Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021

Decizia nr. 68 din 29 septembrie 2021 20 ianuarie 2022 R O M Â N I A

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept Decizia nr. 68/2021 Dosar nr. 1876/1/2021 Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 29 septembrie 2021 Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 56 din 19/01/2022 Completul compus din: Daniel Grădinaru – preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – preşedintele completului Săndel Lucian Macavei – judecător la Secţia penală Simona Elena Cîrnaru – judecător la Secţia penală Laura Mihaela Soane – judecător la Secţia penală Ioana Alina Ilie – judecător la Secţia penală Andrei Claudiu Rus – judecător la Secţia penală Simona Daniela Encean – judecător la Secţia penală Constantin Epure – judecător la Secţia penală Dan Andrei Enescu – judecător la Secţia penală S-a luat în examinare sesizarea formulată de către Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin care, în temeiul art. 476 alin. (1) raportat la art. 475 din Codul de procedură penală, s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice,

o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depăşire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea.” Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a fost constituit conform prevederilor art. 476 alin. (6) raportat la art. 473 alin. (8) din Codul de procedură penală şi art. 36 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Şedinţa este prezidată de către preşedintele Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, domnul judecător Daniel Grădinaru.

La şedinţa de judecată participă domnul Florin Nicuşor Mihalache, magistrat-asistent în cadrul Secţiilor Unite, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare. Judecător-raportor a fost desemnat, conform prevederilor art. 476 alin. (7) din Codul de procedură penală, doamna Ioana Alina Ilie, judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Ecaterina Nicoleta Eucarie, procuror în cadrul Secţiei Judiciare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Magistratul-asistent a prezentat referatul cauzei, arătând că la dosar a fost depus raportul întocmit în cauză de către judecătorul-raportor, acesta fiind comunicat părţilor potrivit dispoziţiilor art. 476 alin. (9) din Codul de procedură penală. Totodată, a învederat că, drept urmare a solicitărilor formulate în temeiul art. 476 alin. (10) raportat la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, la dosarul cauzei au fost depuse puncte de vedere asupra problemei de drept supuse dezlegării. Preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, domnul judecător Daniel Grădinaru, a acordat cuvântul în dezbateri. Reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doamna procuror Ecaterina Nicoleta Eucarie, a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile de admisibilitate prevăzute de dispoziţiile art. 475 din Codul de procedură penală.

Astfel, a arătat că, deşi sesizarea a fost formulată de una dintre instanţele la care face referire textul de lege menţionat, respectiv de Curtea de Apel Ploieşti, cauza aflându-se în ultimul grad de jurisdicţie pe rolul acesteia, iar asupra chestiunii de drept ce se solicită a fi dezlegată instanţa supremă nu a statuat încă printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii, nefăcând nici obiectul unui asemenea recurs aflat în curs de soluţionare, celelalte cerinţe impuse de art. 475 din Codul de procedură penală nu sunt întrunite, întrucât nu există o veritabilă problemă de drept care să necesite o rezolvare cu valoare de principiu din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, iar soluţionarea pe fond a apelului cu care a fost învestită Curtea de Apel Ploieşti nu depinde de lămurirea chestiunii ce face obiectul prezentei sesizări.

Astfel, potrivit jurisprudenţei Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei. Or, prin întrebarea ce face obiectul prezentei sesizări, instanţa de trimitere solicită ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să stabilească în ce măsură constituie infracţiune de acces fără drept la un sistem informatic, prin depăşirea limitelor autorizării, fapta persoanei care, fiind autorizată să acceseze o bază de date conţinând informaţii nepublice, accesează această bază de date, dar ulterior nu efectuează acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu informaţiile pe care le-a accesat.

Aşadar, instanţa de trimitere a pus accent pe o împrejurare exterioară şi ulterioară accesului propriu-zis, constând în nevalorificarea datelor accesate în cadrul activităţilor de serviciu. În acest context s-a susţinut de către procuror că, în realitate, din perspectiva tipicităţii obiective a infracţiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, nu interesează conduita ulterioară a autorului accesului cu privire la datele informatice accesate, ci doar conduita sa pe durata accesului şi măsura în care prin această conduită respectă sau nu autorizarea acordată, în condiţiile în care de esenţa respectivei infracţiuni este ca accesul la sistemul informatic să se realizeze fără drept.

