când se comite infracțiunea, la accesarea bazei de date cu respectarea normelor la care s-a făcut referire (n.n.

Instrucțiunile ministrului afacerilor interne nr. 27 din 3 februarie 2010; procedura internă PRO PG 21; procedura internă PRO PG 11; Protocolul comun de colaborare între Inspectoratul General al Poliției Române și Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date nr. 59 din 22 noiembrie 2010, emis de Ministerul Afacerilor Interne) sau la accesarea bazei de date fără respectarea acelor norme și măsuri de securitate." Cu acest prilej, instanța de apel, din oficiu, a pus în discuție împrejurarea că aspectele care trebuie lămurite de Înalta Curte de Casație și Justiție "ar trebui să aibă în vedere fișa postului pe care o avea inculpatul, faptul că se recunoaște un acces nerestricționat în baza de date, acces efectuat pe baza unei parole distribuite, precum și faptul că, în absența unor îndrumări specifice din fișa postului, verificarea periodică a acestei baze de date, neînsoțită de efectuarea altor lucrări ulterioare de specialitate, poate întruni condițiile de tipicitate a infracțiunii cu care instanța a fost sesizată". Prin Încheierea de ședință din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, reformulând întrebarea adresată de apelantul inculpat I.L.

în cuprinsul memoriului depus la dosar, prin raportare la aspectele puse în discuție din oficiu la termenul din 8 iunie 2021, a admis solicitarea acestuia și a dispus sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra următoarei chestiuni de drept: "În interpretarea dispozițiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depășire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea." III.

Opinia completului care a dispus sesizarea și punctele de vedere ale procurorului și inculpatului III.1.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a constatat îndeplinite toate cerințele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanța care sesizează Înalta Curte de Casație și Justiție este învestită cu soluționarea cauzei în apel, ca ultimă instanță din ciclul procesual ordinar; problema de drept în discuție nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curți de Casație și Justiție și nu s-a mai statuat asupra ei printr-o altă hotărâre prealabilă sau de recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare; de lămurirea chestiunii de drept în discuție depinde soluționarea pe fond a cauzei, respectiv reținerea unui acces ilegal la un sistem informatic, prin depășirea limitelor autorizării, sau lipsa acestei cerințe esențiale pentru infracțiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat că nu sunt întrunite toate condițiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, în condițiile în care textul de lege este clar și acoperă situația din speța dedusă judecății, respectiv accesul la sistemul informatic prin depășirea limitelor autorizării, iar solicitarea inculpatului se referă, în realitate, la modul de interpretare a probatoriului în vederea stabilirii unei anumite stări de fapt. Inculpatul apelant I.L. a solicitat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile, lăsând însă la aprecierea instanței modul de formulare a întrebării adresate în procedura prevăzută de art. 475 și următoarele din Codul de procedură penală.

III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Pornind de la împrejurarea că în calea de atac a apelului a fost criticată soluția primei instanțe de condamnare a inculpatului pentru infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prin reținerea depășirii limitelor autorizării, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a apreciat că exprimarea unui punct de vedere ar putea fi considerată o antepronunțare cu privire la condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii deduse judecății, motiv pentru care nu a expus într-o manieră explicită o opinie referitoare la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. Cu toate acestea, făcând o prezentare a "problemelor de drept" care, în opinia sa, se ridică în legătură cu textul art. 360 din Codul penal, instanța de trimitere a realizat o analiză a elementelor constitutive ale infracțiunii pentru care inculpatul I.L.

a fost deferit judecății și a textelor de lege aplicabile [menționând că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției nu pot completa norma de incriminare întrucât nu sunt cuprinse în Codul penal, astfel încât noțiunea de "acces fără drept" trebuie raportată la fiecare categorie de persoane cărora prin lege li se conferă un asemenea acces], cu referire concretă la faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată a acestuia, concluzionând că, spre deosebire de situația în care "accesul în sine a fost autorizat de către utilizatorul legitim al sistemului informatic vizat (sau de către proprietarul ori deținătorul legal) și acest acces este o formă de exercitare a atribuțiilor de serviciu", caz în care "nu se va reține existența unei infracțiuni de acces ilegal" la sistemul informatic, în ipoteza în care acuzațiile au fost formulate împotriva unor "persoane care au dreptul de interogare a bazelor de date în virtutea exercitării atribuțiilor de serviciu", cum este și situația din speță, depășirea limitelor autorizării nu poate fi stabilită decât "prin raportare la acțiunile subsecvente interogării bazei de date în baza parolei și username-ului oferit de angajator". Sub acest aspect s-a apreciat că,