Făcând în continuare referire la înţelesul sintagmei „fără drept”, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că aceasta nu este definită în Codul penal, însă, aşa cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 183 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 13 iunie 2018, precum şi din cele ale Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2021, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 februarie 2021, cerinţa ca acţiunea de accesare a unui sistem informatic să se realizeze fără drept are semnificaţia atribuită prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 21 aprilie 2003, din care rezultă că acţionează fără drept persoana care se află în una dintre următoarele situaţii: a) nu este autorizată în temeiul legii sau al vreunui contract; b) depăşeşte limitele autorizării; c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente, potrivit legii, să o acorde, de a folosi,

administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăşura cercetări ştiinţifice sau de a efectua orice altă operaţiune într-un sistem informatic. Aşadar, din conţinutul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei rezultă că ipoteza depăşirii limitelor autorizării presupune, prin definiţie, preexistenţa unei autorizări legale sau contractuale care stabileşte şi limitele impuse cu privire la interacţiunea autorului cu sistemul informatic. Astfel, autorul este autorizat să interacţioneze la nivel logic cu sistemul informatic, însă conţinutul acestei interacţiuni depăşeşte cadrul stabilit prin legea sau convenţia care a permis-o.

Ca atare, s-a menţionat de către procuror că analiza depăşirii limitelor autorizării presupune o dublă evaluare atât a existenţei autorizării, cât şi a conţinutului acesteia, conţinut care furnizează criteriile obiective în raport cu care se stabileşte caracterul legitim sau nelegitim al accesului la sistemul informatic. Or, o asemenea analiză este întotdeauna de natură factuală, deoarece presupune o evaluare în concret a datelor ce particularizează accesul şi trebuie realizată de instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, în contextul verificării tipicităţii obiective a faptei, din perspectiva elementului material al laturii obiective.

Având în vedere că infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal este una de pericol, ce se consumă în momentul în care autorul, interacţionând cu sistemul informatic, are posibilitatea de a beneficia de resursele sale, s-a apreciat de către procuror că atitudinea ulterioară a acestuia în raport cu datele informatice accesate, în sensul de a le folosi sau nu în cadrul activităţii de serviciu, nu face obiectul unei atari analize, deoarece intervine după momentul consumării infracţiunii. Aşadar, chestiunea depăşirii limitelor autorizării nu poate fi stabilită in abstracto, întrucât concluzia existenţei sau inexistentei unei astfel de ipoteze este diferită, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze.

În aceste condiţii, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că ceea ce se solicită de către instanţa de trimitere nu este interpretarea de principiu a unei dispoziţii legale, ci lămurirea unei situaţii concrete, ce face obiectul cauzei pendinte. Astfel, problema pusă în discuţie constituie obiectul căii de atac asupra căreia trebuie să se pronunţe Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, astfel încât prin soluţionarea sesizării s-ar ajunge ca Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să soluţioneze, în realitate, fondul cauzei, statuând dacă fapta ce formează obiectul acuzaţiei penale este sau nu prevăzută de legea penală.

În consecinţă, în raport cu aspectele expuse, reprezentantul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat respingerea, ca inadmisibilă, a sesizării formulate de Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie. Constatând că nu sunt întrebări de formulat din partea membrilor completului, preşedintele Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a declarat dezbaterile închise, iar Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reţinut dosarul în pronunţare. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, I. Titularul şi obiectul sesizării Prin Încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 4.710/105/2018, ce are ca obiect apelul declarat de inculpatul I.L.

împotriva Sentinţei penale nr. 247 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, Secţia penală, Curtea de Apel Ploieşti – Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat, în temeiul art. 475 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depăşire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea.” II.

Expunerea succintă a cauzei Prin Rechizitoriul nr. 247/P/2017 din 8 octombrie 2018 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului I.L. pentru săvârşirea a 12 infracţiuni de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzute de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal, din care o parte cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal, reţinându-se, în esenţă, în fapt, că, în calitate de agent-şef adjunct de poliţie în cadrul I.P.J. Prahova, Poliţia Municipiului Ploieşti: – la data de 25 decembrie 2013, orele 02,45:53 şi 02,47:17, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) bazele de date administrate de D.R.P.C.I.V. şi, respectiv, de D.E.B.A.P.D.

(sisteme informatice la care accesul este permis numai prin introducerea unui username şi a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa aceste sisteme informatice numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de identificare ale autoturismului deţinut de şeful Poliţiei Ploieşti şi a datelor de stare civilă ale acestuia, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la aceeaşi dată, ora 02,46:44, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.R.P.C.I.V.

(sistem informatic la care accesul este permis numai prin introducerea unui username şi a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de identificare ale autoturismelor deţinute de S.C. VP – S.R.L., acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 20 ianuarie 2014, ora 21,55:29, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D.

(sistem informatic la care accesul este permis numai prin introducerea unui username şi a unei parole, deci prin intermediul unor proceduri), folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unui lucrător de poliţie din cadrul B.C.C.O.