în lipsa unor asemenea acțiuni ulterioare ale persoanei împuternicite cu interogarea bazei de date tocmai pentru exercitarea atribuțiilor de serviciu, "va interveni o problemă de aplicare a normei de incriminare, în sensul dacă lipsa de relevanță și lipsa valorificării ulterioare în exercițiul funcțiunii a informațiilor obținute (...) pot constitui un acces ilegal la sistemul informatic". Ca atare, s-a menționat că se impune a se stabili, prin intermediul întrebării prealabile, dacă, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, "va fi reținută o depășire a limitelor legale ale autorizării în cazul unei situații de fapt în care interogarea bazei de date să fie considerată necesară, însă informațiile obținute în urma interogării să nu prezinte relevanță pentru exercitarea ulterioară a atribuțiilor de serviciu și nici să nu fie valorificate în scop extraprofesional de titularul parolei de acces la baza de date". Având în vedere poziția exprimată în sensul inadmisibilității sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție, procurorul nu și-a mai exprimat opinia cu referire la fondul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, cu atât mai mult cu cât reformularea acesteia s-a realizat cu ocazia deliberării.

Un punct de vedere clar și coerent nu a formulat nici apelantul inculpat I.L., aserțiunile sale orale de la termenul din 8 iunie 2021 și cele din cuprinsul notelor scrise referindu-se, în principal, la aspecte privind interpretarea probatoriului administrat și a dispozițiilor din legislația primară și secundară considerate a fi incidente în speță. IV.

Punctele de vedere exprimate de către curțile de apel și instanțele judecătorești arondate cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării În urma consultării instanțelor de judecată, în conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidențiat opinia majoritară potrivit căreia, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, o asemenea interogare neurmată de realizarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depășire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea, indiferent dacă persoana respectivă folosește (în interes personal sau în interesul altor persoane) sau nu datele astfel obținute.

În argumentare s-a arătat, în esență, că accesul fără drept la un sistem informatic presupune fie inexistența unui temei legal sau contractual, fie depășirea limitelor pentru care s-a dat autorizarea, situație care se regăsește și în ipoteza în care accesul nu s-a făcut în interes de serviciu, ci în interes personal, neavând relevanță sub aspectul calificării faptei ca infracțiune (art. 360 din Codul penal) faptul că parola de acces și contul folosite pentru autentificare au fost reale, din moment ce autorul nu a acționat în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Astfel, s-a apreciat că, întrucât autorizarea a fost acordată cu un anumit scop, și anume efectuarea de acte ulterioare proprii îndeplinirii sarcinilor specifice funcției deținute și în legătură cu care trebuia realizată interogarea, deturnarea acesteia de la finalitatea inițială depășește limitele autorizării, constituind infracțiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 din Codul penal.

Totodată, s-a mai menționat că, pentru stabilirea în concret a limitelor autorizării, nu este necesar a fi avută în vedere conduita ulterioară a făptuitorului, fiind suficientă examinarea contextului în care s-a realizat accesarea sistemului informatic (în exercitarea atribuțiilor de serviciu), fără a prezenta importanță pentru încadrarea faptei în norma de incriminare modul în care funcționarul folosește datele accesate, utilizare care, de regulă, îmbracă forma unor infracțiuni distincte (divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice; abuz în serviciu; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații).

Acest punct de vedere a fost exprimat de curțile de apel București, Secția a II-a penală, Galați și Iași, de tribunalele Ialomița și instanțele arondate, Giurgiu, Vaslui, Caraș-Severin și Bacău, precum și de judecătoriile Iași, Huși, Bârlad, Videle, Reșița, Caransebeș și Onești.

În sens contrar, curțile de apel București, Secția I penală, Pitești și Constanța, tribunalele Teleorman și Timiș și judecătoriile Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Alexandria și Timișoara au apreciat că, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea realizată nu întrunește condițiile de tipicitate ale infracțiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, nefiind îndeplinită cerința esențială ca sistemul informatic să fie accesat fără drept, din moment ce respectivele persoane au dreptul de a interoga oricând o asemenea bază de date.

Deopotrivă, în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat de către o parte din instanțele indicate anterior (Curtea de Apel Pitești, Tribunalul Teleorman și judecătoriile Roșiori de Vede, Turnu Măgurele, Alexandria, Timișoara) că, atât timp cât sistemele informatice ce stochează bazele de date în discuție sunt folosite în mod uzual de anumite categorii de funcționari, în virtutea atribuțiilor de serviciu, "depășirea limitelor autorizării" se poate stabili doar ulterior, în funcție de modul în care informațiile obținute în urma interogării au fost valorificate.