Ploieşti; – la data de 14 februarie 2014, ora 00,42:05, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.R.P.C.I.V., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de identificare ale autoturismului deţinut de şeful Secţiei 3 Poliţie Ploieşti şi a datelor de stare civilă ale acestuia, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 5 noiembrie 2014, ora 15,54:39, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unui lucrător de poliţie din cadrul I.P.J.

Prahova, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 10 noiembrie 2014, în intervalul orar 09,18:33- 15,15:48, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul I.P.J. Prahova, al Brigăzii de Operaţiuni Speciale Ploieşti, al B.C.C.O.

Ploieşti, al I.G.S.U., Centrul de Pregătire Ciolpani, şi al Secţiei 4 Poliţie Ploieşti (79), acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 10 noiembrie 2014, în intervalul orar 09,19:45- 15,16:01, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători de poliţie din cadrul I.P.J.

Prahova (20) şi ale soţilor/soţiilor/rudelor/afinilor acestora, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 19 noiembrie 2014, în intervalul orar 11,06:40- 11,11:04, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul Instituţiei Prefectului şi al I.P.J. Prahova (5) şi, după caz, ale soţilor/soţiilor/rudelor/afinilor acestora, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 5 decembrie 2014, orele 11,42:52 şi 11,43:38, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) bazele de date administrate de D.E.B.A.P.D.

şi, respectiv, de D.R.P.C.I.V., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa aceste sisteme informatice numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale şefului Poliţiei Municipiului Ploieşti, ale soţiei şi ale fiului acestuia, precum şi a datelor de identificare ale autoturismelor deţinute de cei trei, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 30 decembrie 2014, ora 00,11:07, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale numitului S.C., ziarist, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 9 ianuarie 2015, în intervalul orar 09,25:29- 09,28:50, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice,

şi anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători de poliţie din cadrul în cadrul I.P.J. Prahova (5), acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 19 ianuarie 2015, în intervalul orar 22,45:42- 23,49:13, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea utiliza pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume a datelor de stare civilă ale unor lucrători din cadrul I.P.J.

Prahova (13), acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu; – la data de 20 aprilie 2015, ora 11,25:50, a accesat fără drept (cu depăşirea împuternicirii primite) baza de date administrată de D.E.P.A.B.D., folosind username-ul şi parola pe care le putea folosi pentru a accesa acest sistem informatic numai în exercitarea atribuţiilor de serviciu ca poliţist, în scopul obţinerii de date informatice, şi anume datele de stare civilă ale unui lucrător din cadrul I.P.J. Prahova şi ale fiicei acestuia, acţionând în interes personal, şi nu în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Prin Sentinţa penală nr. 247 din 28 septembrie 2020 a Tribunalului Prahova, Secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. 4.710/105/2018, inculpatul I.L.

a fost condamnat, în temeiul art. 396 alin. (2) din Codul de procedură penală, pentru săvârşirea infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic, în formă continuată, prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal, cu aplicarea art. 35 alin. (1) din Codul penal – 177 acte materiale (ca urmare a schimbării încadrării juridice date faptelor prin rechizitoriu dintr-o pluralitate de infracţiuni într-o infracţiune unică, prin Încheierea de şedinţă din 15 iulie 2020), la pedeapsa de 2 ani închisoare, în condiţiile art. 91 şi următoarele din Codul penal, reţinându-se, în esenţă, raportat la situaţia de fapt prezentată în actul de sesizare a instanţei şi dovedită de materialul probator administrat în cauză în ambele faze procesuale, că accesarea de către acuzat a sistemelor informatice care stochează datele personale şi cele de identificare ale autoturismelor ce au fost consultate de către acesta s-a realizat fără drept, respectiv cu depăşirea limitelor autorizării, întrucât username-ul şi parola primite şi pe care le-a folosit trebuiau utilizate numai în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu ca lucrător de poliţie, şi nu în interes personal.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel inculpatul I.L. pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie, criticând, printre altele, sub acest din urmă aspect, greşita sa condamnare pentru infracţiunea prevăzută de art. 360 alin. (1), (2) şi (3) din Codul penal, context în care a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 421 pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de achitare, conform art. 16 alin. (1) lit. b) sau art. 16 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod, pe considerentul că faptele de care este acuzat nu sunt prevăzute de legea penală sau, după caz, au fost comise în condiţiile necunoaşterii unor prevederi legale extrapenale, fiind aplicabilă cauza de neimputabilitate reglementată de art. 30 alin. (4) din Codul penal.