Într-o opinie izolată, Curtea de Apel Timișoara a apreciat că orice interogare a unei baze de date conținând informații nepublice în afara atribuțiilor de serviciu care au justificat acordarea dreptului de acces la respectiva bază de date reprezintă o depășire a limitelor autorizării, însă nu echivalează cu un acces fără drept la sistemul informatic, în sensul art. 360 din Codul penal, fapta putând întruni elementele de tipicitate ale unei infracțiuni de serviciu.

Răspunsurile curților de apel Cluj, Brașov, Bacău, Alba Iulia, Oradea, Suceava și Târgu Mureș, precum și cele ale tribunalelor Covasna, Brașov, Buzău, Constanța și Tulcea cuprind doar mențiunea neidentificării, în jurisprudența acestora ori, după caz, a instanțelor din circumscripție, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, iar, în plus, cel al Tribunalului Brașov face trimitere doar la aspecte de ordin teoretic generale, fără referiri concrete la chestiunea analizată. În mod similar, Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Prahova au făcut doar mențiunea identificării, la nivelul acestora, a unor decizii, respectiv sentințe ce privesc chestiunea de drept invocată, pe care le-au atașat răspunsului transmis.

Curtea de Apel Craiova nu a comunicat un punct de vedere. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării După ce a făcut referire la parcursul cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.710/105/2018 al Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, precum și la dispozițiile legale considerate relevante în ceea ce privește obiectul întrebării prealabile, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a arătat că sesizarea instanței supreme nu îndeplinește cerințele referitoare la existența unei veritabile chestiuni de drept și a unei relații de dependență între răspunsul dat problemei invocate și soluționarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecință, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În acest sens s-a menționat că, potrivit jurisprudenței constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât și atunci când privește o dispoziție de drept procesual, sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile este condiționată, sub aspectul admisibilității, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanța supremă să aibă consecințe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, așa cum s-a statuat în practica aceluiași complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziții legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce țin de particularitățile cauzei (deciziile nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018), deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, și nu elemente specifice, individuale, concrete, ale cauzei deduse judecății (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016). Ca atare, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se pornește în formularea întrebării ce reprezintă obiectul sesizării trebuie să își găsească izvorul în dispozițiile legale, și nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situația factuală, astfel cum aceasta a fost stabilită în baza probatoriului administrat, fiind atributul exclusiv al instanței învestite cu soluționarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015). Or, s-a subliniat de către parchet că, în cauză, prin întrebarea ce face obiectul sesizării, se solicită Înaltei Curți de Casație și Justiție să stabilească în ce măsură constituie infracțiunea de acces fără drept la un sistem informatic, prin depășirea limitelor autorizării, fapta persoanei care, fiind autorizată să acceseze o bază de date conținând informații nepublice, ulterior interogării acesteia nu efectuează acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu informațiile pe care le-a accesat, punându-se, astfel, accent pe o împrejurare exterioară și ulterioară accesului propriu-zis, constând în nevalorificarea datelor accesate în cadrul activităților de serviciu.

Făcând referire la condițiile de tipicitate obiectivă ale infracțiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, procurorul a arătat, însă, că, din perspectiva întrunirii acestora, nu interesează atitudinea ulterioară a autorului accesului cu privire la datele informatice interogate, ci conduita sa pe durata accesului și măsura în care prin respectiva conduită a respectat sau nu autorizarea acordată, de esența infracțiunii fiind ca accesul la sistemul informatic să se realizeze "fără drept", sintagmă care, deși nu este definită în Codul penal, are semnificația atribuită prin dispozițiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curții Constituționale nr. 183 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 13 iunie 2018, precum și ale Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 februarie 2021. Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției, acționează fără drept inclusiv persoana care depășește limitele autorizării [lit. b)], analiza unei atari conduite presupunând, potrivit Ministerului Public, o dublă evaluare, atât a existenței autorizării, cât și a conținutului acesteia, care furnizează criteriile obiective în raport cu care se stabilește caracterul legitim sau nu al accesului la sistemul informatic. Așadar, în ipoteza unei autorizări legale, cum este și cea din prezenta sesizare, s-a arătat că instanța verifică actul normativ care stabilește dreptul de a accesa sistemul informatic, limitele autorizării, așa cum rezultă din dispozițiile legale care reglementează competențele și activitățile ce pot fi desfășurate într-un anumit domeniu, și conduita materială a autorului pe durata accesului la sistemul informatic.