În argumentarea acestui motiv de apel, inculpatul a susţinut, în esenţă, că faptele reţinute în sarcina sa nu întrunesc condiţiile de tipicitate ale infracţiunii pentru care a fost condamnat, din moment ce accesul la sistemele informatice pe care sunt stocate bazele de date administrate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date şi de Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor s-a făcut în mod legal, acţionând în baza unui temei contractual (contractul de muncă şi fişa postului), în virtutea căruia i-au fost atribuite username-ul şi parola folosite, şi în exercitarea strictă a atribuţiilor de serviciu, astfel cum atestă ansamblul probator al cauzei.

Ca atare, apelantul a arătat că nu se poate reţine comiterea faptei prevăzute de art. 360 din Codul penal cu depăşirea limitelor autorizării, aşa cum eronat a apreciat instanţa de fond, cu atât mai mult cu cât dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, care includ această ipoteză în conţinutul noţiunii de acţiune „fără drept”, nefiind prevăzute de codificarea penală generală, nu pot completa norma de incriminare.

Or, în atari condiţii, în care această sintagmă („depăşirea limitelor autorizării”) nu este clar reglementată decât printr-o normă extrapenală, respectiv prin Protocolul comun de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date nr. 59/2010 emis de Ministerul Afacerilor Interne, sunt aplicabile prevederile art. 30 alin. (4) din Codul penal referitoare la eroarea cu privire la o dispoziţie legală extrapenală. Calea de atac promovată de inculpat a fost înregistrată sub acelaşi număr de dosar pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, care, la termenul de judecată din data de 8 iunie 2021, a pus în discuţia contradictorie a reprezentantului Ministerului Public şi apelantului I.L.

solicitarea scrisă a celui din urmă de sesizare a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea „lămuririi sintagmei «depăşirea limitelor autorizării» pentru a se putea înţelege clar când se comite infracţiunea, la accesarea bazei de date cu respectarea normelor la care s-a făcut referire (n.n.

Instrucţiunile ministrului afacerilor interne nr. 27 din 3 februarie 2010; procedura internă PRO PG 21; procedura internă PRO PG 11; Protocolul comun de colaborare între Inspectoratul General al Poliţiei Române şi Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date nr. 59 din 22 noiembrie 2010, emis de Ministerul Afacerilor Interne) sau la accesarea bazei de date fără respectarea acelor norme şi măsuri de securitate.” Cu acest prilej, instanţa de apel, din oficiu, a pus în discuţie împrejurarea că aspectele care trebuie lămurite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie „ar trebui să aibă în vedere fişa postului pe care o avea inculpatul, faptul că se recunoaşte un acces nerestricţionat în baza de date, acces efectuat pe baza unei parole distribuite, precum şi faptul că, în absenţa unor îndrumări specifice din fişa postului, verificarea periodică a acestei baze de date, neînsoţită de efectuarea altor lucrări ulterioare de specialitate, poate întruni condiţiile de tipicitate a infracţiunii cu care instanţa a fost sesizată”.

Prin Încheierea de şedinţă din 14 iunie 2021, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, reformulând întrebarea adresată de apelantul inculpat I.L. în cuprinsul memoriului depus la dosar, prin raportare la aspectele puse în discuţie din oficiu la termenul din 8 iunie 2021, a admis solicitarea acestuia şi a dispus sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile prin care să se statueze asupra următoarei chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depăşire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea.” III.

Opinia completului care a dispus sesizarea şi punctele de vedere ale procurorului şi inculpatului III.1.

Cu privire la admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a constatat îndeplinite toate cerinţele de admisibilitate prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, respectiv: instanţa care sesizează Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este învestită cu soluţionarea cauzei în apel, ca ultimă instanţă din ciclul procesual ordinar; problema de drept în discuţie nu a mai fost supusă examenului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu s-a mai statuat asupra ei printr-o altă hotărâre prealabilă sau de recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare; de lămurirea chestiunii de drept în discuţie depinde soluţionarea pe fond a cauzei, respectiv reţinerea unui acces ilegal la un sistem informatic, prin depăşirea limitelor autorizării, sau lipsa acestei cerinţe esenţiale pentru infracţiunea prevăzută de art. 360 din Codul penal.

Reprezentantul Ministerului Public a opinat că nu sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate reglementate de art. 475 din Codul de procedură penală pentru sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care textul de lege este clar şi acoperă situaţia din speţa dedusă judecăţii, respectiv accesul la sistemul informatic prin depăşirea limitelor autorizării, iar solicitarea inculpatului se referă, în realitate, la modul de interpretare a probatoriului în vederea stabilirii unei anumite stări de fapt. Inculpatul apelant I.L. a solicitat sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unei hotărâri prealabile, lăsând însă la aprecierea instanţei modul de formulare a întrebării adresate în procedura prevăzută de art. 475 şi următoarele din Codul de procedură penală.

III.2. Cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării Pornind de la împrejurarea că în calea de atac a apelului a fost criticată soluţia primei instanţe de condamnare a inculpatului pentru infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prin reţinerea depăşirii limitelor autorizării, Curtea de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie a apreciat că exprimarea unui punct de vedere ar putea fi considerată o antepronunţare cu privire la condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii deduse judecăţii, motiv pentru care nu a expus într-o manieră explicită o opinie referitoare la chestiunea a cărei dezlegare se solicită. Cu toate acestea, făcând o prezentare a „problemelor de drept” care, în opinia sa, se ridică în legătură cu textul art. 360 din Codul penal, instanţa de trimitere a realizat o analiză a elementelor constitutive ale infracţiunii pentru care inculpatul I.L.

a fost deferit judecăţii şi a textelor de lege aplicabile [menţionând că prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei nu pot completa norma de incriminare întrucât nu sunt cuprinse în Codul penal, astfel încât noţiunea de „acces fără drept” trebuie raportată la fiecare categorie de persoane cărora prin lege li se conferă un asemenea acces], cu referire concretă la faptele ce formează obiectul trimiterii în judecată a acestuia, concluzionând că, spre deosebire de situaţia în care „accesul în sine a fost autorizat de către utilizatorul legitim al sistemului informatic vizat (sau de către proprietarul ori deţinătorul legal) şi acest acces este o formă de exercitare a atribuţiilor de serviciu”, caz în care „nu se va reţine existenţa unei infracţiuni de acces ilegal” la sistemul informatic, în ipoteza în care acuzaţiile au fost formulate împotriva unor „persoane care au dreptul de interogare a bazelor de date în virtutea exercitării atribuţiilor de serviciu”, cum este şi situaţia din speţă, depăşirea limitelor autorizării nu poate fi stabilită decât „prin raportare la acţiunile subsecvente interogării bazei de date în baza parolei şi username-ului oferit de angajator”.

Sub acest aspect s-a apreciat că, în lipsa unor asemenea acţiuni ulterioare ale persoanei împuternicite cu interogarea bazei de date tocmai pentru exercitarea atribuţiilor de serviciu, „va interveni o problemă de aplicare a normei de incriminare, în sensul dacă lipsa de relevanţă şi lipsa valorificării ulterioare în exerciţiul funcţiunii a informaţiilor obţinute (…) pot constitui un acces ilegal la sistemul informatic”.

Ca atare, s-a menţionat că se impune a se stabili, prin intermediul întrebării prealabile, dacă, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, „va fi reţinută o depăşire a limitelor legale ale autorizării în cazul unei situaţii de fapt în care interogarea bazei de date să fie considerată necesară, însă informaţiile obţinute în urma interogării să nu prezinte relevanţă pentru exercitarea ulterioară a atribuţiilor de serviciu şi nici să nu fie valorificate în scop extraprofesional de titularul parolei de acces la baza de date”. Având în vedere poziţia exprimată în sensul inadmisibilităţii sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul nu şi-a mai exprimat opinia cu referire la fondul chestiunii ce formează obiectul întrebării prealabile, cu atât mai mult cu cât reformularea acesteia s-a realizat cu ocazia deliberării.

Un punct de vedere clar şi coerent nu a formulat nici apelantul inculpat I.L., aserţiunile sale orale de la termenul din 8 iunie 2021 şi cele din cuprinsul notelor scrise referindu-se, în principal, la aspecte privind interpretarea probatoriului administrat şi a dispoziţiilor din legislaţia primară şi secundară considerate a fi incidente în speţă. IV.

Punctele de vedere exprimate de către curţile de apel şi instanţele judecătoreşti arondate cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării În urma consultării instanţelor de judecată, în conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) din Codul de procedură penală cu referire la art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, s-a evidenţiat opinia majoritară potrivit căreia, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, o asemenea interogare neurmată de realizarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea efectuată poate reprezenta o depăşire a limitelor pentru care a fost acordată autorizarea, indiferent dacă persoana respectivă foloseşte (în interes personal sau în interesul altor persoane) sau nu datele astfel obţinute.