În concret, în cauza în care a fost formulată întrebarea prealabilă, accesul la bazele de date reprezintă o formă de realizare a atribuțiilor de serviciu, astfel încât conținutul acestora și existența la momentul săvârșirii faptei a vreuneia dintre situațiile prevăzute de lege care reprezintă justificarea legală a accesului sunt limitele pe care instanța trebuie să le analizeze pentru a stabili dacă autorizarea a fost respectată. Ca atare, s-a subliniat de către parchet că o asemenea analiză este întotdeauna de natură factuală, deoarece presupune o evaluare în concret a datelor ce particularizează accesul și trebuie realizată de instanța învestită cu soluționarea fondului cauzei, în contextul verificării tipicității obiective a faptei, din perspectiva elementului material al laturii obiective.

Mai mult, pornind de la împrejurarea că prevederile art. 360 din Codul penal reglementează o infracțiune de pericol, ce se consumă în momentul în care autorul, interacționând cu sistemul informatic, are posibilitatea de a beneficia de resursele lui, procurorul a menționat că atitudinea ulterioară a acestuia în raport cu datele informatice accesate, în sensul folosirii lor sau nu în cadrul activității de serviciu, nu poate face obiectul acestei analize, deoarece respectiva conduită intervine după momentul consumării infracțiunii, putând, în condițiile în care îmbracă o formă ilicită, indiferent de caracterul ei omisiv (făptuitorul nu valorifică datele, deși ar fi trebuit să o facă) sau comisiv (autorul folosește datele accesate în interes personal), să fie încadrată eventual într-o infracțiune distinctă (cum ar fi divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice; abuz în serviciu; folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informații care nu sunt destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații), punându-se, astfel, în discuție incidența instituției concursului de infracțiuni și nicidecum existența elementului material al infracțiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Raportat la toate aceste considerente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că aspectul depășirii limitelor autorizării nu poate fi stabilit in abstracto, întrucât concluzia existenței sau inexistenței unei astfel de ipoteze este diferită, în funcție de circumstanțele particulare ale fiecărei cauze, și că ceea ce se solicită, în realitate, de către instanța de trimitere nu este interpretarea de principiu a unei dispoziții legale, ci lămurirea unei situații concrete, ce face obiectul procesului aflat pe rolul Curții de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, prin formularea sesizării tinzându-se, de fapt, la rezolvarea conflictului de drept penal dedus judecății și, implicit, la soluționarea de către instanța supremă a fondului cauzei, în sensul de a stabili dacă fapta ce face obiectul acuzației penale este sau nu prevăzută de legea penală, lucru inadmisibil din perspectiva prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală.

VI. Opinia specialiștilor consultați asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării În conformitate cu dispozițiile art. 476 alin. (10) raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiștilor în drept penal opinia asupra problemei supuse examinării.

Centrul de cercetări în Științe penale din cadrul Facultății de Drept a Universității de Vest din Timișoara a opinat, sub aspect formal, că, deși sesizarea este deficitar formulată, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale acesteia, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, putând fi decelată finalitatea demersului realizat, iar, în ceea ce privește fondul chestiunii de drept supuse examinării, că, în interpretarea dispozițiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conținând informații nepublice, o asemenea interogare fără efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuțiilor de serviciu în legătură cu interogarea realizată nu reprezintă o depășire a limitelor autorizării decât dacă interogarea s-a făcut cu neobservarea cadrului legal privind efectuarea acesteia, inclusiv neurmarea procedurilor prealabile privind autorizarea și legitimarea specifică în vederea realizării unei atari interogări.

În argumentarea acestei opinii, după prezentarea unor considerații de natură teoretică cu privire la conținutul normei de incriminare a faptei de acces fără drept la un sistem informatic, s-a arătat, în esență, că interpretarea textului art. 360 alin. (1) din Codul penal în sensul rezolvării chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată impune o structurare a analizei pe două elemente, și anume observarea standardului protecției datelor cu caracter personal care ar fi lezat prin comiterea respectivei fapte, ce trebuie avut în vedere și prin raportare la speța în care a fost formulată întrebarea prealabilă, și înțelesul noțiunii de "autorizare/depășirea limitelor autorizării" prin prisma prevederilor legale care guvernează activitatea funcționarului care a fost deferit judecății în cauza aflată pe rolul instanței de trimitere.

Astfel, cu privire la primul element, s-a făcut o amplă referire la cuprinsul dispozițiilor legale incidente în materie, cu trimitere la art. 34 și art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, la art. 2 lit. d) din Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 12 august 2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice și de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului, la pct. 17 din preambulul aceleiași directive, la art. 10 din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date și la art. 1, 4 și 5 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unitățile Ministerului Administrației și Internelor în activitățile de prevenire, cercetare și combatere a inf