În argumentare s-a arătat, în esenţă, că accesul fără drept la un sistem informatic presupune fie inexistenţa unui temei legal sau contractual, fie depăşirea limitelor pentru care s-a dat autorizarea, situaţie care se regăseşte şi în ipoteza în care accesul nu s-a făcut în interes de serviciu, ci în interes personal, neavând relevanţă sub aspectul calificării faptei ca infracţiune (art. 360 din Codul penal) faptul că parola de acces şi contul folosite pentru autentificare au fost reale, din moment ce autorul nu a acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Astfel, s-a apreciat că, întrucât autorizarea a fost acordată cu un anumit scop, şi anume efectuarea de acte ulterioare proprii îndeplinirii sarcinilor specifice funcţiei deţinute şi în legătură cu care trebuia realizată interogarea, deturnarea acesteia de la finalitatea iniţială depăşeşte limitele autorizării, constituind infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, prevăzută de art. 360 din Codul penal.

Totodată, s-a mai menţionat că, pentru stabilirea în concret a limitelor autorizării, nu este necesar a fi avută în vedere conduita ulterioară a făptuitorului, fiind suficientă examinarea contextului în care s-a realizat accesarea sistemului informatic (în exercitarea atribuţiilor de serviciu), fără a prezenta importanţă pentru încadrarea faptei în norma de incriminare modul în care funcţionarul foloseşte datele accesate, utilizare care, de regulă, îmbracă forma unor infracţiuni distincte (divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice; abuz în serviciu; folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii).

Acest punct de vedere a fost exprimat de curţile de apel Bucureşti, Secţia a II-a penală, Galaţi şi Iaşi, de tribunalele Ialomiţa şi instanţele arondate, Giurgiu, Vaslui, Caraş-Severin şi Bacău, precum şi de judecătoriile Iaşi, Huşi, Bârlad, Videle, Reşiţa, Caransebeş şi Oneşti.

În sens contrar, curţile de apel Bucureşti, Secţia I penală, Piteşti şi Constanţa, tribunalele Teleorman şi Timiş şi judecătoriile Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Alexandria şi Timişoara au apreciat că, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, o asemenea interogare neurmată de efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea realizată nu întruneşte condiţiile de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, nefiind îndeplinită cerinţa esenţială ca sistemul informatic să fie accesat fără drept, din moment ce respectivele persoane au dreptul de a interoga oricând o asemenea bază de date.

Deopotrivă, în legătură cu acest aspect, s-a mai arătat de către o parte din instanţele indicate anterior (Curtea de Apel Piteşti, Tribunalul Teleorman şi judecătoriile Roşiori de Vede, Turnu Măgurele, Alexandria, Timişoara) că, atât timp cât sistemele informatice ce stochează bazele de date în discuţie sunt folosite în mod uzual de anumite categorii de funcţionari, în virtutea atribuţiilor de serviciu, „depăşirea limitelor autorizării” se poate stabili doar ulterior, în funcţie de modul în care informaţiile obţinute în urma interogării au fost valorificate.

Într-o opinie izolată, Curtea de Apel Timişoara a apreciat că orice interogare a unei baze de date conţinând informaţii nepublice în afara atribuţiilor de serviciu care au justificat acordarea dreptului de acces la respectiva bază de date reprezintă o depăşire a limitelor autorizării, însă nu echivalează cu un acces fără drept la sistemul informatic, în sensul art. 360 din Codul penal, fapta putând întruni elementele de tipicitate ale unei infracţiuni de serviciu.

Răspunsurile curţilor de apel Cluj, Braşov, Bacău, Alba Iulia, Oradea, Suceava şi Târgu Mureş, precum şi cele ale tribunalelor Covasna, Braşov, Buzău, Constanţa şi Tulcea cuprind doar menţiunea neidentificării, în jurisprudenţa acestora ori, după caz, a instanţelor din circumscripţie, a unor hotărâri relevante pentru problema de drept ce face obiectul sesizării, iar, în plus, cel al Tribunalului Braşov face trimitere doar la aspecte de ordin teoretic generale, fără referiri concrete la chestiunea analizată. În mod similar, Curtea de Apel Piteşti şi Tribunalul Prahova au făcut doar menţiunea identificării, la nivelul acestora, a unor decizii, respectiv sentinţe ce privesc chestiunea de drept invocată, pe care le-au ataşat răspunsului transmis.

Curtea de Apel Craiova nu a comunicat un punct de vedere. V. Punctul de vedere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu privire la problema de drept ce formează obiectul sesizării După ce a făcut referire la parcursul cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 4.710/105/2018 al Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi la dispoziţiile legale considerate relevante în ceea ce priveşte obiectul întrebării prealabile, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a arătat că sesizarea instanţei supreme nu îndeplineşte cerinţele referitoare la existenţa unei veritabile chestiuni de drept şi a unei relaţii de dependenţă între răspunsul dat problemei invocate şi soluţionarea pe fond a cauzei, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, solicitând, pe cale de consecinţă, respingerea acesteia, ca inadmisibilă.

În acest sens s-a menţionat că, potrivit jurisprudenţei constante a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, atât în cazul în care vizează o normă de drept material, cât şi atunci când priveşte o dispoziţie de drept procesual, sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este condiţionată, sub aspectul admisibilităţii, de împrejurarea ca interpretarea dată de către instanţa supremă să aibă consecinţe juridice asupra modului de rezolvare a fondului cauzei.

Totodată, aşa cum s-a statuat în practica aceluiaşi complet, sesizarea trebuie să conducă la interpretarea in abstracto a unor dispoziţii legale determinate, iar nu la rezolvarea unor chestiuni ce ţin de particularităţile cauzei (deciziile nr. 14 din 12 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 24 iunie 2015; nr. 14 din 18 mai 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 21 iunie 2016; nr. 4 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 12 aprilie 2017; nr. 27 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 22 ianuarie 2018), deci să vizeze exclusiv probleme de interpretare a legii, şi nu elemente specifice, individuale, concrete, ale cauzei deduse judecăţii (Decizia nr. 5 din 10 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 183 din 11 martie 2016). Ca atare, pentru a constitui o problemă de drept, premisa de la care se porneşte în formularea întrebării ce reprezintă obiectul sesizării trebuie să îşi găsească izvorul în dispoziţiile legale, şi nu într-o stare de fapt, aplicarea legii la situaţia factuală, astfel cum aceasta a fost stabilită în baza probatoriului administrat, fiind atributul exclusiv al instanţei învestite cu soluţionarea cauzei (Decizia nr. 23 din 16 septembrie 2015,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 824 din 4 noiembrie 2015). Or, s-a subliniat de către parchet că, în cauză, prin întrebarea ce face obiectul sesizării, se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să stabilească în ce măsură constituie infracţiunea de acces fără drept la un sistem informatic, prin depăşirea limitelor autorizării, fapta persoanei care, fiind autorizată să acceseze o bază de date conţinând informaţii nepublice, ulterior interogării acesteia nu efectuează acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu informaţiile pe care le-a accesat, punându-se, astfel, accent pe o împrejurare exterioară şi ulterioară accesului propriu-zis, constând în nevalorificarea datelor accesate în cadrul activităţilor de serviciu.

Făcând referire la condiţiile de tipicitate obiectivă ale infracţiunii prevăzute de art. 360 din Codul penal, procurorul a arătat, însă, că, din perspectiva întrunirii acestora, nu interesează atitudinea ulterioară a autorului accesului cu privire la datele informatice interogate, ci conduita sa pe durata accesului şi măsura în care prin respectiva conduită a respectat sau nu autorizarea acordată, de esenţa infracţiunii fiind ca accesul la sistemul informatic să se realizeze „fără drept”, sintagmă care, deşi nu este definită în Codul penal, are semnificaţia atribuită prin dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, astfel cum rezultă din considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 183 din 29 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 13 iunie 2018, precum şi ale Deciziei nr. 4 din 25 ianuarie 2021 a Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 19 februarie 2021. Astfel, potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri,

prevenirea şi sancţionarea corupţiei, acţionează fără drept inclusiv persoana care depăşeşte limitele autorizării [lit. b)], analiza unei atari conduite presupunând, potrivit Ministerului Public, o dublă evaluare, atât a existenţei autorizării, cât şi a conţinutului acesteia, care furnizează criteriile obiective în raport cu care se stabileşte caracterul legitim sau nu al accesului la sistemul informatic. Aşadar, în ipoteza unei autorizări legale, cum este şi cea din prezenta sesizare, s-a arătat că instanţa verifică actul normativ care stabileşte dreptul de a accesa sistemul informatic, limitele autorizării, aşa cum rezultă din dispoziţiile legale care reglementează competenţele şi activităţile ce pot fi desfăşurate într-un anumit domeniu, şi conduita materială a autorului pe durata accesului la sistemul informatic.

În concret, în cauza în care a fost formulată întrebarea prealabilă, accesul la bazele de date reprezintă o formă de realizare a atribuţiilor de serviciu, astfel încât conţinutul acestora şi existenţa la momentul săvârşirii faptei a vreuneia dintre situaţiile prevăzute de lege care reprezintă justificarea legală a accesului sunt limitele pe care instanţa trebuie să le analizeze pentru a stabili dacă autorizarea a fost respectată. Ca atare, s-a subliniat de către parchet că o asemenea analiză este întotdeauna de natură factuală, deoarece presupune o evaluare în concret a datelor ce particularizează accesul şi trebuie realizată de instanţa învestită cu soluţionarea fondului cauzei, în contextul verificării tipicităţii obiective a faptei, din perspectiva elementului material al laturii obiective.

Mai mult, pornind de la împrejurarea că prevederile art. 360 din Codul penal reglementează o infracţiune de pericol, ce se consumă în momentul în care autorul, interacţionând cu sistemul informatic, are posibilitatea de a beneficia de resursele lui, procurorul a menţionat că atitudinea ulterioară a acestuia în raport cu datele informatice accesate, în sensul folosirii lor sau nu în cadrul activităţii de serviciu, nu poate face obiectul acestei analize, deoarece respectiva conduită intervine după momentul consumării infracţiunii, putând, în condiţiile în care îmbracă o formă ilicită, indiferent de caracterul ei omisiv (făptuitorul nu valorifică datele, deşi ar fi trebuit să o facă) sau comisiv (autorul foloseşte datele accesate în interes personal), să fie încadrată eventual într-o infracţiune distinctă (cum ar fi divulgarea informaţiilor secrete de serviciu sau nepublice; abuz în serviciu; folosirea, în orice mod, direct sau indirect de informaţii care nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii), punându-se, astfel, în discuţie incidenţa instituţiei concursului de infracţiuni şi nicidecum existenţa elementului material al infracţiunii de acces ilegal la un sistem informatic.

Raportat la toate aceste considerente, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a concluzionat că aspectul depăşirii limitelor autorizării nu poate fi stabilit in abstracto, întrucât concluzia existenţei sau inexistenţei unei astfel de ipoteze este diferită, în funcţie de circumstanţele particulare ale fiecărei cauze, şi că ceea ce se solicită, în realitate, de către instanţa de trimitere nu este interpretarea de principiu a unei dispoziţii legale, ci lămurirea unei situaţii concrete, ce face obiectul procesului aflat pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin formularea sesizării tinzându-se, de fapt, la rezolvarea conflictului de drept penal dedus judecăţii şi, implicit, la soluţionarea de către instanţa supremă a fondului cauzei, în sensul de a stabili dacă fapta ce face obiectul acuzaţiei penale este sau nu prevăzută de legea penală, lucru inadmisibil din perspectiva prevederilor art. 475 din Codul de procedură penală.

VI. Opinia specialiştilor consultaţi asupra chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării În conformitate cu dispoziţiile art. 476 alin. (10) raportate la cele ale art. 473 alin. (5) din Codul de procedură penală, a fost solicitată specialiştilor în drept penal opinia asupra problemei supuse examinării.

Centrul de cercetări în Ştiinţe penale din cadrul Facultăţii de Drept a Universităţii de Vest din Timişoara a opinat, sub aspect formal, că, deşi sesizarea este deficitar formulată, sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate ale acesteia, prevăzute de art. 475 din Codul de procedură penală, putând fi decelată finalitatea demersului realizat, iar, în ceea ce priveşte fondul chestiunii de drept supuse examinării, că, în interpretarea dispoziţiilor art. 360 alin. (1) din Codul penal privind accesul ilegal la un sistem informatic, în cazul persoanelor care pot interoga oricând o bază de date conţinând informaţii nepublice, o asemenea interogare fără efectuarea ulterioară a unor acte specifice exercitării atribuţiilor de serviciu în legătură cu interogarea realizată nu reprezintă o depăşire a limitelor autorizării decât dacă interogarea s-a făcut cu neobservarea cadrului legal privind efectuarea acesteia, inclusiv neurmarea procedurilor prealabile privind autorizarea şi legitimarea specifică în vederea realizării unei atari interogări.

În argumentarea acestei opinii, după prezentarea unor consideraţii de natură teoretică cu privire la conţinutul normei de incriminare a faptei de acces fără drept la un sistem informatic, s-a arătat, în esenţă, că interpretarea textului art. 360 alin. (1) din Codul penal în sensul rezolvării chestiunii de drept cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată impune o structurare a analizei pe două elemente, şi anume observarea standardului protecţiei datelor cu caracter personal care ar fi lezat prin comiterea respectivei fapte, ce trebuie avut în vedere şi prin raportare la speţa în care a fost formulată întrebarea prealabilă, şi înţelesul noţiunii de „autorizare/depăşirea limitelor autorizării” prin prisma prevederilor legale care guvernează activitatea funcţionarului care a fost deferit judecăţii în cauza aflată pe rolul instanţei de trimitere.

Astfel, cu privire la primul element, s-a făcut o amplă referire la cuprinsul dispoziţiilor legale incidente în materie, cu trimitere la art. 34 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, la art. 2 lit. d) din Directiva 2013/40/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 august 2013 privind atacurile împotriva sistemelor informatice şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2005/222/JAI a Consiliului, la pct. 17 din preambulul aceleiaşi directive, la art. 10 din Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea date